Duminică, 24 Noiembrie 2024
 

Parohia Greco-Catolică Sfântul Nicolae

Satu Mare

 

PROTOPOPIATUL: Satu Mare

  

Preot:

Pallai Bela

   

 

Liturghie Duminicală: 10:00         


Orar Liturgic
 

Zile Lucrătoare: 7:00

Duminici: Sfânta Liturghie - ora 10:00

Sărbători:  ora 10:00 și 18:00

Programul oficiilor de peste an

Paraclisul Maicii Domnului: luna mai, ora 18:00 și 1-15 August, ora 18:00

Acatistul Maicii Domnului: luna octombrie, ora 18:00

Novena Mare a Sfântului Nicolae: începând cu 9 săptămâni înainte de 6 decembrie - în fiecare joi, ora 10:00 

Postul Mare:

- Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, ora 18:00

- Exerciții Spirituale (miercurea și vinerea)

- Administrarea Sfântului Maslu: a 5-a duminică a Postului Mare

 

Sărbătorile Nașterii Domnului

Seara de Crăciun - Litia, ora 00.00

Zilele de Crăciun - program de sărbătoare

Sărbătorile Învierii Domnului

Sâmbăta Mare: Utrenia Învierii, ora 20:00

Zilele de Paști: program de sărbătoare

 

Activități care se desfășoară în parohie: Ore de religie - în fiecare joi în biserică și marți la Grădinița Sf. Nicolae; tabere în timpul vacanțelor; vizitarea bolnavilor (prima vineri).   

Asociații și grupuri care activează în parohie: Asociația femeilor Sf. Eirene; Asociația Rozariului. 

 

Descriere 

Parohia „Sfântul Nicolae” face parte din Eparhia Greco-Catolică de Maramureș încă de la înfiițarea acesteia (1930), fiind o parohie ce datează din anii 1700, care s-a aflat, de-a lungul timpului, în jurisdincția altor două eparhii, respectiv de Muncaci și de Hajdúdorog.

În anul 1948, Biserica greco-catolică din România a fost desfiițată, iar biserica „Sfântul Nicolae” a devenit ortodoxă. Însă majoritatea enoriașilor și-a păstrat identitatea greco-catolică și limba maghiară liturgică. În anul 1970, biserica a fost zugrăvită din nou, fiind ridicat și un iconostas simplu. După căderea Regimului Comunist, biserica a revenit în proprietatea greco-catolicilor. În anul 1990, în urma creșterii numărului enoriașilor, s-a pus din nou problema lărgirii edificiului (care a fost mărit de mai multe ori de-a lungul istoriei). Lucrările au avansat foarte repede și noua biserică amplificată a fost sfințită în anul 1997.

Decorarea bisericii a fost realizată treptat. Altarul și nava au fost prevăzute cu vitralii policrome. Ferestrele circulare ale altarului au fost decorate cu compozițiile artistului Florin Bârză din București, reprezentând trei sfinți ai Bisericii Orientale: sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigore de Nazianz. Celelalte ferestre sunt opera unui alt artist din București, Ioan Cadar. Pe ferestrele capelei Fecioarei, apar figurile sfinților Ioachim și Ana; în cele două ferestre mari ale absidei de vest sunt reprezentați sfântul Zaharia și Sfânta Elisabeta, iar în fereastra circulară apare porumbelul Spiritului Sfânt. Sub acesta se află tripticul cu tema Botezul lui Isus Hristos, pictat în anul 2006 de Elemér Bartis din Miercurea Ciuc. În centrul capelei se află o cristelniță din marmură roșie.

Vitraliile policrome ale navei datează din anul 2005. Noul iconostas a fost construit în anul 2007. Structura din lemn de stejar natur este prevăzută cu trei uși. Linia dreaptă a cornișei este întreruptă în axa ușii împărătești cu un arc, peste care este așezată sfânta Cruce, având forma specifică artei bizantine timpurii. Pe laturile crucii se află chiparoșii care amintesc de viața veșnică si de pomii din grădina raiului. Ușile diaconești sunt păzite de capete de heruvimi cu șase aripi. Icoanele sunt opera restauratorului János Korényi din Budapesta, iar ferecăturile au fost realizate de aurarul Kinga Korényi. Ușile împărătești sunt decorate cu icoana Buneivestiri, ușile diaconești cu figurile sfântului Ștefan arhidiaconul și a sfântului Roman melodul.

Biserica finalizată a fost sfințită pe data de 16 octombrie 2011 de către Eparhul de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău. Au participat: PS Shönberger Eugen – episcop romano catolic de Satu Mare și preoții din protopopiat.

La data de 1 noiembrie 2012, parohia Sf. Nicolae a fost împărțită în două:

  1. Parohia „Sf. Nicolae”, care cuprinde străzile din partea dreaptă a Someșului (700 familii, 1500 persoane)
  2. Parohia „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, care cuprinde străzile din partea stângă a Someșului (350 familii, 850 credincioși).

În anul 2016, biserica „Sf. Nicolae” a fost renovată pe exterior.

 

Date despre parohie

Număr familii: 571

Număr credincioși: 1014

Tineri sub 20 de ani: 120

 

Adresă biserică: Piața Eroilor Revoluției, nr. 21 - Loc. Satu Mare - Jud. Satu Mare

Adresă casă parohială:  Piața Eroilor Revoluției, nr. 21 - Loc. Satu Mare - Jud. Satu Mare

 

Contact: Telefon. 0261/712505

E-mail. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Site web: www.nicolaos.ro