Salutându-vă cu drag încă odată, ne exprimăm bucuria și onoarea de a vă avea alături de noi la această Conferință cu expoziție documentară: Comuniune eclezială. Eparhia de Maramureș și Sfântul Scaun.

Am ales acest titlu în dorința de a sintetiza realitatea vieții bisericești a Eparhiei noastre și a oglindi pe cea de credință a comunităților de credincioși trăitori în acest spațiu geografic, din perspectiva specificității lor.

Termenul comuniune cu întreaga realitate pe care o surprinde și o conține este unul foarte drag mie. Preferința personală nu ar fi suficientă, dacă termenul care dă titlul acestei manifestări culturale nu ar exprima pe deplin o realitatea adâncă și împlinitoare. Biserica - ne spune Constituția dogmatică Lumen Gentium la nr.1 - este în Cristos ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc. Prestigiosul document al Conciliului Vatican II afirmă că Biserica este,  pe de o parte un semn și în același timp, un instrument al unității întregului neam omenesc, pornind de la premisa unității sale voită de Hristos și exprimată și făcută vizibilă de comuniunea diferitelor Biserici sui iuris. Termenul comuniune aplicat realităților ecleziale, conține în el însuși și descrie cel mai bine raportul dintre universal și particular, măreția istoriei și modestia prezentului, centralul și perifericul, comunul patrimoniului spiritual și specificul lui, unitatea credinței și varietatea formelor de a o exprima.

Ideea organizării unei manifestări culturale care să ne ofere ocazia de a ne apleca asupra acestei realități ecleziale, Eparhia greco-catolică de Maramureș, s-a născut în urma unei discuții cu Înalt Preasfințitul Jean Louis Bruguès, căruia îi sunt recunoscător pentru sugestie și pentru tot sprijinul acordat prin deschiderea sufletului față de noi și nu numai, ci și a Arhivelor vaticane pentru căutarea documentelor referitoare la începuturile Eparhiei noastre.

Evenimentul de astăzi deschide manifestările Pelerinajului nostru anual de la Sighet și este legat de memorie și cultivarea ei. Chiar dacă Eparhia noastră în forma ei actuală, ca structură ecleziastică este una relativ tânără fiind înființată în anii 30 ai secolului trecut de către Papa Pius al XI-lea, ea își are rădăcinile mai adânci în istoria poporului român din Transilvania și nu numai, întinzându-se până în timpul nedefinit al dorinței de unitate al creștinilor din toate timpurile.

Termenul de comuniune circumscrie o realitate mai profundă care poate fi realizată deplin într-un timp determinat, cu circumstanțe istorice care o sprijină, sau o împiedică, acestea fiind supuse apoi interpretărilor. Istoria ne arată că valurile ei pot înghiți temporar și transforma realitatea umană din perspectiva socio-eclezială, însă nu poate stinge idealurile și nu poate opri căutarea unității creștinilor, voite de Mântuitorul Hristos.

Această expoziție de documente ne oferă o fărâmă de istorie a începutului celei de-a cincea eparhii românești în comuniune deplină cu Sfântul Scaun apostolic al Romei și ne invită totodată să o vedem într-o poveste mai amplă a Bisericii Române Unite.

În luna mai a anului 1999 s-a petrecut un eveniment remarcabil, care a rămas viu în memoria noastră, prima vizită a unui Papă în România. Cu acea ocazie la Sfânta Liturghie din Parcul Izvor, zecile de mii de credincioși strigau într-un glas: Unitate! Unitate! Ecoul acelor voci nu s-a stins și sperăm să fie reauzite la mult așteptata și posibila vizită a Papei Francisc. Dorința unității este naturală firii omului, aparține patrimoniului credinței creștine, însă diferă modalitatea de a o vedea și realiza.

Cu ocazia celui de-al treilea centenar al unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul II, în Scrisoarea Apostolică trimisă cu acea ocazie, printre multele adevăruri mângâietoare și dătătoare de speranță, spunea: Unul din cele mai alese merite ale Bisericii voastre a fost îndeosebi faptul de a fi mijlocit între Răsărit și Apus, asimilând, pe de o parte, valorile promovate în Transilvania de Sfântul Scaun și împărtășind, pe de altă parte, întregii lumi catolice valorile Răsăritului creștin, care, din cauza divizării existente, erau puțin accesibile. Biserica Greco-Catolică a devenit în felul acesta o mărturie elocventă a unității întregii Biserici, arătând că ea include întru sine valorile tuturor acelor instituții, rituri liturgice și tradiții ecleziastice, care, pe căi diferite, derivă din aceeași tradiție apostolică.[1]

Papa de ieri și sfântul de azi, spune despre Biserica Greco-Catolică că este o mărturie elocventă a unității întregii Biserici. Partea o regăsim în întreg și pâinea o recunoaștem în multe boabe de grâu. Mărturia adevărată este și cea confirmată de puterea iubirii și a jertfei. De aceea în aceeași Scrisoare, putem spune că regăsim încă o descriere a comuniunii ecleziale. Referindu-se la mărturia de fidelitate față de exigența evanghelică a unității, pe care Biserica noastră a dat-o, Papa o numește Biserica martirilor unității, ai adevărului și ai iubirii. În ciuda numeroaselor greutăți întâmpinate, Biserica Greco-Catolică din România, în fața întregii lumi creștine, s-a dovedit tot mai mult a fi un însemnat martor al valorii precumpănitoare a unității Bisericii.[2]

Reamintindu-ne de aceste gânduri exprimate și punându-le în contextul Simpozionului nostru, aducem un pios omagiu primului Păstor al Eparhiei noastre, atât de prezent în aceste documente expuse. Conținutul lor expresiv și evident ne ancorează în comuniunea eclezială, Eparhia de Maramureș și Sfântul Scaun. Alimentând memoria, cultivăm identitatea și ținem aprinsă flacăra speranței.

Vă dorim o plăcută participare, o rodnică audiere a conferințelor și o ziditoare vizionare a expoziției!

[1] Papa Ioan Paul al II-lea vorbește Bisericii Române Unite, pag.60

[2] ibidem

PS VASILE BIZĂU

12 Mai - Baia Mare