Duminică, 24 Noiembrie 2024

S-a încheiat prima serie de misiuni populare – parohia Cicîrlău

Sâmbătă, 19 martie 2016, în Parohia Greco Catolică Cicârlău s-a desfășurat prima zi a misiunilor organizate cu ocazia Anului Milostivirii, misiuni ce au debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii de către pr. Protopop Ioan Salagean, pr. dr. Simion Voicu, pr. Daniel Pop si Pr. Anton Dobrican, administratorul parohiei.

În deschidere pr. prot. Sălăgean Ioan a adresat câteva cuvinte credincioșilor, încurajându-i să participe activ la aceste zile de cateheză, îndemnându-i totodată la Sacaramentul Spovedaniei. După celebrarea Sfintei Liturghii, pr. Daniel Pop a ținut primul punct de meditație, invitându-i pe credinciosi să descopere iubirea lui Dumnezeu în viața lor. 

În cea de-a doua parte a zilei, întreaga Biserică a participat la rugăciunea "Calea Crucii", iar după aceea pr. dr. Simion Voicu a ținut cel de-al doilea punct de meditatie, făcându-i pe credincioși să guste din dulceața trăirii în harul lui Dumnezeu, a credinței și a milostivirii divine.

Duminică, a doua zi a misiunilor, pr. Voicu împreună cu pr. Anton au celebrat Sf. Liturghie, în cadrul căreia pr. Voicu a prezentat cel de-al treilea punct de meditație pe tema Sacramentului Preoției și a explicat importanța sacramentului spovedaniei, făcând referință la perioada de post în care ne aflăm.

pr. Anton Dobrican

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.