Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro
Vineri, 11 Martie 2016 00:00

Initiative in parohii

in constructie

Vineri, 11 Martie 2016 00:00

Surorile Benedictine de caritate

Congregația Surorilor Benedictine de caritate și-a început activitatea la Sighetu Marmației în anul 1994.

La sosirea primelor surori în România nu se ştia prea bine în ce chip vor desfăşura misiunea lor. Cei care au dat un stimulent şi o direcţie misiunii au fost copiii care cereau pâine şi astfel, au orientat această prezenţă în favoarea lor. Surorile Benedictine de Caritate au reînnoit spiritul fondatoarei lor şi tuturor copiilor celor mai săraci din cartierele Sighetului, au deschis uşa casei lor pentru a-i hrăni, îmbrăca, educa şi ajuta să-şi petreacă timpul într-un mod mai plăcut, sănătos şi ferit de pericolele străzii. Surorile au răspuns astfel chemării lor - precum Maica Colomba la Roma - de a transmite iubirea lui Dumnezeu fraţilor celor mai mici şi nevoiaşi. În scurt timp, surorile au fost sprijin şi pentru tinerele care nu aveau un rost în viaţă, o familie, un sprijin moral şi material. Numărul copiilor şi a tinerelor creşte, şimţindu-se nevoia pentru noi spaţii: ateliere de croitorie, tricotaje, săli de studiu, sală de mese, serviciu duşuri şi spaţiu pentru o casă, o adevărată familie pentru cine nu avea familie.

Aşa s-a instituit Fundaţia Casa Famiglia Madre Colomba, însuflețită și călăuzită de sora Bianca- Neria Santori osb.

Astăzi, Casa Famiglia Madre Colomba, cu sediul în strada Pintea Viteazu nr 33/A din Sighetu Marmaţiei, îşi desfăşoară activitatea în strada Mihai Viteazu nr 67, unde funcţionează și grădiniţa care poartă numele Fondatoarei: Grădiniţa Madre Colomba. Clădirea cuprinde și săli de clasă pentru elevii care fac parte din proiectul Ai carte ai parte, proiect care are ca scop prevenirea abandonului şcolar. Alte proiecte la care surorile lucrează sunt: casa familială pentru tinere cu nevoi, servicii pentru igienă şi asistenţă medicală, săli pentru educaţie catehetică a copiilor parohiei Greco-Catolice şi formarea morală, religioasă a tinerilor. Astfel, un număr de trei benedictine împreună cu şaisprezece angajaţi și zece voluntari se dăruiesc cu un altruism fără margini pentru a sluji aproapelui.

Surorile ajută peste 180 de persoane care iau aici zilnic prânzul, 12 fete care locuiesc în Centrul rezidențial de tip familial, servicii de igienizare și de educare a copiilor care prezintă risc de abandon școlar, oferindu-le gratuit ajutor în realizarea temelor pentru acasă.

Mai multe informații despre casa surorilor aici.

Vineri, 11 Martie 2016 00:00

Fundatia IHTIS

Fundația a fost înființată în anul 2002 de către părintele Irineu (Ioan Bârle), care, profund marcat de condițiile în care trăiau copiii orfani din casa de copii dintr-o localitate sătmăreană pe care a vizitat-o, a decis să înceapă construirea unei noi case lângă biserica din Prislop, construită de el însuși. Construcția s-a finalizat în 2007, an în care părintele, împreună cu familia formată din tinerii orfani întră pentru a locui în casa cea nouă. Casa adăpostește actualmente in jur de 60 de tineri ai străzii, cu diferite probleme psihice și fizice, care provin de pe stradă sau din case de copii.

Fundația se îngrijește să le asigure cazarea, hrana zilnică, îngrijire medicală prin colaborarea cu alte fundații și spitale din țară și din străinătate și să le caute un rost în viața, atenți fiind la a descoperi talentul fiecăruia. Astfel, la Prislop, Viorel și-a descoperit talentul de poet, Alex pe cel de artist (după un curs de mozaic urmat la Iași, a construit macheta bisericii din Prislop din sticlă), Iosif confecționează rozare și brățări, etc.

Fundația IHTIS funcționează în cadrul Mânăstirii Prislop.

 

Vineri, 11 Martie 2016 00:00

Caritate

       
       
     
Vineri, 11 Martie 2016 00:00

ATCM

Asociaţia Tinerilor Catolici Maramureş (ATCM) s-a format în 1992 la inițiativa unui grup de tineri din Baia Mare și împrejurimi.

Motivaţia iniţiatorilor a fost dorinţa de a repune în valoare principiile creştine: adevăr, moralitate, iubire, credinţă. Drumul cu suişuri şi coborâşuri nu i-a descurajat, ci au luptat în continuare pentru îndeplinirea visului. Grupul de tineri care se identifică astăzi cu ATCM a preluat şi continuat aspiraţiile predecesorilor.

În cadrul întâlnirilor săptămânale se propune o educație fundamental umană și creștină prin activități nonformale, spirituale, culturale, sociale, de formare și recreativ-distractive.

Întâlnirile au loc în fiecare joi, începând cu ora 18:00, la biserica Sf. Cruce din Baia Mare.

În ce privește temele dezbătute, coordonatorii grupului încearcă să plaseze în centrul activităților tema anului pastoral, care în acest an este milostivirea.

Activitatea asociației se desfășoară și în exterior, tinerii din ATCM participă ca voluntari la diverse evenimente (Ziua mondială a bolnavului, concursul de șah pentru copii "Aventura șahului", Concertul eparhial de colinde, IETC) sau fac ieșiri în natură, la munte, drumeții etc.

Cine se poate înscrie în asociație

Orice tânăr cu vârsta cuprinsă între 13 și 30 de ani este binevenit să participe la întâlnirile din fiecare joi începând cu ora 18:00. Înscrierea constă în preluarea de către coordonatori a datelor de contact (nr. de telefon, email, adresă). În acest moment asociația cuprinde 40 de membri.

Preşedintele asociaţiei: Mihai Şimon

Asistent spiritual: pr. dr. Angel Zareczki

Coordonatori activităţi: Grumaz Felicia şi Ştefan Oana

Sâmbătă, 5 martie 2016, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare şi Școala Gimnazială „Mircea Eliade” din Satu Mare au găzduit Olimpiada de religie greco-catolică, faza județeană. Evenimentul a fost organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în colaborare cu Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș.

Au participat un număr de 60 de elevi la Baia Mare și 70 elevi la Satu Mare, din clasele V-XII.

Concursul elevilor din județul Maramureș a început la ora 10:15. Subiectele extrase au fost structurate în trei puncte, atât pentru ciclul gimnazial cât și pentru cel liceal: 1- Elevilor li s-a cerut să explice câțiva termeni teologici (5-7 termeni); 2- Plecând de la un text, elevii trebuiau să răspundă la unele întrebări; 3- Realizarea unui eseu pe o anumită temă dată.

La Baia Mare, după susținerea probei, tinerii participanți împreună cu profesorii au luat prânzul la un restaurant din oraș. După pauză, s-au îndreptat cu toții spre biserica „Sfânta Maria” pentru a trece prin Poarta Milostivirii deschisă la această biserică cu ocazia Anului Jubiliar al Milostivirii decretat de către Sf. Părinte Papa Francisc pentru perioada decembrie 2015 - noiembrie 2016. Pr. Angel Zareczki (Vicar episcopal cu laicii) le-a ținut participanților o scurtă meditație despre semnificația acestui An Sfânt. 

Începând cu orele 15:15 s-a desfășurat festivitatea de premiere, în cadrul căreia PS Vasile Bizău a înmânat diplomele câștigătorilor. Preasfinția sa i-a felicitat pe toți elevii prezenți la concurs, subliniind faptul că studiul religiei îl conduce pe om la înțelepciune.

Următorii elevi s-au calificat pentru etapa natională:

Tomoiaga Paul Gabriel: clasa a VII-a

Codrea Rafael Vasile Darian: clasa a VIII-a

Balog Francesca Manuela: clasa a IX-a

Pop Miriam: clasa a X-a

Moraru Emanuel:  clasa a XI-a

La Satu Mare, subiectele au fost elaborate conform programei școlare de o comisie formată din profesorii care predau religie. Dupa încheierea probei scrise, cu toții s-au bucurat de un moment de socializare și schimb de idei, întrucât s-a luat prânzul împreună. 

La sfârșit, domnul Adrian Roman (Inspector școlar eparhial pentru judetul Satu Mare) a ținut să mulțumească tuturor colaboratorilor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului, cât și doamnei Salagean Mariana - director al Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”, care a gazduit cu multă bunăvoință olimpiada de religie. Premierea elevilor se va realiza în luna mai.

La etapa națională s-au calificat urmatorii elevi:

Iancu Dariana -clasa a VII-a

Ilcu Emanuel-clasa a VIII-a

Matei Eliot- clasa a IX-a

Giurgiu Cristina-clasa a X-a

Stefut Alin- clasa a XI-a

Huzau Inocentiu- clasa a XII-a

Etapa națională a olimpiadei de religie greco-catolică și romano-catolică va avea loc în 19-22 aprilie la Sighetu Marmației.

Le urăm mult succes tuturor elevilor care vor reprezenta mai departe Eparhia noastră!

  Biroul eparhial de presă

Sâmbătă 26 decembrie 2015 (a doua zi de Crăciun) Preasfinția Sa Vasile Bizău a oficiat ritualul de deschidere a Porții Milostivirii la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare, urmat de Sfânta Liturghie Arhierească. Aceasta este cea de-a doua Poartă Sfântă ce se deschide pe teritoriul Eparhiei de Maramureș. Prima a fost deschisă pe data de 10 decembrie la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Cele două porți vor rămâne deschise pe toată durata Anului Jubiliar, care, la decizia Sfântului Părinte Papa Francisc, se încheie pe data de 20 noiembrie 2016, în solemnitatea lui Isus Cristos, Regele Universului pentru creștinii catolici de rit latin.

Sfântul Părinte a vrut ca, pentru prima dată în istorie, Poarta Sfântă să nu fie deschisă doar în bazilica Sf. Petru din Vatican și în bazilicile istorice din Roma, ci în fiecare dieceză a lumii pentru ca toți credincioșii să aibă posibilitatea de a trece prin ele.

Astfel, pe tot parcursul acestui an, cele două biserici, aflate în orașele reședință de județ ale Eparhiei Noastre, vor fi loc de pelerinaj pentru toți cei care doresc să treacă prin Porțile Sfinte pentru a simți milostivirea lui Dumnezeu ce se revarsă asupra lor. Conform deciziei Papei Francisc, cei care vor trece pe sub porțile sfinte, deschise în fiecare biserică locală din lumea întreagă, vor putea primi indulgența plenară dacă îndeplinesc condițiile impuse de Biserică pentru aceasta. Și anume: este necesară spovada, primirea împărtăşaniei și rugăciunea la intenţiile Papei.

PS Vasile a explicat astfel sutelor de credincioși prezenți sâmbătă la Satu Mare faptul că însăși Sărbătoarea Crăciunului este o Sărbătoare care ne vorbește despre modul în care Fiul lui Dumnezeu se face asemenea nouă pentru a ne ajuta ca și noi să devenim asemenea lui. Ne vorbește despre faptul că Iubirea lui Dumnezeu este nemăsurată și de aceea El alege să învingă răutatea, ambiția și păcatul omului prin milostenie și iubire. „Isus nu a venit in lume ca sa domnească, ci a venit in lume ca să slujească… La fel, Maria, pe care azi o sărbătorim, a fost o devotată slujitoare a Domnului, a ascultat cuvântul Său și devine astfel exemplu pentru noi toți”, a spus Ierarhul. Și în continuare: „Am deschis azi Poarta Milostivirii la biserica dumneavoastră și avem astfel oportunitatea și mângâierea de a putea trece prin Poarta Sfântă și a celebra Anul Sfânt al Milostivirii împreună cu toată Biserica, cu dorința de a deveni și noi milostivi asemenea Tatălui. Milostivirea este atributul dumnezeirii, este cea care ne poate ajuta să iertăm gesturile de nerecunoștință a celor din jur, pe care le suferim deseori. Și iertând astfel de gesturi, noi devenim asemenea Tatălui. În acest An Sfânt, Biserica invită la redescoperirea acestei dimensiuni a sufletului, ne cheamă la a fi milostivi și iertători. Milostivirea poate să devină o formă de comunicare între culte, între oameni, între partide, între cei care sunt diferiți, pentru că pot să-și păstreze fiecare mai departe crezul lor, dar dacă fiecare se manifestă cu înțelegere, cu milostivire față de celălalt, se pune în dimensiunea trăirii celuilalt, înțelege mai mult din realitatea lui, nu mai rămân insule izolate, ci devin persoane care îl proclamă pe Dumnezeu”.

Ca Poartă a Milostivirii în biserica „Sfinții Arhangheli” a fost aleasă ușa aflată în partea dreaptă a intrării principale, care sâmbătă a fost frumos împodobită de sărbătoare în culorile steagului Vatican și cu logo-ul Anului Milostivirii.

Cu ocazia inaugurării Anului Sfânt în Eparhie, PS Vasile a oferit în această lună tuturor credincioșilor câte o iconiță în care este reprezentat samarineanul milostiv, fapt ce îndeamnă la sporirea acțiunilor de milostenie în acest an.

Laurențiu Ioan Costin a primit treapta diaconatului

Tot în cadrul celebrării de sâmbătă, Preasfinția Sa Vasile a conferit treapta diaconatului tânărului Laurențiu Ioan Costin.

Laurențiu Costin este originar din loc. Recea, Maramureș.

În anul 2004 a absolvit Liceul de Artă (Secția Canto Clasic) din Baia Mare. Între 2005 și 2007 a frecventat facultatea de medicină veterinară din cadrul USAMV Cluj Napoca.

Din anul 2007 până în prezent a urmat cursurile de Filozofie în cadrul Universității Urbaniana – Propaganda Fide și cursuri de teologie în cadrul Facultății de Teologie a Universității Sant’Anselmo din Roma.

Îi urăm slujire rodnică și să pășească cu devoțiune și curaj spre treapta preoției!

Biroul Eparhial de presă

Joi, 10 decembrie 2015, în cadrul întâlnirii anuale a preoților din Eparhie, s-a deschis Poarta Milostivirii la Biserica Sfânta Maria din Baia Mare. Evenimentul se înscrie în seria celor propuse de Sfântul Părinte Papa Francisc în bula Misericordae vultus, unde este specificat ca „în fiecare Biserică particulară, în catedrala care este Biserica mamă pentru toți credincioșii, sau în concatedrală sau într-o biserică de semnificație specială, să se deschidă pe timpul întregului An Sfânt o poartă a milostivirii identică” (cu cele deschise în Bazilicile din Roma). Astfel „jubileul va fi celebrat la Roma, precum și în Bisericile particulare ca semn vizibil al comuniunii întregii Biserici” (Misericordae vultus, 3).

Astfel, la „Sfânta Maria”, prin celebrarea oficiului de către Preasfinția Sa Vasile Bizău împreună cei aproximativ 130 de preoți prezenți, s-a deschis prima poartă a milostivirii din Eparhie.
În cuvântul său de învățătură, Ierarhul a îndemnat preoții prezenți să sporească acțiunile de caritate ale comunităților lor pe durata acestui An Sfânt. I-a îndemnat, de asemenea, să organizeze misiuni populare, zile de meditație și reculegere în parohiile lor, care să se sfârșească cu mărturisiri și pelerinaje la Bisericile care și-au deschis porțile milostivirii.

Duminică 13 decembrie, zi în care s-au deschis Porțile Milostivirii atât în Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”, cât și în alte Biserici Locale catolice din România, Episcopul Vasile, în cadrul Sfintei Liturghii arhierești a explicat credincioșilor prezenți la „Sfânta Maria” din Baia Mare semnificația acestui An Sfânt. Ierarhul a vorbit despre modul în care milostivirea lui Dumnezeu se manifestă în lume și ceea ce fiecare dintre membrii Bisericii este chemat să săvârșească pentru a avea parte de această milostivire.

În aceeași ordine de idei, sâmbătă, 26 decembrie 2015, a doua zi de Crăciun, începând cu orele 10:30 se va deschide cea de-a doua poartă a milostivirii la biserica „Sfinţii Arhangheli” din municipiul Satu Mare. Ritualul va fi urmat de Sfânta Liturghie arhierească celebrată de PS Vasile Bizău.

Anul Milostivirii în Eparhia de Maramureș va fi marcat, pe parcursul acestuia, de mai multe acțiuni, printre care enumerăm:
- misiuni populare în una sau două biserici din fiecare protopopiat;
- pelerinaje la cele două biserici, pentru a trece prin Poarta Milostivirii;
- vizitarea persoanelor care trăiesc la periferia societății, adică a săracilor, orfanilor precum și a bătrânilor și bolnavilor etc.;
- 24 ore pentru Domnul, acţiune care se va desfășura în parohii în zilele de 1 și 2 aprilie 2016, de vineri seara până sâmbătă seara, acțiune ce coincide și cu vinerea primă din luna aprilie a anului viitor.

Acest An al Milostivirii începe tocmai la a cincizecea aniversare a încheierii Conciliului Ecumenic Vatican II. „Biserica simte nevoia de a menține viu acel eveniment” (Misericordae Vultus, 4).
Anul jubiliar se va încheia, în Maramureș, ca și în întreaga Biserică Catolică, pe data de 20 noiembrie 2016, în solemnitatea liturgică a lui Isus Cristos, Regele Universului (conform ritului Latin).

Deschiderea primei Porți Sfinte în Eparhie marchează inaugurarea solemnă a Anului Milostivirii în Biserica noastră locală.

Biroul Eparhial de Presă

Luni, 29 Februarie 2016 00:00

Surorile Sfântului Iosif al Apariţiei

 

Surorile Sfântului Iosif al Apariţiei

Str. Unirii nr.8

445200  Negrești-Oaș

jud. Satu-Mare

tel/fax: +40261854278

email:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

webmail: www.stjoseph-apparition.org

 

CONGREGAŢIA SURORILOR SFÂNTULUI IOSIF AL APARIŢIEI a fost fondată în seara de Crăciun a anului 1832, la Gaillac, în sud-vestul Franţei, de către Sfânta Emilia de Vialar. Născută într-o perioadă de mari transformări social-culturale, economice, dar şi religioase, cea a Revoluţiei Franceze şi provenind dintr-o familie înstărită, Emilia îşi dă seama de suferinţele celor din jurul său, mai ales ale celor săraci. Vede copiii care cerşesc pe străzi în loc să meargă la şcoală, bolnavii lipsiţi de îngrijire, mamele care nu au cele necesare pentru a-şi hrăni familia. Încearcă să-i ajute cu posibilităţile pe care le are şi formează împreună cu prietenele sale, un grup care are acest scop. Întâmpină împotrivirea tatălui său şi a guvernantei, care nu erau de acord ca săracii să-i deranjeze şi să le aducă mizerie în casă. Simte tot mai mult chemarea lui Dumnezeu de a fonda o operă prin care s-ar putea dedica în întregime slujirii celor nevoiaşi. După câţiva ani de aşteptare, Providenţa Divină îi trimite semne prin care vocaţia sa este confirmată. Primind moştenirea de la bunicul său, întemeiază chiar în satul său natal Congregaţia care va purta numele Sfântului Iosif al Apariţiei.

Încă de la început, Sfânta Emilia a fost deschisă pentru a răspunde apelurilor venite din diferite continente. A fondat comunităţi în Algeria, Tunisia, Ţara Sfântă, Grecia, Italia, Malta, Anglia, Birmania, Australia etc. unde surorile s-au pus la dispoziţia celor care aveau nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie sau stare socială.

Carisma

Intuiţia sa de fondatoare îşi are izvorul în două experienţe spirituale profunde:

  • Contemplarea „imensei carităţi” pe care Dumnezeu o are faţă de umanitate, prin viziunea celor cinci răni ale Mântuitorului;
  • Contemplarea Misterului Întrupării revelat Sfântului Iosif, aşa cum se prezintă în Evanghelia după Matei (1, 18 -21).

Numele ales de Sfânta Emilia exprimă misiunea şi spiritualitatea Congregaţiei: a contribui la împlinirea planului de mântuire al iubirii lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Sfântul Iosif. Marcată de misterul lui Dumnezeu care „atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe unicul său Fiu”, care a luat asupra sa toate suferinţele umanităţii, Sfânta Emilia a simţit că în interiorul său arde un foc, care o face să-şi dea chiar şi viaţa, urmându-l pe Cristos.

Din cuvintele Sfintei Emilia de Vialar:

„Vom continua să consacrăm forţele noastre, bunurile noastre, viitorul nostru şi dacă e nevoie, chiar viaţa noastră, alinării celor necăjiţi, îngrijirii bolnavilor şi a săracilor, educaţiei copiilor şi tuturor operelor de caritate”; „Cât  de satisfăcută ne este inima când aducem fericire cuiva şi  alinăm suferinţele omenirii!”

Din Constituţii:

„Prin operele de caritate cărora li se consacră surorile, Congregaţia este prin vocaţie un semn viu al iubirii lui Dumnezeu care se întrupează şi atinge oamenii prin gesturi omeneşti.”(NR.4)

Cele 5 cuvinte cheie care descriu spiritualitatea congregaţiei sunt:

  • Contemplarea Misterului Întrupării revelat Sfântului Iosif
  • Contemplarea rănilor Mântuitorului
  • Spiritul de reculegere
  • Operele de caritate
  • Zel misionar

PREZENŢA ȘI ACTIVITATEA DIN ROMÂNIA

Zelul misionar al Sfintei Emilia a contagiat multe persoane, care continuă să urmeze exemplul său. Azi, Surorile Sfântului Iosif al Apariţiei sunt prezente în 29 de ţări din toate continentele.

În România, misiunea a fost deschisă în 1992. Congregaţia a fost chemată să ajute la evanghelizare în Biserica Greco-Catolică, în anii de după căderea Comunismului.

După multă rugăciune şi căutare a voinţei lui Dumnezeu, în dialog cu ierarhia locală a Bisericii, prima comunitate s-a stabilit la Bistriţa (doar 6 luni), iar apoi la Cluj-Napoca, în Cartierul Mănăştur, în Eparhia de Cluj-Gherla.

În 1995, ca urmare a apelului Bisericii Greco-Catolice locale, s-a deschis a doua comunitate la Negreşti-Oaş (Eparhia de Maramureş). La început, comunitatea a fost formată din două surori, iar după venirea Sorei Davidica Conti, în 1997, ca superioară a comunității, au fost trei membre. Sora Davidica a rămas în această misiune până la sfârșitul anului 2007.

Prezența surorilor a fost prețioasă pentru deschiderea unor drumuri noi în ceea ce privește evanghelizarea, ecumenismul și slujirea celor mai săraci.             

Răspunzând iubirii lui Dumnezeu, gesturile noastre se concretizează în diferite activităţi, atât la Negreşti Oaş, cât şi la Cluj-Napoca:

  • Evanghelizare prin cateheză la grupuri de vârstă diferită, predarea religiei în şcoli, diferite activităţi pastorale la nivel local şi eparhial;
  • Promovare umană: însoţirea şi ajutorul copiilor şi a familiilor în dificultate, ajutor pentru copiii cu risc de abandon şcolar, vizite în familii şi la spital, primirea şi ascultarea persoanelor în nevoie ;
  • Ecumenism: cu gesturi simple încercăm să fim o punte de comuniune între diferite confesiuni.

Dintre cele 6 surori provenind din România, la ora actuală 4 activează în ţară. Una la Cluj, iar 3 (sr. Elena, sr. Nela, sr. Kati) sunt prezente la Negreşti Oaş. Superioara comunităților din România este sr. Kati Tatov.

Cuvintele Sfintei Emilia răsună şi astăzi în inimile celor care doresc să-i urmeze exemplul:

„Mergeţi, şi cu tot ceea ce aveţi şi veţi primi, faceţi tot binele care vă stă în putinţă!”

Comunitatea din Negrești Oaș:

Sr. Elena Martin

Sr. Nela Ciobanu

Sr. Ecaterina Tatov