Duminică, 24 Noiembrie 2024

Zile de reculegere în Medieșu Aurit

După șapte ani, în Parohia greco-catolică din Medieșu Aurit au avut loc misiuni populare. Au fost două  zile pline de har și binecuvântări cerești pentru credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie, Calea Crucii și au  ascultat Cuvântul lui Dumnezeu.

Sâmbătă, 9 aprilie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur  a fost celebrată de către părintele profesor dr. Voicu Simion, părintele Pop Daniel și părintele paroh Coroian Nicolae.

După pomenirea celor răposați, credincioșii au ascultat cuvântul de învățătură al părintelui Pop Daniel, care a vorbit despre dragostea și milostivirea divină:  „Mila lui Dumnezeu este mai mare decât  mulțimea păcatelor noastre” a spus părintele în cuvântarea sa.

După rugăciunea Calea Crucii, celebrată în după-masa zilei de sâmbătă, părintele profesor dr. Voicu Simion, în cuvântul său de învățătură a vorbit despre iubirea și îndurarea lui Dumnezeu, așa cum reiese din rugăciunea care tocmai se terminase. Pornind de la citatul sfântului apostol Pavel: Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu ( 1Cor. 1,18), părintele a afirmat: „Calea Crucii este  calea suferinței si calea iubirii lui  Dumnezeu”.  Nu putem ajunge la mântuire fără cruce și fără iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Începând de la judecata lui Pilat și a lui Irod care nu găseau nicio vină în El (Lc. 23,1-25) și continuând cu stațiile crucii rând pe rând, preluând și explicând citate din evangheliile sinoptice, părintele Simion a vorbit despre patimile Mântuitorului pentru mântuirea noastră și despre personajele cărora Dumnezeu le-a descoperit Dumnezeirea sa: tâlharul, sutașul (ostașul) și femeia desfrânată.

Îndemnându-i pe cei prezenți la mărturisire, părintele profesor a vorbit despre „dragostea lui Dumnezeu care nu cunoaște margini și se arată în primul rând celor  care îl caută cu inima deschisă și „nu mai marilor preoților, cărturarilor,  ucenicilor, ci unui tâlhar”. „Primul sfânt canonizat  de către Dumnezeiescul Mântuitor a fost un tâlhar, un bandit pocăit, Dismas… Isus i-a zis: Adevărat grăiesc ție: astăzi vei fi cu Mine in rai (Lc.23,43), iar celălalt tâlhar, aflându-se la un metru de Isus Mântuitorul, n-a acceptat mântuirea”.

Dumnezeu i se descoperă și centurionului, care nu așteptă venirea unui mântuitor: „Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost (Lc. 23,47)”.

După Înviere, Isus se arată pentru prima dată unei păcătoase căite „și înviind dimineața, în prima zi a săptămânii (Duminica), El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni (Mc.16,9). „Dumnezeu condamnă păcatul și nu pe păcătos”, a concluzionat părintele.

Vorbind despre Sfânta Împărtășanie,  părintele profesor, preluând citate din Evanghelia de la Ioan, din sfântul apostol Pavel, i-a îndemnat pe cei prezenți la o cuminecare  vrednică, după o bună cercetare a cugetului și  mărturisire: „Sfânta Împărtășanie este sămânța învierii și a mântuirii noastre”.

Duminică, 10 aprilie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a sfântului Vasile cel Mare a fost celebrată de părintele profesor dr. Voicu Simion, împreună cu preotul paroh.

Predica a fost rostită de părintele profesor care i-a îndemnat pe cei prezenți la educarea creștinească a copiilor, care „de multe ori în zilele noastre sunt surzi si muți. Nu aud clopotul bisericii care îi cheamă, nu aud sfatul părinților, nu aud cuvântul preotului, nu aud glasul lui Dumnezeu… nu se roagă, nu-l laudă pe Dumnezeu în cântări, nu-și apără credința, nu se mărturisesc…”.

Vorbind despre sfintele taine ale  mărturisirii și împărtășaniei, părintele a spus: „Apropiați-vă de scaunul de mărturisire, care este tronul măririi și al harului lui Dumnezeu. Lăsați să vă ia Dumnezeu de mână, așa cum l-a luat pe copilul vindecat: Iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Isus, apucându-l de mână, l-a ridicat și el s-a sculat în picioare (Mc. 9, 26b-27)”.

Să ne lăsăm conduși cu toții, ținându-ne de mâna lui Dumnezeu pe Calea Crucii și bucurându-ne cu Biruitorul de pe Golgota în minunata, măreața și glorioasa zi a Învierii!

pr. Nicolae Coroian

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.