Avem bucuria de a vă informa că joi, 8 septembrie 2016, la sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului” și a hramului bisericii parohiale din Călinești Oaș, un număr de 5 copii (3 fete și 2 băieți) vor avea Prima Împărtășanie Solemnă cu Trupul și Sângele Domnului. La acest eveniment va participa părintele protopop Iacob Feier împreună cu alți preoți invitați.
În data de 18 septembrie 2016, duminica după „Înălțarea Sfintei Cruci”, în parohia „Sfinții Arhangheli” din localitatea Turț va avea loc Prima Împărtășanie Solemnă cu Trupul și Sângele Domnului a unui număr de 10 copii (6 fete și 4 băieți), eveniment la care vor participa părintele protopop Iacob Feier cu un grup de preoți invitați.
Tot în data de 18 septembrie 2016, duminica după „Înălțarea Sfintei Cruci”, la Negrești Oaș, biserica „Sfânta Treime”, va fi prezentată în mod solemn noua soră călugăriță a Ordinului „Sfântul Iosif al Apariției”, Ramona Cordoș, fiica părintelui Dumitru Cordoș, care în data de 27 august 2016, în biserica Sf. Maria Primerana din Fiesole (Italia) a depus voturile finale, prin care și-a consacrat întreaga viață slujirii Domnului Isus Cristos și Bisericii Sale. Liturghia a fost celebrată de Preasfinția Sa Mario Meini împreună cu pr. Dumitru Cordoș și pr. Remus Ghiran.
Secretariatul protopopial Țara Oașului