Luni, 25 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

 

Oradea, nr. 94/15.05.2024

 

ÎNDEMN PENTRU ANUL ELECTORAL 2024

 

Dragi frați și surori!

Alegerile care urmează ne îndeamnă să conștientizăm rolul nostru în modelarea viitorului comunităților noastre. Trebuie să îmbrățișăm și în mod public valorile prin care comunitatea creștină se dezvoltă și crește.

Vă îndemnăm să fiți deschiși spre candidații care, cu vigoare și angajament înnoit, doresc să servească unitatea în lumina învățăturii Evangheliei, în favoarea păcii și a democrației.

Să reflectăm cu seriozitate la cei care ne-au reprezentat sau ne pot reprezenta și care se implică în dezvoltarea și construirea societății, care promovează binele comun, valorile morale, sănătatea, educația, oportunitățile economice, cultura și prezența religioasă în viața socială.

Vă îndemnăm, așadar, să participați la vot, știind că „în creștinism, măsura întregii gândiri politice este demnitatea omului dată de Dumnezeu" (DOCAT 196). „Mandatul nostru, în calitate de catolici, este de a transforma societatea într-o civilizație a iubirii. Este important ca și catolicii să contribuie în mod responsabil pentru a se asigura că pozițiile bune prevalează și au șansa unui vot majoritar.” (DOCAT 319)

Puterea Duhului Sfânt să ne ajute să servim comunitatea noastră cu perseverență și curaj. Această slujire să ne poată conduce la un viitor fericit în beneficiul tuturor fraților și surorilor noastre și al întregii lumi.

Cu arhierească binecuvântare,

Episcopii catolici din România

 

Oradea, nr. 95/15.05.2024

 

COMUNICAT DE PRESĂ:

Sub semnul speranței – Episcopii catolici din România reuniți în sesiune plenară la Oradea

Speranța a fost un numitor comun al discuțiilor de la întâlnirea episcopilor romano-catolici și greco-catolici din România, reuniți la Oradea în perioada 13-15 mai 2024, pentru sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor din România (CER). Întâlnirea a fost găzduită de Episcopia Romano-Catolică de Oradea și a fost condusă de Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București și Vicepreședinte CER.

La inaugurarea lucrărilor a participat și Arhiepiscopul Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic agreat, care a și prezidat Sfânta Liturghie de deschidere din Catedrala romano-catolică, și Monseniorul Tuomo Vimpari, însărcinat cu afaceri a.i. al Nunțiaturii Apostolice în România și Republica Moldova. Sfânta Liturghie din 13 mai și procesiunea în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima au avut ca intenție implorarea păcii în lume. În ziua următoare, Arhiepiscopul Aurel Percă a prezidat Sfânta Liturghie concelebrată cu toți episcopii și a binecuvântat orga restaurată din biserica catolică din Cetatea Oradiei. La această celebrare au asistat și Dl. Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, precum și reprezentanți ai comunității locale. În ultima zi a întâlnirii, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu Pop, a prezidat Sfânta Liturghie concelebrată cu toți episcopii în biserica parohială din Haieu – Băile 1 Mai, în amintirea vizitei de acum 25 de ani a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Cu această ocazie, PS Virgil Bercea și PS László Böcskei au sfințit icoanele episcopilor greco-catolici martiri Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, precum și a lui Vladimir Ghika, preot martir.

În centrul discuțiilor CER s-au aflat mai multe evenimente din viața Bisericii, toate sub semnul speranței. Documentul de sinteză a drumului sinodal al Bisericii Catolice din România, care vine ca răspuns la documentul reuniunii Sinodului de la Roma, a fost redactat întocmai sub semnul speranței. La toamnă va avea loc a doua sesiune a reuniunii sinodale la Roma, unde vor participa aceiași trei episcopi din România: ÎPS Gergely Kovács, Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, delegat CER; PS Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, delegat al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, și PS Iosif-Csaba Pál, Episcop romano-catolic de Timișoara, numit membru al Sinodului de către Papa Francisc.

„Cei care speră în Domnul merg fără să obosească!” (cf. Is 40,31) este mottoul Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic (INTC) din România organizată de Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș la Cheile Grădiștei între 4-7 septembrie 2024. Episcopii au fost informați de stadiul pregătirilor și îi încurajează din toată inima pe tineri să participe la acest eveniment așteptat deja de mulți ani. Speranțele tinerilor, manifestate la astfel de întâlniri, sunt motorul vieții comunităților din care fac parte.

Spes non confundit”, „speranţa nu înșală” (Rom 5,5) este titlul Bulei de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025. Episcopii au însoțit, în spiritul anului dedicat rugăciunii, pregătirea pentru Anul Sfânt care va începe la Roma pe 24 decembrie 2024, prin deschiderea Porții Sfinte la Bazilica Sfântul Petru din Vatican, și în fiecare dieceză și eparhie pe 29 decembrie 2024. Anul de har care le este propus tuturor creștinilor va vedea multe evenimente la Roma până pe 6 ianuarie 2026, iar la Catedralele din lumea întreagă, până pe 28 decembrie 2025. Toate acestea au fost subiect de discuție pentru ierarhii catolici din România.

Tot în spiritul speranței unei eficiențe sporite în activitățile CER au fost reorganizate comisiile, urmând ca această reorganizare să aibă efect de la următoarea Sesiune Plenară, când va fi votată și componența comisiilor. Activitatea celor 19 comisii actuale ale CER este redistribuită acum în 10 comisii, fiecare sub responsabilitatea unui episcop, reorganizare care corespunde noilor exigențelor interne și interpelărilor de la Vatican și alte Conferințe Episcopale sau instituții ecleziale.

Cu această ocazie, cu speranța că activitatea Acțiunii Catolice din România va continua în comunitățile noastre, ierarhii catolici au numit noul Asistent spiritual general în persoana Pr. Cristian Vladimir Langa, din Eparhia de Cluj-Gherla, și au confirmat alegerea președintelui în persoana D-rei Codruța Fernea. De asemenea, la cererea PS Virgil Bercea, a fost numit Pr. Marian Blaj, din Arhidieceza Romano-Catolică de București, pentru coordonarea Oficiului pentru Pastorația Tineretului din cadrul CER.

Speranța animă gândul păstorilor diecezelor și eparhiilor catolice din România și cu privire la participarea credincioșilor și a tuturor cetățenilor, în mod responsabil, la alegerile care urmează să fie organizate și la noi în țară. Organizarea societății umane impune și participarea la un vot informat, care să țină cont de cât mai multe criterii esențiale pentru o conviețuire pașnică și o dezvoltare durabilă în societatea românească.

Episcopii au avut bucuria de a se întâlni cu Pr. Arturo Sosa s.j., Superiorul General al iezuiților, cu care au discutat despre prezența călugărilor din Societatea lui Isus în România și despre viitorul instituțiilor de învățământ de la Roma, unde se pregătesc mulți dintre preoții români.

Următoarea sesiune a CER va avea loc între 24-26 septembrie 2024, fiind găzduită de Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.

Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an în sesiune ordinară și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.

Pr. Francisc Ungureanu
Secretar General


 

În perioada 4-7 septembrie 2024, la Cheile Grădiștei în județul Brașov va avea loc cea de-a XV-a ediție a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România (INTC). Evenimentul, organizat de Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș, este așteptat cu entuziasm de tinerii catolici din toată țara, oferindu-le acestora oportunitatea de a se reuni și de a împărtăși experiențele lor.

Tema aleasă pentru INTC 2024 este: „Cei care speră în Domnul merg fără să obosească” (cf. Is. 40,31), iar ediția din acest an se va axa pe aspectele formativ-educative, pe catehizare și pe dezvoltarea spirituală și umană. Participanții vor avea șansa să interacționeze cu personalități din diferite domenii, să se implice în activități culturale și sportive și să se bucure de momente deosebite de muzică și invitați surpriză.

Urmând exemplul celebrării Zilei Mondiale a Tineretului Catolic, Biserica Catolică din România organizează din trei în trei ani întâlniri naționale ale tinerilor romano-catolici și greco-catolici din România. Aceste momente de comuniune sunt organizate alternativ de o Eparhie greco-catolică și de o Dieceză romano-catolică.

Această Întâlnire la nivel național reprezintă un moment de solidaritate și comuniune pentru tinerii catolici din România, oferindu-le posibilitatea de a se conecta și de a împărtăși bucuria credinței. În ciuda amânării ediției din 2022 din motive legate de contextul pandemiei și al situației socio-politice, INTC 2024 se anunță a fi un prilej de reînnoire și revitalizare spirituală pentru toți cei implicați.

Pentru mai multe detalii despre eveniment și pentru înscrieri, tinerii sunt încurajați să viziteze site-ul oficial al evenimentului, https://www.intc.ro/. Aici vor găsi informații actualizate și detaliate despre INTC 2024 și modul în care pot să participe la această remarcabilă experiență spirituală.

Biroul de Presă al INTC 2024

 

Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a luat cunoștință despre regretabila întâmplare petrecută în parohia Sarasău cu privire la modul în care au degenerat discuțiile divergente dintre un grup restrâns de credincioși și preotul paroh. Situațiile conflictuale în Biserică, oriunde acestea izbucnesc, sunt mereu potrivnice mesajului evanghelic și fiecare dintre părți are datoria să cultive spiritul iubirii și al înțelegerii fraterne.

Episcopia consideră nepotrivită modalitatea prin care părintele paroh a reacționat la provocările acelui grup de credincioși, deoarece, prin misiunea pe care a primit-o, dânsul este chemat să le gestioneze cu prudență și blândețe. Considerăm, de asemenea, reprobabilă atitudinea unor credincioși care, prin nesupunere față de spiritul Evangheliei și al legislației interne a Bisericii Catolice, agită calmul și pacea de care dorește să se bucure marea majoritate a credincioșilor din Sarasău.

Situația parohiei Sarasău a ajuns într-un punct din care merită să iasă mai înțeleaptă, bine știind că orice atitudine nepotrivită este de evitat. Atitudini, precum cele care au ajuns în spațiul public, pe care Episcopia Greco-Catolică de Maramureș le deplânge și de care se disociază.

Spiritul care animă Biserica îndeamnă creștinul la pace și înțelegere, iar lumina Învierii invită pe fiecare creștin în parte să slujească și să cultive aceste virtuți care zidesc și animă valorile evanghelice.

Biroul eparhial de presă

Baia Mare

13 mai 2024

 

 

 

 

 

 

 

Peste 180 de elevi de clasele V-XII, din întreaga țară, au participat la Olimpiada națională de religie catolică, care s-a desfășurat la Ciofliceni, jud. Ilfov, în zilele 9-13 mai 2024, proba de concurs fiind susținută vineri, 10 mai 2024, de la ora 10:00. Olimpiada a fost găzduită de Arhidieceza Romano-Catolică de București. 

Din Eparhia de Maramureș au participat 13 elevi, cel mai mare punctaj fiind obținut de Lung Daria, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Ioan  Slavici” din Satu Mare, pregătită de domnul profesor Roman Adrian.  

 „Întreaga experiență din aceste zile a fost una foarte plăcută”, a afirmat în urma premierii, pentru biroul de presă, eleva Lung Daria, care a descris astfel dificultatea subiectului tratat la proba de concurs: „Subiectul a fost unul care personal mi-a plăcut mult, iar ca dificultate pot spune că a fost peste medie, implicând atât cunoașterea istoriei din spatele perioadei biblice examinate, cât și semnificația evenimentelor petrecute atunci și cum au influențat acestea și au pus bazele creștinătății, căci după cum știm, în Sfânta Scriptură totul se leagă, totul se află în perfectă armonie și întreg Vechiul Testament este o oglindă a Noului Testament. Pregătirea pentru olimpiadă a implicat atât citirea materialelor bibliografice primite de la domnul profesor cât și lectura Sfintei Scripturi și memorarea anumitor pasaje/versete care să mă ajute să exprim mai concis mesajul textului biblic și semnificația acestuia”.

Pe lângă proba de olimpiadă, în cele patru zile petrecute la Ciofliceni, elevii au avut parte de vizite ghidate, precum și de participarea la Sfânta Liturghie Aniversară a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, celebrată în Catedrala „Sfântul Iosif” din București, sâmbătă, 11 mai 2024.

Elevii  au vizitat obiective din zona Snagov și București, cum ar fi Palatul Mogoșoaia, Mănăstirea Snagov, Catedrala Sfântul Iosif din București și Palatul Parlamentului.

 „Această Olimpiadă Națională a fost o experiență plăcută pentru noi, profesorii, precum și pentru copii. A fost o comuniune spirituală, deși drumul spre Ciofliceni a fost dificil. O felicit pe Daria pentru implicarea ei, modul de pregătire, care a dat rezultat. Toți elevii din Eparhia noastră au obținut note foarte bune”, a afirmat la final domnul profesor Roman Adrian.

Din Satu Mare au participat 8 elevi, însoțiți de domnul profesor Deak Istvan, membru în Comisia Națională fiind profesorul Roman Adrian, iar din Maramureș au participat 5 elevi, însoțiți de doamna prof. Borodi Nastafa, membre în Comisia Națională fiind doamnele profesoare Man Ioana și Pop Mihaela.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

Sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România va avea loc la Oradea, în perioada 13-15 mai 2024, fiind găzduită de Episcopia Romano-Catolică de Oradea. Conferința Episcopilor Catolici din România, care se întrunește de două ori pe an, este formată din episcopi romano-catolici și greco-catolici din întreaga țară, exprimând relația strânsă a diecezelor și unitatea cu succesorul Sfântului Petru, Papa Francisc.

Sfântă Liturghie în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima în Catedrala Diecezei de Oradea

Luni, 13 mai 2024, în ziua de sărbătoare a Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, la ora 18.00, va avea loc în Catedrala episcopală romano-catolică „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria” Sfânta Liturghie de deschidere a Sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, în cadrul căreia arhiereii vor încredința familiile și comunitățile din țară ocrotirii Fecioarei Maria, rugându-se pentru pace și reconciliere în întreaga lume. Sfânta Liturghie va fi urmată de obișnuita procesiune în fața Catedralei. Credincioșii sunt invitați să participe la această solemnitate și să se roage alături de arhiereii din țara noastră. 

Sfântă Liturghie în cinstea Sfântului Rege Ladislau în Biserica din Cetate

Marți, 14 mai 2024, în a doua zi a Sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, la ora 18.30, ierarhii țării vor oficia o Sfântă Liturghie în cinstea Regelui Sfântul Ladislau în Biserica din Cetatea Oradea, în apropierea mormântului fondatorului Diecezei și al orașului.

Sfânta Liturghie în cinstea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România

Miercuri, 15 mai 2024, în a treia zi a Sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, de la ora 07.30, episcopii catolici din România vor celebra o Sfântă Liturghie în rit bizantin în biserica parohiei greco-catolice din Haieu – Băile „1 Mai”, lăcaș de cult dedicat vizitei Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999).

Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

 

 

 

 

 

 

 

Redăm mesajul Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan adresat participanților la pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, sâmbătă, 11 mai 2024. Mesajul a fost citit de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

 

Preasfințite Părinte Episcop Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei de Maramureș,

Preasfințiile Voastre, confrați Episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România,

Iubiți pelerini,

Dragi maramureșeni,

Domnul și Dumnezeul nostru, Părintele a toată făptura și izvorul a toată mângâierea, ne-a învrednicit din nou să pășim pe acest pământ sfințit de sânge și de credință, cu ocazia pelerinajului anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației.

Imaginea atâtor pelerini, în procesiune între Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței, fosta închisoare din Sighetu Marmației, și Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX din Cimitirul Săracilor, aflat în construcție din anul 2022, este simbolul Poporului lui Dumnezeu aflat pe cale către Împărăția cerească. Biserica întreagă este în drum către Împărăție, iar noi, ca Biserică locală, suntem semn și imagine a Miresei care, îmbrăcată cu podoabă și cu cinste, aleargă cu bucurie în întâmpinarea Mirelui ei Veșnic.

„Poporul lui Dumnezeu pe cale” este una dintre cele mai evocatoare imagini pe care Conciliul Vatican al II-lea le-a folosit cu privire la Biserică. Nu este doar o expresie frumoasă, ci este un mod de a înțelege ce este Biserica. Suntem toți împreună Poporul lui Dumnezeu: episcopi, preoți, persoane consacrate, laici, bărbați și femei, tineri și bătrâni, fiecare cu propria vocație la desăvârșire, la sfințenie. Nimeni nu se mântuiește de unul singur, ca individ izolat, ci Dumnezeu ne cheamă să ne deschidem porțile inimii către iubirea de frați și de surori, în comuniune și în comunitate. Biserica este Poporul lui Dumnezeu aflat pe cale „între mângâierile lui Dumnezeu și necazurile lumii”, un popor aflat în pelerinaj prin istorie spre împlinirea mântuirii. Lăsând la o parte toată grija cea lumească și neabătându-ne de la calea cea dreaptă, să pășim, așadar, pe calea împărătească ce duce spre Cel care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14,6).

Gândurile noastre, însuflețite de emoție și de o adâncă recunoștință, se îndreaptă acum spre toate persoanele care au trecut prin iadul exterminării de la Penitenciarul din Sighet, păstrându-și credința și verticalitatea morală. Se cuvine să păstrăm vie amintirea jertfei lor și mărturia de libertate a conștiinței în fața unui sistem ateu, care folosea cu violență și perfidie toate pârghiile puterii pentru a le frânge demnitatea.

Șase dintre cei șapte Fericiți Martiri ai Bisericii Române Unite, episcopii Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, dar și un martir al Bisericii Romano-Catolice, episcopul Anton Durcovici, au cunoscut detenția severă aici la Sighet. Trei dintre Fericiții noștri Episcopi și-au dat viața pentru credința lor catolică și au transformat acest pământ al Sighetului într-o adevărată masă de altar: Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cei prezenți astăzi la pelerinajul organizat de Eparhia de Maramureș spre a-i cinsti pe Episcopii noștri martiri, la cinci ani de la ridicarea acestora la cinstea altarelor. Cu adevărat, pe Câmpia Libertății de la Blaj, pe 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc a sintetizat cu aceste cuvinte actualitatea mesajului și a mărturiei lor: „în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune”.

Invocând darurile și lucrarea Preasfintei Treimi peste fiecare dintre dumneavoastră și peste toți cei dragi pe care îi purtați în inimă și în rugăciune, vă împărtășesc binecuvântarea mea, amintind cuvintele profetice ale fericitului Cardinal Iuliu Hossu, când, din domiciliu forțat, evoca arestarea și întemnițarea sa și a celorlalți episcopi greco-catolici: “Istoria nu s‑a terminat aici!”

Vă mulțumesc!

† Lucian Cardinal Mureșan

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

 

 

 

 

 

 

 

Într-o perioadă de instabilitate mondială care este resimțită de întreaga omenire, la Sighetu Marmației se înalță frumos Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai secolului XX, spre a aduce mulțumire și omagiu acelora care sunt pentru noi exemplu de statornicie în credință, acelora care nu au cedat în fața amenințărilor și presiunilor regimului comunist, a terorii, și nu și-au abandonat credința catolică.

În cinstea lor s-au adunat astăzi, 11 mai 2024, întreg Episcopatul Bisericii greco-catolice din România, precum și mii de credincioși și preoți în pelerinaj la Cimitirul Săracilor, pelerinaj care se organizează de peste 25 de ani și care a devenit o tradiție pentru Episcopia greco-catolică de Maramureș și totodată pentru întreaga Biserică Catolică din România.

„Dragi pelerini, bine ați venit la Cimitirul Săracilor, în acest loc sfințit, pentru pelerinajul anual pe care îl facem în cinstea Fericiților Episcopi Martiri. Să fie pașii tuturor binecuvântați și Domnul să-și reverse harul asupra noastră, asupra Bisericii Sale, asupra țării noastre și asupra lumii întregi, pentru pace și pentru ajutor pentru fiecare dintre noi, unind rugăciunile noastre de astăzi cu jertfa Sfintei Euharistii și cerem Domnului ca, prin mijlocirea Fericiților Episcopi Martiri, să ne dea harul pe care îl dorim”, a fost salutul de bun venit al Preasfinției Sale Vasile Bizău către pelerinii din toată țara, strânși la Sighet.  

„A veni aici înseamnă să descoperim unde sunt harurile libertății și ale apostolatului pe care Dumnezeu a ales să le așeze peste tăcerea și jertfa martirilor”, a afirmat în Cuvântul de Învățătură Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop de București, care a explicat evanghelia zilei (In 3,22-33 - Ultima mărturie a lui Ioan Botezătorul) din perspectiva faptului că aceasta „ne predispune la bucuria acestui pelerinaj... Ea ne vorbește într-un mod foarte direct de strălucirea smereniei, pe care toata lumea o evită, tot ceea ce trăim în viața curentă nu e făcut decât să infirme valoarea acestui lucru, pe care Sfântul Pavel îl descrie ca fiind locul privilegiat unde Dumnezeu lucrează. Dumnezeu le-a ales pe cele slabe să le rușineze pe cele tari, le-a ales pe cele sărmane ca să le rușineze pe cele aparent bogate”. Iată de ce, „venind la Sighet, învățăm încă o dată că smerenia nu e înjosire, ci este exact judecata pe care trebuie s-o socotim împreună cu Dumnezeu”, care ne iubește pentru slăbiciunile noastre încredințate Lui.

„E sortit ca Isus să crească și eu să scad, spune Ioan Botezătorul... Acesta e mesajul creștinului adevărat, e mesajul pe care l-au trăit martirii, generația lor, care sunt vinovații pentru care ne deranjăm an de an, dar și în fiecare zi să surprindem ceva din bucuria tainei lor”, a punctat Episcopul de București, îndemnând toți pelerinii prezenți aici să trăiască pelerinajul ca un „examen de conștiință pentru fiecare în parte, dar și pentru noi toți ca mădulare ale Bisericii lui Hristos, zidită pe temelia Apostolului Petru”.

„Alături de cei 41 de ani de persecuție stau, anul acesta, 35 de ani de străduință liberă pentru a nu fi lipsiți în nicio zi de moștenirea lor spirituală; avem nevoie de convertire, de schimbarea inimii, de schimbarea vieții, de a ne detașa de resentiment și de a putea descoperi răscumpărarea încredințată nouă prin moartea și Învierea lui Isus” ...

„La fel ca în evanghelia de astăzi, când Ioan oferă un colț de strălucire smereniei și încrederii și respectului față de apostoli, martirii nu s-au lăsat purtați de orgoliul personal, nu s-au lăsat limitați nici de emoții și nici de motivații trecătoare. Au fost diferiți, dar au rămas uniți în jurul lui Isus, învățând și purtând în conștiința darurilor primite, trăind în spirit de caritate și fraternitate. Au putut supraviețui sufletește traversând persecuția cu seninătate, oferind semenilor și nouă prezență încrezătoare și smerită. Deși multă vreme au fost nebăgați în seamă de atenția lumii, l-au dus cu ei pe Isus pretutindeni și iată, după atâția zeci de ani, harul lor se dăruiește în continuare prin puterea lui Dumnezeu sufletelor”.

„Martirii au murit fără sa abdice de la smerenia pe care evanghelia de azi ne-o descrie”, iar fără jertfa lor, prezentul nostru ar fi fost copleșit de cinism și de rușine, a punctat PS Mihai, îndemnând credincioșii să-și aducă aminte de speranța dată lor de către generația anilor 1990, care a putut sta cu fruntea sus că nu s-a închinat lui Baal, că nu a făcut compromisuri, nu din vanitate, ci ca să poată să spună, așa cum amintea și Iuliu Maniu: Ca într-o bună zi, acest popor să nu rămână rușinat că cei mai mulți s-au compromis cu puterea răului.

„Imaginea atâtor pelerini în procesiune între Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, fosta închisoare din Sighetu Marmației și Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX din Cimitirul Săracilor, aflat în construcție din anul 2022, este simbolul Poporului lui Dumnezeu aflat pe cale către Împărăția Cerească. Biserica întreagă este în drum spre Împărăție, iar noi ca Biserică locală suntem semn și imagine a Miresei care, îmbrăcată cu podoabă și cu cinste, aleargă cu bucurie în întâmpinarea Mirelui ei Veșnic”, a transmis Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major, în mesajul trimis cu ocazia pelerinajului, citit de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș.

„Gândurile noastre, însuflețite de emoție și de o adâncă recunoștință, se îndreaptă acum spre toate persoanele care au trecut prin iadul exterminării de la Penitenciarul din Sighet, păstrându-și credința și verticalitatea morală. Se cuvine să păstrăm vie amintirea jertfei lor și mărturia de libertate a conștiinței în fața unui sistem ateu, care folosea cu violență și perfidie toate pârghiile puterii pentru a le frânge demnitatea.

Șase dintre cei șapte Fericiți Martiri ai Bisericii Române Unite, episcopii Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, dar și un martir al Bisericii Romano-Catolice, episcopul Anton Durcovici, au cunoscut detenția severă aici la Sighet. Trei dintre Fericiții noștri Episcopi și-au dat viața pentru credința lor catolică și au transformat acest pământ al Sighetului într-o adevărată masă de altar: Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cei prezenți astăzi la pelerinajul organizat de Eparhia de Maramureș spre a-i cinsti pe Episcopii noștri martiri, la cinci ani de la ridicarea acestora la cinstea altarelor. Cu adevărat, pe Câmpia Libertății de la Blaj, pe 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc a sintetizat cu aceste cuvinte actualitatea mesajului și a mărturiei lor: „în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune” (Din Mesajul Arhiepiscopului Major Lucian Mureșan).

„Îi mulțumim Domnului pentru această zi de har, o zi de lumină, îi mulțumim pentru că ne însoțește mereu, mulțumim Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan pentru mesajul transmis, dar și Preasfințiilor voastre, preoților, persoanelor consacrate, credincioșilor și tuturor celor implicați în organizarea pelerinajului, în special Protopopiatului Sighet, corului de aici și autorităților locale”, a afirmat la final Preasfinția Sa Vasile Bizău, îndemnând credincioșii să participe an de an la pelerinajul în cinstea martirilor.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

„În această zi de mare sărbătoare, când celebrăm Ziua Școlii noastre Episcop Doctor Alexandru Rusu, dar și Sărbătoarea Paștelui, care se celebrează timp de șapte zile, precum și Ziua Europei și Ziua Independenței României, avem mai multe motive să ne bucurăm”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău joi, 9 mai 2024, în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia Zilei Școlii fondate de Episcopia greco-catolică de Maramureș, la împlinirea a 61 de ani de la trecerea la Tatăl a Fericitului Episcop Martir Alexandru Rusu, primul episcop al Eparhiei de Maramureș, mort în faimă de martir și beatificat de Papa Francisc în anul 2019.

„Școala noastră este singura școală care are ca și patron spiritual un sfânt martir”, a explicat Ierarhul de Maramureș copiilor care s-au strâns la biserica „Sfânta Maria” pentru a participa la celebrare, împreună cu personalul școlar. „Așadar, copii, a continuat PS Vasile, e cinste și motiv de bucurie o școală care se află sub protecția unui sfânt martir. Iar școala este casa noastră comună, locul unde creștem și învățăm cum să trăim bine și frumos, învățăm cum să fim oameni, învățăm cum este frumos să trăim viața, învățăm ce este omul, cum să ne descoperim talentele și care dintre acele talente e important pentru noi să le cultivăm pe mai departe, să fim cei mai buni în ceea ce facem. Pentru toate acestea se cuvine a-i mulțumi lui Dumnezeu și celor care ne însoțesc: profesori, învățători, întregul personal din școală…”.

„În lectura evangheliei citite azi ni se povestește despre întâlnirea lui Isus cu un mare învățat, Nicodim, întâlnire cu prilejul căreia, Isus ne sugerează faptul că omul poate să se nască a doua oară pentru Împărăția lui Dumnezeu și scopul celebrării noastre de fiecare dată este acela de a ne aduce aminte să ne naștem din nou, din apă și din Spirit Sfânt, spre a avea o viață nouă, veșnică, frumoasă, viață în pace, împlinită”, a punctat Preasfinția Sa, cerând binecuvântări de la Dumnezeu asupra tuturor celor care activează în școală.

Ca în fiecare an, ziua de sărbătoare continuă cu activități sportive și creative, picnic și momente artistice, precum și ateliere de creație.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

În urmă cu 61 de ani, pe data de 9 mai 1963, după mai bine de 14 ani petrecuți prin închisori și domicilii forțate, aflându-se la închisoarea din Gherla, Episcopul Alexandru Rusu și-a dat viața ca martir, în celula cu numărul 10, o celulă foarte rece, povestește Alexandru Rațiu în cartea „Biserica Furată”, ediția 1993. Același autor descrie în cartea sa contextul morții și ultimele cuvinte ale Episcopului, devenite deja celebre:  

„Pe 9 mai 1963, episcopul s-a ridicat în coate și a binecuvântat colegii de suferință: Frații mei -le-a spus- eu merg la Domnul, care mă cheamă ca să primesc răsplata pentru viața alături de El, trăită pentru El și jertfită pentru El și Biserica Română Unită. După aceste cuvinte, rostite cu mare liniște, s-a întins pe pat, a închis ochii și a încredințat sufletul său Bunului Dumnezeu. Deținuții din celulă, în frunte cu doctorul Gordan Victor, au rămas adânc mișcați și au început imediat Rugăciunea Rozarului. Prin pereți, au anunțat toată suflarea închisorii despre mersul la cele veșnice al marelui Arhiereu, Dr. Alexandru Rusu, un adevărat slujitor al altarului, un apostol al credinței strămoșești și un suveran în lupta Neamului și a Tării Românești”. A fost înmormântat în cimitirul din Gherla, fără vreo ceremonie funerară, iar locul exact în care se află nu este nici acum cunoscut.

A fost beatificat pe data de 2 iunie 2019, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. A devenit atunci Fericit, mijlocitorul Eparhiei noastre către Dumnezeu, astfel că toți credincioșii Eparhiei de Maramureș îi pot adresa rugăciuni și-i pot cere să mijlocească pentru ei în fața Tronului Ceresc.

În anul 1990, imediat după punerea în legalitate a Bisericii Greco-Catolice, a fost deschis la Baia Mare Institutul Teologic Episcop Dr. Alexandru Rusu (care a funcționat timp de 25 de ani) și din anul 2015 a fost deschisă, tot la Baia Mare, Școala Primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu”.

În fiecare an, Preasfințitul Vasile Bizău celebrează o Sfântă Liturghie, pentru a rememora ziua trecerii la Domnul a Fericitului Martir Alexandru Rusu.

În 2019, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a publicat un album omagial, care prezintă viața, activitatea pastorală și perioada martiriului primului Episcop de Maramureș.  

Din anul 2022, este în construcție la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației Sanctuarul dedicat tuturor Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, în special dedicat Fericiților Episcopi Martiri. Acesta reprezintă una dintre modalitățile prin care Eparhia Greco-Catolică de Maramureș se îngrijește de perpetuarea memoriei celor care s-au jertfit până la sacrificiul propriei vieți, din dragoste față de Dumnezeu pentru unitatea Bisericii lui Hristos și pentru libertatea neamului românesc, dând mărturia supremă despre adevărul credinței.

Au încercat să ne îngroape, dar nu au știut că suntem semințe…

Biroul eparhial de presă