Joi, 28 Martie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Miercuri, 18 octombrie 2023, la Biserica Greco-catolică „Sf. Anton de Padova” din Baia Mare, a avut loc Ședința de Alegeri a Consiliului director AGRU din Eparhia de Maramureș. Alegerile s-au făcut în baza noului Statut al AGRU Național, aprobat de Preafericirea Sa Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major, cu acordul Sinodului Episcopilor BRU.

Ședința a fost condusă de d-na Janeta Ciocan, fost președinte AGRU Maramureș. Activitatea a început cu o rugăciunea „Canon de rugăciune către Domnul nostru Isus Cristos”. Părintele vicar general Florin Fodoruț a ținut un discurs introductiv, vorbind pertinent despre rolul laicilor în biserică și apropierea dintre laici și clerici, ambele părți având rolul de a sluji învățăturile lui Isus.

Părintele Florin Marusciac a vorbit despre „Viața laicilor în biserică”, despre viața și apostolatul laicilor în biserică. A început cu explicarea termenului de laic și a prezentat o scurtă istorie a apostolatului laicilor din diversele perioade ale istoriei Bisericii, dezvoltând și câteva idei importante prezente în textele Conciliului Vatican II cu privire la laici și apostolat.

În continuare d-na Janeta Ciocan a prezentat Regulamentul pentru alegerea președintelui AGRU național și ai președinților eparhiali AGRU. Dosarul celor care candidau pentru această funcție este unul special care trebuie să cuprindă: Curiculum Vitae; Declarație pe proprie răspundere că nu au fost și nu sunt cadre active sau sub acoperire, respectiv colaboratori/informatori ai Serviciilor Secrete înainte și după 22 decembrie 1989 sau membri ai oricărei organizații masonice; recomandare din partea parohului. De asemenea candidatul trebuie să aibă vârsta mai mică de 70 de ani. Pentru această funcție a fost un singur candidat, dl Adrian Ciurcaș, parohia Sfintele inimi a lui Isus și a Mariei din Mocira. S-a constat că dosarul este complet și cei prezenți au fost de acord cu candidatura.

A urmat prezentarea celorlalte candidaturi pentru consiliul director: Cerneștean Liliana – parohia Sf Maria din Baia Mare; Ciocan Janeta – parohia Buna Vestire Baia Mare; Dragoș Simona – parohia Petru și Pavel Satu Mare; Maria Mare – parohia Sfinții Arhangheli Satu Mare; Olar Victoria – parohia Sfânta Cruce – Baia Mare; Zubașcu Vasile – parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Dragomirești. Fiecare candidat și-a făcut o scurtă prezentare și s-a trecut la vot. Consiliul Director a fost aprobat cu un număr de 23 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.

La finalul ședinței, d-na Janeta Ciocan a făcut un apel noilor aleși și noilor membri AGRU să încerce să atragă spre asociație și alți credincioși, propunând ca activitățile viitoare să fie adaptate după nevoilor Bisericii noastre, în acest secol atât de frământat.

Totul s-a încheiat cu un moment de socializare.

                                                Adrian Ciurcaș

PREȘEDINTE AGRU EPARHIAL MARAMUREȘ

                                                                       

 

Duminică, 15 octombrie 2023, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de pr. paroh Marin Covrig, opt noi membri din parohia Moișeni, protopopiatul Țara Oașului, au fost primiți în Asociația „Reuniunea Mariană”.  A fost un eveniment de mare bucurie pentru întreaga comunitate parohială, care a reactivat aici acțiunile asociației celor care îi sunt devotați Maicii Domnului prin viața și activitățile lor. Ultima ocazie de primiri în Reuniune Mariană la Moișeni a fost în urmă cu 28 de ani, în anul 1995, neconstituindu-se însă atunci un comitet de organizare și funcționare conform Statutului Reuniunii.

„Sămânța aruncată în pământul cel bun aduce roade și noi vedem acum aceste roade, când Reuniunea Mariană se reînființează în parohia noastră după o pauza de peste 20 de ani. Suferințele și rugăciunile credincioșilor din Moișeni, păstrători ai Icoanei făcătoare de minuni de la Bixad, au primit azi răsplata”, a afirmat pr. Covrig, exprimând astfel entuziasmul și bucuria întregii comunități parohiale de fi părtași la acest frumos eveniment. 

„Trăirea creștină cu această devoțiune specială față de Preacurata Fecioară Maria reprezintă pentru noi încrederea deplină pe care o avem în Ea. O avem ca model de rugăciune, de ascultare, de mijlocire pentru noi la Fiul Său, Isus Hristos Mântuitorul. O recunoaștem ca Mamă și Regină, în Cer și pe Pământ. O rugăm zilnic prin Rugăciunea Rozariului să ne ocrotească și să se roage neîncetat pentru noi, Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos, Amin! Am rugat-o pe Fecioara Maria să reverse haruri divine asupra tuturor marianiștilor, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu”, a afirmat d-na Coman Mirela - președintă eparhială RM, care a explicat faptul că noii membri s-au pregătit atent pentru această aderare la asociație, unindu-se, în semn de prețuire pentru Sfânta Fecioară, grupului de pelerini de la Máriapócs, pe data de 7 octombrie. „Au dorit să o salute pe Maica Sfântă, să i se închine la Icoana care a lăcrimat și să ii ceară ocrotire în noua lor misiune. De asemenea, au participat la Sf. Liturghie împreună cu ceilalți credincioși- pelerini din Eparhie. Așadar s-au pregătit intens pentru acest moment de depunere sinceră a Legământului iubirii față de Preacurata Fecioară Maria”, a punctat doamna Coman.

La finalul celebrării, s-a constituit un comitet de organizare în prezența tuturor marianiștilor, a părintelui paroh Marin Covrig, a doamnei prof. dr. Coman Mirela - președintă eparhială RM și a doamnei preotese Ana Maria Zbona – președintă RM pentru protopopiatul Țara Oașului.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze!... Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? (Mc. 8,34-38). Suntem la două milenii de la această invitație a Mântuitorului Hristos... Sunt cuvinte asupra cărora creștinii au meditat generație după generație, au stat asupra acestor cuvinte, le-au primit în inima lor și au încercat să le pătrundă sensul ca să poată să trăiască viața lor conform acestei invitații a lui Hristos”.

„Prin aceste puține cuvinte, Mântuitorul Hristos nu face altceva decât să descrie identitatea creștinului. Creștinul din toate secolele este cel care merge îndeaproape în urma lui Isus. Este cel care merge întotdeauna la Învățătorul Său, îi cunoaște și îi trăiește învățătura”, a afirmat PS Vasile Bizău sâmbătă, 14 octombrie 2023, în parohia „Cuvioasa Paraschiva” din Cetățele, unde a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului bisericii, precum și rânduiala de binecuvântare a picturii realizate în interiorul bisericii.  

„Sfințenia este chemarea lui Dumnezeu pentru toți, este invitația pe care Isus o face ucenicilor săi, este chemarea universală a oamenilor”, a explicat Ierarhul, punctând faptul că prea des oamenii consideră că sfințenia este rezervată sfinților pictați în biserici și în icoane.

„Sfinții sunt în comuniune deplină cu Dumnezeu și s-au străduit în viața lor să-și facă un ideal, un ideal de slujire și iubire...”.„A fi sfânt nu este un lux, ci este o necesitate interioară a sufletului”, spunea Maica Tereza de Calcutta. „Pentru omul care-L iubește pe Dumnezeu, se schimbă prioritățile” și ceea ce contează este idealul de a duce o viață ancorată în sfințenie, a explicat PS Vasile.

Dacă la nivel de construcție și pictură, această biserică din Cetățele a parcurs un drum care a ajuns la final, comunitatea de aici a fost invitată de Preasfinția Sa să-și continue drumul de sfințenie, sub ocrotirea Maicii Domnului, Însoțitoare Maternă.

„Exact cu 25 de ani în urmă, pe Măgură, dealul din satul nostru, se sfințea crucea și Cale Crucii, primul proiect al parohiei greco-catolice din Cetățele, care la acel moment celebra în aer liber, pornea de la zero. În 8 iunie 2000, se sfințea piatra de temelie a acestei biserici, sfințită în anul 2007, iar din 2007 și până în 2009 s-a construit casa parohială. Astăzi, la 25 de ani distanță de la prima sfințire de pe Măgură, încheiam, cum spunea și Preasfinția Sa Vasile, un parcurs. Este vorba de un sfert de veac, o generație care a construit mult pornind de la nimic” a afirmat la finalul celebrării părintele paroh Augustin Butica, mulțumind lui Dumnezeu „care a revărsat peste noi harurile de care am avut nevoie pentru a ne atinge obiectivele. Îi mulțumim, de asemenea, Preasfințitului Vasile, care a venit azi la noi în Cătățele ca să aducă binecuvântarea și să desăvârșească lucrarea noastră de 25 de ani”. Părintele a mulțumit părintelui Cozmuța, predecesorul său în parohie și Mons. Etienne Brocard din Roma, care, în urmă cu 16 ani a mijlocit moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, așezate în masa Sfântului Altar. Pr. Augustin a adus mulțumire părintelui protopop Mihnea Gheorghe și tuturor colegilor preoți care s-au unit sărbătorii, dar și domnului Oros Adrian, fost ministru, care are rădăcini în sat, domnului Rudolf Stauder - prefect de Maramureș  și domnului Ioan Tentiș - primar al Comunei Șișești și domnului Gavril Costin – viceprimar, consilierilor locali, tuturor celor care s-au implicat în pregătirea hramului și a celor care au fost prezenți. „Cei din urmă vor fi cei dintâi”, a afirmat pr. Butica, mulțumind artistului Aronel Gheorghe Pop-Tătăran, care a realizat pictura din biserică și cu care părintele spune că a avut o colaborare excelentă.

Diplomă de recunoștință și mulțumire a fost acordată de către Episcopia greco-catolică de Maramureș familiei Poduț Ioan și Mariana, care a donat terenul pe care este construită biserica parohială.

O diplomă de merit bisericesc, care exprimă gratitudinea noastră, „se acordă părintelui Augustin Butica și Consiliului Parohial al parohiei „Cuvioasa Paraschiva” din Cetățele, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă la edificarea și înfrumusețarea lăcașului de cult. Felicităm, de asemenea, întreaga comunitate parohială pentru implicare, devotament și pentru statornicia în credință și mărturisirea unității Bisericii lui Hristos, după exemplul înaintașilor și a Fericiților episcopi greco-catolici români”, a afirmat la final PS Vasile, citind public textul celor două diplome înmânate.

Biroul eparhial de presă

 

Albumul bilingv Biserici de lemn din Maramureș, publicat de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș și îngrijit de pr. George Nicoară, a primit premiul pentru album de promovare a patrimoniului cultural maramureșean în cadrul concursului „Cărțile Anului” organizat de revista de cultură „Nord Literar”.

Festivitatea de premiere a avut loc vineri, 6 octombrie 2023, în sala „Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș. Peste 30 de titluri publicate în perioada octombrie 2022-septembrie 2023 s-au înscris în această ediție a concursului, care se desfășoară în fiecare toamnă din anul 1992.

Albumul premiat conține imagini și text, în limba română și engleză, propunând patria bisericilor de lemn din Maramureș și aducând astfel în lumină cincisprezece locașuri de lemn, de dată veche și nouă, din Eparhiei Greco-Catolică de Maramureș.

„Acest album am dori să fie un dar al Eparhiei noastre greco-catolice pentru toți doritorii și căutătorii de autentic și frumos, pentru dumneavoastră, cei ce răsfoiți aceste pagini și vă veți lăsa introduși prin imagini în povestea unei realități ecleziale și spirituale bogate și ziditoare”, citim în Cuvântul Preasfințitului Vasile Bizău din deschiderea volumului.

Introducerea a fost scrisă de către dr. Mirela Ana Barz – director al Muzeului Maramureșean Sighetu-Marmației, care numește bisericile de lemn maramureșene „una din culmile artei de a construi în lemn de pe continentul nostru”.

Fotografiile au fost realizate de Csilla Szasz, Florin Andreescu, Pr. George Nicoară și Augustin Albu. Se regăsesc, de asemenea, fotografii din arhiva Episcopiei. Traducerea în limba engleză a fost realizată de către dr. Horea Nașcu.

Albumul poate fi achiziționat de la Biroul Contabilitate al Episcopiei (str. Vasile Lucaciu 50) și din parohii la prețul de 125 Ron.

Biroul eparhial de presă

În cuvântul evangheliei de azi (Lc 7, 11-16 -Învierea fiului văduvei din Náin) „se întâlnesc două procesiuni: o procesiune care duce înspre moarte și una condusă de Isus, Stăpânul vieții. Se întâlnește așadar Izvorul vieții, procesiunea celor care sunt în slujba vieții și, împreună cu Isus, în slujba vieții veșnice cu procesiunea oamenilor, care conștientizează că au ca finalitate și destin moartea”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile în cuvântul de învățătură rostit duminică, 8 octombrie 2023, în parohia „Sfântul Francisc” din Satu Mare, care și-a sărbătorit hramul.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către PS Vasile Bizău împreună cu pr. protopop Roman Dumitru, părinții slujitori ai parohiei, pr. Bârle Ovidiu și pr. Dinga Gheorghe și preoți invitați din eparhie.  

În evanghelia de azi, lui Isus i se face milă de mama care-și conduce fiul pe ultimul drum, explică Ierarhul, și astfel se apropie de ea și-i spune: Nu plânge!”. „În atitudinea lui Isus vedem atitudinea Tatălui Ceresc în fața destinului uman, în fața tragediilor omului. Acolo unde este suferință într-o familie, într-o comunitate, acolo Dumnezeu este prezent cu mila Lui”.

„Dumnezeu este Dumnezeul vieții și lui Isus i se face milă în Náin, se apropie de sicriu și spune: Tinere, ție îți spun, ridică-te!”… Isus își asumă impuritatea omului, pentru că se face aproapele celor care suferă”. „Vedem în Isus milostivirea, cuvântul și fapta. Trei atitudini concrete care redau viața și speranța. Apoi îl dă mamei sale, ceea ce înseamnă a-i reda mamei speranța, a-i reda bucuria, a i se face aproape, a o însoți”, a punctat PS Vasile, explicând cum omul atins de Dumnezeu manifestă o schimbare de atitudine în fața obstacolelor vieții.

Atunci când Dumnezeu ne cercetează și ne spune și nouă, în Sfânta taină a spovezii „Iertate îți sunt păcatele tale”, și „noi ne ridicăm reînnoiți sufletește și viața este posibil a fi trăită frumos în Dumnezeu și pusă în slujba altora”. Atunci când oferim altora ceea ce avem, când facem acte de caritate sau oferim timpul nostru altora, Dumnezeu înmulțește totul, la fel cu a făcut la înmulțirea pâinilor și a peștilor, a explicat la final Ierarhul de Maramureș, îndemnând credincioșii prezenți la a practica milostenia și a face acte de caritate, semn vizibil al trăirii în Dumnezeu, avându-l ca exemplu pe Sfântul Francisc, ocrotitorul comunității.  

La finalul evenimentului, părintele paroh Bârle Ovidiu a mulțumit frumos Preasfinției Sale Vasile pentru înălțătorul cuvânt de învățătură, părintelui protopop și colegilor preoți pentru disponibilitatea de a se uni în rugăciune cu ocazia sărbătorii parohiei, dar și tuturor credincioșilor parohiei și celor invitați, pentru participarea la hram.

Biroul eparhial de presă

 

Onorați membri ai corpului profesoral universitar,

Dragi studenți,

Începutul unui nou an universitar ne conferă fericita ocazie de a pune, de fiecare dată, la baza parcursului formativ, încrederea, ca parte integrantă a virtuții speranței, pentru o creștere umană, intelectuală și spirituală, care să fie rodnică și împlinitoare.

Vă salut cu mult drag și aș dori să vă însoțesc în acest nou an universitar cu puterea rugăciunii și a dorinței de bine, ce aduce fiecărui om, pace și seninătate.

Un nou an universitar este un dar din perspectivă cronologică, și în același timp, o invitație de a parcurge o nouă etapă din viața dumneavoastră, care să vă aducă cunoaștere, competențe și o înțelegere mai profundă a ceea ce sunteți și doriți să deveniți, o înțelegere a omului în general și a profesiei pentru care vă pregătiți.

Înțelegerea, la fel ca și cunoașterea, este progresivă și odată dobândită, ea îi descoperă fiecăruia, rolul și misiunea sa în lume. Ar fi prea restrictiv să ne raportăm la mediul universitar doar din perspectiva formării profesionale, fără a menționa și aminti nevoia creșterii umane și spirituale, atât de necesare omului, mai ales în acest context al lumii contemporane, ce se confruntă din nou, cu conflictul și războiul, ca sursă de diviziune, suferință și moarte.

Mediul universitar este prin excelență un spațiu deschis cercetării și progresului științific, însă nu mai puțin un loc al creșterii umane, datorat spiritului liber și creativ pe care îl generează, al dialogului și respectului pentru persoana umană. În acest mediu s-au regăsit de-a lungul timpului multe generații, ce au știut să poarte cu ele valorile unei lumi libere și au contribuit astfel, la buna așezare a societății, punând la baza ei fundamentele culturii creștine.

Valorile sunt universale și din această perspectivă sunt echidistante față de toți, la îndemâna tuturor, ele așteaptă doar a fi însușite și transformate în bunuri personale neperisabile.

Nu aș dori să fac în acest moment solemn al deschiderii anului universitar, o apologie a valorilor, ci mai degrabă să vă invit să reflectăm asupra lor și în ceea ce ne este specific fiecăruia să le susținem și să le promovăm. Munca asiduă și devotată, susținută de pasiune, este comună în mediul universitar atât profesorilor, cât și studenților, iar studiul și progresul în cunoaștere, îl fac pe fiecare să fie propriul lui stăpân, dincolo de structuri și instituții. Este evident că nu trăim într-o lume ideală, și poate tocmai de aceea, societatea noastră are nevoie de oameni de valoare, de buni profesioniști, de oameni integri, de buni creștini.

Universitatea de medicină și farmacie Iuliu Hațieganu are această datorie de a-și aduce contribuția, alături de celelalte Universități, la menținerea și creșterea standardului formativ care să o facă mândră de tradiția proprie. La aceasta, toți suntem protagoniști și în calitate de oameni ai locului, de fii ai acestor ținuturi, putem să ne aducem propriul talant. Biserica își are partea sa de misiune și poate tocmai de aceea, azi suntem aici.

Vă doresc tuturor un parcurs rodnic al anului universitar, cu multe împliniri personale și profesionale, în pace și sănătate.

Domnul Dumnezeu, izvorul luminii, al înțelepciunii și al bunătății să vă însoțească și să vă binecuvânteze!

Vasile

episcop

 

 

 

A fost tipărit al treilea număr din anul 2023 al revistei eparhiale „Lumina Credinței”, publicație trimestrială a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.

Revista se deschide cu Discursul Sfântului Părinte de la Fatima, la rugăciunea Sfântului Rozariu cu tinerii bolnavi.

Părintele protopop Emil Gîrboan scrie în acest număr articolul cu titlul „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui”, iar părintele drd. Florin Ștefan Fodoruț tratează tema „Sărutul păcii – un gest uitat”. Părintele Vasile Trifoi semnează articolul cu titlul „Ce este omul?”, iar părintele dr. Vasile Iusco prezintă figura lui „ Atanasie Anghel Popa. Episcopul Unirii cu Roma” (III).   

Părintele Cornel Dîrle scrie în acest număr despre „Psalmul 4 în comentariul Sf. Ioan Gură de Aur”, iar pr. Emil-Marian Ember semnează articolul „(Pre)judecăți de valoare în lumea de azi”. Pr. Laurențiu Costin vine în acest număr cu textul  „Chemarea rugăciunii”, iar d.na Silvia Pleșa scrie articolul „Jurnalul de la Păltiniș – O poartă spre cultură”.

Pr. Florin Marusciac vine în acest număr al publicației cu articolul intitulat „Miluiește-mă, Dumnezeule!”, iar textul semnat de pr. dr. George Marius Nicoară este „Calea spre sine”. Dna. Antoaneta Turda prezintă, în articolul său, cartea „Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), activitatea culturală și politică” de Adriana Zaharia. În continuare apare articolul dl. Dorin Ștef: „Bibliotecile, vaste depozite de înțelepciune” și articolul „Scurtă abordare pastorală a cărții lui Iov” de Alberto Cano Arenas S.J. – articol preluat din revista La Civiltà Cattolica

La secțiunea „Prezentarea parohiilor”, părintele Vasile Daniel Pop prezintă Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Breb.

Revista se poate achiziționa din parohii și de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

Luni, 02 Octombrie 2023 00:00

Hramul parohiei Livada

„Cât de frumoasă este sărbătoarea când suntem împreună și biserica o recunoaștem a fi casa noastră!” a afirmat PS Vasile Bizău în parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Livada, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia hramului bisericii de aici, duminică, 1 octombrie 2023. „Ziua hramului este ziua bucuriei, care ne adună pe toți fiii Maicii Domnului aici, la biserică… De fiecare dată când o cinstim pe Mama noastră, recunoaștem că suntem fiii unei familii, familia largă a Bisericii Catolice și în felul acesta, Maica Domnului are mulți fii și fiice pe întregul pământ și ne recunoaștem frați și surori în Domnul, frați și surori care caută să asculte Cuvântul lui Dumnezeu și să-l împlinească, fiecare în viața sa, deoarece Evanghelia ne asigură că aceasta este o cale a fericirii”, a afirmat Ierarhul.

Preasfințitul Vasile a explicat cum „Poruncile lui Dumnezeu sunt cele care ne ocrotesc și ne ajută să trăim ca și frați și surori în familia lui Dumnezeu”, iar învățătura lui Isus citită în Evanghelie conferă omului o pace deplină.

„Fericiți sunt cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc, cei care-l trăiesc și-l fac normă de viață” este mesajul transmis nouă de Cuvântul Evangheliei de astăzi (Lc 10, 38-42; 11, 27-28). „Mesajul lui Isus are puterea să atingă inima omului pentru că este un Cuvânt viu, nu este un cuvânt obișnuit, el pornește din inima Tatălui, de unde izvorăște doar iubire, milostivire, înțelegere, bucurie pentru fii. Este misterul Sfintei Treimi care învăluie toată viața noastră”, a punctat PS Vasile, explicând credincioșilor din Livada cum omul care trăiește după placul lui Dumnezeu și respectă poruncile Lui, se simte întotdeauna parte dintr-o mare familie, unde este iubit și ocrotit, dar are și siguranța că e pe calea cea bună, simțind aceasta prin pace și bucurie interioară. La fel ca și Petru care a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu și a pescuit două bărci pline de pești atunci când nu mai avea nicio speranță, la fel și viața omului plină de obstacole se schimbă când intervine harul lui Dumnezeu. „El ne arată că este și o altă cale de urmat”, a afirmat Preasfințitul, iar „A fi pescari de oameni astăzi înseamnă a-i ajuta pe cei din jur să găsească bucuria în familia lui Dumnezeu”. 

Părintele Kudla Gheorghe a mulțumit Maicii Domnului pentru această sărbătoare frumoasă care adunat din nou comunitatea parohială împreună, dar și Preasfințitului Vasile pentru prezență și cuvântul de învățătură, hrana spirituală pe care credincioșii și-o duc acasă spre a se nutri în tihnă din ea. A mulțumit de asemenea părintelui protopop Șimon Cornel și colegilor preoți care s-au unit sărbătorii, precum și tuturor credincioșilor din parohie și din alte parohii, care s-au rugat împreună cu comunitatea parohială.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ:

„Scrutând misterul Bisericii” – Episcopii catolici din România reuniți în sesiune plenară la București

 

Sub semnul acestor cuvinte din Declarația „Nostra Aetate” (nr. 4) a Conciliului Vatican al II-lea a stat întâlnirea Episcopilor romano-catolici și greco-catolici din România reuniți la București în perioada 25-27 septembrie 2023, pentru sesiunea plenară de toamnă a Conferinței Episcopilor din România (CER). Întâlnirea a fost găzduită de Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București și a fost condusă de Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București și Vicepreședintele CER.

La lucrări a participat și Monseniorul Tuomo Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim al Nunțiaturii Apostolice în România și Republica Moldova, care i-a avut și oaspeți la Nunțiatură pe ierarhii catolici.

Lucrările Sesiunii plenare au fost inaugurate cu Sfânta Liturghie din Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, celebrată de Preasfințitul Mihai Frățilă, gazda întâlnirii, împreună cu toți ierarhii romano-catolici și greco-catolici. Au fost prezenți Domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, precum și reprezentanți de marcă ai comunității greco-catolice din București.

În centrul discuțiilor CER s-a aflat Sinodul Episcopilor de la Roma, unde vor participa trei episcopi din România: ÎPS Gergely Kovács, Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, delegat CER; PS Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, delegat al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, și PS Iosif-Csaba Pál, Episcop romano-catolic de Timișoara, numit membru al Sinodului de către Papa Francisc. La lucrările sinodale de la Roma vor mai participa: ÎPS Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, delegat din partea Bisericii Ortodoxe Române; Prof. Klara Antonia Csiszar, în calitate de expert-facilitator, și Pr. Liviu Narcis Matieș, Asistent în cadrul Secretariatului General al Sinodului.

Pe lângă informările din eparhii, dieceze, consilii, comisii și instituții legate de CER, discuțiile au atins subiecte care privesc educația, tineretul, solidaritatea, activitățile caritative, colaborarea în cadrul clerului și al persoanelor consacrate din România, Marele Jubileu 2025  și reorganizarea Comisiilor CER.

Plină de semnificație a fost întâlnirea cu Excelența Sa, Domnul Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, prin care s-au marcat 30 de ani de la acordul istoric de stabilire a relațiilor diplomatice dintre Statul Israel și Vatican. De asemenea, a fost amintită importanța Declarației „Nostra Aetate” a Conciliului Vatican al II-lea, din 1965, care a încurajat dialogul iudeo-creștin. La întâlnire a participat și Domnul deputat Silviu Vexler, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, care este unul dintre promotorii legii prin care anul 2025 este declarat anul „Cardinal Iuliu Hossu”, lege adoptată de Camera Deputaților chiar în 26 septembrie 2023, după ce a trecut în prealabil prin Senat în 12 septembrie 2023.

În prezența Domnului Sergiu Nistor, Consilier prezidențial, a Domnului Ciprian Vasile Olinici, Ministru Secretar de Stat, a Academicianului Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, și a altor universitari, ierarhii catolici au participat miercuri, 27 septembrie 2023, la Academia Română, la evocarea celor șapte Fericiți Episcopi Martiri greco-catolici, beatificați în 2019, la Blaj, de către Papa Francisc.

Următoarea sesiune a CER va avea loc la Oradea în intervalul 13-15 mai 2024, fiind găzduită de Episcopia Romano-Catolică de Oradea.

Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an în sesiune ordinară și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.

Pr. Francisc Ungureanu
Secretar General

În perioada 25-27 septembrie 2023, Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București va găzdui întâlnirea de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România. Sesiunile de lucru vor avea loc la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni, din apropierea capitalei.

Sfânta Liturghie arhierească de deschidere a Conferinței Episcopilor din România va avea loc luni, 25 septembrie 2023, de la orele 18.00, la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50, București). Cu această ocazie și în zilele ce vor urma, curtea catedralei greco-catolice din capitală va găzdui și o expoziție comemorativă a Muzeului Ororilor Comunismului, la 75 de ani de la decretul abuziv de scoatere în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Miercuri, 27 septembrie 2023, la Academia Română, vor fi evocați cei șapte fericiți episcopi martiri greco-catolici, beatificați în 2019, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. Evenimentul „Credința noastră, viața noastră” – de evocare a celor șapte episcopi uniți, mărturisitori ai credinței și oameni de caracter – se va desfășura cu intrare liberă, de la 10.30, în aula Academiei Române (Calea Victoriei 125, București).

Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an și îi reunește pe toți episcopii greco-catolici și romano-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.

Biroul de Presă al Eparhiei greco-catolice de București