În Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului ne regăsim împreună în biserici pentru a reînnoi adeziunea noastră de credință și a da răspunsul nostru clar la vestea bună proclamată în Evanghelie, rostind cu toată inima: Adevărat Hristos a Înviat!

     Având inima ușurată de poverile apăsătoare ale vieții și reînnoită de harul iertării sacramentale, putem participa cu deplină încredere, pace și bucurie la sărbătoarea de astăzi, aducând laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru darul mântuirii revărsat peste lume prin Învierea Fiului Său.

     O asemenea veste ce nu poate lăsa indiferent pe nimeni ajunge peste timp la tot omul, ca un semn a căutării paterne și a grijii lui Dumnezeu pentru fiecare, în dorința de a-i dărui speranța vieții veșnice. Isus Domnul a învins moartea și s-a arătat pe Sine viu ucenicilor Săi, încredințându-i de prezența Sa tainică în viața lor și de iubirea Sa statornică de-a lungul istoriei. Această prezență reală și această iubire nemăsurată și neasemănată, ce face viața posibilă și o împlinește, suntem invitați și noi, creștinii fiecărei generații, să o recunoaștem, să o primim cu bucurie și să o manifestăm cu curaj.

     Evangheliile sunt elocvente și consemnează fără tăgadă trăirile și mărturiile apostolilor referitoare la cele întâmplate cu Isus, cum s-a făcut El văzut după învierea din morți, arătându-se lor în diferite locuri, pentru a-i încredința de împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Deși erau tulburați și înspăimântați de valul urii din lume, după ce l-au văzut pe Isus cum moare pe cruce, neștiind cum să se raporteze la evidența morții Învățătorului, stau împreună ascunși, așteptând și poate întrebându-se: cum va fi oare cu toate promisiunile Scripturii și ale lui Isus, pe care le-au auzit cu urechile lor și pe care nu au putut a le înțelege pe deplin?

     În noaptea de Paște, ca o lumină ce se aprinde în întuneric, răspunsul vine în diferite moduri și pe diferite căi la toți cei ce așteptau în credință manifestarea puterii lui Dumnezeu. Isus însuși apare în mijlocul ucenicilor Săi cu aceste cuvinte: Pace vouă!, apoi le arată mâinile și coasta Sa. Semnul suferințelor Sale rămâne în trupul Său glorificat și acestea devin izvor de milă și har pentru noi și pentru toți aceia care vor să primească promisiunea lui Dumnezeu. Umanitatea rănită de imboldurile firii și de diferitele fapte ale oamenilor, provocatoare și aducătoare de moarte, își găsește vindecare și speranță în biruința iubirii și a iertării ce izvorăsc din viața lui Hristos cel pururi Viu. Isus se înfățișează mereu pe Sine în lume, chiar și în lumea de azi, atât de tulburată, îngrijorată și dezorientată, prin cuvânt și prin semne. Cuvântul este viu și dătător de pace; vine fie prin Scripturi, fie prin inspirațiile profunde ale inimii omului credincios și este destinat refacerii încrederii și legăturilor dintre oameni. Semnele sunt multiple și diferite, noi primind unul chiar în noaptea Paștelui în flacăra lumânării aprinse ce luminează întunericul, ea întruchipând credința din suflet.

     Semne ce vindecă, hrănesc, încurajează și luminează în har sufletul sunt și Sfintele Taine ale Bisericii, pe care le avem mereu la îndemână în celebrările liturgice și, prin care, primindu-le cu credință și cu dispoziția necesară, avem acces la viața lui Hristos cel Înviat ce însoțește viața fiecăruia și istoria omenirii. El este pururi viu, moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui și în sărbătoarea de azi noi proclamăm că a Înviat cu adevărat și că rămâne pururi cu noi. Alegem să fim de partea vieții celei adevărate, autentice și veșnice.

          Dragi frați și surori,

     Credința în Învierea lui Isus din morți, pe care o sărbătorim și o proclamăm în Sărbătoarea Paștelui, trebuie să ne însoțească tot timpul anului și de-a lungul întregii vieți. După încheierea Sărbătorii, fiecare se reîntoarce la activitatea obișnuită a profesiei pe care o are și la ritmul vieții cotidiene, însă cu credința și dorința manifestării harului și a puterii lui Dumnezeu. Omul credincios caută mereu voința și chipul tainic al lui Dumnezeu în acea dorință profundă a inimii de a înțelege, în căutarea sensului vieții și în aspirația spre bine. Lumea în ansamblul ei este contradictorie și plină de evenimente ce mai degrabă distrag, distrug și contrariază și, de aceea, în viața  de credință și în cea spirituală este nevoie de răbdare și căutare, de așteptare și înțelegere, de rugăciune constantă și purificare interioară. Fără acestea, tentația de a abandona credința este mare, iar indiferența ușor își găsește loc în sufletul omului.

     Să ne apropiem de mesajul pe care ni-l dă textul biblic din Evanghelia după Ioan, capitolul 21, pentru a vedea cum Isus se arată ucenicilor Săi pe malul lacului Tiberiadei, și cum se lasă cunoscut de către ei, ca urmare a alegerii lor de a-l recunoaște. O parte dintre apostoli, împreună cu Petru, se întorc la pescuit, activitatea lor curentă. În zorii zilei, când noaptea e pe sfârșite, iar soarele nu luminează pe deplin, în clar obscurul dimineții, Isus a stat la țărm, dar ucenicii nu știau că este Isus. Deci le-a zis Isus: Fiilor, nu cumva aveți ceva de mâncare? Ei i-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți afla. (In. 21,4-6).

     Pe de o parte, este Isus cel care se arată nevoiaș și cere ceva de la ei, pe de alta, ei înșiși constată inconsistența și puținătatea resurselor vieții, precum și sensul goliciunii și al neîmplinirii.

     După ce munca lor de o noapte întreagă a fost zadarnică, neprinzând nimic, nu pot să-l recunoască pe Domnul care îi aștepta la mal. Isus Înviat nu este recunoscut nici de cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus, deși pășea alături de ei, și nici de Maria Magdalena care venise la mormânt, dar îl confundă cu grădinarul. Modul lui Dumnezeu de a se face prezent este mereu nou și misterul Lui nu poate fi epuizat. Din partea omului se cere căutare, alegere, răbdare și perseverență. Iubirea din sufletul omului este cea care păstrează ecoul vocii Lui și, astfel, poate intui, recunoaște și apoi vedea chipul lui Isus. Apostolii dau ascultare îndemnului necunoscutului de pe mal și aruncă mreaja așa cum le-a spus Isus, iar captura peștilor este mare încât nu puteau să tragă mreaja de mulțimea peștilor. Atunci a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Isus: Domnul este! Deci Petru, auzind că Domnul este, și-a încins șorțul, căci era gol și s-a aruncat în mare. Și ceilalți ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de țărm, ci ca la două sute de coți, trăgând mreaja cu pești. (In. 21,7-8).

     Eficiența cuvântului lui Isus, vizibil în abundența pescuirii peștilor, trezește în sufletul apostolului Ioan vocea care recunoaște și proclamă: Domnul este! Isus este recunoscut după cuvântul Său și după efectele cuvintelor Sale. Fără această memorie a cuvintelor Lui, omul nu poate să-l recunoască în viața sa personală și fără iubirea și dorul Lui, nu poate să persevereze spre viața de veci, atunci când îl va vedea deplin. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu. (1Cor.13,12).

     La frângerea pâinii, în casa din Emaus, Isus este recunoscut, dar El se face nevăzut. La mormânt în dimineața de Paște, Maria Magdalena auzindu-i vocea ce o strigă pe nume, îl recunoaște, dar nu îl poate atinge. Și înțelegem că toate acestea sunt întâlniri noi și înnoitoare ce culminează în bucurie, după perioade solicitante de căutare, implicare, dorință de înțelegere, așteptare și încredere în promisiunea Lui.

          Iubiți credincioși,

     Sărbătoarea Paștelui din fiecare an ritmează timpul curgerii istoriei cu creșterea noastră în credință și nașterea spre viața veșnică. Evenimentul unic, manifestat în istoria omenirii, marchează în mod definitiv destinul omului și îl introduce într-o dimensiune nouă a vieții, ce îi lărgește orizontul dincolo de limitele firii. Învierea Domnului trimite o clară rază de lumină în întunericul morții, deschizând calea veșniciei vieții, dar mai ales luminează viața fiecărui om în trăirea ei cu demnitate, bunătate și cu sens. Adevărul, binele și frumosul există și se manifestă în creație și în viața oamenilor, ele nu sunt invenții ale minții, ci mai degrabă categorii universale ce se prezintă spre a fi percepute și recunoscute. Știința și progresul tehnologic stau pe descoperirile legilor naturii și pe înțelegerea posibilităților oferite minții omului, însă cunoașterea adevărată a inimii stă pe lumina credinței ce luminează aspirațiile ei profunde. Lumina Învierii Domnului însoțește toată făptura și o cheamă spre o creștere și desăvârșire a ei. Viața omului, tocmai pentru că este limitată în timp, crește și se îmbogățește cu măsura cunoașterii lui Dumnezeu și a iubirii Lui. O viață în credință este o viață ce se reînnoiește constant și manifestă autenticitatea relațiilor dintre oameni, în comuniunea și recunoașterea aspirațiilor comune.

     Pentru a recunoaște lucrarea lui Dumnezeu în sufletul său, omul are nevoie de înțelegerea semnelor prin care Domnul se manifestă. Între multiplele forme de exprimare ale harului, credința și experiența creștină le recunoaște pe cele mai la îndemână pentru viața spirituală: rugăciunea, Sfânta euharistie, faptele de milostenie, sau caritatea, și spiritul de sacrificiu, sau jertfa din iubire.

     Prin citirea acestor semne se înțelege cum Isus cel pururi Viu stă la țărm și îl așteaptă pe om, așa cum i-a așteptat pe apostoli în dimineața întoarcerii de pe lacul Tiberiadei. Oricare ar fi acest mal, fie cel al vieții cu valurile ei, fie cel de la marginea ei la încheierea parcursului pământesc, de pe el, de acolo, Domnul ne așteaptă și ne însoțește cu Cuvântul, cu prezența, cu harul și cu îndemnul: aruncați mreaja din nou!

     Alegerea este a noastră de a considera că este de folos sau inutil a-i da curs, că este unul dintre atâtea cuvinte omenești, pe care le-am auzit, dar nu s-au împlinit, sau este cel la care răspundem: Învățătorule, toată noaptea, străduindu-ne, nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. (Lc.5,5).

      Dorim a vă însoți pe fiecare dintre dumneavoastră, credincioșii parohiilor noastre, și pe toți aceia care sunt departe, însă cu inima alături de cei dragi, membrii familiilor dumneavoastră, cu rugăciunea, cu binecuvântarea și cu dorirea de tot binele. Harul sfânt al Domnului și al Învierii Sale să vă lumineze tuturor calea acestui an, pentru a-l parcurge în pace și deplină bucurie a comuniunii.

Vă dorim tuturor Sărbători binecuvântate!

Hristos a Înviat!

† Vasile

episcop

Dată în 12 aprilie, la Baia Mare
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos,
Anul Domnului 2026