Super User
Senior Reporter @EpiscopiaMM
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.
PS Vasile la mănăstirea „Sfânta Maria”: Pelerinajul nostru este unul interior. Suntem însoțiți de Dumnezeu și de Maica Sa Preacurată
„Pelerinajul nostru este în primul rând unul interior, un pelerinaj al vieții noastre care Îl caută pe Dumnezeu și făcând câte un popas în fiecare etapă a vieții noastre, știm și simțim că suntem însoțiți de Dumnezeu și de Maica Sa Preacurată” a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău în omilia rostită pe Dealul Crucii, la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare, în ziua hramului acesteia, luni 15 august 2022, de sărbătorea „Adormirea Maicii Domnului.
Programul la mănăstire a început, ca în fiecare an, cu o seară de veghe desfășurată duminică, 14 august, în care credincioșii împreună cu preoții prezenți la mănăstire s-au rugat împreună rugăciuni cu specific marian: Vecernia Sărbătorii, Paraclisul Maicii Domnului, Rozariul, Maslul de Obște și Prohodul Maicii Domnului.
Conform tradiției, numeroși credincioși și preoți din Eparhie s-au strâns și luni, 15 august, la mănăstirea de pe deal spre a se ruga împreună și a intona atât de frumoasele cântece mariane, în cinstea Maicii Domnului.
„Cuvântul Domnului este unul care însuflețește, nu doar informează și odată ce pătrunde în inima noastră, el lucrează, se face lucrător și lucrarea Cuvântului este o transformare și o sfințire a vieții noastre”, a explicat PS Bizău, aducând în lumină unele texte din Sfânta Scriptură care prezintă încoronarea Reginei Cerului și a pământului, a Preacuratei Fecioare Maria. „Ea este încoronată cu doisprezece stele, semn ale celor douăsprezece seminții ale lui Istrael, cei doisprezece apostoli și simbolizează tot poporul care se naște din această alianță. Femeia îmbrăcată în soare (din Apocalipsă) este imaginea Alianței lui Dumnezeu împlinite, o Alianță care și-a găsit lăcaș în sufletul unei tinere Fecioare, în inima unei femei care a rămas fecioară și a devenit Mamă și astfel ține în sine contrariile pentru că în Dumnezeu totul este posibil... În dimensiunea credinței depășim contrariile”, a afirmat Episcopul, îndemnând credincioșii prezenți ca în această frumoasă sărbătoare închinată Adormirii Maicii Domnului să reînnoiască fiecare propria alianță cu Dumnezeu: „Împreună cu Maica Domnului, să vedem pelerinajul vieții noastre ca un drum spre împlinire în Dumnezeu, împreună cu Mântuitorul nostru Isus Hristos și cu Evanghelia Lui ca și o hrana pentru minte și pentru suflet”, a conchis Ierarhul explicând că viața pământească este o perioadă în care noi avem datoria de a ne dezvolta capacitățile spirituale pe care le vom folosi în viața veșnică, la fel cum fătul, în sânul mamei sale, își dezvoltă toate simțurile spre a trăi pe pământ.
Sora Veridiana Bolfă, superioara provincială OSBM a mulțumit tuturor pentru prezența la pelerinaj, în special Preasfinției Sale Vasile, pe care l-a felicitat pentru cei 25 de ani de preoție pe care-i aniversează pe 31 august, oferindu-i din partea congregației o icoană a Preacuratei Fecioare Maria, ocrotitoarea Eparhiei, care să-l însoțească în misiunea ce i-a fost încredințată.
Biroul eparhial de presă
Trei ierarhi la sfințirea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Aliceni
Duminică, 14 august 2022, a avut loc sfințirea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Aliceni, Protopopiatul Țara Oașului, oficiată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, avându-i alături pe PS. Cristian Crișan - Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș și PS Bot Ioan Călin - Episcop auxiliar de Lugoj, precum și un sobor de preoți din Eparhie. Ceremonialul sfințirii noii biserici a început la ora 10:30, fiind urmat de celebrarea Sfintei Liturghii.
„Dacă nu vom coborî din bărcile noastre, din siguranțele noastre, din certitudinile noastre și comoditatea noastră, niciodată nu vom putea umbla pe apă” asemenea apostolului Petru, a spus PS Cristian Crișan în cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii. Explicând evanghelia duminicii, în care Isus umblă pe mare (Mt. 14, 22-34), Preasfințitul a vorbit despre credință într-o comunitate, cea din Aliceni, care a dat dovadă de statornicie în credință chiar și în timpurile cele mai dificile ale persecuției comuniste. Această comunitate, împreună cu cea din Târșolț, au fost comunități de reper în Oaș, comunități care au avut curajul să-și continue practica religioasă, în clandestinitate, găzduind în case particulare, în mod regulat, oficiile religioase pe care Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Preasfințitul Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, precum și mulți preoți le celebrau pentru credincioșii din Oaș. „Construind o biserică, casă a lui Dumnezeu, îi spunem Domnului că El are acum o casă și aici la Aliceni. Dumnezeu vine să locuiască în acest frumos ținut, pe aceste frumoase meleaguri și ori de câte ori trecem pragul casei Sale ne simțim acasă împreună cu El, cu Maica Sfântă, cu sfinții îngeri care sunt ocrotitorii acestei biserici și cu frații noștri în credință, cu care aducem slavă și mulțumire lui Dumnezeu”, a afirmat PS Crișan, care a transmis și salutul, binecuvântarea și comuniunea de rugăciune a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, care își amintește cu mult drag de timpurile în care venea pe aceste străzi pentru a oferi Sfintele Taine credincioșilor de aici.
„Aducem mulțumiri Domnului, care ne face să voim și să înfăptuim. El este Cel ce vorbește inimilor și dă putere brațelor. El este Cel ce ne amintește ce este mai important în viața noastră și cum să-i urmăm cuvântul și să rămânem uniți cu El”, a afirmat la final Preasfințitul Vasile Bizău, mulțumind tuturor celor care au luat parte la rugăciunea împreună: colegilor episcopi Ioan și Cristian, preoților din Eparhie și numeroșilor credincioși,
„Acest timp petrecut în rugăciune împreună să fie pentru această comunitate începutul unui drum... iar biserica aceasta să fie o chemare la unitate pentru toți credincioșii”, a afirmat PS Vasile, care a invitat credincioșii din Aliceni să meargă înainte cu aceeași dragoste de credință pe care au demonstrat-o și până acum, dragoste pe care să o transmită copiilor și generațiilor care vor veni. A mulțumit, oferind diplome de merit bisericesc și recunoștință pentru munca depusă părintelui administrator parohial Brîndușe Ovidiu, Doamnei Maria Bumb pentru donarea terenului și domnului Feher Gheorghe, prin curator, pentru implicarea în bunul mers al lucrărilor de construcție.
Moaștele Fericitului Martir Ioan Bălan au fost dăruite parohiei de către PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, aduse fiind de Preasfințitul Ioan Bot, episcop auxiliar de Lugoj. O icoană cu Sfânta Fecioară care îi ocrotește pe episcopii martiri a fost dăruită parohiei de către Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan.
Părintele Ovidiu Brândușe, administrator parohial, a mulțumit tuturor: Preasfințitilor Episcopi, părintelui protopop, colegilor preoți și tuturor credincioșilor pentru prezența la sărbătoarea comunității din Aliceni.
Date despre biserica din Aliceni
Parohia greco-catolică Aliceni este o parohie greco-catolică cu rădăcini istorice adânci, funcționând ca filie a parohiei greco-catolice Târsolt. Conform Șematismului Veneratului Cler al Eparhiei de Maramureș, în anul 1936 Parohia Aliceni avea 199 de suflete, fiind păstorită, alături de parohia Târsolt, de părintele Eugen Dredeanu.
În perioada comunistă, serviciile religioase s-au desfășurat clandestin în diferite case particulare, iar după căderea regimului comunist în România, oficiile religioase s-au reluat si în parohia Aliceni, funcționând administrativ ca filie a parohiei Târșolț.
La solicitarea părintelui Ioan Zbona, paroh în Târsolt, primăria din Târsolt a aprobat parohiei Aliceni un spațiu pentru oficierea serviciilor religioase. Astfel, în luna mai a anului 2004 s-a alocat parohiei o sală de clasă din vechea scoală pentru oficierea serviciilor religioase de către comunitatea greco-catolică din Aliceni.
În anul 2016, văduva Maria Bumb, credincioasă greco-catolică din parohie, a hotărât ca, împreună cu familia, să doneze locul pentru construcția unei noi biserici parohiale. Piatra de temelie pentru construcția noii biserici a fost pusă la data de 18.04.2017, de către părintele Iacob Feier Protopop de Tara Oașului, avându-l alături pe părintele Ovidiu Brînduse, administrator parohial în Parohia Aliceni și alți preoți din Protopopiatul Tara Oașului.
Lucrările de construcție a noii biserici parohiale au durat cinci ani, și fondurile edificării acestui sfânt lăcaș de cult au fost obţinute în cea mai mare parte de la credincioșii din parohia Aliceni și Târsolt.
Mulțumind Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfințim această sfântă biserică, Îl rugăm să reverse belșug de haruri peste toți binefăcătorii, iar celor trecuți din lumea aceasta, ctitori și binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleșilor Săi.
Fie ca toţi cei care vor intra în această sfântă biserică să-și găsească liniștea sufletească și rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu cel Întreit în Persoană: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt.
Biroul eparhial de presă
Sighetu Marmației: Au început lucrările de construcție a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX
La Sighetu Marmației, pe pământul Cimitirului Săracilor pe care ne rugăm de peste 20 de ani la pelerinajele anuale, au început lucrările de construcție a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX. După ce piatra de temelie a fost sfințită sâmbătă, 14 mai 2022, în luna iulie au început săpăturile pentru fundația edificiului și se continuă cu turnarea fundației. „Ne propunem să finalizăm în acest an partea de demisol” transmite Preasfinția Sa Vasile Bizău, care face apel la a ne simți cu toții parte din acest proiect amplu și important, așa cum afirma la punerea pietrei de temelie: „Dacă stânca este Mântuitorul Hristos, noi, cu toții, suntem pietre vii ale templului Domnului, urmașii martirilor, ai mărturisitorilor, fiii Bisericii Catolice”.
Credința noastră ne îndeamnă la implicare și la asumare, la rugăciune și la ajutor, la a ne uni forțele și a contribui la edificarea acestui proiect atât de important pentru Eparhia noastră, dar și pentru întreaga Biserică Catolică și întreaga țară.
„Cărămidă cu cărămidă ajungem sus!”, este motto-ul care ne ghidează în această perioadă de efort comun, în care invităm toți doritorii să depună propria cărămidă în zidul sanctuarului:
Toate donațiile se fac în conturile:
SANCTUARUL MARTIRILOR SI MARTURISITORILOR ROMANI AI SECOLULUI XX
BCR RON: RO28 RNCB 0185 1713 8077 0001
SWIFT: RNCB RO BU
EPISCOPIA ROMANA UNITA CU ROMA GRECO-CATOLICA DE MARAMURES
BCR EUR: RO33 RNCB 0182 0341 3629 0002
BCR USD: RO06 RNCB 0182 0341 3629 0003
SWIFT: RNCB RO BU
Detalii plată: -Donație Sanctuar Sighet-
Despre proiect:
Înființat prin Decret Episcopal de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX deține personalitate juridică și are sediul în Municipiul Sighetu-Marmației, Strada Avram Iancu, nr. 229.
„Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței” (Statutul Sanctuarului).
Locul se vrea a fi un punct de reper pentru pelerinii, din țară și străinătate, doritori să se apropie de ceea ce a însemnat istoria Bisericii Greco-Catolice din acea perioadă. Proiectul cuprinde o biserică, un generos spațiu exterior dedicat evenimentelor și celebrărilor în aer liber, dar și o sală interioară de activități și conferințe și un Muzeu care intenționează să prezinte clandestinitatea Bisericii Greco-Catolice.
Biroul eparhial de presă
Sanctuar
Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX
Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX este dedicat Fericiților Episcopi Martiri și reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia Greco-Catolică de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței.
Fiind un loc de rugăciune și de reculegere, Sanctuarul va oferi celor care îl vizitează posibilitatea de a asculta și medita Cuvântul lui Dumnezeu, de a participa la viața liturgică a Bisericii Greco-Catolice, de a avea acces la Sfintele Taine, mai ales Sfânta Spovadă și Sfânta Împărtășanie, în cadrul rânduielilor liturgice, cu precădere cu ocazia pelerinajelor organizate.
Totodată se pot organiza exerciții spirituale, meditații, conferințe sau întâlniri, pelerinaje precum și alte inițiative care să faciliteze atingerea finalităților pentru care este înființat Sanctuarul. – Statutul Sanctuarului, Art. 2.
Pentru ca toate acestea să devină posibile cât mai curând, te invităm să te alături proiectului și să contribui prin finanțarea uneia sau mai multor cărămizi care vor clădi Sanctuarul.
Cărămidă cu cărămidă, ajungem Sus!
Îți mulțumim pentru că alegi să fii parte din proiect!
Toate donațiile pentru sanctuar se fac în conturile:
SANCTUARUL MARTIRILOR SI MARTURISITORILOR ROMANI AI SECOLULUI XX
BCR RON: RO28 RNCB 0185 1713 8077 0001
SWIFT: RNCB RO BU
EPISCOPIA ROMANA UNITA CU ROMA GRECO-CATOLICA DE MARAMURES
BCR EUR: RO33 RNCB 0182 0341 3629 0002
BCR USD: RO06 RNCB 0182 0341 3629 0003
SWIFT: RNCB RO BU
21 august 2022: Sfințirea bisericii din Ieud
Duminică, 21 august 2022, va avea loc sfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ieud. Rânduiala va fi oficiată de Preasfințitul Vasile Bizău.
Programul sărbătorii va fi următorul:
Ora 9:45 – Primirea Ierarhului
10:00 – Rânduiala de sfințire a bisericii
11:00 – Sfânta Liturghie Arhierească
Parohia Ieud împreună cu părintele paroh și protopop Codrea Vasile invită toți preoții, persoanele consacrate și credincioșii să participe la sărbătoarea parohiei.
Biroul eparhial de presă
14 august 2022: Sfințirea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Aliceni
Duminică, 14 august 2022, va avea loc sfințirea bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Aliceni, Protopopiatul Țara Oașului. Sfințirea va fi oficiată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, avându-i alături pe PS. Cristian Crișan- Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș și PS Bot Ioan Călin- Episcop auxiliar de Lugoj, precum și un sobor de preoți din Eparhie.
Ceremonialul va începe la ora 10:30, fiind urmat de celebrarea Sfintei Liturghii.
Comunitatea parohială împreună cu preotul paroh Brîndușe Ovidiu invită toți credincioșii să participe la sărbătoarea parohiei Aliceni.
Biroul eparhial de presă
„Să mergem împreună” – Tabăra de vară româno-ucraineană la Strâmtura
În zilele 25-28 iulie 2022, s-a desfășurat, la Oratoriul „Don Carlo Gnocchi” din Strâmtura, tabăra de vară româno-ucraineană organizată de Asociația Caritas Greco-Catolic Maramureș și Fundația Somaschi, în colaborare cu parohiile Tisa, Sârbi și Strâmtura. În jur de 200 de copii din centrele Eparhiale pentru refugiați și din parohiile apropiate s-au bucurat de activitățile zilnice desfășurate în curtea oratoriului, care au cuprins jocuri, ateliere (desen /pictura, brățări, reciclare peturi), cursa cu obstacole, vânătoare de comori, animații, muzică și spectacol.
„Am ales acest motto -Să mergem împreună- spre a ne arăta deschiderea față de frații noștri refugiați din Ucraina, primiți în centrele de cazare puse la dispoziție de către Eparhia greco-catolică de Maramureș. Este o tabără atipică, o tabără în care se respiră solidaritatea și apropierea față de copiii veniți la noi în condiții vitrege, cărora dorim să le facem zilele petrecute aici cât mai frumoase”, a afirmat pr. Dunca Gheorghe (președinte Caritas) în debutul taberei, invitând toți participanții să se roage împreună pentru bunul mers al taberei.
Tipul de tabără experimentat la Strâmtura a forțat limitele organizatorilor și ale voluntarilor pentru că nu e deloc ușor să pui împreună realități atât de diferite: copii de două naționalități, dar și copii din realități defavorizate, cuprinși în proiectul Caritas. Astfel că motto-ul ales pentru tabără, „Să mergem împreună”, s-a dovedit a fi foarte adaptat. După zilele petrecute împreună, s-au născut prietenii și amintiri de neuitat, acel tip de amintiri care bucură sufletul, după cum citim în comunicatul Caritas semnat de pr. Dunca Gheorghe: "Experiențele trăite și prieteniile legate ne-au călăuzit pașii și ne-au motivat să urmăm moto-ul taberei ” Să mergem Împreună!”, iar acest drum nu dorim să îl încheiem aici", este propunerea pe care și-o face asociația. În continuare, părintele director Caritas mulțumește tuturor partenerilor: "Mulțumim partenerului nostru, în calitate de gazdă, Parohia Greco-Catolică Strâmtura, reprezentată prin preotul paroh Daniel Piț, pentru susținere și implicare, preotului paroh Rad Găvrilă de la Parohia Greco-Catolică Sârbi, precum și Parohiei Greco – Catolice Tisa. Tinerii voluntari din cele trei parohii au adus un plus de valoare și energie evenimentului, alături de tinerii voluntari băimăreni și cei străini prezenți în Romania prin programul finanțat de Corpul European de Solidaritate, coordonați de către Bogdan Iluțiu de la Fundația de Voluntari Somaschi. De asemenea, mulțumim pe această cale personalului Caritas care s-a implicat în buna desfășurare a activităților.
Tabăra a fost organizată de către Asociația Diecezana Caritas Greco-Catolic- Maramureș, în cadrul proiectului ”Contează pe noi, împreună vom reuși!” Cod proiect: POCU/476/4/18/129335 cu sprijinul Confederației Caritas România.
Încheiem tot cu îndemnul Sfântului Părinte, Papa Francisc: ,,Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm, să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi", citim în comunicat.
Biroul eparhial de presă
BLAJ: Întâlnire de lucru pe tema pastorației tinerilor
Marți, 26 iulie, a avut loc la sediul Curiei Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș din Blaj o întâlnire de lucru a Birourilor pentru pastorația tinerilor și a copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla și Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, precum și a Departamentul pentru tineret din cadrul Eparhiei de Maramureș. Membrii celor trei structuri au fost primiți de Pr. Flavius Florea, Vicar Administrativ al Arhieparhiei.
Ordinea de zi a cuprins o tematică generală din domeniul pastorației tinerilor și a copiilor, s-au discutat căi de elaborare a unor strategii comune prin care cele trei Birouri să vină în întâmpinarea tinerilor pentru a-i ajuta să descopere bucuria Evangheliei și a prieteniei cu Cristos.
În încheierea întâlnirii s-a propus ca următoarea întâlnire de lucru să aibă loc la Baia Mare, în luna octombrie.
ACC – e-communio.ro
S-au încheiat exercițiile spirituale pentru preoți
S-a încheiat cea de-a doua serie de exerciții spirituale pentru preoții din Eparhia de Maramureș. Exercițiile s-au desfășurat în perioada 11-14 iulie, la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare și au fost ținute de pr. Olivo Bosa, pe tema sinodalității.
În cuvântul introductiv din prima seară, părintele Olivo i-a îndemnat pe preoți să trezească în ei viața misionară, să depășească toate obstacolele care i-ar determina să se închidă în ei înșiși. Ca exercițiu practic, le-a propus să privească orașul de sus și să se gândească la cei peste 100 000 de oameni care locuiesc în el, întrebându-se: „Cum vede Dumnezeu acești oameni? Ce se trezește în inima fiecărui preot când se uită la oraș?”. A urmat adorația euharistică.
În cea de-a doua zi, s-a meditat din Evanghelia după Luca, pe tema iubirii lui Dumnezeu, care „depășește orice zid, este fragilă și se dăruiește”. Preoții au fost îndemnați să reflecteze la felul în care Dumnezeu iubește omenirea pentru a putea fi misionari, deoarece Dumnezeu are nevoie de oameni spre a se manifesta.
Miercuri, 13 iulie, s-a vorbit despre unitate. Acesta este și unul dintre scopurile Sinodalității. Pentru a ajunge la unitate, trebuie cultivate și încurajate întâlnirea, ascultarea, dialogul și discernământul. S-a vorbit despre Convertirea lui Saul (F. Ap 9, 1-31) și despre modul în care Saul, din prigonitor al Bisericii, a devenit unul dintre cei mai pasionați misionari din istoria creștinătății.
S-a meditat la imaginea lui Isus care a încălecat pe măgăruș (un animal umil) și a luat asupra sa păcatele lumii, acceptând moartea pe cruce. „Acceptăm această imagine a lui Dumnezeu? Cu anevoie sau cu ușurință?”, a fost întrebarea propusă spre meditare preoților.
Ultima zi de meditații a avut-o în centru pe Sfânta Fecioară Maria, ca model misionar. Multe persoane se apropie de Dumnezeu prin Maria, Mama tuturor. Fiecare creștin este invitat să aibă o relație personală cu Preacurata Fecioară. Exercițiile s-a încheiat cu o rugăciune în biserica mănăstirii de pe Dealul Crucii.
Exercițiile spirituale pentru preoți se desfășoară anual, în mai multe serii, și fiecare preot este îndemnat să participe o dată pe an.
Biroul eparhial de presă
A apărut revista eparhială „Lumina Credinței”
A fost tipărit a doilea număr din anul 2022 al revistei eparhiale „Lumina Credinței”, publicație trimestrială a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș.
Revista se deschide cu secțiunea „Cuvântul Papei Francisc”, pe tema Întâlnirii Mondiale a Familiilor (articol Vatican News).
Părintele Emil Gîrboan ne prezintă „Forme ale cultului Preacuratei Fecioare Maria”, iar părintele Vasile Trifoi tratează tema „Sensul amplu al vocației”. Părintele dr. Vasile Iusco semnează articolul „130 de ani de la Memorandumul Românilor din Transilvania”, iar în secțiunea dedicată artei, pr. Lucian Lechințan S.J. vine cu textul „Aurel Popp, artistul ca un nevindecat”. În acest număr, pr. Emil-Marian Ember scrie articolul „Prezentul ca perspectivă asupra trecutului?”.
Pr. Laurențiu Costin scrie despre „Parcursul sinodal și misiunea Bisericii”, iar pr. dr. Florin Marușciac semnează articolul „Doamne, buzele mele vei deschide”.
Pr. dr. George Marius Nicoară scrie „Povestea unei pâini”, iar Dna. Antoaneta Turda, „Singurătatea, tristețe sau bucurie?”.
În continuare apare articolul dl. Dorin Ștef „Bisericile de lemn din Maramureș – catedrale post-renascentine”. La secțiunea „Prezentarea parohiilor”, părintele Vasile Daniel Pop expune date legate de Biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din Livada. Profesorul Adrian Roman semnează articolul „Olimpicii vin pe Olimp, nu la olimpiadă”. La final apare articolul scris de Biroul de Presă, dedicat pelerinajului anual la Cimitirul Săracilor: „Sfințirea pietrei de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX” și articolul călugărului Giandomenico Mucci S.J., intitulat „Viața veacului ce va să fie”.
Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.
Biroul eparhial de presă