Cu această veste și îndemn al Îngerului, adresat păstorilor în noaptea sfântă a nașterii lui Isus, ne invită  și Biserica azi în celebrare, la bucurie, pentru a sărbători așa cum se cuvine Crăciunul. Doresc a vă saluta pe toți și vă invit, ca împreună  să ne bucurăm de nașterea Mântuitorului, care a venit în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire.

Prin venirea în lume a lui Mesia, avem  împlinită promisiunea lui Dumnezeu de a-l salva pe om, așa cum memoria Scripturii îl prezintă: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie^[1]. Această descriere a profetului Isaia, care surprinde chipul Celui care vine, nu poate decât să ne dea curaj și bucurie. Pentru ca promisiunea Domnului să fie mai concretă pentru fiecare dintre noi, ea presupune atât nevoia fiecăruia de a o primi cât și datoria de a o vesti și de a o face cunoscută. Creștinul privește realitatea concretă a vieții sale și a comunității în care trăiește cu ochi noi, luminați de credință, pornind de la certitudinea prezenței lui Dumnezeu în lume și în viața proprie, ceea ce îi conferă posibilitatea de a spera, de a aștepta și de a-și aduce aportul la ceea ce își dorește pentru sine și pentru comunitate.

La nașterea lui Isus, primele cuvinte ale mesagerului ceresc adresate comunității omenești, începând cu păstorii de pe câmp, sunt o încurajare: nu vă temeți!, care le conferă încredere și disponibilitate de a primi darul gratuit al lui Dumnezeu. Este un dar care ajunge până la noi și ne ivită să îl primim: azi vi s-a născut Mântuitor.

Frica are în general multe cauze și sentimentele și atitudinile pe care le generează, sunt precum umbrele ce se aștern în sufletul omului de ieri și de azi, deformând chipul societății și al comunității, prin neîncrederea prezentă în raporturile dintre oameni. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne invită la încredere și bucurie, oferindu-ne anunțul plin de speranță al evenimentului petrecut în peștera din Betleem, reînnoit azi în sufletele noastre. Hristos Domnul se naște pentru noi și rămâne cu noi pentru a ne însoți precum o lumină în întuneric.

Cu multe secole înainte de Întruparea Sa, situația politică și socială a lumii era în multe privințe, asemănătoare cu cea de astăzi: amenințări de războaie, nesiguranță, frică, încât îl fac pe profetul Isaia să anunțe în numele Domnului un mesaj de speranță: Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare și voi cei ce locuiți în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi^[2]. Deși poporul său era amenințat de armata asiriană care se apropia de capitala țării și sfârșitul era aproape, el vede prin credință o altă dimensiune a realității prezente în lume. Lumina va străluci în bezna fricii și situația concretă a lumii se va schimba, pentru că Domnul vine înspre ea. În noaptea sfântă a Crăciunului, Lumina a venit în lume și întunericul nu a cuprins-o pentru că a fost primită de Maica Domnului care a vegheat asupra ei. Peștera devenită casă de oaspeți și iubirea maternă i-au fost pruncului Isus sălaș de odihnă, loc și cale de unde să înceapă pelerinajul Său pământesc spre alte inimi.

Sfântul evanghelist Ioan dă aceiași mărturie când spune despre Cuvântul care era la Dumnezeu, că este Lumina cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul^[3], dorind să ne comunice că în Isus, omenirea își regăsește adevăratul sens al existenței și în afara Lui și a comuniunii cu El, este săracă și în întuneric. Creștinului, dintotdeauna i-a fost foarte clar faptul că nu este totuna pentru om să trăiască viața în credință și să perceapă și să interpreteze evenimentele cotidiene în lumina ei, cu viața trăită în afara credinței, limitându-se la ceea ce omenirea își poate da ei înșiși. Mesajul Crăciunului prin vestea îngerului este un anunț de bucurie, de speranță, de creativitate, de afecțiune, de prietenie, de dragoste, care transformă istoria și experiența umană.  Este anunțul care schimbă monotonia și uniformitatea vieții pentru că îi dă un sens și speranță care o schimbă din interior.  A fi în spiritul Crăciunului și a-l primi astăzi pe Isus în viața noastră ne predispune și ne obligă la reînnoirea speranței și a bucuriei cu care trăim în lume.

       Dragi credincioși,

Un  motiv de bucurie și de aleasă trăire spirituală, a fost evenimentul petrecut la Blaj în vara acestui an, când au fost beatificați cei șapte episcopi martiri ai Bisericii noastre. O bucurie sfântă a cuprins inimile participanților la acel moment unic și parfumul ei continuă să se simtă și să însuflețească întreaga Biserică. Eu doresc să aduc mulțumire Domnului și tuturor acelora care au putut să participe la Sfânta Liturghie de pe Câmpia Libertății, precum și acelora care l-au urmărit prin transmisiunile directe, sau, s-au rugat împreună cu noi, atunci și până atunci. Desigur că până la acel moment, a fost de parcurs un drum lung și așteptarea a fost însoțită de rugăciune, muncă și de speranță. De altfel, aceste virtuți și atitudini atât de necesare în orice demers, sunt hrana zilnică a creștinului care dorește să întrupeze spiritul Crăciunului.

În acest an se împlinesc trei decenii de la evenimentele petrecute în 1989 care au dus la căderea regimului dictatorial și la inaugurarea zorilor libertății mult dorite și așteptată pentru țara noastră. Jertfa de sânge se cuvine să fie cinstită și memoria celor care s-au jertfit să fie perpetuată ca o aducere aminte a prețului mare plătit pentru libertate.

Ca niște lumini în întuneric, strălucesc exemplele episcopilor noștri care au păstrat credința în timpul persecuției și împreună cu ea onoarea și demnitatea conștiinței și a persoanei umane, precum și cinstea unui popor care nu se pervertește sub presiunea niciunei forme de violență. Biserica a rămas vie și cursul firav al continuității și dezvoltării ei, a trecut prin rugăciunea și contribuția celor care i-au urmat pe ei, adevărații păstori. Lumina Cuvântului venit în lume în noaptea Crăciunului a luminat sufletele celor care au crezut în ea și care și-au făcut din adevăr și dreptate un scut de apărare a sufletului împotriva a tot ceea ce nu se cuvenea să-l cuprindă. Isus i-a însoțit zi de zi, pentru că ei nu au dorit să se despartă de El și în fidelitatea misiunii și a dăruirii de sine, au câștigat pentru noi toți un bun de mare preț.

Biserica se cuvine să fie prețuită pentru că prin ea ne vine seva vieții harului, provenit de la Hristos și comunitatea parohială care se hrănește din acestă sevă, este parte integrantă a ei. Întrucât fiecare în parte este membru al unei familii și a unei comunități, este știut faptul că pentru a le continua valorile, este nevoie de asumarea efectivă a istoriei și a întregului patrimoniu pe care acestea îl au, și de asemenea și prin consecință, să nu rămână pasiv sau indiferent.

       Iubiți credincioși,

Perioadele istorice și modele timpilor se schimbă și odată cu ele generațiile care le succed. Știința și tehnica avansează și societatea se adaptează și se structurează în forme noi, comunicarea este mai ușoară și distanțele geografice se anulează, însă omul în firea lui rămâne mereu același. Își dorește împlinire personală, siguranță, pace, respect și bunăstare. Însă își dorește mai ales, ceea ce nu poate să-și dea singur, ci doar să primească: viața veșnică. Deși este mereu prezentă în simțirile profunde ale cugetului care intuiește frumusețea ei, setea vieții veșnice nu se stinge, ci doar se potolește cu faptele care o dobândesc.

Mesajul Crăciunului inițiat de vestea îngerului care anunță oamenilor că azi s-a născut pentru voi Mântuitor, rămâne mereu actual, întrucât Dumnezeu este mereu același, ieri, azi și în veci^[4]. Acest „pentru voi” anunțat de înger, desemnând destinatarii acțiunii dumnezeiești a Întrupării, îmbogățește omenirea care știe că are nevoie de Mântuitor și primește acest dar în recunoștința răspunsului de credință. Prin ea omul se situează în interiorul dialogului cu Dumnezeu și îi devine partener de dialog și servitor fidel.

Fiecare om e încântat și admiră figurile luminoase ale persoanelor pe care le-a întâlnit și care eventual i-au marcat viața, ajutându-l, îmbogățindu-l, sau deschizându-i ochii și de aceea, le poartă amintirea cu sine, în valorile dobândite de la acestea.

Voi sunteți lumina lumii^[5] le spune Isus ucenicilor săi, încredințându-le misiunea sfântă de a-i continua lucrarea în lume. El Însuși continuă să lucreze în sufletele oamenilor și ucenicii fac la fel, în același mod, cu aceleași mijloace.

Fiecare dintre noi este un ucenic pentru că nașterea Lui a fost pentru noi și de aceea, niciun creștin nu poate să se sustragă de la datoria de a fi în lume cu ființa, cuvântul și fapta, nu doar pentru sine, ci mai ales pentru altul. În gesturile mărunte, precum și în atitudinile mari, raportul dintre oameni îmbracă haina vizibilă a crezului din care acestea izvorăsc. Faptele și gesturile sunt luminoase, sau mai întunecate, după chipul naturii lor și al inimii din care se nasc. Harul lui Dumnezeu se lasă transmis de la unul la altul în sinceritatea inimii și în dorința binelui, în fapta ziditoare și gestul gratuit, așa încât fiecare poate fi un mediator al veștii bune care este mai presus de el și care vine din înaltul cerului.

Îndemnul Mântuitorului adresat ucenicilor și celor care îl vor urma, rămâne ca un semn distinctiv al creștinului și a misiunii lui în societate: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să mărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.^[6]

Cu aceste gânduri și îndemnuri, vă doresc tuturor, Sărbători fericite, luminate de bucuria comuniunii cu Biserica și cu cei dragi și un An nou binecuvântat!

†Vasile

episcop de Maramureș

Dată în 25 Decembrie, în Baia Mare,

Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2019.

^[1]           Isaia 9,5

^[2]           Isaia 9,1

^[3]           Ioan 1,9

^[4]           Evrei 13,8

^[5]           Matei 5,14

^[6]           Matei 5,16