Joi, 02 Mai 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„Iertarea este o mare vindecare. Iertarea este rodul iubirii și numai cine știe să iubească mult, acela poate și să ierte. Dar iertarea vine și avem nevoie de iertare în urma conștientizării greșelii și a păcatului… Nu am avea nevoie de iertare dacă nu am greși niciodată. Și dacă nu am greși niciodată, am crede adeseori că noi suntem deja desăvârșiți, dar nu suntem desăvârșiți... Niciun om pe lumea aceasta nu este desăvârșit... Noi toți suntem în căutarea desăvârșirii în măsura în care căutăm să-l avem pe Dumnezeu în inimă. În măsura în care Dumnezeu locuiește în noi și noi urmăm calea lui Dumnezeu, în acea măsură noi mergem înspre desăvârșire și ne schimbăm, ne transformăm, învățăm din greșelile din viața noastră, greșeli cate pot să fie iertate și care sunt iertate”. Sunt cuvintele Preasfințitului Vasile Bizău rostite în omilia din cadrul Sfintei Liturghii celebrate la biserica din Vișeu de Jos (Danova). Duminică, 16 iulie s-au adunat aici  numeroși credincioși și preoți din protopopiatul Iza Vișeu și nu numai, pentru a participa la hramul bisericii „Sfântul Ilie Tesviteanul”.

Sărbătorindu-l cu această ocazie pe marele proroc Ilie, Ierarhul Eparhiei a făcut un scurt profil al prorocului de astăzi: „Prorocii de astăzi sunt cei care trăiesc în adevăr, cei care ceea ce gândesc, vorbesc și trăiesc. Prorocii de astăzi sunt creștinii, pentru că ei poartă această speranță a lui Dumnezeu celui viu, a lui Isus Hristos care a înviat din morți…”, a afirmat Eparhul. A fost o predică, așadar, despre iertare și adevăr, o predică la sufletul oamenilor din Maramureș, a comunității din Vișeu, care l-a avut pentru a cincia oară pe Preasfințitul Vasile în mijlocul ei în ziua cinstirii sfântului protector al parohiei.  

Sărbătoarea s-a încheiat cu mulțumirile părintelui paroh Mircea Tivadar, care a ținut să precizeze că este al doisprezecelea hram al bisericii de aici și al șaptelea hram sărbătorit cu participarea Episcopului de Maramureș, Ioan Șișeștean și ulterior, Vasile Bizău.  

Biroul eparhial de presă

 

Vineri, 14 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Baia Sprie

 

Parohia Greco-Catolică Baia Sprie

HRAMUL: Coborârea Sfântului Spirit (Rusalii)

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Sabadîș Vasile

 

Adresă biserică:  

 Str. Gutinului, nr. 7 A

Baia Sprie

Jud. Maramureș

 

Liturghie Duminicală: 10.00  

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Luni/Miercuri/Vineri - Ora 8.00 Sf. Liturghie; Marți/Joi - Ora 17.00 Sf. Liturghie. 

Duminici și Sărbători: 10.00- Sfânta Liturghie; Ora 17.00 - Vecernia 

 

Programul oficiilor de peste an 

- Postul Mare: Calea Crucii, Ora 17.00

- Postul Sfintei Marii: Paraclisul Maicii Domnului, 17.00

Sărbătorile Nașterii Domnului  

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie - ora 10:00

Sărbătorile Învierii Domnului:

Învierea Domnului - ora 0:00

Zilele de Paști -  Sf. Liturghie, ora 10.00

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană.

      

Descriere

Parohia a fost reânființată în anul 1990. Biserica a fost construită între anii 1995-2000. 

 

Date despre parohie

Număr familii: 260

Număr credincioși: 760

Tineri sub 20 de ani - număr: 27

 

Adresă biserică: -  Str. Gutinului, nr. 7A, Loc. Baia Sprie, Jud. Maramureș.                

Contact: Telefon Fix: - 

Joi, 13 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Negreia

 

Parohia Greco-Catolică Negreia

HRAMUL: Sf. Fecioară Maria de pe Muntele Carmel

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Pop Grigore

 

Adresă biserică:  

 Negreia, nr. 29

Jud. Maramureș

 

Liturghie Duminicală: 11.00  

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Prima Vineri din lună - ora 14:00 Spovezi, ora 16:00 Sf. Liturghie. 

Duminici și Sărbători: Ora 10:30 - Rozar și Spovezi;  11.00- Sfânta Liturghie.  

 

Programul oficiilor de peste an 

 Postul Mare: Calea Crucii – Miercurea și Vinerea, Ora 16.00

- Postul Sfintei Marii: Paraclisul Maicii Domnului - Vineri, ora 16.00

Sărbătorile Nașterii Domnului  

În zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie, Colinde - ora 11:00

Sărbătorile Învierii Domnului:

Marți din Săptămâna mare: Sf. Liturghie, ora 9:00

Joia Mare: 15:00 - Spovezi; 16:00 - Cele 12 Evanghelii

Vinerea Mare: Prohodul Domnului 16.00

Zilele de Paști -  

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană, Familia Preasfintei Inimi a lui Isus.

      

Descriere

Parohia a fost reânființată în anul 1990. În perioada 1990-1994, oficiile religioase s-au celebrat în biserica greco-catolică veche, alternativ cu parohia ortodoxă. Din anul 1994, parohiei greco catolice nu i s-a mai permis accesul în biserică, fiind nevoită să oficieze Sfânta Liturghie în subsolul unei case. În anul 1996, primește sub formă de donație un teren, pe care s-a construit noua biserică din lemn. Lucrările au fost supravegheate de către pr. Pop Grigore, paroh din anul 1994 și până în prezent.  

 

Date despre parohie

Număr familii: 60

Număr credincioși: 114

Tineri sub 20 de ani - număr: 27

 

Adresă biserică: -  Negreia, nr. 29                 

Contact: Telefon Fix: 0262-298222

Joi, 13 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Dănești

 

Parohia Greco-Catolică Dănești

HRAMUL: Preasfânta Inimă a lui Isus 

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Pop Grigore

 

Adresă biserică:  

 Dănești, nr 81                   

 

Liturghie Duminicală: 9.00  

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Sfânta Liturghie, Ora 8.00

Duminici și Sărbători: Ora 8:30 - Rozar și Spovezi;  9.00- Sfânta Liturghie; 16:00 - Veceria, Adorație Euharistică.  

 

Programul oficiilor de peste an 

 Postul Mare: Calea Crucii – Duminica, Miercurea și Vinerea, Ora 18.00; Acatistul Maicii Domnului, Canonul Sf. Andrei.

- Postul Sfintei Marii: Paraclisul Maicii Domnului, zilnic, ora 18.00

Sărbătorile Nașterii Domnului 

Ajunul Crăciunului: Litie, ora 19:00 

În zilele de Crăciun: Utrenie/Rozar, Sfânta Liturghie, Colinde - ora 9:30

Sărbătorile Învierii Domnului:

Joia Mare: Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mara, Denia celor 12 Evanghelii - 

Vinerea Mare: Orele Împărătești 9:00; Prohodul Domnului 19.00

Sâmbăta mare: Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, ora 8:00

Ziua de Paști: Învierea Domnului urmată de Sfanta Liturghie + Sfințirea Păștilor, Ora 8.30

Vecernia Învierii, Ora 15.00

A doua și a treia zi – Sf. Litughie, ora 9:00.

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană, Familia Preasfintei Inimi a lui Isus.

      

Descriere

Parohia are două biserici: prima construită în anul 1810, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” - monument istoric. A doua, cu hramul „Preasfânta Inimă a lui Isus”, a fost contruită construită între anii 1990-1998, sub păstorirea preoților Alexandru Avram și Pop Grigore (paroh până în prezent).    

 

Date despre parohie

Număr familii: 56

Număr credincioși: 92

Tineri sub 20 de ani - număr: 18

 

Adresă biserică: -  Dănești Nr. 81                 

Adresă casă parohială: -  Dănești, Nr. 82

Contact: Telefon Fix: 0262-298222

 

Parohia Greco-Catolică Cehu Silvaniei

HRAMUL: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Mureșan Constantin

 

Adresă capelă:  

Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 2

Cehu Silvaniei

Jud. Sălaj

                  

 

Liturghie Duminicală: 11.00  

                                     

 

Orar Liturgic 

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie, Ora 11.00

 

Utrenia Învierii Domnului urmată de Sfânta Liturghie: Ziua de Paști, ora 6:00

 

Descriere

Parohia a fost reînființată în anul 2000. Nu există biserică parohială. Oficiile liturgice se celebrează în capela amenajată în interiorul casei parohiale.   

 

Date despre parohie

Număr familii: 10

Număr credincioși: 20

Tineri sub 20 de ani - număr: 0

 

Adresă casă parohială - capelă: Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 2, Cehu Silvaniei

Contact: E-mail - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Miercuri, 12 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Bulgari

 

Parohia Greco-Catolică Bulgari

HRAMUL: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Mureșan Constantin

 

Adresă biserică: Bulgari Nr. 107

Jud. Sălaj

                  

 

Liturghie Duminicală: 9.00  

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: Sfânta Liturghie, ora 8:00

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie, Ora 9.00 

 

Utrenia Învierii Domnului: 00:00  

 

Descriere

Parohia a fost reînființată în anul 1997. Construcția bisericii a fost finalizată în acelaș an. 

 

Date despre parohie

Număr familii: 20

Număr credincioși: 37

Tineri sub 20 de ani - număr: 1

 

Adresă biserică: Bulgari Nr. 52A

Adresă casă parohială: Bulgari Nr. 107                          

Contact: E-mail - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Cea de-a 101-a noapte de veghe la nivel național va avea loc pe 21-22 iulie 2017 la Mănăstirea Baziliană din Prilog, Țara Oașului.

Programul va debuta vineri, 21 iulie, ora 18:00 și va cuprinde următoarele momente:

 

VINERI – 21 iulie 2017

Ora 1800 - Cuvânt de deschidere

  Imnul Icoanei de la Bixad

  Prezentarea Ordinului Sf. Vasile cel Mare

  Prezentarea Icoanei Maicii Domnului de la Bixad

  Vecernia

  Sf. Liturghie - Rit Greco-Catolic

  Acatistul Sf. Ap. Petru și Pavel

  Prezentarea Fratelui Mihai Neamțu - OSBM, din Prilog

  Sf. Rozariu

Ora 2300 - Sf. Liturghie - Rit Romano-Catolic

 

SÂMBĂTĂ – 22 iulie 2017

  Adorație Euharistică

  Procesiune cu Sf. Euharistie în jurul Bisericii Mănăstirii

  PAUZĂ

Ora 200 - Sf. Rozariu

  Calea Crucii

  Paraclisul Maicii Domnului

  Sf. Rozariu

Ora 500 - Sf. Liturghie - Rit Greco-Catolic

Nopțile de veghe, care să desfășoară cu frecvență bimestrială din anul 2000, reunesc sute de credincioşi şi preoţi greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi din toată țara, care se roagă împreună timp de 12 ore pentru pacea în lume, apărarea copiilor nenăscuţi, pentru sfinţenia preoţilor, ispăşirea şi repararea păcatelor lumii întregi, pentru Sfântul Părinte, dar şi pentru intenţiile personale ale credincioşilor prezenți.

Programul va fi transmis în direct la Radio Maria – partener media al nopților de veghe.  

Biroul eparhial de presă

 

 

La începutul acestei luni, a ieșit de sub tipar numărul 2/2017 al revistei eparhiale trimestriale, Lumina Credinței. Reluând tema anului pastoral, revista este dedicată Sfintei Scripturi, dar și tradiției Bisericii noastre. În editorialul ce deschide publicația, Preasfințitul Vasile esplică astfel rezultatele apropierii constante de textele biblice și ale meditării lor: „Cine se apropie cu credință de Sfânta Scriptură prin lectură, meditație și rugăciune, descoperă în inima sa puterea revelatoare a Cuvântului veșnic și pururea Viu, în dialogul continuu al sufletului cu Dumnezeu”.

În interiorul revistei apar constant articole foarte interesante despre rânduielile Bisericii noastre. În acest număr, pr. can. Emil Gîrboan a scris despre Rânduiala ieșirii la țarină. În secțiunea „Cuvântul Scripturii”, părintele Simion Voicu, în articolul intitulat „V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă păcălească (1 In. 2,26)”, explică faptul că „După felul în care noi primim interpretările Sfintei Scripturi și de la cine le primim, se nasc crezurile noastre”. „Biblia, o carte a Bisericii” se intitulează articolul semnat de pr. Florin Ștefan Fodoruț, iar pr. Lucian Lechințan (S.J.) a dedicat patru pagini rubricii „Evanghelia în artă”, în cadrul căreia a scris articolul „Caravaggio și ieșirea din naufragiul existenței”. Cititorii pot lectura în acest număr și articolul „Simbolurile Sfântului Petru și Pavel în icoanele bizantine”, articol în care pr. Bela Pallai descrie fiecare simbol în parte: Biserica, coșul, cheile, sabia. Părintele Vasile Trifoi, în articolul său, pornind de la Constituția Dogmatică Dei Verbum, vorbește despre cele trei componente care contribuie la transmiterea fidelă a revelației dumnezeiești: Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și Magisteriul Bisericii. Articolul scris de către pr. Ioan Balea tratează tema Predicării Cuvântului lui Dumnezeu în sinoadele provinciale desfășurate în anii 1872, 1882 și 1900. În rubrica Etica creștină, pr. Emil Ember vorbește despre poziția Bisericii față de contracepție, așa cum este ea prezentată în cele trei enciclici: Casti Conubii a papei Pius al XI-lea (1930); Humanae Vitae, apărută în timpul revoluției sexuale din 1968 și pe care autorul a numit-o „o surpriză imensă, ba mai mult, un adevărat șoc” pentru mentalitatea din acea perioadă și Familiaris Consortio, scrisă de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1981.  

Aflându-ne în anul în care Biserica aniversează 100 de ani de la prima apariție a Sfintei Fecioare la Fatima (13 mai 1917), pr. dr. Vasile Iusco dedică în acest număr al revistei trei pagini evenimentelor care au premers aparițiile, dar și istoricului localității Fatima și evenimentelor legate de mesajul transmis de către Sfânta Fecioară Maria celor trei vizionari. În rubrica Religiile lumii, drd. Marian Susa vorbește în acest număr despre Hinduism, una dintre cele mai vechi religii din lume. Pr. dr. George Nicoară, în articolul cu titlul „Două lumini spre aceeași Lumină” explică nuanțele prin care „lumina credinței se întrepătrunde cu lumina culturii și astfel se va cuprinde cu mintea felul în care ambele lumini se lasă inspirate de aceeași lumină de Sus”. Pr. Daniel Pop, la rubrica Prezentarea parohiilor, descrie Parohia greco-catolică Ucrainiană din Coștiui.

La sfârșitul publicației, apare prezentarea cărții „Sfintele Evanghelii și Faptele Apostolilor” (Ep Pauline), prezentarea Congregației Fiicele Sfântului Paul (Surorile Pauline), dar și fotografii, știri legate de evenimentele petrecute pe teritoriul Eparhiei în acest trimestru: Simpozionul Comuniune Eclezială – Eparhia de Maramureș și Sfântul Scaun, Pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor, Sfințirea bisericii din Bogdan Vodă.

Revista poate fi achiziționată din parohii sau de la Sediul Episcopiei (Str. Vasile Lucaciu 50, Baia Mare), la prețul de 5 Ron. Abonamentul anual costă 20 Ron.

Biroul eparhial de presă

 

Luni, 10 Iulie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Bușag

 

Parohia Greco-Catolică Bușag

HRAMUL: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

PROTOPOPIATUL: Baia Mare

 

Preot: Balea Ioan

 

Adresă biserică:

Str. 144, nr. 102

Bușag

                  

 

Liturghie Duminicală: 10.30  

                                     

 

Orar Liturgic 

Zile lucrătoare: 8.00 Sf. Liturghie - în Prima Vineri și Sâmbătă din lună

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie, Ora 10.30

Programul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii, ora 19:00

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului, ora 19:00

Sărbătorile Nașterii Domnului 

Ajunul Crăciunului: Vecernie, ora 19:00

Zilele de Crăciun: Sf. Liturghie, ora 10:30

Sărbătorile Învierii Domnului:

Joia Mare: Denia celor 12 Evanghelii, 19:00

Vinerea Mare: Prohodul Domnului, 19:00

Învierea Domnului: 00:00

Zilele de Paști: 10:30 Sfânta Liturghie    

 

Grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană

Descriere

În perioada regimului comunist, comunitatea greco-catolică din Bușag și-a practicat credința grație păstoririi dedicate a părintelui ieromonah Ilie Bondre, OSBM. Deși erau permanent sub presiunea și amenințarea autorităților, credincioșii s-au rugat și au primit cu evlavie Sfintele Sacramente, așa cum i-au învățat strămoșii lor. Părintele Ilie celebra Sfânta Liturghie noaptea, mutându-se prin casele credincioșilor pentru a nu fi găsiți și arestați. De altfel, una dintre aceste „case conspirative” (cum erau numite de către anchetatori), casa părintelui Gavril Deac, a fost și prima „biserică” a comunității, după Revoluție.

După 1989, liberi să-și trăiască crezul, dar fără a avea un loc al lor, greco-catolicii și-au oficiat serviciile religioase într-o cameră modestă din Căminul Cultural al localității. În anul 1995, în timpul Postului Mare, în această capelă improvizată, părintele Bondre a predat păstorirea parohiei părintelui Emil Gîrboan. După multe insistențe și negocieri, s-a obținut retrocedarea vechii Școli Confesionale, ctitorie și proprietate a Parohiei înainte de 1948.

Munca și efortul financiar depus de credincioși au făcut din clădirea veche de peste 100 de ani, un sediu adecvat parohiei și din fosta sală de clasă, o frumoasă capelă, potrivită celebrărilor liturgice. Primind binecuvântarea Preasfințitului Ioan Șișeștean, prin prezența și rugăciunea părintelui vicar general Alexandru Sechel, activitatea parohiei continuă să se desfășoare aici de peste 16 ani. S-a stabilit ca această capelă să poarte hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Noua biserică parohială este în construcție.   

 

Date despre parohie

Număr familii: 41

Număr credincioși: 78

Tineri sub 20 de ani - număr: 7

 

Adresă biserică: Str. 144, nr. 102, Bușag.                                

Contact:

Mai mulți tineri din Franța și Belgia au ajuns în luna aprilie, respectiv iunie în Maramureș, unde desfășoară activități de voluntariat la taberele de vară ce se desfășoară în această săptămână pe teritoriul Eparhiei noastre. Ajunși în Maramureș prin intermediul Fundației pentru Educație „Sfântul Vasile cel Mare”, tinerii sunt implicați, alături de organizatori, timp de o săptămână în animarea celor trei tabere care se desfășoară la școala Alexandru Rusu din Baia Mare, la Mănăstirea Baziliană de pe Dealul Crucii din Baia Mare, respectiv localitatea Coruia (tabără organizată de către Fundația Sfântul Vasile în colaborare cu Primăria Săcălășeni). Astăzi, 7 iulie, la Scoala Alexandu Rusu s-a încheiat prima din cele patru săptămâni de tabără prevăzute pentru acest an, săptămână în care 60 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani au desfășurat activități adaptate vârstei lor în limbile: română, germană, engleză și franceză.

În ce privește tabăra de la Coruia, aceasta a durat 4 zile (3-6 iulie) și a fost un schimb de experiență între cei opt cercetașii belgieni și cei 35 de copii participanți din localitate. Aceștia au făcut, în prima zi, activități de cunoaștere, jocuri, iar în zilele următoare, în parteneriat cu Primăria Săcălășeni au făcut acțiuni de ecologizare a pădurii din Coruia, vizite la monumentele istorice din zonă, precum și cursuri de limba franceză. Ziua de vineri, 7 iunie, a fost dedicată de către grupul de belgieni vizitei Maramureșului, iar apoi ei vor pleca din zona noastră pentru a vizita alte regiuni ale tării.

Întrebați de către Biroul eparhial de presă cum au ajuns în Maramureș, unul dintre voluntari ne-a răspuns că ei, făcând parte dintr-o asociație de cercetași din Belgia, la începutul fiecărui an, își aleg un proiect umanitar la care să participe, iar pentru a pune în aplicare dorința de a călători în alte țări, în timpul anului de studiu lucrează part time pentru a-și permite financiar acest lucru.

La mănăstirea baziliană de pe Dealul Crucii din Baia Mare, tabăra de vară pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 24 de ani, deschisă luni, 3 iulie, continuă până duminică, 9 iulie. Organizată de către sora Claudia Mureșan, împreună cu comunitatea surorilor baziliene din Baia Mare, tabăra a adunat 112 copii. Unii dintre participanți, cei mai mari, au rămas timp de o săptămână la mănăstire și au fost găzduiți în cabanele de lemn din curtea mănăstirii, iar alții, cei mai mici, au luat parte la programul de tabără de peste zi. Voluntari din Asociația Cercetașii Munților, voluntari din Belgia, dar și persoane laice din eparhia noastră ajută cu drag la buna desfășurare a taberei. Cu toții petrec zile frumoase și cu voie bună, într-un cadru natural frumos amenajat, la marginea pădurii, în curtea mănăstirii „Sfânta Maria”. Activitățile zilnice prevăd acțiuni de cunoaștere, jocuri, lucru manual, dans, pregătirea mesei, program de relaxare și program de rugăciune în bisericuța de lemn din curtea mănăstirii (responsabili program spiritual: pr. Angel Zareczki și pr. Florin Marusciac). Tabăra se încheie duminică, 9 iulie, cu Sfânta Liturghie de la ora 10:30, urmată de o scenetă finală și o agapă frățească. 

Biroul eparhial de presă