Duminică, 24 Noiembrie 2024

PS Vasile: Episcopii Martiri, cinstiți anual în luna mai la Cimitirul Săracilor din Sighet, rămân în celebrarea Bisericii, în memoria și recunoștința noastră

În cadrul cuvântului de învățătură rostit cu ocazia sărbătorii Sfântului Gheorghe, Preasfințitul Vasile Bizău a trasat câteva indicii cu care să ne apropiem de luna mai, lună în care știm că anual sunt cinstiți Episcopii Martiri ai Bisericii Greco Catolice, prin pelerinajul național la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației. Dacă totul ar fi decurs normal, acest pelerinaj ar fi fost organizat pe data de 9 mai 2020, aceasta fiind a doua sâmbătă a lunii, regulă după care organizarea lui se face în fiecare an.    

Cu toate că trăim o perioadă în care respectăm restricțiile în vigoare și nu vom putea merge în pelerinaj, Preasfințitul ne îndeamnă să privim la martirii bisericii noastre și să-i luăm ca exemple de statornicie în credință și de mărturisire a învierii lui Hristos:  

„Ne reamintim de suferințele aduse tuturor credincioșilor, preoților și episcopilor și cum ei au fost condamnați la închisoare de regimul comunist. Ne apropiem de începutul lunii mai și știm că în fiecare an, mergeam la Sighet, la Cimitirul Săracilor pentru a celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe locurile necunoscute ale înmormântării lor, unde cunoaștem doar zona, aceea a Cimitirului Săracilor, fără a recunoaște mormintele, efectiv.

Deși anul acesta, din cauza condițiilor actuale ale restricțiilor pe care le avem, nu vom putea merge la Sighet, ei rămân în celebrarea Bisericii, în memoria și recunoștința noastră pentru această mărturisire a lui Hristos cel înviat, împreună cu nevoia de unitate a Bisericii lui Hristos. 

Ne amintim că Isus atunci când s-a arătat celor unsprezece apostoli și stă în mijlocul lor, li se descoperă ca și cel care aduce unitate într-o umanitate reconciliată cu Dumnezeu. Conștiința unității face din grupul apostolilor, nucleul Bisericii primare. Conștiința unității neamului omenesc, a lucrării lui Hristos și a unității Bisericii rămâne pe mai departe crezul de mărturisit, împreună cu faptele unității Bisericii și a iubirii față de toți semenii”. 

„Prin jertfa episcopilor martiri, care anul trecut au fost beatificați, cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, în celebrarea din 2 iunie de la Blaj, au devenit mijlocitori în fața Tronului ceresc pentru cei care se luptă în viața lor să rămână fideli lui Dumnezeu, să rămână statornici în viața de credință, în mărturisirea învierii, în puterea generozității și a dăruirii. În toate aceste dimensiuni interioare și virtuți, avem nevoie să fim susținuți prin exemple. Aceste exemple nu lipsesc dacă privim la cei care au avut această putere ce provine din Spiritul lui Hristos, din iubirea față de Dumnezeu, din iubirea față de Biserică. O putere care este mai mult decât putere omenească este atunci când în fața morții, tu rămâi pe mai departe ancorat în Dumnezeul vieții, când și acolo unde este întuneric în fața ta, rămâi ancorat în acea lumină care este în sufletul tău și în promisiunea lui Dumnezeu, în garanția că El este Învierea și Viața. 

Să-i cerem și noi Domnului să ne dea puterea mărturisirii lui Hristos, în condițiile de astăzi, puterea de a mărturisi și a rămâne statornici în iubirea lui Dumnezeu, aducându-ne aportul, cât mai bine, prin munca și misiunea noastră zilnică”.   

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.