Sub semnul Întâlnirii Mondiale a Familiilor, dorită de Papa Francisc ca în acest an să aibă o formă multicentrică, sâmbătă 25 iunie 2022, la Mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare, s-a desfășurat Sărbătoarea Eparhială a Familiilor din Eparhia de Maramureș.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, alături de un număr de preoți din Eparhie, la care au participat familiile prezente la sărbătoare.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a salutat familiile prezente din toate zonele eparhiei noastre. A subliniat faptul că între Biserică și familie este o strânsă legătură, spunând că „familia este marele dar al Tainei Sfintei Căsătorii, în care harul lui Dumnezeu se face lucrător în lume și în inimile noastre ale tuturor. O zi dedicată familiilor este o zi de sărbătoare, pentru că subliniază legătura profundă care există între Biserică și familie. Familia este o biserică domestică, biserica casei, biserica lăuntrică, biserica în miniatură. Și în aceeași măsură, Biserica este o familie lărgită, o familie a tuturor oamenilor care se găsesc ca frați sub harul și ocrotirea lui Dumnezeu”. Totodată Preasfințitul Vasile a subliniat faptul că familia este caracterizată de un cuvânt: „alianță”. O alianță care este asemenea celei dintre poporul evreu și Dumnezeu, prin care poporul lui Dumnezeu se pune la dispoziția Domnului, iar Domnul la rândul Său se angajează să îl protejeze, să îl ocrotească. Conceptul de alianță este cel care subliniază foarte bine și Taina Sfintei Căsătorii unde soții s-au pus la dispoziție unul pentru celălalt. Unde unitatea dintre Hristos și Biserică se reflectă în reciprocitatea iubirii dintre soți. Totodată, Preasfinția sa a mai evidențiat faptul că iubirea este taina Sfintei Căsătorii care se reînnoiește întotdeauna prin jertfă. Iar căsătoria care se bazează pe Sacramentul din Biserică, este o căsătorie care trece peste greutăți, pentru că în Sacrament Dumnezeu dă harul.
Apoi sărbătoarea a continuat cu un moment de comuniune oferit de Surorile Ordinului Sfântul Vasile cel Mare, care au oferit cu generozitate masa de prânz.
Cateheza acestui eveniment a fost ținută de Pr. Daniel Piț, responsabil cu pastorația familiei în Eparhia de Maramureș. Tema catehezei a fost Familia Biserica domestică. Biserica din casa lor (1Cor 16. 19). Pentru început părintele a vorbit despre tema generală a întâlnirii mondiale „Iubirea în familie: vocație și cale spre sfințenie”. Apoi a explicat ce înseamnă termenul de familie Biserică domestică, și cum familia a fost un sprijin real predicatorilor Evangheliei în Biserica primară. Evidențiind exemplele familiilor lui Sila, Lidia, Acvila și Priscila sau a lui Ștefanas, familii care s-au pus la dispoziția apostolilor, au conlucrat la predicarea Evangheliei, au păstrat învățătura dreaptă, care au protejat și primit predicatorii în casa lor și care de multe ori „și-au pus grumazul lor pentru viața mea” (Rom. 16,5), după cum amintește Sf. Ap. Pavel. De asemenea a amintit și de cazul familiilor care s-au pus în slujba bisericii și a preoților greco-catolici, care în perioada regimului comunist au activat clandestin în casele oamenilor sprijiniți de familii de nădejde.
Pe urmă, părintele Daniel a evidențiat legătura strânsă între misiunea Bisericii care este aceea de a predica iubirea lui Dumnezeu, vocația familiei fiind iubirea. Familia creștină trăiește iubirea, caută binele membrilor săi, având ca scop mântuirea tuturor membrilor ei. La fel și Biserica predică și propune iubirea lui Dumnezeu, ajută și sprijină realizarea binelui comun și conduce Poporul lui Dumnezeu spre mântuire.
Apoi, la îndemnul Exortației Apostolice Amoris Laetitia (89), de „a încuraja și stimula, în mod concret, vocația familiei și a Bisericii”, părintele a explicat imnul iubirii din 1Cor. 13. 3-7 al Sfântului Pavel pentru a da un exemplu real al modului în care se trăiește iubirea în familie în gesturi și acțiuni concrete.
După cateheză familiile au avut un moment de discuții pe grupuri, discutându-se despre raportul pe care membrii ei îl au cu Biserica, despre modul în care se implică în viața Bisericii și așteptările pe care aceștia îl au de la Biserică.
În timpul catehezei și al discuțiilor pe grupuri, surorile din Congregația lui Isus Răscumpărătorul din Bârsana, au oferit un moment de jocuri și activități copiilor prezenți la sărbătoare.
În continuare a fost un moment cu împărtășirea concluziilor, unde s-a constatat că toți ne-am îmbogățit cu această experiență. Participanții au considerat oportune aceste întâlniri și au manifestat dorința de a participa la mai multe evenimente pentru familii.
Ziua s-a încheiat cu un moment în care Preasfințitul Vasile a înmânat diplome aniversare soților prezenți care au împlinit 25, respectiv 50 de ani de căsătorie.
Sărbătoarea s-a încheiat cu rostirea unei rugăciuni pentru familiile din lumea întreagă de către Preasfințitul Părinte Vasile Bizău.
Departamentul pentru Pastorația familiilor
000