Se va desfășura la Baia Mare întâlnirea națională a Reuniunii Mariane
În zilele 8-10 august a.c., se va desfășura la Baia Mare întâlnirea națională a Asociației Reuniunea Mariană. Întâlnirea va avea loc în Parohia Greco-Catolică Nr.1- Capelă, din incinta Episcopiei, pe strada Vasile Lucaciu, nr. 50.
Potrivit invitației semnată de către preşedinta eparhială a asociației, Mirela Coman, tema pentru meditaţiile din acest an este: „Fecioara ascultătoare, model pentru copiii lui Dumnezeu”, iar Motto-ul ales: „Faceţi tot ce vă va spune El” (In 2, 5).
Întâlnirea se adresează tuturor marianiștilor, dar și credincioșilor care nu fac parte din asociație, însă doresc să petreacă momente de reculegere și rugăciune în aceste zile.
Redăm mai jos programul spiritual al întâlnirii:
Prima zi - JOI, 8 august 2019
Ora 18.00 - Sfânta Liturghie arhierească și Cuvânt de deschidere (transmise live prin Radio Maria):
- PS VASILE, Episcop al Eparhiei de Maramureş
- Ioan Fîrte - Spiritualul RM Maramureș
- D-na Angela GROZA, președinta la nivel național a REUNIUNII MARIANE
Ziua a doua - VINERI, 9 august 2019
Ora 7.15 - Rugăciunea Sfântului Rozariu
Ora 8.00 - Sfânta Liturghie
Ora 10 – 10.30 – Prelegere I, susţinută de către pr. Ioan Balea/ Emil Gîrboan, protopop
Ora 11 - 11.30 – Prelegere II, susţinută de către pr. Ioan Balea/ Emil Gîrboan, protopop
Ora 12 - Rugăciunea „Îngerul Domnului” şi cântece mariane/ coordonator pr. Ioan Fîrte
Ora 15.30 - Mănăstirea din Prilog - Ţara Oaşului
Pr. egumen Ermil – 1. Scurtă istorie a Icoanei de la Bixad
- Biografia Unchiului Mihai
Ora 16,00 - A doua meditatie susținută de către pr. Protopop Iusco Vasile/ pr. Ioan Fîrte
Ora 17,00 - Paraclisul Maicii Domnului – Pr.celebrant Fodorut Florin/ pr. Ioan Fîrte
Ora 18,00 - Recitarea Sf. Rozariu de mărire. Cântece mariane
Ziua a treia – SÂMBĂTĂ, 10 august 2019
Ora 7.15 - Rugăciunea Sfântului Rozariu
Ora 8.00 - Sfânta Liturghie pr. Ioan Fîrte și preoții din țară
Biroul eparhial de presă,
Comitetul de organizare al RM
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.