Sărbătoarea Nașterii Domnului ne aduce și în acest an, pe care l-am parcurs și îl cunoaștem deja, cu provocările și greutățile lui, bucuria sfântă a întâlnirii și primirii pruncului Isus, care vine în lume pentru noi și pentru a noastră mântuire. Adunați împreună în jurul sfintelor altare, primim și noi cu bucurie cuvântul de încurajare și vestea cea bună a îngerilor, ce ne vestesc astăzi, precum păstorilor odinioară: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. (Lc.2,10-11).

     Confortați și încurajați de acest cuvânt al Sfintei Evanghelii, parcurgem și noi în mod spiritual drumul vieții, contemplând azi, chipul luminos al Pruncului Isus în peștera Betleemului și împreună cu Preacurata Fecioară Maria, cu Sfântul Iosif, cu magii și cu păstorii, aducem și noi darurile noastre de rugăciune, de mulțumire, de iubire și atașament față de Dumnezeu Cel pururi viu, care ne însoțește mereu cu dragostea și bunătatea Sa.

     Sărbătoarea Crăciunului ne readuce din nou în fața acestui adevăr, enunțat de sfântul evanghelist Ioan: întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. (1 Ioan 4,9). Mai înainte de toate cele necesare și trebuincioase pentru o viață bună și demnă, avem datoria recunoașterii darului pe care Dumnezeu îl face omenirii în pruncul Isus, și împreună cu acest dar, viața însăși se reînnoiește și se înnobilează. Darul credinței ne conferă această posibilitate de a-l primi pe Isus și învățătura Sa, de a-i fi ucenici și împreună vestitori și făuritori de comuniune și pace.

     Parcurgem astăzi și noi, creștinii secolului XXI, în chip spiritual, în această frumoasă sărbătoare a Crăciunului,  drumul nostru de credință înspre locul nașterii lui Isus pentru a-l adora și a-l primi în inimile noastre, bine știind că în El a binevoit Dumnezeu să sălășluiască toată plinirea. (Col.1,19).

     Așa cum textele Sfintei Scripturi adeveresc, evenimentul nașterii lui Isus, deși necunoscut de oamenii timpului, se petrece în firescul lumii de atunci și în modestia sărăcăcioasă a unui adăpost pentru animale, însă este voit de Tatăl ceresc și întrece toate celelalte evenimente ale lumii, din toate timpurile, devenind pentru om far de lumină și de speranță, pentru istorie punct de referință, iar pentru noi credincioșii, începutul mântuirii. Era noapte atunci, cum este noapte și acum în tot ce-i omenesc. Speranța se stinge în sufletele multor oameni și privirea lor revarsă trista constatare a unei lumi nedrepte, ce aduce suferință din războaie, neîncredere și scepticism din cauza provocărilor economice, ostilitate și divizare din cauza egoismului exacerbat. O lume ce își are mereu parametrii ei de limită și greșeală, de neîmplinire și neajuns, o lume în întuneric. În acest ambient social deformat de om și în această cultură a inimii sărăcite, vine Domnul să se nască și să ne mântuiască. Fiecare este găsit de Sărbătoarea Crăciunului în starea în care se află și în situația concretă a vieții lui și de aceea, nimeni să nu dispere și nici să se teamă, pentru că  Domnul dorește să ne întâlnească.

     Iată cum exprimă sfântul apostol Pavel sentimentele sale de bucurie și gratitudine,  în una dintre Scrisorile sale, pe care le împărtășește cu comunitatea creștină din Colose, devenind azi și pentru noi încurajatoare: mulțumim cu bucurie Tatălui Celui Care ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii Sale. (Col.1,12-13).

     Prin aceste cuvinte, apostolul ne amintește că viața creștinului și drumul lui în lume și societate este diferit, a ieșit din întuneric și umblă într-o lumină și cunoaștere nouă. Ne amintește de asemenea, nouă celor de azi, că primind darul lui Dumnezeu făcut nouă în sărbătoarea Crăciunului, suntem și rămânem în lumină. Creștinul primind în inima sa darul credinței și pe Pruncul Isus începe mereu un drum nou în speranță și poartă cu el lumina ce luminează în întunericul lumii. Oricât de dens ar fi acest întuneric al timpului pe care îl trăim, perceput diferit de fiecare om, acesta tot nu poate cuprinde în totalitate inima celui credincios, pentru că Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi. (Ioan 1,14).

    Iubiți credincioși,

     Tot în Sărbătoarea Nașterii Domnului, suntem invitați să conștientizăm și mai mult, și totodată, să redescoperim dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, pornind de la libera Lui inițiativă și sfântă voința Sa, de a-l trimite pe Fiul său în lume. Acest fapt, confirmat istoric, ne spune că există un plan al lui Dumnezeu care se împlinește, atunci și acum, și acest plan îl privește pe omul de ieri și de azi, pentru că acesta este destinatarul mesajului Său.

     În contextul misiunii lui Ioan Botezătorul, care chema la pocăință și boteza cu apă pe cei ce doreau să-și schimbe viața, Isus însuși spune cu tristețe despre fariseii și învățătorii de lege, că au lepădat voia lui Dumnezeu față de ei, nebotezându-se de el. (Ioan 7,30). Această constatare și cuvânt rostit de Isus, ne spune că omul poate să zădărnicească planul lui Dumnezeu în ceea ce-l privește pe el și societatea din care face parte. Fiecare om influențează comunitatea în care trăiește prin gândirea și faptele sale. Tot așa, același cuvânt al lui Isus ne spune că există un plan al lui Dumnezeu ce privește nu doar viața fiecăruia, ci și societatea și instituțiile ei. Planul lui Dumnezeu privitor la fiecare dintre noi și comunitățile noastre, poate fi acceptat și actualizat prin har și cunoașterea lui, precum și prin participarea voluntară la împlinirea lui. Pentru a ne pregăti să primim acest plan, în așa fel încât să nu se întâmple la fel ca în cazul fariseilor din evanghelie, este necesar ca fiecare creștin să-și pună întrebarea: Doamne, cum îți descoperi în acest timp planul Tău de mântuire pentru noi? Cum putem noi, în aceste încercări ale timpului prezent să intrăm în acest plan de mântuire și să nu-l împiedicăm, să nu-l zădărnicim?

     Premisa este evidentă, și anume, că există un plan de mântuire pentru fiecare timp și în orice situație socială, civilă și culturală. Nu există timpi de degradare absolută, așa cum nu există timpi de progres absolut, ci există mereu timpul lui Dumnezeu, în care fiecare om trebuie să înțeleagă ce este acesta și cum fiecare este chemat să-l împlinească. Acest timp al Domnului există, la fel cum există planul Său de consolare și mângâiere, de bucurie și de pace, pentru toate timpurile, chiar și pentru cele dificile.

     Înțelegem că în planul lui Dumnezeu este Domnul Însuși, Creatorul și Mântuitorul, Cel care cheamă de la neființă la ființă, Cel ce ne invită să deschidem inima și brațele prezenței Sale în acest timp pe care îl trăim.

     Pornind de la prologul Evangheliei Sfântului Ioan, ce ne spune despre Cuvântul care era la Dumnezeu, cum prin El toate s-au făcut din tot ce este în univers, și de asemenea, cum cu generozitate luminează și îmbogățește viața oamenilor, înțelegem și cât de dramatică și întunecată este refuzarea Lui, dar și cât de luminoasă si sfințitoare este acceptarea și primirea Lui: întru ale Sale a venit și ai Săi nu l-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu. (Ioan 1,11-12). Așadar, în centrul acestui mesaj este pusă libertatea umană și libertatea noastră, chemată să facă mereu alegeri.

     Iubiți credincioși,

     În acest timp pe care îl parcurgem, profund marcat de neliniști și îngrijorări, dar și de căutarea și revendicarea sănătoasă a libertății, garantată juridic în societățile democratice și susținută de dorința profundă a fiecărui om, se cuvine să nu uităm de importanța acesteia și de modul în care ea trebuie înțeleasă și exercitată.

     Dincolo de aprofundările filozofice și dezbaterile politice referitoare la cum trebuie înțeleasă libertatea și formele ei de manifestare, pentru noi creștinii, Evanghelia este o bună mamă și învățătoare. Ea ne amintește de importanța și seriozitatea modului de a alege, înțelegând prin aceasta că libertatea se manifestă și se actualizează tocmai în alegere. Aceasta, alegerea, ori este deschidere a inimii și atitudine primitoare, ori este refuz și închidere a omului în el însuși. Refuzul este exprimat de Evanghelia Sfântului Ioan prin aceste cuvinte: lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit și ai Săi nu l-au primit. (Ioan 1,10-11)

     Știm din experiența comună că refuzul aduce indignare și supărare, făcând loc răului în sufletul omului. Toată lumea vorbește și se plânge de nedreptățile vieții și de relele din societate, însă pe lângă această constatare, se cade să ne întrebăm și de unde provin toate acestea, de unde și cum se naște răul? Vom constata desigur, că răul se naște și din inima omului, din orgoliul lui de a nu-l primi pe celălalt, de a nu se accepta pe sine însuși și din neatenția și nerespectarea persoanelor. Evanghelia după Sfântul Luca pe care o ascultăm în aceste zile de sărbătoare, insistă pe faptul că Isus a fost înfășat și pus în iesle, pentru că nu a fost primit nicăieri și nu s-a găsit loc pentru el în casa de oaspeți. Să nu uităm că libertatea este și a-l primi pe Hristos în viața și inima noastră și a ne deschide mereu spre dragostea Lui. Crăciunul este această sărbătoare în care îi facem loc lui Isus în noi și facem loc și celui de lângă noi.

     A-i face loc lui Isus este cheia mântuirii omului, iar această chemare universală la împlinire și dobândire a vieții, trebuie mereu confruntată cu graba societății noastre, cu lipsa de răbdare și cu superficialitatea cu care oamenii își tratează semenii. Câte rele și păcate se nasc din incapacitatea omului de a-l primi și accepta pe celălalt, atunci când semenul este nerespectat, instrumentalizat, defăimat pe nedrept. Câte rele provin din relațiile nesincere și din graba de a le consuma frenetic și egoist, și înșiruirea ar putea continua. A nu-i face loc celuilalt are de-a face cu lipsa din inima omului a păcii și a interiorizării, a rugăciunii și meditării Scripturii, a căutării tainei lui Dumnezeu. Cele două căi ale inimii omului: primirea/deschiderea spre celălalt și refuzul/autosuficiența, determină toată existența noastră cotidiană.

     Cu aceste gânduri și povețe, sunt recunoscător Domnului pentru fidelitatea dumneavoastră în credință, precum și pentru prezența constantă la celebrările liturgice ale Bisericii, de unde primim hrană sufletească și lumina lui Hristos.

     În această solemnă zi de sărbătoare, când familiile se adună și se bucură fiecare de prezența celorlalți, când gândurile de comuniune îi cuprind pe toți fiii și fiicele ce nu pot fi acasă, când comunitățile parohiale îmbracă haina sărbătorii și membrii lor se bucură că sunt fiii aceleiași familii universale a Bisericii, doresc a mă alătura și eu fiecărei familii creștine și fiecărui membru al comunității noastre bisericești, pentru a vă însoți cu părintească dragoste, dorindu-vă: Sărbători sfinte și binecuvântate în pace și împlinitoare comuniune!

†Vasile

episcop

          Dată în 25 Decembrie, la Baia Mare,

          Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2022.