Vineri, 22 Noiembrie 2024

Parohia Vișeu de Sus la Poarta Milostivirii

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, douăzeci de credincioși din parohia Vișeu de Sus, împreună cu părintele paroh Ștefan Chindriș au făcut un pelerinaj la Poarta Milostivirii, deschisă pe data de 10 decembrie 2015 la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Odată ajunși aici, în jurul orei 10:00, credincioșii au trecut prin Poarta Sfântă și au rostit rugăciunile pentru primirea indulgenței plenare: Tată Nostru, Născătoare de Dumnezeu și Crezul. Au participat apoi la Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău. Au concelebrat: pr. Indrea Mircea (paroh al parohiei „Sfânta Maria”) și pr. Chindriș Ștefan.

Pelerinii și-au continuat apoi drumul cu o vizită la mănăstirea surorilor baziliene, „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare, unde au participat la Binecuvântarea Euharistică, de la ora 12:30.

În drumul de întoarcere spre casă, grupul s-a oprit la biserica greco-catolică din Șișești, unde părintele paroh Horț Gabriel s-a făcut gazdă primitoare și a prezentat pelerinilor atât istoria bisericii ctitorită de Vasile Lucaciu, cât și Casa memorială Vasile Lucaciu și Școala Confesională de aici. La Șișești, credincioșii au participat la Paraclisul Maicii Domnului, oferindu-i Preacuratei Fecioare Maria această zi de har și rugăciune.  

„Această zi a fost pentru grupul nostru de credincioși, o zi încărcată de emoție și trăire spirituală profundă, o zi trăită în comuniune și împărtășire. Mulțumim Domnului pentru prezenta P.S. Vasile în mijlocul nostru, care a celebrat Sf. Liturghie, zidindu-ne sufletește prin cuvântul de învățătură despre milostivirea lui Dumnezeu revărsată asupra tuturor”, a spus părintele Chindriș în urma pelerinajului.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.