Vineri, 22 Noiembrie 2024

Ultimele noutati aparute

ATCM

Asociaţia Tinerilor Catolici Maramureş (ATCM) s-a format în 1992 la inițiativa unui grup de tineri din Baia Mare și împrejurimi.…

Caritas

Joi, 25 Februarie 2016 00:00 Scris de

Asociaţia Diecezană Caritas Greco Catolic Maramureş, sprijină în mod caritabil şi fără discriminare de orice fel persoanele şi familiile din comunitate aflate în dificultate. În prezent derulează proiecte, programe şi servicii sociale care răspund inovativ necesităţilor familiilor aflate în dificultate, persoanelor cu venituri reduse, copii proveniți din familii cu o situație materială precară, etc. Aplicând un management eficient, având o echipă motivată şi închegată care se formează continuu, a reușit să contribuie la dezvoltarea  locală şi regională, este credibilă şi vizibilă în comunitate. Promovând voluntariatul, aceasta susţine valorile creştine şi educarea populaţiei spre caritate.

A fost înfiinţată la data de 7 decembrie 1998 și este membră a Confederației Caritas România. În cei 17 ani de funcționare a dezvoltat o serie de proiecte sociale în sprijinul comunității dintre care amintim:

 - Biroul de consiliere pentru cetățeni

- Pauza de masă

- Biroul de informare și consiliere antidrog

- Biroul de asistență și consiliere pentru persoane cu handicap

- Solidaritatea

- Reducerea riscurilor de dezastre

- Centrul de îngrijiri la domiciliu

În momentul de față, asociația este acreditată de către AJPS Maramureș pentru a oferi servicii de informare și consiliere socială și de către AJOFM Maramureș pentru a oferi servicii de informare, consiliere și medierea muncii pe piața internă.

În rândul proiectelor pe care le derulează în acest moment asociația, enumerăm:

- Proiectul Biroul de informare și consiliere pentru cetățeni, proiect în cadrul căruia cetățenii pot beneficia de servicii de informare și consiliere în următoarele domenii: asistență socială, sănătate publică, asigurări sociale, raporturi de muncă, protecția consumatorului, drepturi și obligații civile, regimul proprietății, impozite și taxe, învățământ, procedură notarială, protecția copilului, servicii publice. 

- Proiectul Campanie pentru sănătate, proiect derulat în parohiile greco catolice din Baia Mare, în parteneriat cu Asociația Medicală Catolică Maramureș, prin care derulăm acțiuni de informare a beneficiarilor cu privire bolile cardiovasculare și riscurile care le implică acestea. 

- Proiectul Solidaritatea, proiect în cadrul căruia Asociația Diecezană Caritas Greco Catolic Maramureș, împreună cu partenerii și sponsorii vine în sprijinul persoanelor nevoiașe, periodic, oferind pachete alimentare, jucării și dulciuri pentru copiii proveniți din familii aflate în nevoie. 

-  Proiectul Măsuri și inițiative rurale în regiunea Nord Vest, proiect în cadrul căruia oferim servicii de informare și consiliere profesională în vederea creșterii șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. 

De asemenea este în derulare Proiectul Centrul de fitness Caritas, care va oferi servicii de întreținere fizică, persoanelor din grupuri dezavantajate.          

Pentru a beneficia de serviciile Caritas, cetățenii se pot prezenta la sediul central pe strada Victoriei nr.82/21 (Baia Mare), ori la nr. de telefon 0362401169. 

În Eparhia de Maramureș, pe lângă asociația mamă cu sediul în Baia Mare (str. Victoriei nr.82/21), mai există 3 filiale, în Sighetu Marmației,  Satu Mare și Medieșu Aurit. 

 

Conducerea Asociaţiei Diecezane Caritas Greco Catolic Maramureş este actualmente în mâinile preotului Dunca Gheorghe, director general din luna noiembre 2015 

Preotul Dunca Gheorghe este originar din comuna Șieu, născut la data de 25.04.1970.

A studiat teologia greco catolică la Institutul Teologic ”Episcop Dr. Alexandru Rusu” Baia Mare, în perioada 1990-1994.

A fost licențiat în teologie pastorală în anul 1998 la Universitatea București.

A obținut titlul de master în specializarea ”Fundamente ale identității europene” în anul 2008 la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca.

La data de 15.01.1995 a fost hirotonit preot la Parohia Tisa, numit paroh începând cu data de 23.07.1995  până în prezent.

Este și membru în Consiliul preoțesc.

 

 

Pentru a vizita site-ul, click aici

Școala Confesională

Școala confesională „Ep. Dr. Alexandru Rusu ” A fost înființată prin decret episcopal pe data de 1 martie 2015. Aici…

AMC

Asociatia Medicala Catolica Maramures Istoria medicală și religioasă consemnează numeroase instituții și organizații care au avut ca scop sprijinirea celor…

Cele mai vizualizate

Asociaţia Tinerilor Catolici Maramureş (ATCM) s-a format în 1992 la…
Asociatia Medicala Catolica Maramures Istoria medicală și religioasă consemnează numeroase…
Pentru a recompune un istoric al şcolilor confesionale din eparhia…
Departamentul pentru Cultură Înființat în toamna anului 2016 cu binecuvântarea…

Tribunal

Marți, 23 Februarie 2016 00:00 Scris de

SCURT ISTORIC

La data de 24 octombrie 2006, Preafericitul Părinte Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, înființa – prin Decretul nr. 33/2006 – Tribunalul Intereparhial de Primă Instanță pentru toate eparhiile situate în limitele teritoriului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Se punea astfel în aplicare preocuparea Legislatorului Suprem din Biserica Catolică, exprimată în canonul 1067 §1 din CCEO (Codul Canoanelor Bisericilor Orientale): „Tribunalul de gradul întâi, pentru mai multe eparhii ale aceleiaşi Biserici sui iuris, poate fi înfiinţat de către Patriarh, cu consimţământul Episcopilor eparhiali interesaţi, dacă este vorba de eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale…”. Decretul a fost emis „în baza drepturilor conferite de Canoanele Sfinților Apostoli, ale Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, urmare a dezbaterilor desfășurate statutar în ședința de lucru a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din data de 23-24 octombrie 2006, conform can. 1067 CCEO…”.

Prin decretul amintit, se stabilea sediul Tribunalului la Oradea, iar Episcopul Eparhial al acestui sediu devenea Moderatorul Tribunalului, având sarcina de a-l constitui și a numi membrii săi. Totodată, se amintea că funcționarea Tribunalului se ghidează după normele comune de drept din CCEO și în conformitate cu Statutul propriu, aprobat în Sinodul Episcopilor.

Tribunalul a funcționat la Oradea timp de șapte ani, până în anul 2013, când activitatea sa a fost suprimată pe o perioadă nedeterminată, întrucât rămăsese fără personalul necesar desfășurării activității sale. În perioada de activitate, au fost soluționate multe cauze matrimoniale și penale, răspunzându-se astfel necesității din Biserica noastră de a avea un instrument pentru aplicarea justiției. De altfel, de-a lungul timpului la cancelariile tuturor Eparhiilor din Biserica noastră fuseseră introduse cereri de deschidere a proceselor pentru judecarea unor cazuri matrimoniale care din diferite motive nu putuseră fi soluționate. Tribunalul de la Oradea le-a preluat și soluționat; alte solicitări au fost introduse direct la sediul său, după începerea activității. Aproape toate procesele au fost instrumentate și rezolvate, astfel încât în anul 2013 când activitatea sa a fost suspendată, rămăsese un singur caz matrimonial pe rol.

La 25 noiembrie 2014 Preafericitul Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, „…după consultarea prealabilă a Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop Eparhial de Oradea, ca urmare a deciziei Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, reunit în sesiune ordinară între 27-29 octombrie 2014…” a emis Decretul 1018/14 prin care se suprimă Tribunalul Intereparhial de Primă Instanță de la Oradea.

În aceeași lună, la 28 noiembrie 2014, Preafericirea Sa, după consultarea prealabilă a Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcop Eparhial de Maramureș și ca urmare a deciziei aceluiași Sinod al Episcopilor, va înființa prin Decretul 1019/14 Tribunalul Intereparhial de Primă Instanță pentru toate Eparhiile situate în limitele teritoriului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu sediul la Baia Mare, pe teritoriul Eparhiei de Maramureș. Episcopul Eparhial de Maramureș devine Moderatorul acestuia, cu sarcina de a constitui și numi membrii Tribunalului.

În data de 16 martie 2015 a avut loc la sediul Episcopiei din Baia Mare întâlnirea de constituire a Tribunalului. La preluarea funcției, membrii acestuia au depus jurământul de fidelitate (așa cum este formulat în Scrisoarea ApostolicăAd Tuendam Fidem a Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea).

 

COMPONENŢĂ

Preasfinția Sa Vasile, Episcopul de Maramureș și Moderator al Tribunalului, a numit următorii membri:

  1. Pr. Ioan BALEAVicar Judecătoresc – Președintele Tribunalului;
  2. Pr. Istvan KOZSAN – Judecător;
  3. Pr. Augustin BUTICA – Judecător;
  4. Nicodim NICOLAIȘEN – Apărător al Legăturii;
  5. Dumitru Florin ORZA –  Apărător stabil;
  6. Marian SUSA – Notar.

 

COMPETENŢE

Conform can. 1067 §3 din CCEO, „în eparhiile pentru care a fost înfiinţat acest tribunal, nu poate fi înfiinţat în mod valid un tribunal eparhial colegial”. Astfel, Tribunalul Intereparhial este unicul Tribunal care are competență pentru judecarea, în primă instanță, a tuturor cauzelor – matrimoniale, penale sau contencioase – ale tuturor Eparhiilor din compunerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Tribunalului colegial cu trei judecători îi sunt rezervate:

  • cauzele privind legătura hirotonirii sacre;
  • cauzele despre legătura matrimonială;
  • cauzele penale care implică delicte care atrag după sine pedeapsa excomunicării majore, a privării de funcție, a reducerii la un grad inferior sau a depunerii (cf. can. 1084 – §1 din CCEO).

De asemenea, dreptul comun lasă la latitudinea dreptului particular al fiecărei Biserici sui iuris să determine și alte cauze rezervate judecării de către un Tribunal colegial format din trei judecători, în funcție de realitatea concretă și imediată (can. 1048 – §1, 4°). Tribunalul de apel al Tribunalului Intereparhial de Primă Instanță este Tribunalul Ordinar al Bisericii Greco-Catolice, conform can. 1063 din CCEO.

 

CONTACT:

TRIBUNALUL INTEREPARHIAL DE PRIMĂ INSTANȚĂ

str. Vasile Lucaciu nr. 50

Baia Mare 430341  (MM)

TEL: 0040.262.213.398

FAX: 0040.362.814.531

E-MAILAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Inspector scolar

- Principala sarcină a unui inspector școlar este aceea de a coordona întreaga activitate a profesorilor de religie greco-catolică de…

Istoric

Pentru a recompune un istoric al şcolilor confesionale din eparhia de Maramureș, trebuie să se ţină cont şi de faptul…