Luni, 25 Noiembrie 2024
Deschiderea Porții Milostivirii și hirotonire de diacon la Satu Mare

Deschiderea Porții Milostivirii și hirotonire de diacon la Satu Mare

Sâmbătă 26 decembrie 2015 (a doua zi de Crăciun) Preasfinția Sa Vasile Bizău a oficiat ritualul de deschidere a Porții Milostivirii la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare, urmat de Sfânta Liturghie Arhierească. Aceasta este cea de-a doua Poartă Sfântă ce se deschide pe teritoriul Eparhiei de Maramureș. Prima a fost deschisă pe data de 10 decembrie la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Cele două porți vor rămâne deschise pe toată durata Anului Jubiliar, care, la decizia Sfântului Părinte Papa Francisc, se încheie pe data de 20 noiembrie 2016, în solemnitatea lui Isus Cristos, Regele Universului pentru creștinii catolici de rit latin.

Sfântul Părinte a vrut ca, pentru prima dată în istorie, Poarta Sfântă să nu fie deschisă doar în bazilica Sf. Petru din Vatican și în bazilicile istorice din Roma, ci în fiecare dieceză a lumii pentru ca toți credincioșii să aibă posibilitatea de a trece prin ele.

Astfel, pe tot parcursul acestui an, cele două biserici, aflate în orașele reședință de județ ale Eparhiei Noastre, vor fi loc de pelerinaj pentru toți cei care doresc să treacă prin Porțile Sfinte pentru a simți milostivirea lui Dumnezeu ce se revarsă asupra lor. Conform deciziei Papei Francisc, cei care vor trece pe sub porțile sfinte, deschise în fiecare biserică locală din lumea întreagă, vor putea primi indulgența plenară dacă îndeplinesc condițiile impuse de Biserică pentru aceasta. Și anume: este necesară spovada, primirea împărtăşaniei și rugăciunea la intenţiile Papei.

PS Vasile a explicat astfel sutelor de credincioși prezenți sâmbătă la Satu Mare faptul că însăși Sărbătoarea Crăciunului este o Sărbătoare care ne vorbește despre modul în care Fiul lui Dumnezeu se face asemenea nouă pentru a ne ajuta ca și noi să devenim asemenea lui. Ne vorbește despre faptul că Iubirea lui Dumnezeu este nemăsurată și de aceea El alege să învingă răutatea, ambiția și păcatul omului prin milostenie și iubire. „Isus nu a venit in lume ca sa domnească, ci a venit in lume ca să slujească… La fel, Maria, pe care azi o sărbătorim, a fost o devotată slujitoare a Domnului, a ascultat cuvântul Său și devine astfel exemplu pentru noi toți”, a spus Ierarhul. Și în continuare: „Am deschis azi Poarta Milostivirii la biserica dumneavoastră și avem astfel oportunitatea și mângâierea de a putea trece prin Poarta Sfântă și a celebra Anul Sfânt al Milostivirii împreună cu toată Biserica, cu dorința de a deveni și noi milostivi asemenea Tatălui. Milostivirea este atributul dumnezeirii, este cea care ne poate ajuta să iertăm gesturile de nerecunoștință a celor din jur, pe care le suferim deseori. Și iertând astfel de gesturi, noi devenim asemenea Tatălui. În acest An Sfânt, Biserica invită la redescoperirea acestei dimensiuni a sufletului, ne cheamă la a fi milostivi și iertători. Milostivirea poate să devină o formă de comunicare între culte, între oameni, între partide, între cei care sunt diferiți, pentru că pot să-și păstreze fiecare mai departe crezul lor, dar dacă fiecare se manifestă cu înțelegere, cu milostivire față de celălalt, se pune în dimensiunea trăirii celuilalt, înțelege mai mult din realitatea lui, nu mai rămân insule izolate, ci devin persoane care îl proclamă pe Dumnezeu”.

Ca Poartă a Milostivirii în biserica „Sfinții Arhangheli” a fost aleasă ușa aflată în partea dreaptă a intrării principale, care sâmbătă a fost frumos împodobită de sărbătoare în culorile steagului Vatican și cu logo-ul Anului Milostivirii.

Cu ocazia inaugurării Anului Sfânt în Eparhie, PS Vasile a oferit în această lună tuturor credincioșilor câte o iconiță în care este reprezentat samarineanul milostiv, fapt ce îndeamnă la sporirea acțiunilor de milostenie în acest an.

Laurențiu Ioan Costin a primit treapta diaconatului

Tot în cadrul celebrării de sâmbătă, Preasfinția Sa Vasile a conferit treapta diaconatului tânărului Laurențiu Ioan Costin.

Laurențiu Costin este originar din loc. Recea, Maramureș.

În anul 2004 a absolvit Liceul de Artă (Secția Canto Clasic) din Baia Mare. Între 2005 și 2007 a frecventat facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Cluj Napoca.

Din anul 2007 până în prezent a urmat cursurile de Filozofie în cadrul Universității Urbaniana – Propaganda Fide și cursuri de teologie în cadrul Facultății de Teologie a Universității Sant’Anselmo din Roma.

Îi urăm slujire rodnică și să pășească cu devoțiune și curaj spre treapta preoției!

Biroul Eparhial de presă

000