Ca în fiecare an, mănăstirea greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare s-a făcut gazdă primitoare pentru numeroșii pelerini veniți să sărbătorească împreună sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și Înălțării Sale la cer. Programul de sărbătoare s-a întins pe trei zile, întrucât, în acest an, surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din România aniversează Jubileul de 75 de ani de la fondarea sa. Astfel că, duminică, 13 august, a fost o seară dedicată rememorării perioadei înființării congregației și aducerea în lumină, printr-o scenetă prezentată de un grup de tineri din Baia Mare și Șurdești și prin amintiri și evocări ale surorilor, a aspectelor istorice, încercărilor, obstacolelor, dar și momentelor de mare bucurie și frumusețe trăite de surorile baziliene de-a lungul celor 75 de ani. „Cele mai frumoase și mai profunde perioade au fost cea a înființării și perioada de clandestinitate” aminteau surorile care au trăit-o.
Luni, 14 august, tradiționalul program de rugăciune, care s-a desfășurat seara, a cuprins Vecernia Sărbătorii, Paraclisul Maicii Domnului, Rozariul, Rugăciunea Maslului și Prohodul Maicii Domnului și veghe continuă până dimineața, iar ziua sărbătorii, marți, 15 august, a fost marcată prin utrenia sărbătorii și Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu părintele vicar general Augustin Butica și un sobor preoți din eparhie și din alte eparhii. Au fost prezente surorile Ordinului Bazilian, în frunte cu Sora Marcela (Superioară generală a OSBM) și Sora Veridiana (Superioara provinciei române a OSBM), precum și frații Ordinului Bazilian, în frunte cu pr. Laurian Daboc (Superior Provincial OSBM).
„Vreau să vă urez Bine ați venit! tuturor și pașii să vă fie binecuvântați că ați răspuns la această chemare a credinței și am venit azi împreună în calitate de pelerini și fii ai Bisericii și ai Preacuratei Fecioare Maria”, a fost salutul de bun venit al Preasfinției Sale Vasile, adresat tuturor pelerinilor strânși la mănăstirea de pe deal.
„Suntem în sărbătoarea Preacuratei Fecioare Maria, care ne invită să contemplăm frumusețea lui Dumnezeu și cerul. Astăzi, în calitate de fii, am venit să fim alături de Mama noastră cerească, în această trecere a Ei, la sfârșitul pelerinajului pământesc din lumea aceasta în gloria cerească, acolo unde îngerii se bucură, sfinții se unesc și ei în bucurie și înălțătoare rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu și noi pe pământ ne bucurăm și ne-am îndreptat pașii aici, la această mănăstire, pentru a o cinsti”, a afirmat Episcopul de Maramureș, amintind darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra celor credincioși, darurile credinței: „înțelepciunea, tăria, curajul, statornicia, fidelitatea, iubirea. Aceste daruri au nevoie în mod continuu să fie întreținute, să fie susținute, alimentate, pentru ca viața sufletească a fiecăruia dintre noi să înflorească”. „Biserica ne învață că scopul vieții omului este acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu, a-L iubi, a-L servi și a se bucura de El acum și în veșnicie”, a punctat Preasfinția Sa, explicând cum pot fi practicate aceste acțiuni și roadele practicării lor. „Ne zidim în fiecare zi rugându-ne, făcând fapte bune, creând comuniune, fiind binevoitori, după roadele dragostei creștine”. „Ne rugăm astăzi ca cele două surori care încep drumul vieții consacrate, Clara și Emilia, să aibă parte de acest parcurs spiritual împreună cu toată Biserica și cu noi toți, aducându-ne aminte să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să-L iubim, să-L servim și să ne bucurăm de El aici și-n veșnicie. Amin!”, a conchis PS Vasile.
Întreg Ordinul de surori și numeroși frați bazilieni au sărbătorit-o pe Maica Domnului la Baia Mare, spre a primi cu mare căldură două noi postulante, care în această mare zi au avut parte de ceremonia de înveșmântare, schimbând haina de mireasă, așa cum a explicat Sora Veridiana (Superioara provinciei române a OSBM) cu haina de mireasă a lui Hristos, „pe care nu o vor purta doar o zi, ci întreaga viață”. „Este darul pe care Dumnezeu l-a făcut Congregației în acest an Jubiliar”, a afirmat sora Veridiana. În cadrul ceremoniei, cele două novice au fost tunse, „amintind de reînnoirea jurămintelor făcute la botez, angajarea pe drumul slujirii lui Dumnezeu în mod conștient și au primit un nume nou: de azi sora Emilia și sora Clara. Primirea noului nume simbolizează lepădarea totală de modul de viață precedent și alipirea permanentă de starea de viață în care au intrat, precum și obligațiile la care s-au angajat”, a explicat superioara, urând „Bun venit în Ordin!” celor două novice.
Sora Veridiana a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru frumoasa celebrare liturgică și a ceremoniei de înveșmântare, dar și pentru colaborarea în organizarea pelerinajului, dăruindu-i icoana jubiliară, reprezentare în ritul bizantin a Sfintei Fecioare. A mulțumit preoților veniți de pretutindeni, surorilor din Baia Mare și din alte orașe, fraților călugări și tuturor credincioșilor pentru participarea la frumoasa sărbătoare.
Biroul eparhial de presă
000