Sărbătoarea Învierii Domnului ne cheamă pe toți, din nou, la bucurie și reînnoită recunoștință. Doresc a vă saluta pe toți în acest cadru solemn al adunării liturgice, făcându-mă și eu purtător de mesaj îngeresc: Hristos a Înviat!

     Toți creștinii așteaptă an de an sărbătoarea Paștelui cu firescul gând al reînnoirii sufletești, știindu-se însoțiți în viață de harul și lumina lui Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi este mereu o destinație dorită a anului liturgic, un timp al sosirii după parcursul ultimului an care a trecut și al Postului Mare, ce ne-a pregătit sufletește pentru întâlnirea cu Isus, Domnul nostru Cel Înviat din morți. Reînnoiți în cugete și luminați în suflet, după ce am ascultat din nou vestea Îngerului ce le vestește femeilor purtătoare de mir, noutatea absolută a lucrării lui Dumnezeu, primind și noi lumina din noaptea Învierii, putem să repornim în viață cu curaj și reînnoit elan, știind că Mântuitorul ne însoțește și ne binecuvântează.

     Sărbătorind azi cu bucurie, să ne lăsăm și noi purtați de mână de femeile mironosițe ce se îndreptau înspre mormântul lui Isus, care dis de dimineață în cea dintâi zi a săptămânii se duc să ungă trupul Lui. Îndurerate de cele întâmplate în vinerea mare, nu se resemnează, și deși au văzut că la ușa mormântului a fost pusă o piatră mare, nu se descurajează, nici se opresc din drum, ci întrebătoare vorbeau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? (Mc 16,3). Și ele, la fel ca noi toți oamenii, știau că legile firii și ale universului sunt definitive, că moartea este o evidență și că unele evenimente din trecut nu mai pot fi recuperate. Nu se așteptau la noutatea absolută ce avea să le întâmpine odată ajunse în apropierea mormântului, când, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat. (Mc 16,4-5). Se așteptau să găsească trupul mort, însă găsesc mormântul gol, se așteptau la cele ce deja știau, însă sunt întâmpinate de un mesager nou care le vestește o noutate absolută: Căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde a fost pus. (Mc 16,6)

     În cea dintâi zi a săptămânii, cu adevărat nouă precum veșnicia, în acea zi a Paștelui, femeile purtătoare de mir, căutându-l pe Învățătorul lor, mergând înspre El, mai întâi: văd, apoi ascultă și după aceea vestesc.

     Mai întâi ele văd că lucrurile nu sunt așa cum își închipuiau, sau cum se așteptau, așa cum erau obișnuite până atunci. Presupunerile lor nu se adeveresc și constată că piatra de la ușa mormântului a fost dată la o parte și odată cu aceasta și multe din grijile și apăsările lor sufletești. Paștele ni se propune în fiecare an, și întotdeauna, cu noutatea absolută a lui Dumnezeu care surprinde mereu. Sărbătoarea de astăzi ne este dată mai întâi ca un mesaj adresat inimii și apoi minții, care, prin natura ei, caută să înțeleagă. Mesajul sărbătorii de astăzi se adresează mai întâi inimii omului, chemat să creadă și să contemple noutatea lui Dumnezeu. Această noutate a lucrării mântuitoare este mereu de contemplat, pentru că ea ne surprinde întotdeauna și nu este la îndemâna minții de a înțelege această mare taină. În fața noutății absolute a lui Dumnezeu și a lucrării lui tainice în lume, omul se înspăimântă, se înfricoșează și de aceea are nevoie de timp pentru înțelegere și integrare. Asemenea femeilor ce se înfricoșează, odată intrate în mormântul gol, la fel și firea omului are tendința să se închidă, să fugă, să se ascundă, să se îndepărteze din cauza lipsei puterii de pricepere a tainelor dumnezeiești.

     Putem să vedem și noi, dragi credincioși, în parcursul vieții noastre de fiecare zi cum obișnuința și gândul îndreptat mai mult în trecut, ne împiedică să vedem ceea ce suntem chemați să înfăptuim în prezent și astfel, să ne deschidem spre ceea ce Dumnezeu ne pregătește pentru viitor. Suntem obișnuiți cu ceea ce cunoaștem, cu trecutul, cu istoria și rămânem adesea nostalgici, sau nemulțumiți, în detrimentul, desigur, al datoriei și al misiunii din prezent. Greutățile de fiecare zi și gândurile apăsătoare ale realităților curente, să nu ne păstreze privirea îndreptată numai în jos, ci și spre înainte, pentru că Domnul este mereu cu noi.

     În al doilea rând, femeile purtătoare de mir ascultă. Odată intrate în mormânt și descoperind noutatea din fața lor, ele ascultă cuvintele mesagerului divin, ce le invită să nu se teamă, apoi le vestește cele ce ochiul nu a văzut și la urechea omului nu a ajuns, această noutate absolută a lucrării Domnului: învierea Fiului Său.

     Pe această veste aducătoare de bucurie și speranță stă credința noastră creștină. Venită din mormântul gol al lui Isus, ce stă și azi mărturie tăcută a biruinței Sale, vestea Învierii își face loc în sufletele celor ce o primesc, însoțindu-i pe cărările vieții cu lumina credinței. Și în zilele noastre, este atât de necesar pentru fiecare creștin să asculte mesajul Scripturii, nu numai pentru a-și hrăni credința, ci și pentru a o face vie și lucrătoare, așa cum se manifestă ea în dorința inimii de a-l căuta pe Învățătorul ei. Această căutare lăuntrică îi permite omului ca în orice timp și împrejurare, să-i pătrundă mesajul și să-i înțeleagă sensul. Îngerul le spune femeilor mironosițe că Isus nu mai este în mormânt și de asemenea, le deschide perspectiva și le indică calea unde să îl caute dacă doresc să-l întâlnească. De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea. (Lc. 24,5-6).

     De multe ori omul îl caută pe Dumnezeu acolo unde nu-l poate găsi, pentru că  l-a închis în schemele minții sale, sau încetează de a-l mai căuta, satisfăcut fiind de sine și de cele ce și-a dobândit pentru sine și familia sa. Căutarea doar a celor materiale și a sinelui, nu-i poate aduce omului noutatea absolută a lui Dumnezeu și nici nu-i poate umple sufletul de bucurie, făcându-l astfel să guste mai mult din ceea ce viața ar putea să-i ofere, ca început al veșniciei.

     În al treilea rând, femeile purtătoare de mir vestesc. Ele, întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Iar ele erau: Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. (Lc 24,9-10). Sunt trimise să vestească mai întâi apostolilor, care de frica celor întâmplate și a autorităților, stau ascunși și sunt timorați. Apoi, ei înșiși se conving de realitatea învierii, și prin ei, mesajul este transmis mai departe la cei apropiați care l-au cunoscut pe Isus, cercul ucenicilor continuând să se extindă până ajunge la noi cei de azi. A vesti biruința Domnului și puterea Lui absolută asupra răului și a păcatului, devine o datorie a fiecărui creștin și nimeni nu poate să se sustragă într-un anonimat individualist, atâta vreme cât credința lui este vie. Mesajul central al învierii Domnului Hristos și a învierii noastre de apoi, atinge coardele profunde ale omului însetat de viață și este primit mai ușor de cei ce își iau în serios propria viață. Biserica continuă să vestească acest adevăr al Domnului și al omului, chiar dacă unora li se pare a fi doar o poveste, ea rămânând statornică de-a lungul veacurilor misiunii încredințate.

          Iubiți credincioși,

     Sărbătoarea Paștelui ne aduce în inima crezului și al mesajului creștin și ne umple mereu de bucurie sfântă, invitându-ne să mergem mai departe reînnoiți sufletește și însoțiți de prezența iubitoare a lui Dumnezeu. Împreună cu femeile purtătoare de mir, facem și noi pași timizi în viitorul necunoscut, pe calea ce duce la mormântul lui Isus și suntem îngrijorați, adesea apăsați și necăjiți de atâtea necazuri, probleme și nevoi.

     Provocările din lumea de azi sunt ale tuturor și nimeni nu este scutit de suferință, însă noi creștinii mai întâi, trebuie să ne aducem aminte de ceea ce Mântuitorul ne-a promis: Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. (Mt. 28,20). În viață suntem precedați de El în toate realitățile existenței noastre, chemându-ne mereu să reîncepem parcursul vieții noastre și să-l urmăm pe El. Acelorași femei ce l-au căutat în mormânt, unde El nu mai era, mesagerul divin le vorbește din nou și le trimite să spună ucenicilor și lui Petru că va merge în Galileea, și că: acolo Îl veți vedea, după cum     v-a spus. (Mc 16,17).

     Oare de ce îi trimite pe ai Săi în Galileea, dacă de acolo au început? Răspunsul îl putem intui: pentru a începe din nou. Deși apostolii l-au urmat în anii cât au stat cu El și au văzut semnele și minunile pe care le săvârșea, învățând cum să trăiască și să înțeleagă viața, totuși, nu l-au înțeles pe deplin, și de aceea, și moartea lui Isus li s-a părut a fi un sfârșit. La Paști, Isus le spune să meargă din nou în locul unde a început totul și să continue misiunea Lui, să o ia de la capăt, să reînceapă, El însuși însoțindu-i cu prezența Sa nevăzută.

     Un mesaj important al sărbătorii de azi este și pentru noi, acela de a reîncepe parcursul vieții împreună cu El, de acolo de unde ne aflăm, sau unde suntem. Acolo unde noi falimentăm și cădem, acolo unde rătăcim și suferim, acolo de unde nu mai vedem perspective, de acolo El ne cheamă să ne ridicăm și să mergem mai departe, promițându-ne însoțirea cu harul și iertarea Sa. Iubirea Lui este așa de mare, încât ne așteaptă din nou, merge înaintea noastră și ne invită să ne deschidem inima și să ridicăm ochii, să prindem curaj și să mergem mai departe.

     A merge în Galileea pentru a-l vedea, presupune și pentru noi să facem cale întoarsă de la mormânt, asemenea femeilor purtătoare de mir și să străbatem căi noi în urmarea și căutarea Lui. Îndemnul ne deschide perspectiva viitorului și calea înspre noutatea lui Dumnezeu trece prin viața de zi cu zi, prin fidelitatea față de datoriile stării noastre și prin zidirea comunității de credință din care facem parte. Viață creștinească se reînnoiește odată cu drumul spiritual pe care creștinul îl face și nu este simplă comemorare a evenimentelor din trecut. Credința este vie atunci când trezește conștiința și confirmă prezența lui Dumnezeu în prezentul zilei. De aceea, rămânerea nostalgică în trecut și insistența pe rănile nevindecate, nu doar îl împiedică pe om și o comunitate să-și construiască un viitor și să facă pași înainte, ci îl țin pe acesta și comunitatea sa doar în preajma mormântului.

     Parcurgem căi noi atunci când ne încredințăm Lui și fără frică vestim Cuvântul și Evanghelia dătătoare de speranță celor de lângă noi, celor din casă și celor de departe, sau de la margini. Nimeni nu este exclus în ochii lui Dumnezeu și fiecare semn de apropiere și compasiune, de ajutor și însoțire, își are răsplata sa.

     Sărbătoarea Paștelui ne confirmă parcursul vieții, oferindu-ne întâlnirea cu Cel ce este pururi Viu, cu Hristos Domnul nostru. Cu El să mergem mai departe în orice împrejurare a vieții și la El să ne întoarcem în comunitatea bisericească unde ne întâmpină mereu cu semnul prezenței Sale: Pace vouă!

     Vă doresc tuturor să aveți parte de o Sărbătoare binecuvântată, în pace și bucurie!

     Cu părintească însoțire și binecuvântare,

† Vasile

episcop

Dată în Baia Mare, 16 aprilie

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos,

Anul Domnului 2023