„De la Betleem, pas cu pas, an cu an, până la noi… Mulțumim Domnului pentru seara aceasta și pentru faptul că suntem din nou împreună. Concertul eparhial de colinde este un dar al Eparhiei noastre pentru dumneavoastră, în această zi, când suntem mai aproape de Crăciun. 22 decembrie este și ziua în care îi comemorăm pe eroii patriei morți acum 33 de ani și rugăciunea Bisericii se înalță la Domnul și continuă prin cerere de har”, a afirmat PS Vasile Bizău în seara de 22 decembrie 2022, la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, unde a avut loc tradiționalul concert de colinde al Eparhiei greco-catolice de Maramureș.
Evenimentul s-a deschis cu vestea nașterii Domnului adusă de către corul de copii al Școlii „Alexandru Rusu” din Baia Mare (dirijor prof. Ioana Trifoi), care au exprimat bucuria Crăciunului prin voci duioase de prunci, aducând în lumină câtă bucurie și împlinire și bunătate ar fi în lume dacă, Crăciunul ar veni în fiecare zi.
Participanții la concert au fost introduși în atmosfera tradițională a satului „din Maramureșul nostru drag”, așa cum a afirmat pr. dr. George Nicoară în prezentarea făcută, de către corul parohiei din Ieud, în care s-a regăsit și părintele paroh Codrea Vasile, împreună cu doamna preoteasa Codrea Maria.
Grupul vocal „Maramureșul” al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” a bucurat publicul atât cu colindul copiilor mici, de 4-5 ani, cât și cu corul de adolescenți care au transmis Vestea Nașterii Domnului și bucuria de a fi împreună cu familia de Crăciun, prin frumoasele colinde atent alese spre a transmite acest mesaj.
Invitatul special al concertului a fost Corala „Armonia” din Baia Mare, care timp de peste 40 de minute a introdus credincioșii în atmosfera de colind a Sărbătorii Nașterii Domnului, dar nu a uitat să puncteze și ziua câștigării libertății noastre ca popor. Pe 22 decembrie s-au sărbătorit 33 de ani de la căderea regimului comunist în România, fapt pentru care, pe lângă frumoasele colinde, Corala „Armonia” a înălțat Domnului și rugăciunea cântată „Tatăl nostru”, precum și un cântec adresat eroilor neamului. „Ei au luptat pentru libertate și noi simțim cât de profundă și de necesară este libertatea”, a afirmat la final Preasfințitul Vasile, aducând aminte de perioada în care Biserica noastră era clandestină.
Ierarhul a mulțumit tuturor colindătorilor, organizatorilor concertului și tuturor celor care au ales acest moment de pregătire sufletească pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului. „Doresc să vă urez tuturor să aveți parte de sărbători în bucurie și pace, în sănătate și împlinitoare comuniune!”, a fost urarea adresată de Preasfinția Sa Vasile, Episcop de Maramureș.
Biroul eparhial de presă
000