Duminică, 24 Noiembrie 2024

Luni, 2 martie, începe Postul Paștilor – Papa ne invită la convertire

Luni, 2 martie, pentru catolicii de rit bizantin începe Postul Paștilor. În contextul în care, pentru catolicii de rit latin, postul a început Miercuri, 26 februarie, Papa Francisc a lansat mesajul său dedicat întregii Biserici catolice luni, 24 februarie 2020.  

În mesaj, Papa invită credincioșii la „a se împăca cu Dumnezeu”, deoarece „Bucuria creștinului izvorăște din ascultare și din primirea Veștii celei Bune a morții și învierii lui Isus: kerygma. Aceasta rezumă misterul unei iubiri "atât de reale, atât de adevărate, atât de concrete, care ne oferă o relație plină de dialog sincer și rodnic", explică Suveranul Pontif, folosind un citat din Exortația apostolică "Christus vivit", 117.  

Potrivit mesajului, cei care vestesc iubirea adevărată, resping minciuna și pot să primească cu inima deschisă Misterul Pascal pentru care se pregătesc, și să primească milostivirea lui Dumnezeu, prin rugăciunea zilnică: „În acest timp favorabil, să ne lăsăm călăuziți precum Israel în deșert (cf Os 2,16), astfel încât să putem auzi în sfârșit vocea Mirelui nostru, lăsând-o să rezoneze în noi cu mare profunzime și disponibilitate. Cu cât ne vom lăsa implicați de Cuvântul Său, cu atât vom experimenta mila Lui gratuită față de noi. Prin urmare, să nu lăsăm ca acest timp al harului să treacă degeaba, cu iluzia îngâmfată că suntem stăpânii timpului și ai căilor convertirii noastre”.

Papa ne invită să trăim acest timp ca unul oportun pentru convertire, deoarece Dumnezeu este cel care voiește neîncetat să dialogheze cu fiii săi, în ciuda prezenței răului și a păcatului în viața lor.

 După ce trăim acest timp intens spiritual, Papa ne invită să fim darnici, să practicăm caritatea, deoarece „Împărțirea, în spiritul carității, face omul mai uman”.

„Invoc mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria asupra următoarei perioade a Postului Mare astfel încât să acceptăm îndemnul de a ne împăca cu Dumnezeu, fixând privirea inimii asupra Misterului pascal și convertindu-ne în spiritul unui dialog deschis și sincer cu Dumnezeu. În acest mod vom putea deveni ceea ce Cristos le spune discipolilor săi: sarea pământului și lumina lumii (Mt 5, 13-14)”, afirmă Papa Francisc în finalul mesajului său pentru Postul Mare 2020.

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.