Vineri, 15 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Duminică, 22 Octombrie 2017, comunitatea greco-catolică din Târșolț (Țara Oașului) l-a avut în mijlocul ei pe Preasfințitul Vasile Bizău, care a vizitat parohia cu ocazia hramului bisericii „Sfântul Dumitru”. Sfânta Liturghie arhierească a început la ora 11.00 și a fost celebrată de către Preasfințitul Vasile, împreună cu pr. paroh Ioan Zbona, pr. protopop Iacob Feier, pr. Ierom. Laurian Daboc (OSBM – Superior Provincial al Ordinului Sf. Vasile cel Mare) și un sobor de preoți invitați la sărbătoare.    

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Eparhiei a invitat credincioșii să fie, asemenea martirilor Bisericii, slujitori ai lui Dumnezeu: „Omul care nu este servitor al lui Dumnezeu, cu siguranță se va face slujitor al altcuiva. Omul care se desparte de Dumnezeu, nu poate să rămână liber, să spună că este doar cu el însuși. Cu siguranță, se va face serv al altcuiva, iar acesta poate să fie cel rău; sau, omul poate să fie sclav al său însuși, al patimilor sale, dar nicidecum, el nu poate să rămână liber, dacă se desparte de Dumnezeu”, a spus Ierarhul. De asemenea, acesta a cerut credincioșilor prezenți să transmită salutările sale familiilor aflate la muncă peste hotare: „Aș dori să transmiteți salutările mele familiilor dumneavoastră. Știu că o bună parte din comunitatea de aici, din Târșolț, este plecată la muncă în afara granițelor țării, dar rămân în comuniune cu noi și cu voi, care sunteți părinții și bunicii lor și se întorc întotdeauna cu gândul la originile lor, nu uită de comunitatea de aici, nu uită de istoria lor, nu uită de trecutul lor, de credința lor. Acolo unde ei sunt, au purtat și poartă cu ei acest mesaj și patrimoniu: al credinței proprii, al apartenenței la Biserica Greco-Catolică și fac cinste comunităților de la Paris și de la Londra și din alte părți. Acesta este o modalitate de a mărturisi…”, a afirmat Eparhul de Maramureș.

Părintele paroh Ioan Zbona a mulțumit tuturor preoților, credincioșilor, precum și Preasfințitului Vasile pentru prezența la sărbătoarea parohiei și i-a invitat pe toți să servească din bucatele pregătite cu mult drag de către credincioșii din Târșolț.

Biroul eparhial de presă

 

 

Joi, 19 Octombrie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Desești

 

 

desesti

Parohia Greco-Catolică Desești

 

Hramul: Duminica Tuturor Sfinților 

PROTOPOPIATUL Sighet

 

 

Preot:

Moiș Petru

  

 

Liturghie Duminicală: 11.00  


Orar Liturgic
  

Zile Lucrătoare: Sfânta Liturghie - ora 7.00

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 11.00; Vecernia - ora 16:00

 

Orarul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - Marți și Joi - ora 18.00

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - Marți și Joi - ora 20.00

Sărbătorile Învierii Domnului

Joia Mare: Denia celor 12 Evangheli – ora 18:00

Vinerea Mare: Prohodul Domnului – ora 20:00

Prima zi de Paști: ora 00.00 - Utrenia Învierii; ora 9.00 - Sfânta Liturghie urmată de sfințirea paștilor; ora 16.00 - Vecernia.

A doua și a treia zi de Paști: Sf. Liturghie - ora 11.00; Vecernia - ora 16.00

 

Descriere 

Parohia a fost reînființată în anul 1994. Între anii 1994 și 2006, oficiile religioase s-au celebrat într-o casă privată. În anul 2004 s-a sfințit locul pentru noua biserică parohială, acesta fiind donat de către familia Pop Gheorghe. Biserica din lemn a fost construită în perioada 2005-2013. În perioada 2006-2013, oficiile religioase s-au celebrat la subsolul bisericii. Pe 18 august 2013, a avut loc sfinţirea bisericii. De la această dată, oficiile religioase se celebrează în biserică.

 

Date despre parohie

Număr familii: 24

Număr credincioși: 64

Tineri sub 20 de ani: 8

 

Adresă biserică: Str. Principală nr. 19, Loc. Desești, Com. Desești, Jud. Maramureș.

Contact:

Telefon Fix., Fax.: +40 262 374 574

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Joi, 19 Octombrie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Seini

 

Parohia Greco-Catolică Seini

 

Hramul: Pogorârea Spiritului Sfânt

 

PROTOPOPIATUL Seini

 

 

Preot:

Sălăgean Petru Ioan - protopop

  

 

Liturghie Duminicală: 10.30  


Orar Liturgic
  

Zile Lucrătoare: Sfânta Liturghie - ora 8.00

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 10.30

 

Orarul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - Miercuri și Vineri, ora 17.00

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - ora 19.00

Începând din 2 Ianuarie, timp de 33 de zile, ora 9,00: rugăciuni către Presfânta Treime, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria (rugăciuni – psalmi – meditarea Sfintei Scripturi)

Devoţiune la Sfânta Rita, timp de 15 joi - ȋncepând din prima joi din luna februarie, ora 17.00

Ȋn luna septembrie: devoţiune la Sfântul Anton, timp de 9 marţi, ora 18.00

 

Sărbătorile Învierii Domnului

Joia Mare: ora 18.00 - Denia celor Douăsprezece Evanghelii

Vinerea Mare: ora 8.00 - Orele Ȋmpărăteşti; ora 14.00 - Prohodul Domnului

Prima zi de Paști: ora 00.00 - Utrenia Învierii; ora 7.00 - Sfânta Liturghie; ora 14.00 - Vecernia

A doua și a treia zi de Paști: Sf. Liturghie - ora 10.30

Sărbătorile Învierii Domnului

Ajunul Crăciunului: Litia - ora 18.00

Zilele de Crăciun: Sfânta Liturghie - ora 10.30

  • 31 decembrie, ora 18.00: „Te Deum”, prezentarea Bilanţului Spiritual şi Financiar pe anul ȋn curs.

 

Descriere 

Parohia a fost reînfiinţată de către pr. Bodea Gheorghe, în anul 1990. La ȋnceput a funcţionat într-o casă, unde a fost improvizată o capelă. Aici s-au celebrat toate Oficiile Religioase, până în anul 1999.

Pe 13 august 1995, s-a sfinţit, de către P.S. Ioan Şişeştean, locul unde s-a construit noua biserică. Biserica a fost proiectată de către arhitectul Pena Constantin, ȋn stil gotic. Lucrările de construcţie au durat patru ani. În anul 1999, de Rusalii, s-a sfinţit Masa Altarului şi s-a celebrat prima Sfântă Liturghie, iar oficiul de sfinţire a noii biserici a avut loc în anul 2000, tot în ziua de Rusalii. Hramul Bisericii este „POGORÂREA SPIRITULUI SFÂNT”.

În fiecare an, din 1995, în Parohia Seini, de Rusalii, a avut loc Prima Ȋmpărtăşanie a copiilor. În anul 1997 a fost reȋnfiinţată Reuniunea Mariană, care cuprinde 56 de membrii.

 

Date despre parohie

Număr familii: 464

Număr credincioși: 1050

Număr de elevi care participă la orele de religie : 156

Număr de copii şi tineri până la 20 ani : 255

 

Adresă biserică: Str. Nicolae Bălcescu, nr.32 , Loc. Seini, Jud. Maramureș

Adresă casă parohială: Str. Nicolae Bălcescu, nr. 20, Loc. Seini, Jud. Maramureș

ContactAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Joi, 19 Octombrie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Călinești Oaș

 

Parohia Călinești Oaș

 

Hramul: Nașterea Maicii Domnului

 

PROTOPOPIATUL Țara Oașului

 

 

Preot:

Rednic Ștefan Marian

  

 

Liturghie Duminicală: 11.00  


Orar Liturgic
  

Zile Lucrătoare: Sfânta Liturghie - ora 8.00

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 11.00

 

Orarul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - Luni/Sâmbată - ora 18, Duminică - ora 17

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - Luni/Sâmbată - ora 18, Duminică - ora 17

Sărbătorile Învierii Domnului

Prima zi de Paști: ora 00.00 - Utrenia Învierii; ora 6.00 - Sfânta Liturghie urmată de sfințirea paștilor.

A doua și a treia zi de Paști: Sf. Liturghie - ora 11.00

 

Activități: întâlniri cu membrii Reuniunii Mariane, pelerinaje, pregătirea unor scenete de sărbători și pregătirea copiilor pentru prima împărtășanie solemnă.

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Reuniunea Mariană.

 

Descriere 

Parohia a fost reînființată în anul 1990, Sfânta Liturghie celebrându-se în șura primului curator, Fanea Iacob, iar mai târziu, în clădirea care adăpostea centrala (dezafectată) pentru apă a comunei. Sfințirea locului de biserică a avut loc în anul 1992 și a fost celebrată de către episcopul din acea vreme, Lucian Mureșan (actualmente Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii). Fundația bisericii s-a realizat între anii 1996-1998. A existat perioadă de stagnare a lucrărilor, până în 2004, când au fost reluate. În anul 2009 s-au finalizat lucrările de finisaje, putându-se celebra Sfânta Liturghie în interior începând cu data de 4 mai 2009.

 

Date despre parohie

Număr familii: 98

Număr credincioși: 260

Tineri sub 20 de ani: 51 

 

Adresă biserică: Str. Principală nr.3/A, Călinești Oaș, Jud Maramureș

Adresă casă parohială: Str. Principală nr.3/B, Călinești Oaș, Jud Maramureș

Contact: E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ziua de sâmbătă, 14 octombrie, a fost una de bucurie pentru comunitatea bisericii ucrainene din Sighet, care a fost îmbrăcată în straie de sărbătoare pentru a o cinsti pe Maica lui Dumnezeu, în ziua hramului bisericii, sărbătorit după calendarul iulian. Sărbătoarea ”Acoperământul Maicii Domnului”, Pokrov în limba slavonă, a început în seara zilei de vineri, prin celebrarea Vecerniei și a Litiei. A urmat apoi sfințirea mică a apei, iar în ziua următoare, celebrarea Utreniei de la ora 9.00 și Sfânta Liturghie de la ora 10.30.

Sfânta Liturghie a fost condusă de părintele Ioan Voloșciuc din parohia Rădăuți, jud. Suceava. La Liturghie a fost prezent un sobor mare de preoți, însoțiți de credincioșii veniți din satele învecinate. Predica a fost rostită în limba ucraineană de părintele protos Ioan Voloșciuc, iar în limba română de părintele  Marius Vișovan, preot în parohia Vadu Izei, protopopiatul de Sighet. Ambii predicatori au vorbit despre semnificația acestei sărbători. Au fost menționate aspecte ce țin de istoria sărbătorii, apărută în secolul al X-lea, ca o amintire a arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne (Constantinopol). De asemenea, a fost evidențiat sensul spiritual al sărbătorii în ceea ce privește rolul Sfintei Fecioare Maria, cea care l-a născut pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat , Mântuitorul lumii.  

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele vicar Mihai Dubovici a adresat mulțumiri tuturor participanților, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu și mijlocirea Maicii Sfinte pentru toți credincioșii.                                                      

Pr. Marușciac Dan Lucian

 

Vineri, 13 octombrie 2017, a avut loc în Sighetu Marmației ședința de lucru a preoților din Vicariatul ucrainean din România. Întâlnirea a început cu o rugăciune, în jurul orei 11, la sediul vicariatului, prezidată de către părintele vicar general pentru ucraineni, Mihai Dubovici. În cadrul acestei întâlniri s-au pus în discuție diferite teme care țin de viața parohiilor și de activitatea pastorală a preoților. S-a vorbit despre importanța rugăciunii comunitare, a rugăciunii în viața de familie, precum și de necesitatea unor lecții catehetice privind Taina Cununiei oferită tinerilor care își anunță dorința de a se cununa în biserică și de a-și întemeia o familie. Tot în cadrul acestei întâlniri, s-a reafirmat de către preoții participanți nevoia organizării unei întâlniri a tinerilor la nivelul vicariatului nostru, care să fie pregătitoare și premergătoare întâlnirii tinerilor la nivel eparhial și național. Data și locul acestei întâlniri vor fi stabilite ulterior.

Pr. Marușciac Dan Lucian

 

„Atunci când vorbim despre Școala Ardeleană, nu vorbim doar despre o filă din istorie, ci vorbim despre identitatea noastră, despre ceea ce suntem noi astăzi… Pentru noi, ardelenii, dar și pentru toți românii, a ne apleca asupra unei Școli din perspectiva unui curent care a dat roade atât de bogate, eu cred că este o datorie, înainte de a fi un fapt care ține de cultura generală”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău în deschiderea Simpozionului „Școala Ardeleană. Memorie și actualitate” , care a avut loc vineri, 13 octombrie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizat de către Departamentul pentru cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, simpozionul și-a propus să fie o rememorare și o actualizare a ideilor mișcării „Școala Ardeleană”, sărbătorită la nivel național pe data de 11 octombrie.

Au intervenit în cadrul evenimentului: Pr. Dr. Mircea Manu (fost rector al Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare), dr. Marius Câmpeanu (șef Secția Istorie, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Prof. univ. dr. Cornel Munteanu. Moderator a fost pr. dr. George Marius Nicoară.

„Personal, consider că la apariția Școlii Ardelene au existat câteva motivații principale determinate de o realitate istorică existentă în Transilvania, o realitate în care românii, deși era majoritari pe teritoriul locuit din moși strămoși, au fost lipsiți de demnitate, au fost lipsiți de drepturi civile, de dreptul la educație și la cultură. Aceste nemulțumiri profunde, acumulate de-a lungul mai multor veacuri, au generat diferite acțiuni revendicative de recunoaștere a drepturilor și libertăților sociale, politice și naționale. A doua motivație pe care eu o consider, de asemenea, cu substrat local, constă în apariția unor teorii denigratoare la adresa poporului român din Transilvania, teorii formulate de diferiți istorici maghiari, care negau latinitatea și continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii…”, a afirmat dr. Marius Câmpeanu, în discursul său, care a fost unul bazat pe contribuția istorică adusă de cei 4 reprezentanţi de frunte ai Școlii Ardelene: Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuil Micu și Ioan Budai-Deleanu. „Unirea cu Biserica Romei a constituit un prim moment important din istoria poporului român din Transilvania, un moment prin care, datorită ierarhilor greco-catolici din acea vreme, s-a încercat să se schimbe vechiul regim și vechiul statut politic și confesional al românilor de aici”, a mai afirmat dr. Câmpeanu.

Pr. Dr. Mircea Manu a vorbit despre rolul și contribuția teologică a mișcării Școlii Ardelene. „Dacă Iluminismul occidental a avut și un caracter anticlerical, Iluminismul din Transilvania se naște tocmai în sânul Bisericii Greco-Catolice…”. Spre deosebire de alte curente, idei, teorii politice și filozofice, care au eșuat în cursul istoriei, deoarece nu au fost fundamentate pe Adevăr, „Școala Ardeleană, putem afirma că a fost așezată pe un fundament solid, pornind tocmai de la faptul că reprezentanții săi au fost absolvenți de teologie, călugări, preoți și în felul acesta, însăși acțiunea lor, inclusiv cea istorică, filozofică sau filologică, s-a așezat pe ceea înseamnă trăirea vieții creștine”, a afirmat pr. Manu.

Profesorul dr. Cornel Munteanu a adus în fața participanților date istorice concrete despre prestația pe care au avut-o reprezentanții Școlii Ardelene la tipografia de la Buda, unde au ocupat funcții precum cea de cenzor și corector, fiind apreciați de însăși Maria Tereza și de către împăratul Iosif al II-lea. „Petru Maior, corifeul care a ocupat pentru cea mai lungă perioadă de timp funcția de cenzor și corector în tipografie, a  dat dovadă de mult curaj, publicând aici studiile sale de istorie, de lingvistică, de teologie”, a afirmat prof. Munteanu. „Putem spune că Școala Ardeleană, a fost o mișcare militantă activă. Niciodată [reprezentanții ei] nu au abandonat lupta. I-a caracterizat activismul, precum și unitatea de grup… corespondau mult și își cunoșteau ideile unii altora, iar toate produsele lor, toate titlurile care au fost publicate în acea perioadă, ne demonstrează faptul că avem de-a face cu un grup compact de valori: valori în istorie, valori în lingvistică, valori în cultură, valori în istoriografie, valori în literatură”, a mai spus prof. dr. Cornel Munteanu.

Simpozionul s-a încheiat cu întrebarea și invitația la reflecție lansată publicului de către Preasfințitul Vasile Bizău: „Care este contribuția pe care noi putem să o aducem la ceea ce înseamnă sentimentul de mândrie națională?”.

Biroul eparhial de presă

 

 

În centrul atenției Comisiei pentru Pastorația Tinerilor din cadrul Bisericii Catolice din România s-a aflat, în aceasta sesiune de toamnă, tema Sinodului, „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, care se va desfășura la Vatican în luna octombrie a anului 2018. Comisia CER propune un itinerar, care să înceapă cu „un timp de analiză a pastorației tineretului, urmat de o perioadă care prevede un dialog mai intens cu tinerii, pe baza căruia să se poată contura ulterior o nouă direcție a activității pastorale în favoarea tinerilor”, citim în comunicatul Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului.

S-a vorbit, de asemenea, despre Ziua Mondială a Tineretului din Panama (22-27 ianuarie 2019) și s-a convenit ca, din România, tinerii să plece organizați într-un singur grup național, care va fi coordonat de Oficiul pentru Pastorația Tineretului.

De asemenea, responsabilii diezezani și eparhiali prezenți au dezbătut cu multă atenție tema Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic, ce se va desfășura la Satu Mare, în perioada 25-29 iulie 2018, cu tema „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). „În cadrul discuțiilor purtate, s-au trasat liniile generale ale programului pentru cele patru zile de întâlniri, ținând în mod deosebit cont de diversitatea de limbă și de rituri”, citim în comunicat. 

Întâlnirea Comisiei pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România a avut loc în perioada 9 – 11 octombrie 2017, la Centrul de Spiritualitate „Bunavestire” din Sighetu Marmației, gazdă fiind Eparhia Greco-Catolică de Maramureș. La întâlnire au participat responsabilii oficiilor diecezane și eparhiale pentru tineri. Programul a cuprins și momente de rugăciune, celebrarea Sfintei Liturghii în capela centrului, momentele de comuniune și de fraternitate și vizitele culturale în oraș și împrejurimi.

Sesiunea de primăvară (2018) a Comisiei va fi găzduită de către Dieceza de Satu Mare.

Biroul eparhial de presă

 

Începe azi sesiunea de toamnă (9-11 octombrie) a Comisiei pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România. După ce, în această primăvară, în luna martie, comisia s-a întâlnit la Odorheiu Secuiesc, Eparhia noastră se face acum gazdă pentru responsabilii cu Pastorația Tinerilor din Eparhiile și Diecezele catolice din România, care se reunesc de două ori pe an, în diferite locații, pentru a „găsi căi noi de a-l vesti pe Dumnezeu tinerilor şi pentru a se lăsa inspiraţi de către exemplul, părerile şi propunerile lor”, citim în comunicatul semnat de către pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Tineretului.

Sesiunea de lucru începe în această seară și are loc la Centrul de spiritualitate „Bunavestire” (str. Bogdan Vodă, nr. 182), din Sighetu Marmaţiei. Programul prevede atât momente de reflecție asupra realității tinerilor, dezbateri și propuneri privind temele aflate pe ordinea de zi, cât și momente de rugăciune și vizite culturale.

Eparhia noastră este reprezentată de către Pr. Angel Zareczki (coordonator al Biroului Pastoral Eparhial, responsabil eparhial cu tinerii) și de către absolventul de teologie Ionut Mititean.  

Biroul eparhial de presă  

    

Vineri, 06 Octombrie 2017 00:00

Parohia Greco-Catolică Budești

 

Parohia Greco-Catolică Budești 

Hramul: Sfântul Nicolae

 

PROTOPOPIATUL Sighet

 

 

Preot:

Hosu Călin Claudiu

  

 

Liturghie Duminicală: 8:45      


Orar Liturgic
  

Duminici și Sărbători: Sfânta Liturghie - ora 8.45

 

Orarul oficiilor de peste an

Postul Mare: Calea Crucii - ora 15.00

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - ora 18.00

Sărbătorile Învierii Domnului

Joia Mare: Denia celor 12 Evanghelii - ora 15.00

Vinerea Mare: Ceasurile Împărătești - ora 14:00; Prohodul Domnului - ora 15.00

Prima zi de Paști: Utrenia Învierii urmată de Sf. Liturghie - ora 5.00

A doua și a treia zi de Paști: Sf. Liturghie - ora 8.45

 

Activități: Cateheză cu copiii; participarea la diferite întâlniri ale copiilor și tinerilor la nivel eparhial și național; diferite devoțiuni cu credincioșii adulți; deplasări cu credincioșii pentru o mai buna cunoaștere a vieții și a activității Bisericii; vizitarea periodică a bolnavilor în timpul posturilor și ori de câte ori este nevoie; vizite pastorale; cateheză cu ocazia diferitelor întâlniri cu credincioșii.

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Familia Preasfintei Inimi a lui Isus

 

Descriere 

Biserica de lemn din Budești, cu hramul „Sfântul Nicolae”, a fost construită în anul 1760 și se află pe lista monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04531.

Iconostasul este, însă, mai vechi, fiind construit în 1628, după cum rezultă dintr-o inscripție în slavonă aflată pe ușile împărătești.

Biserica și-a schimbat puțin arhitectura în secolul XIX, când pronaosul a fost alungit, fapt pentru care forma bisericii apare diferită față de modelul „clasic”, neavând aceleași proporții între lungimea și înălțimea construcției.

În interior, în ce privește pictura murală, aceasta este distrusă pe bolta naosului și bolta absidei; pe tâmplă, însă sunt pictate scene precum: Isus pe cruce, Fecioara Maria, cei doisprezece apostoli. În naos, pe peretele nordic sunt scene din Vechiul Testament printre care se remarcă Adam care sapă pământul și Eva care toarce, scenă realizată extrem de expresiv. Pe peretele de sud al naosului sunt prezentate scene din viața și patimile lui Isus, al cărui chip deosebit de frumos cu ochi mari, de o tristețe senină iese în evidență. În scena ,,Cina cea de Taină” din această biserică, personajele sunt grupate în jurul unei mese în formă de potcoavă, reluând tradiția elenistă. Pictura originală poartă inscripții explicative în slavonă bisericească, dar decorul restaurat are inscripții românești scrise în caractere chirilice.

Printre icoanele aflate în această biserică se remarcă una de formă rectangulară în centrul căreia este Isus Cristos care stoarce un strugure legat de un vrej, cu frunze și struguri crescut din trupul său împuns de lance. Mustul curge într-un potir ținut de un înger într-o mână în timp ce în cealaltă mână el ține un rotuluș desfășurat pe care scrie în românește cu litere chirilice: ,,Răscumpăratu-ne-i pre noi din blestemul legei cu scump sângele teu”.

Pictura ușilor împărătești poartă amprenta legăturilor cu arta moldovenească. Cele două canaturi ale ușilor îi înfățișează pe cei patru evangheliști, așezați la masa de lucru. Iconarul s-a inspirat, probabil, după un model luat din manuscrisele moldovenești din veacurile XV-XVI, deoarece pe banda despărțitoare a scenelor apare un vechi motiv bizantin, vrejul cu semipalmete. Fără a fi una dintre lucrările de mare valoare artistică ale picturii medievale maramureșene, ușile împărătești de la Budești (Susani) prezintă un interes deosebit prin faptul că au o inscripție din anul 1628.

 

Date despre parohie

Număr familii: 47

Număr credincioși: 101

Tineri sub 20 de ani: 5 

 

Adresă biserică: Budesti,  nr. 544, Jud. Maramureș

Contact

Telefon Fix. 0262 374624

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.