Joi, 21 Noiembrie 2024

1 Decembrie 2023 – Ziua națională a României sărbătorită la Șișești

Ziua națională a României a fost sărbătorită, ca în fiecare an, la biserica greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Șișești, biserica „Unirii Tuturor Românilor”, așa cum a fost numită de ctitorul său, părintele Vasile Lucaciu.

În memoria părintelui Lucaciu și cu ocazia sărbătorii Marii Uniri a țării, proiect pentru care a luptat cu tărie, a fost celebrat Te-Deumul și Rugăciunea Parastasului la mormântul său, aflat în biserica din Șișești. Oficiile au fost celebrate de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu părintele paroh Horț Gabriel și cu un sobor de preoți din eparhie.

Au urmat depuneri de coroane, discursuri și program artistic al tinerilor din Șișești, specific sărbătoririi Zilei Naționale.

„Această zi de mare fast, Ziua Națională a României, o petrecem în special în rugăciune, pornind de la rugăciune deoarece, în această zi, sufletul care simte românește este chemat să dea mulțumire lui Dumnezeu și recunoștință înaintașilor. Este ziua în care Îl rugăm pe Dumnezeu și-i cerem binecuvântare asupra țării, asupra instituțiilor din țara noastră, asupra poporului, asupra tuturor”, a afirmat PS Vasile la finalul celebrării, aducând în lumină cum „cu toții suntem chemați la a construi țara, a construi pacea în țară, ceea ce este înălțător, drept și bun și plăcut lui Dumnezeu”. „Această biserică în care ne aflăm, a Unirii tuturor Românilor, construită prin jertfa părintelui Vasile Lucaciu, a anticipat actul de la 1 Decembrie 1918. Este o biserică dedicată unui ideal, cel al unirii tuturor românilor în cuget și simțiri, al unirii în credință și iubire creștinească”, a afirmat Ierarhul.

Daca 1 Decembrie 1918 a fost zi de sărbătoare pentru toți românii care și-au văzut împlinit idealul strămoșilor de a avea o țară unită, 1 Decembrie 1948 a însemnat, pentru Biserica Greco-Catolică din România, zi de jertfă, zi în care a fost publicat Decretul 358, prin care regimul comunist suprima Biserica cu ajutorul căreia s-a înfăptuit Marea Unire. „Azi se împlinesc 75 de ani de la suprimarea unei întregi comunități de credință, care și-a adus din plin contribuția la tot ce a însemnat realizările românilor transilvăneni de-a lungul veacurilor”, a amintit episcopul. De asemenea, anul acesta se împlinesc 70 de ani de la moartea omului de stat Iuliu Maniu și 150 de ani de la nașterea sa, a punctat PS Vasile; aceste personalități rămân model pentru noi și pentru generațiile care vor urma.

Depuneri de coroane la mormântul celui care a fost numit Leul din Șișești au fost efectuate de către reprezentanți ai administrației locale și județene, prezenți la eveniment alături de preoți și credincioși din eparhie.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.