Sâmbătă, 16 August 2025

Jubileul Reuniunii Mariane din Eparhia de Maramureș

Sâmbătă, 2 august 2025, s-a desfășurat la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare Jubileul Reuniunii Mariane în Eparhia de Maramureș. A fost un eveniment deosebit, o zi de meditații și rugăciuni de laudă înălțate Preacuratei Fecioare Maria în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, care ne invită la conștientizarea rolului Fecioarei Maria în mântuirea lumii și în viața fiecărui creștin.

Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău împreună cu pr. vicar general Florin Fodoruț, părinții protopopi Emil Gîrboan, Vasile Iusco, Eduard Fischer, părintele slujitor al mănăstirii Emil Ember și un sobor de peste 20 de preoți din Eparhie, însoțitori ai grupurilor parohiale.

Reuniunea Mariană este cea mai activă asociație laicală din Eparhia noastră și astăzi celebrăm împreună o zi Jubiliară”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită, îndemnând sutele de credincioși veniți din întreaga Eparhie să trăiască această zi și acest an Jubiliar în virtutea speranței: „speranța să o trăim în viața cotidiană, sub forma răbdării și așteptării... Speranța este o virtute teologală, este un dar”, a punctat Ierarhul, îndemnând la a nu confunda speranța cu optimismul, care este obișnuința de a vedea totul în pozitiv. „Speranța creștină este darul lui Dumnezeu pe care noi l-am primit la Botez, împreună cu credința, ca o ofertă permanentă de însoțire a lui Dumnezeu pentru noi. Ca să participăm la acest dar, speranța necesită alegerea noastră, voința noastră, dorința noastră de a ne abandona, de a crede, de a avea încredere că Dumnezeu ne însoțește și că ceea ce a promis împlinește. Vedem că Dumnezeu a împlinit tot ceea ce a promis și de aceea, unul dintre fundamentele credinței noastre este cel al împlinirii promisiunii făcute”. PS Vasile a creionat speranța ca pe un semicerc cu cele două capete sprijinite pe pământ: „unul este cel din trecut și altul cel din viitor, iar noi suntem pe acest parcurs al semicercului care merge din trecut înspre viitor, suntem pe drum”. Fiecare dintre noi parcurge acest drum diferit, în ritmul lui, dar facem și un drum împreună, în Biserică. „Speranța are componenta răbdării active și a așteptării”. Ierarhul a pus astfel accent pe dimensiunea comunitară a Bisericii, pe modul în care noi depindem de ceilalți și cum este necesară coordonarea drumului interior a fiecăruia cu parcursul comunitar de credință pe care-l trăim în exterior. Așteptarea și răbdarea permit acest lucru și ele fac parte din planul de mântuire al omului, ne spune Sfânta Scriptură. „Ele sunt modul în care nouă ni se cristalizează libertatea de voință”, iar Dumnezeu are răbdare până când fiecare dintre noi alegem să acționăm după planul Său.

„Maria este steaua speranței” a afirmat părintele protopop Emil Gîrboan în meditația ținută marianiștilor, în care a creionat drumul speranței pe care-l parcurge Mama lui Isus, deschis prin da-ul său plin de încredere și de ascultare rostit în fața lui Dumnezeu. Drumul speranței a fost trasat de Maria: el „începe la Nazaret, străbate calvarul și continuă în rugăciunea din Cenacol”. Maria nu este doar Mama lui Dumnezeu și a Bisericii, ci și Maica celor care pornesc în lume cu o misiune: misiunea de a duce speranța mai departe. Jubileul Reuniunii Mariane este o chemare la viață și la trăire autentică... Maria ne arată că speranța nu este o iluzie frumoasă, ci o misiune concretă: să aprindem lumina unde domnește întunericul, să fim prezență blândă acolo unde se întinde singurătatea, să trăim devoțiunile mariane ca pe o respirație a credinței”, a punctat pr. Gîrboan, explicând cum Maria este steaua care luminează nu de pe tronuri strălucitoare, ci de pe drumuri: „În Evanghelii o vedem mereu în mișcare: merge la Elisabeta, fuge în Egipt, îl caută pe Isus,  urcă la Ierusalim, stă sub cruce, se roagă în Cenacol”, arătând astfel că  „Steaua nu strălucește pentru sine, ci pentru alții”, oferindu-ne astfel un model de viață, de cum trebuie să fim și noi, stele de speranță pentru cei din jur.

În prezentarea cărții Maria din Nazaret. Locurile, timpurile si persoanele din viața sa de Michael Hesemann al cărei traducător este părintele George Nicoară, dânsul a adus în lumină locurile pământești pe unde a trecut Sfânta Fecioară și mai apoi Sfânta Familie în împlinirea planului lui Dumnezeu, punctând pe importanța simplității profunde. „Să facem și noi acest parcurs metaforic înspre acel Egipt, înspre locul necunoașterii, locul nesiguranțelor, locul renunțării la planurile proprii, ca pe urmă, abandonați în mâinile Domnului, să putem primi promisiunea și făptuirea speranței”, a îndemnat pr. George.

În cea de-a doua meditație a zilei, pr. Ioan Fîrte (părintele spiritual al Reuniunii Mariane) a surprins-o pe Maria lângă Cruce, așa cum ne este relatat momentul de către evanghelistul Ioan, explicând cum nu putem să despărțim sfințenia de îmbrățișarea crucii: „Pecetea crucii este semn predilect al sfințeniei”, a afirmat pr. Fîrte, explicând modul în care viața virtuoasă, ascultarea, umilința, sacrificiul sunt cele care conduc spre sfințenie. „Maria este cea care ne învață să ascultăm cu umilință, să fim statornici în credință, răbdători în suferințe, plini de speranță în promisiunea făcută de Domnul”. „Cuvântul adresat de Isus lui Ioan «Iată mama ta» ne cere și nouă această deschidere a inimii de a accepta necondiționat dorința lui Isus”, a punctat părintele în meditația sa.    

Ziua Jubiliară a fost împlinită de rugăciunile de laudă aduse Preacuratei: Acatistul Maicii Domnului, Rozariul, Paraclisul Maicii Domnului, fiind încheiată cu Vecernia și împărtășire comună a participanților.

„Ne-am bucurat să trăim împreună această zi plină de har și comuniune, în Anul Speranței. Cu toții, asociații și grupuri, am fost invitați în acest An Jubiliar să ne regăsim în acțiune, să ne prezentăm cu tot ce putem noi oferi societății contemporane în care trăim și ne manifestăm credința. Așa că noi, marianistele, ne-am adunat de pe teritoriul întregii Eparhii pentru a ne ruga, pentru a o cinsti «pe cea mai onorată decât heruvimii și mai mărită decât serafimii», la începutul Postului Sfintei Maria.

Mulțumim Preasfinției Sale Vasile pentru că a ales să petreacă această zi cu noi și căruia marinistele îi rămân fidele în rugăciune, dar și d-nei Angela Groza (Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș) – președinta națională a Reuniunii Mariane și d-nei Mirela Filimon – președinta eparhială de Oradea, care au răspuns invitației de a se uni sărbătorii noastre, precum și Surorilor Baziliene care au găzduit programul, părinților preoți și tuturor credincioșilor care au participat”, a afirmat la final d-na Mirela Coman, președinta eparhială a Reuniunii Mariane și organizatoarea evenimentului.  

Talida Trifoi

Biroul eparhial de presă

 

 

 

000

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.