„Viața consacrată este semnul concret în lumea aceasta al veacului care va veni, dar care este, în același timp și prezent, nu este un veac total străin, ci este nou și împlinitor, care este prezent în sămânță, la fel cum Împărăția lui Dumnezeu este prezentă în inimile celor care deja au primit-o din Evanghelie. Ea trebuie doar să crească, să înflorească și să dea rod”, a afirmat Preasfințitul Vasile în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii celebrate pentru persoanele consacrate în ziua dedicată lor.

Este al 22-lea an de când, pe data de 2 februarie, persoanele consacrate din întreaga lume se întâlnesc spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru darul vocației lor, dar și pentru a cere, prin rugăciune, noi vocații de viață consacrată. Ziua Mondială a Vieții Consacrate a fost instituită în anul 1997 de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea și se celebrează anual, de sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”.

Călugării și călugărițele de pe întreg teritoriul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, dar și din Dieceza Romano catolică de Satu Mare, s-au reunit în acest an la Baia Mare, la biserica „Sfânta Maria”, de pe Bd. Unirii. Împreună au participat la Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu un sobor de preoți. „Bine ați venit pentru această celebrare liturgică, prin care aducem laudă spre mulțumire lui Dumnezeu pentru vocația și slujirea voastră, pentru munca voastră pastorală, pentru implicarea și dedicarea în slujba Domnului și a Bisericii: fie că este o slujire pentru cei săraci, fie că este o slujire a bolnavilor și persoanelor în vârstă, fie că este o slujire a primirii grupurilor de pelerini, credincioși și preoți care se retrag pentru rugăciune și meditație, fie că este o slujire liturgică... Dincolo de misiunile concrete, suntem în slujba Domnului și acesta este motivul pentru care astăzi se cuvine să-I mulțumim”. Astfel a salutat Eparhul de Maramureș întreg grupul de persoane consacrate prezent la celebrarea Euharistică. Și a continuat explicând faptul că sărbătoarea de azi, cea a Întâmpinării Domnului în Templu, este una comună pentru ambele rituri, cel latin și cel bizantin. Amintind de procesiunea care se făcea pe străzile Ierusalimului în primele secole, sub denumirea de Marea Întâlnire (dintre dreptul Simion și pruncul Isus), Ierarhul a afirmat: „Sărbătoarea de azi pune în centru atenției noastre această profundă întâlnire. Dincolo de întâlnirea noastră liturgică, este această întâlnire în comuniunea pe care o trăim în Biserică. Dincolo de prezența noastră fizică, este întâlnirea valorilor pe care stăm, a valorilor evanghelice pe care încercăm să le slujim și să le facem vizibile prin atitudinea și viața noastră”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, conform tradiției, o persoană consacrată prezintă Congregația din care face parte și explică modul în care comunitatea sa trăiește această sărbătoare. În acest an, cea care a luat cuvântul a fost sora Ioana Bota, stareța Mănăstirii Baziliene „Sfânta Maria” din Baia Mare. „Noi, persoanele consacrate din Eparhia de Maramureș, am fost invitate astăzi și ne-am rugat împreună cu Biserica pentru a da mărire lui Dumnezeu și pentru a-I mulțumi pentru darul vieții la care am fost chemați”, a afirmat sr. Ioana. Și a continuat, vorbind despre bucuria de a-L urma pe Hristos: „Persoanele consacrate sunt semn al lui Dumnezeu în diferite locuri, sunt aluatul care face să crească o societate dreaptă și fraternă, sunt profeție de împărtășire cu cei mici și cei săraci. Viața consacrată este un dar al lui Dumnezeu, un dar al lui Dumnezeu oferit Bisericii, un dar al lui Dumnezeu oferit poporului său! Dacă noi azi suntem aici, în Biserică, mulțumim în primul rând lui Dumnezeu Tatăl Atotputernicul pentru mila şi dragostea Sa nemărginită. Ne-a ajutat să depășim dificultățile din anii grei ai comunismului și ne-a demonstrat că indiferent de evenimente, continuă a chema discipoli care să-L urmeze şi la fel continuă a construi Împărăţia iubirii Sale în orice loc şi în orice epocă a istoriei. Credința noastră este "izvor de bucurii", crestinismul este "religia bucuriei". Sfânta Scriptură  ne oferă multe pasaje în care suntem invitați la bucurie. Astăzi se spune că este nevoie de multă bucurie pentru a atrage tinerii la viața consacrată. Fundamentul bucuriei noastre este faptul că suntem conștienți de iubirea lui Dumnezeu față de noi; El ne iubește așa cum suntem, buni sau răi și ne aflăm permanent sub semnul sfintei Sale providențe”.  

Biroul eparhial de presă

Marți, 30 ianuarie 2018, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, Preasfințitul Vasile a conferit treapta diaconatului absolventului de teologie Bersan Sebastian Ovidiu.

„Cerem astăzi harul binecuvântării, al sfințirii și statorniciei în slujirea diaconească a tânărului Sebastian Bersan, care va primi Taina Sfintei Diaconii, pentru ca această slujire să fie una spre mărirea lui Dumnezeu și spre folosul Bisericii Sale. Îl încredințăm rugăciunilor și susținerii dumneavoastră...”, a afirmat Preasfințitul Vasile la sfârșitul cuvântului său de învățătură.

Tânărul diacon este originar din localitatea Sighetu Marmației. Între anii 2005-2008, a urmat cursurile de Licență în Teologie Pastorală Greco- Catolică, precum și cursurile de Licență în Asistență Socială, în cadrul Universității de Nord Baia Mare. Între anii 2008-2012, a studiat Teologie Pastorală în cadrul Institutului Pontifical SantʹAnselmo, precum și Doctrina Socială a Bisericii, în cadrul Universității Pontificale Lateranense din Roma.

Biroul eparhial de presă

Vineri, 2 februarie 2018, de sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”, va avea loc, la biserica Sfânta Maria din Baia Mare, sărbătorirea Zilei Mondiale a Vieții Consacrate. Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău, va începe la ora 10:00. Vor participa persoanele consacrate din întreaga Eparhie Greco-Catolică de Maramureș.

Ajunsă la a 22 -a ediție, ziua dedicată persoanelor consacrate a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997 și reprezintă un moment în care călugări și călugărițe din toată lumea se întâlnesc spre a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru harul vocației lor, dar și pentru a cere, prin rugăciune, noi vocații de viață consacrată, care să reînnoiască fața Bisericii, persoane care să vestească bucuria Evangheliei și iubirea lui Dumnezeu.

Biroul eparhial de presă

Studiu de caz: protopopul Iosif Pataki, Alexiu Pocol

(continuare din Graiul Maramureşului: nr. 8410 de miercuri 6 decembrie 2017, p. 5; nr. 8422 de miercuri 20 decembrie 2017, p. 5; nr. 8434 de miercuri 10 ianuarie 2018 p. 5.)

Continuând seria delegaţilor la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, prezentăm în acest număr alte 2 personalităţi ale Bisericii Române Unite cu Roma: protopopul Iosif Pataki şi Alexiu Pocol.

1) Protopopul greco-catolic Iosif Pataki s-a născut la data de 20 martie 1872 la Vezendiu (azi jud. Satu Mare), fiind unul din cei 11 copii ai familiei George Pataki şi Maria (n. Filep). Părinţii sunt sfătuiţi de preotul greco-catolic al satului, Ioan-Silviu Sălăgeanu, şi de învăţătorul Vasile Kiss, ca atât Iosif, cât şi fratele său mai mic Iuliu Pataki, să-şi continue studiile după cele primare, absolvite în satul natal, la liceu din Oradea, pe care Iosif le finalizează în 1892. Urmează cursurile facultăţii de teologie de la Strigonium (în maghiară Esztergom) până în 1896, după care se căsătoreşte cu Carolina Lazăr fiica preotului Gavril Lazăr (1873-1929) paroh în Sânlazăr. După căsătorie este hirotonit preot la data de 8 mai 1898 de către episcopul Mihail Pavel şi trimis mai întâi ca învăţător şi „cooperator” la Sanislău unde rămâne până în anul 1907 când este numit paroh în satul Săsar lângă Baia Mare, ca mai apoi să i se încredinţeze şi misiunea de protopop al districtului protopopesc Ardusat. Se implică în viaţa politică alături de membrii PNR, făcând parte în anul 1909 din grupul de iniţiativă care a constituit în comitatul Sătmar acest partid. Cunoscut în regiune drept colaborator şi prieten a lui Vasile Lucaciu, Alexandru Breban şi George Pop de Băseşti, este desemnat delegat de drept la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 din calitatea de protopop al districtului Ardusat. După crearea PNŢ continuă şi activitatea politică alături de Iuliu Maniu şi de acest partid. La finele lui august şi începutul lui septembrie 1928, protopopul Iosif Pataki revine la Sanislău în calitate de paroh I şi protopop de Eriu şi administrator al districtului Văşad. La Sanislău slujeşte până la pensionare. La parohia din Săsar devine membru fondator al ASTREI, iar după reîntoarcerea la Sanislău, în 1928, îşi continuă activitatea în cadrul ASTREI, în calitate de preşedinte al acesteia până în 1942, dar şi de membru fondator aici a unei bănci româneşti, Banca „Arina”. Pentru meritele sale deosebite în plan pastoral și cultural, a fost numit protopop emerit şi asesor al extractoratului diecezan. Se stinge din viaţă în anul 1952, fiind înmormântat la Oradea.

2) Una dintre personalităţile cele mai interesante ale momentului Unirii de la 1918 ce a reprezentat cercul electoral Baia Mare în calitate de delegat ales, în jurul căruia imaginarul şi realul coexistă fiind destul de greu de separat, o reprezintă Alexiu Pocol, un personaj complex şi dinamic, uneori controversat dar şi respectat, norocos dar şi ghinionist, altruist, dar şi gata să valorifice oportunităţile timpului. Alexiu Pocol provenea dintr-o veche familie nobiliară românească înnobilată pe le sfârşitul secolului XVI de către Sigismund Báthory, dar numele familiei pare să fi fost cunoscut de pe vremea lui Matei Corvin. Alexiu s-a născut în 1871 în familia lui Ioan Pocol ce era crâsnic în biserica greco-catolică din Letca. Îşi începe studiile în satul natal, apoi cele gimnaziale şi liceale la Preparandia din Gherla şi la Blaj, devenind învăţător confesional. În 1892, ca tânăr învăţător înfiinţează şcoala confesională de pe Valea Borcutului cu sprijinul unor familii bogate din regiune şi cu asentimentul Episcopiei Unite de la de Gherla. Se căsătoreşte cu o nepoată a mitropolitului Vancea de Buteasa, al cărei prim soţ fusese un întreprinzător în domeniul mineritului şi se stinsese destul de tânăr din viaţă, iar soţia sa rămasă văduvă se va căsători cu Alexiu, fapt ce îl va propulsa pe tânărul dascăl într-un domeniu cu totul nou pentru el, lumea afacerilor în domeniul minier. Descoperă un filon bogat în aur ceea ce îl va introduce în lumea aristocraţiei transilvănene. În 1905 îl vizitează savantul Nicolae Iorga, care îşi şi aminteşte despre această vizită în lucrarea: Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească. O legendă spune că Alexiu oferă cu titlu gratuit 2 kg de aur pentru confecţionarea coroanelor regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Se implică activ în acţiuni sociale şi caritabile susţinând material tineri dornici de studii dar şi activităţi culturale şi politice, contribuie cu resurse financiare şi logistice la construirea noii biserici de pe Valea Borcutului între 1903-1904. A fost membru al PNR, postură din care a ţinut o strânsă legătură cu George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, pr. Alexandru Breban, cu pr. Vasile Lucaciu şi fratele acestuia, Constantin, precum şi cu alţi reprezentanţi de seamă ai acestui partid. Documentele vremii ni-l prezintă şi ca un membru activ al ASTREI, susţinând material organizarea întrunirilor locale dar şi a adunărilor generale ale acesteia. Implicarea în viaţa politică i-a adus de două ori statutul de senator din partea PNR între 1919-1922 iar în mai multe rânduri a fost ales primar al oraşului Baia Mare. A fost un prieten apropiat al episcopilor Iuliu Hossu şla Baia Marei Alexandru Rusu, aducându-şi un aport important la înfiinţarea în 1930 a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş şi a stabilirii sediului acesteia la Baia Mare. Din păcate se stinge din viaţă la numai 64 de ani, în 1935 fiind înmormântat pe Valea Borcutului în cadrul unei ceremonii impresionante la care au participat numeroşi clerici, oameni politici, prieteni şi localnici. După trei ani, în 1938, pe 23 octombrie, episcopul dr. Alexandru Rusu va evoca personalitatea lui Alexiu Pocol cu ocazia sfinţirii cochetei bisericuţe de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, atât din perspectiva omului politic, dar şi a omului religios care a fost Alexiu Pocol. Sper ca în ziua în care „castelul” Alexiu Pocol de pe Valea Borcutului va fi restaurat, măcar una dintre camere să amintească despre eforturile acestei personalităţi în plan social, politic şi religios de afirmare a conştiinţei naţionale şi împlinire a idealului României Mari.

pr. Ioan TÎMBUŞ

Centrul Universitar Nord Baia Mare

(Articol apărut în ziarul Graiul Maramureșului din data de 24 ianuarie 2018, p.5)

Marți, 16 ianuarie a.c., a avut loc la biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare Conferirea titlului de Cețățean de Onoare al Municipiului Baia Mare părintelui Simion Mesaroș. Distincția a fost oferită la decizia Consiliului Local și a Primarului Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, „cu smerenie și recunoștință pentru dragostea dăruită comunității băimărene și pentru efortul depus în susținerea și promovarea curățeniei spirituale”, după cum citim pe diploma înmânată părintelui de însuși primarul orașului. 

Evenimentul s-a deschis cu Sfânta Liturghie celebrată de către trei Ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice –PS Alexandru Mesian (Eparh de Lugoj și frate al părintelui Mesaroș), PS Vasile Bizău (Eparh de Maramureș) și PS Virgil Bercea (Eparh de Oradea)– împreună cu un sobor de 20 de preoți.

„Transmit astăzi, în această seară, împreună cu dumneavoastră, un mesaj simbolic din partea comunității noastre, din partea tuturor băimărenilor, din partea tuturor celor în numele cărora părintele Simion Mesaroș a vorbit, s-a rugat, a gândit, a lăcrimat… A fost pentru noi toți, tineri sau mai puțin tineri, un model despre ceea ce înseamnă să lupți din toată dragostea pentru Dumnezeu, pentru oameni, pentru dreptate și pentru a duce lucrurile pe un făgaș al normalității, pe un drum drept”, a afirmat primarul Cătălin Cherecheș în discursul rostit în momentul conferirii diplomei. „Am onoarea să vă ofer, din partea comunității băimărene, titlul de cetățean de onoare al orașului… Sunteți de foarte multă vreme cetățeanul nostru de onoare, dar am simțit că este momentul ca noi, comunitatea, să vă spunem și în acest mod formal mulțumesc, pentru fiecare pas pe care l-ați făcut pentru noi, pentru fiecare îngenunchere pe care ați făcut-o în fața lui Dumnezeu cu gândul la orașul nostru, pentru faptul că ne-ați adus aminte de fiecare dată cine suntem sau cine nu trebuie să fim și pentru că ne-ați insuflat întotdeauna lucrurile frumoase care trebuie să ne călăuzească în viață pe viitor”, a spus, de asemenea, primarul orașului.

„Pentru conferirea acestei distincții aduc mulțumire, în primul rând, domnului primar Cătălin Cherecheș și Consiliului Municipal Baia Mare. Această distincție, care mă onorează foarte mult, nu se limitează strict la persoana mea, ci ea se datorează, în egală măsură, instituției în care am crescut, m-am format și am activat – Biserica Greco-Catolică… ”, a afirmat părintele Simion Mesaroș în discursul său de mulțumire.

De asemenea, Preasfințitul Alexandru Mesian a mulțumit domnului primar pentru oferirea acestei distincții fratelui său și a transmis, de asemenea salutul și mulțumirile Arhiepiscopului Major al Bisericii Greco- Catolice, Cardinalul Lucian Mureșan.

Hirotonit preot în anul 1973, de către Preasfințitul Ioan Dragomir, părintele Simion a activat ca preot clandestin timp de 17 ani, până la căderea Regimului Comunist. În tot acest timp, lucrând ca inginer de uzină, a făcut parte din mișcarea de rezistență a Bisericii Greco Catolice, urmărit fiind pas cu pas de securitate timp de 15 ani. Dosarul său de la securitate cuprinde însemnări din perioada 1974-1989. A fost unul dintre promotorii manifestării de la Casa de Cultură din data de 21 ianuarie 1990, când, după decenii de celebrări clandestine, preoții greco-catolici au ieșit în public, pe treptele Casei de Cultură din Baia Mare, pentru a celebra Sfânta Liturghie. Timp de 15 ani, părintele a celebrat în aer liber, la Statuia Ostașului Român din Baia Mare. S-a mutat apoi în biserica „Sfântul Anton”, construită sub păstorirea dânsului. Timp de 10 ani, în perioada 1990-2000, a fost rector, dar și profesor al Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare. Și-a continuat activitatea ca paroh al parohiei Sfântul Anton din Baia Mare, până pe data de 13 iunie 2017, când, după o slujire de 44 de ani de preoție, la vârsta de 75 de ani, a dobândit statutul de preot pensionar.

Biroul eparhial de presă

Luni, 15 ianuarie a.c., a avut loc la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a doua ediție a conferinței Eminescu. Spiritualitatea și căutările sale. Evenimentul este organizat anual de către Departamentul pentru cultură al Episcopiei noastre, pentru a comemora ziua în care se năștea, în anul 1850, „Luceafărul poeziei românești”. Pe data de 15 ianuarie se sărbătorește, de asemenea și Ziua culturii naționale.  

„Când spunem Eminescu este un geniu, folosim expresia geniu în sensul lui cel mai nealterat, aproape nenoțional, aproape afectiv. De ce? Pentru că indiferent de expresia geniu, însuși numele de Eminescu devine, a devenit, criteriul cel mai înalt de apreciere… Suprema încoronare a poetului de talent de după Eminescu a fost aceea de a fi declarat un nou Eminescu”, a afirmat, în alocuțiunea sa, doamna Mirela Ardelean (profesor de Limba și Literatura Română - Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare), citându-l pe marele poet și scriitor Nichita Stănescu.

La începutul intervenției sale, poetul și jurnalistul Gheorghe Pârja și-a pus o întrebarea „Ce înseamnă să ai pe Eminescu în sinea ta?”, întrebare la care a încercat să răspundă pe parcursul conferinței. „Aș spune, împotriva regulilor pedagogice, că Eminescu nu se învață la școală. Despre Eminescu se află la școală. Eminescu, cel cu multe fețe, se învață individual, fiecare în meditația sa…”. Acesta l-a numit pe marele poet „Cel mai mare pelerin laic și religios, cel care, la 20 de ani, intrând în Blaj, a salutat: Te salut, Mică Romă!”. De asemenea, poetul Gheorghe Pârja a vorbit despre modul în care Eminescu a influențat modul în care vorbim noi astăzi, modul în care el a influențat limba română, iar acest lucru poate fi observat citind operele poeților care au trăit înaintea lui, precum și cele ale poeților de după el.

Timpul dintre discursurile conferențiarilor a fost ocupat de frumoase momente artistice oferite de elevi ai Liceului „Mihai Eminescu” din Baia Mare, care, fie au recitat versuri semnificative ale marelui poet, fie au interpretat cântece dedicate acestuia. Evenimentul a fost moderat de pr. George Nicoară, responsabil al Departamentului pentru Cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, care, la final a recitat o poezie proprie, cu titlul „Cu privirea în vârful brazilor”, dedicată marelui poet, scrisă cu ocazia acestui eveniment.

Biroul eparhial de presă

Studiu de caz: Atanasie Demian, av. dr. Selegean Vasile şi Demetriu Cânţa (continuare din Graiul Maramureşului nr. 8410 de miercuri 6 decembrie 2017,  p. 5  şi nr. 8422 de miercuri 20 decembrie 2017,  p. 5).   

Continuând seria delegaţilor la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, prezentăm în acest număr alte 3 personalităţi „uitate” ale Bisericii Române Unite cu Roma: Atanasie Demian, av. dr. Selegean Vasile şi Demetriu Cânţa.

1) Istoriografia a făcut confuzie între două personaje cu acelaşi nume, născute în aceeaşi regiune însă la date diferite şi având destine diferite. Este vorba de preotul Atanasie Demian şi de ţăranul înstărit Atanasie Demian din Negreia. Cred că se cuvine o binemeritată corecţie istorică şi o lămurire potrivit căreia participantul la mişcarea memorandistă şi delegatul Cercului Electoral Şomcuta Mare la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 a fost ţăranul proprietar din Negreia şi nu preotul din Negreşti. Totuşi pentru o mai bună cunoaştere a lucrurilor precizăm că preotul Atanasie Demian s-a născut la 15 ianuarie 1860, în comuna Şişeşti în familia preotului Andrei Demian şi a Luizei Demian (născută Bud), fiind unul din cei şapte copii ai familiei. După studiile primare şi gimnaziale absolvite la Baia Mare a urmat, asemenea celorlalţi băieţi ai familiei, cursurile Academiei Teologice din Blaj, iar după absolvire a activat timp de 18 ani ca profesor secundar la Gherla, devenind şi profesor emerit de teologie specializat pe disciplinele istorie ecleziastică şi drept canonic. S-a căsătorit cu Aloisa Bud, fiica preotului Ioan Bud din Sat-Şugatag, după care este hirotonit preot şi se transferă la Negreşti, unde va păstori timp de 35 de ani, până în 29 aprilie 1929, când se stinge din viaţă.

Personajul cheie al demersului nostru rămâne însă ţăranul înstărit Atanasie (Atanasiu) Demian din Negreia. S-a născut în familia judelui comunal George Demian, care era şi prim-curatorul bisericii greco-catolice din Negreia. Urmează cursurile şcolii confesionale din localitate şi mai apoi o clasă de liceu şi un an de şcoală profesională. Spirit practic, un bărbat frumos, cu o alură impozantă, Atanasie se va ocupa de afacerile familiei devenind proprietarul unei averi estimate la peste 100 ha de teren şi a unei ferme de animale foarte mari pentru acea vreme. Se pare că a fost căsătorit de 4 ori, a avut 8 copii dintre care cei mai cunoscuţi rămân Adrian, fost director al Conservatorului din Satu Mare şi Demian Tit, fost primar al Sătmarului. Atanasie s-a implicat de la bun început în activitatea naţională alături de pr. dr. Vasile Lucaciu fiind unul din cei 300 de memorandişti care de deplasează la Viena în 1892. Va lua parte activă la organizarea PNR-ului din regiunea Şomcuta Mare alături de av. dr. Nicolae Nilvan şi Ioan Şerb şi va colabora îndeaproape şi cu George Pop de Băseşti şi cu av. dr. Teofil Dragoş. În 1906 este ales membru în comitetul director al Institutului de Credit şi Economi Aurora, iar în 1918 este ales delegat al Cercului Electoral Şomcuta Mare la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Întors acasă de la Alba Iulia, este urmărit de autorităţi pentru activitatea politică, dar, susţinut puternic de locuitorii din regiune, îşi va continua activitatea naţională până la moartea sa, în 1929, la vârsta de 70 de ani.

2) În acest an se împlinesc 144 de ani de la naşterea şi 87 de ani de la decesul prematur ale avocatului dr. Selegean Vasile.  Acesta s-a născut în localitatea Tresnea, jud. Sălaj, pe 25 martie 1874. Școala primară o urmează în satul natal, iar studiile universitare, la Budapesta la Facultatea de Drept, pe care o termină cu rezultate foarte bune, obţinând aici atât licenţa cât şi doctoratul în drept, precum şi atestatul de a profesa avocatura. Activitatea de avocat şi-o desfăşoară, în cea mai mare parte la Seini. În anul 1917, în timpul Primului Război mondial, se înregimentează ca voluntar în armata română. La Seini începe o bogată colaborare cu Iuliu Maniu, George Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu, cu protopopul greco-catolic de Satu Mare Aurel Dragoş şi cu preotul greco-catolic de Seini Mihail Berinde. Se va ocupa de organizarea Partidului Naţional Român din regiune, fapt pentru care a fost ales să reprezinte Cercul Electoral Baia Mare, alături de canonicul Alexandru Breban, avocatul Teofil Dragoş, Alexiu Pocol, Bohăţiel Alexandru, avocatul Tibil Ioan etc. la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918. După realizarea idealului naţional din 1918, îşi continuă activitatea de avocat la Seini până în decembrie 1931 când se stinge din viaţă la numai 57 de ani.

3) Un alt reprezentant de seamă la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi fiu al Bisericii Române Unite a fost Demetriu Cânţa, Acesta s-a născut în localitatea Tăuţii de Sus, acolo unde şi-a început şi studiile primare. Nu se cunoaşte cu exactitate unde şi-a continuat studiile, dar se ştie că a deţinut foarte mult teren agricol, fiind proprietar. Activ şi pe tărâm politic, prieten apropiat a lui Ioan Raţiu şi pr. dr. Vasile Lucaciu, Demetriu se implică în lupta memorandistă, făcând parte din grupul celor 300 de memorandişti care se deplasează la Viena în 1892 pentru a-i înmâna împăratului Franz Josef doleanţele românilor. Luat în vizor de autorităţile vremii şi intimidat, Demetriu Cânţa devine tot mai activ şi se implică în viaţa politică din zonă fiind un susţinător şi organizator al Partidului Naţional Român (PNR) din regiune, drept pentru care este ales delegat al Cercului Electoral Baia Mare la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918. După revenirea la Baia Mare rămâne ancorat în viaţa politică locală precum şi în cea religioasă, fiind şi un susţinător al bisericii din localitate şi un colaborator apropiat al preotului greco-catolic Alexandru Pascha. Şi-a continuat activitatea politică alături de cea de proprietar de pământ până în 16 august 1942 când se stinge din viaţă, lăsând în urmă o frumoasă pildă de curaj şi patriotism.

 pr. Ioan TÎMBUŞ

Centrul Universitar Nord Baia Mare

(Articol apărut în ziarul Graiul Maramureșului din data de 10 ianuarie 2018, p.5)

Cazul ing. Nicolae Barbul şi av. dr. Teofil Dragoş

Continuăm seria personalităţilor Bisericii Greco-Catolice care au reprezentat Maramureşul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 cu alte două nume: ing. Nicolae Barbul şi av. dr. Teofil Dragoş.

1) Un alt reprezentant de seamă al Bisericii Unite care a reprezentat Baia Mare la Unirea din 1918 a fost inginerul Nicolae Barbul, fiul lui Gavril Barbul (1848-1921) şi al Mariei Barbul (născută Lucaciu).

Nicolae Barbul s-a născut la Pomi, în jud. Satu Mare, pe 6 aprilie 1879, tatăl său Gavril fiind un aprig luptător pentru drepturile românilor, memorandist prezent la Viena în mai 1892 alături de cei 300 de reprezentanţi români care înaintează împăratului Franz Josef Memorandumul. Mama sa Maria, născută Lucaciu, era soră a preoţilor dr. Vasile Lucaciu şi Constantin Lucaciu. Nicolae îşi petrece primii ani ai copilăriei în satul Mocira, unde se mută familia sa, iar aici începe şi primii ani de şcoală, urmaţi apoi de cei liceali la Năsăud, la Liceul Grăniceresc şi apoi la Blaj, iar de aici la Academia de agricultură din Magyarvàr unde se va specializa în agronomie. Se implică, asemenea multor tineri ai generaţiei sale, în politică, urmând o carieră diplomatică, reprezentând interesele României în SUA, după 1900, până la cel mai înalt nivel, cel al preşedintelui W. H. Taft al Statelor Unite. Activitatea în America îi este susţinută şi de fratele său ing. Gavril Barbul, de vărul său pr. Epaminonda Lucaciu fiul memorandistului pr. Dr. Vasile Lucaciu şi de un însemnat grup de români ardeleni. În 1903 pune bazele primei publicaţii româneşti din America, ziarul Românul. În 1913 revine la Mocira, dar este încorporat în armată alături de fratele său Vasile pe care îl pierde pe front în 1917 în bătălia de la Piave. Bolnav de pe urma războiului, se întoarce acasă implicându-se în activitatea politică mai întâi ca diplomat în cadrul Legaţiei americane de la Budapesta, iar apoi, din vara anului 1918, se va ocupa de organizarea consiliilor naţionale şi gărzilor naţionale româneşti. Va fi ales de Cercul electoral Baia Mare să reprezinte, în calitate de delegat titular, regiunea la Adunarea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Este ales în Marele Sfat Naţional, unde participă la alcătuirea Consiliului Dirigent ce-l avea preşedinte pe George Pop de Băseşti şi secretar la Resortul Culte pe viitorul episcop de Maramureş dr. Alexandru Rusu. Nicolae Barbul, datorită cunoştinţelor în domeniul agronomiei va primi din partea Consiliului Dirigent funcţia de comisar pe probleme de agricultură. La Mocira va încerca să experimenteze şi va aclimatiza noi soiuri de plante. Participă la diverse conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul agricol, publică o serie de articole de specialitate în ziarele Curentul şi Universul, iar până în 1926 va deţine şi funcţii de conducere în Partidul Naţional Român. După 1926 îl găsim participant la conferinţa de unificare a PNR cu PNŢ. Pragul casei sale din Mocira a fost trecut de mari personalităţii ale politicii şi culturii româneşti, de la Constantin şi Vasile Lucaciu, la Epaminonda Lucaciu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Virgil Madgearu etc... Ca o recunoaştere a meritelor sale politice, diplomatice şi ştiinţifice de inginer agronom, Nicolae Barbul va fi decorat în anul 1928, la un deceniu de la participarea la Unirea din 1918, cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Va cunoaşte umilinţe din plin din partea autorităţilor, mai ales după cedarea Ardealului şi din păcate de stinge din viaţă la 64 de ani, pe 26 noiembrie 1943, fiind înmormântat alături de ceilalţi membri ai familiei la Mocira, fiind condus pe ultimul drum de un număr mare de credincioşi, oameni politici şi preoţi greco-catolici.

2) Un alt reprezentant de seamă al Biserici Unite a fost şi avocatul dr. Teofil Dragoş. Vedea lumina zilei în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1874, în casa familiei Dragoş, Gabriel şi Maria (născută Pogăciaş) din Hideaga. Teofil era cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei. Suferă mult de pe urma pierderii în 1890 a surorii sale Emilia, care se stinge la numai 21 de ani, dar rămâne un bun apropiat al fratelui său mai mare cu 2 ani, Augustin.

Şcoala primară o urmează în satul natal, gimnaziul şi liceul la Baia Mare de unde va pleca la Academia de studii Juridice la Budapesta şi apoi la Viena. Studiile şi le va încununa cu obţinerea licenţei şi doctoratului în drept. Întors acasă, va colabora cu grupul de patrioţi români format în jurul părintelui Vasile Lucaciu, iar în scurt timp, la numai 28 de ani, devine consilierul personal pe probleme juridice şi politice a „Leului de la Şişeşti”. Seriozitatea ce l-a caracterizat, precum şi conştiinciozitatea, l-au făcut pe tânărul avocat să fie ales pe 31 august 1909 vicepreşedinte al PNR, comitatul de Satu Mare. Din aceeaşi funcţie va fi ales delegat titular al cercului Baia Mare la adunarea Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Un an mai târziu, în 1919, va fi propus de către Vaida Voievod, Vasile Lucaciu şi Iuliu Maniu pentru funcţia de ministru, însă va refuza acest lucru. Nu cunoaştem cu exactitate motivul pentru care va trece de partea brătienilor, spre finele anului 1919, probabil datorită prieteniei cu Ionel şi cu Vintilă Brătianu, iar în această perioadă va înfiinţa filiala PNL Baia Mare, ocupându-se apoi de constituirea de filiale în judeţul Satu Mare. În anul 1922, din ianuarie până în octombrie, va deţine şi funcţia de prefect al judeţului Satu Mare, apoi deputat şi comisar guvernamental Societăţii Hidraulice „Ecsed”. În 1928-1930 deţinea funcţia de preşedinte al PNL Satu Mare, iar în 1933 îl întâlnim în Parlamentul României. Din păcate acest mandat nu-l va putea duce până la final din cauza decesului. Va deţine şi funcţia de director, la Baia Mare, al Casei de Economii Aurora, precum şi funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Satu Mare. S-a căsătorit cu Alice Klein din Hessendorf, din Austria, dar din păcate nu au avut urmaşi. Din postura de om politic se va implica în viaţa comunităţii greco-catolice din Hideaga, iar dărnicia acestuia se va vedea în 1928 când biserica veche va fi mistuită de un incendiu, iar el și dr. Ioan Pogăciaş vor fi finanţatorii principali ai bisericii din localitate, ctitorite în intervalul 1929-1935. Se stinge din viaţă la numai 60 de ani, pe 18 ianuarie 1934, fiind înmormântat în Hideaga, în biserica pe care a ctitorit-o, fiind condus pe ultimul drum de un impresionant cortegiu format din reprezentanţii de seamă ai Bisericii greco-catolice din regiune, precum şi de un număr impresionant de credincioşi, oameni politici şi oficialităţi. Pentru meritele sale, lui Teofil Dragoş i s-a conferit de către regele Carol al II-lea Ordinul Coroana României în grad de Cavaler.

Pr. dr. Ioan TÎMBUȘ

Centrul Universitar Nord/ Baia Mare

(Articol apărut în ziarul Graiul Maramureşului miercuri, 20 decembrie 2017 -

continuare din Graiul Maramureşului nr. 8410 de miercuri 6 decembrie 2017, p. 5) 

Studiu de caz: canonicul Alexandru Breban şi avocatul dr. Coriolan Bohăţiel (Articol apărut în ziarul Graiul Maramureșului în data de 6 Decembrie 2017, p.5).

Unirea din 1918 nu poate fi văzută ca un simplu eveniment conjunctural, ci ca o împlinire peste timp a unor aşteptări, speranţe şi crezuri. Pentru Biserica Română Unită cu Roma, momentul a fost o încununare a eforturilor episcopilor Teofil şi Atanasie Anghel; a strigătului zbuciumat de luptător pentru drepturile românilor a lui Inocenţiu Micu Klein, ce a trezit în rândul clerului său conştiinţa de „natio” şi refuzul sintagmei de „plebis” date de mai marii vremii; un Petru Pavel Aron ce duce lupta pentru emancipare pe un drum mai anevoios dar sigur al culturii prin înfiinţarea de şcoli româneşti; prin dăruirea Corifeilor Şcolii Ardelene în frunte cu Şincai ori cu Maior, ce pun în mâna fiilor de ţărani români cărţile de trebuinţă; a răbufnirii ţăranilor răsculaţi a lui Horea; a Supplexului Libellus Valachorum; a ideilor paşoptiste scrijelite în sufletul românesc de Adunarea de la Blaj din 1848 şi de discursul lui Bărnuţiu din catedrala Blajului; ori de lupta memorandiştilor grupaţi în jurul PNR, a lui Vasile Lucaciu şi George Pop de Băseşti.

În anul centenar, a evoca pagini edite sau inedite despre actul Unirii ar trebui să ne facă să ne amintim şi de jertfa din Primul Război mondial a românilor pentru acest ideal, iar între ei, fiii Bisericii noastre Greco-Catolice au dat ofranda de mare preţ şi cu toate că ei rămân mari anonimi, sunt fundamentul pus la altarul Reîntregirii. N-au un monument pe care să fie dăltuite numele lor, poate doar prin bisericile din satele de obârşie să se mai păstreze în pomelnice jertfa lor. Tribut de sânge au plătit şi mulţi dintre cei care la 1 decembrie 1918 au avut curajul să meargă la Alba Iulia. Câţi n-au murit în satele lor asasinaţi mişeleşte de potrivnicii Unirii? Unii au fost preoţi, alţii dascăli, ori simpli ţărani, tineri ori bătrâni, bărbaţi, femei ori copii.

Numele delegaţilor participanţi la Marea Unire ne sunt cunoscute, însă vom încerca pe parcursul întregului an jubiliar a să îi aducem în atenţia cititorilor pentru a-i redescoperi şi valorifica. La semicentenarul Unirii din 1968, fiii Bisericii Române Unite au fost „omişi”, doar Biserica lor nu era voie să se ştie că există. Dacă pentru aceia dintre ei care mai erau în viaţă în 1948, statul „român” le răsplătise curajul din 1918 trimiţându-i în închisori (iar Sighetul poate a fost „apogeul mulţumirii”, cazurile: Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, episcop dr. Iuliu Hossu, episcop dr. Alexandru Rusu, episcop dr. Valeriu Traian Frenţiu, etc … sunt grăitoare), trebuie spus că anul 1918 i-a făcut pe aceştia eroi, iar anul 1948 i-a ridicat la treapta martiriului, cea mai sublimă distincţie pe care Dumnezeu o poate da slujitorilor unei credinţe şi ai unui neam. 

Delegaţii de drept de la Baia Mare au fost: Breban Alexandru, protopop, reprezentând Protopopiatul greco-catolic de Baia Mare; dr. Bohăţiel Coriolan, locotenent la Baia Mare în Garda naţională din comitatul Sătmar şi Baia Mare; Schiller Alexandru, sergent la Baia Mare Garda naţională din comitatul Sătmar şi Baia Mare.

Delegaţii cercului electoral Baia Mare au fost: Barbul Nicolae din Mocira - proprietar; Cânţa Demetriu din Tăuţii de Sus – econom; dr. Dragoş Teofil din Baia Mare - avocat; Marcu Simion din Cavnic - membru supleant, Pocol Alexiu din Baia Mare (Valea Borcutului) - proprietar; Sălăgean Vasile, din Seini - avocat.

În acest număr de ziar vom prezenta succint doi dintre delegaţii de drept: pe protopopul Alexandru Breban şi pe avocatul Bohăţiel Coriolan.

1) În acest an se împlinesc 141 de ani de la naşterea şi 73 de la decesul prepozitului capitular Alexandru Breban. Descendent al unei vechi familii sacerdotale greco-catolice de origine din Chiuzbaia, Alexandru Ilie Eugen Breban moştenise din partea bunicului său, preotul Antoniu Breban (n. 1832 – d. 1884), fost paroh în Rona de Jos şi mai apoi în Târşolţ şi Aliceni, impetuozitatea luptei pentru identitate naţională şi afirmare a limbii române. Temperamentul său a fost modelat şi rafinat de părinţii săi, de tatăl său preotul greco-catolic Avram Breban (n. 1845 – d. 1907) care, după absolvirea teologiei de la Gherla din 1873, se căsătoreşte cu Roza Bilţiu, este hirotonit preot în 1874 şi devine administrator parohial mai întâi la Cămârzana câteva luni şi apoi la Someşeni până în 1883, când se transferă la Mocira, unde va sluji până la sfârşitul vieţii. Aici, în parohia Someşeni, se naşte pe 1 august 1876 Alexandru Ilie Eugen Breban, primul dintre fraţi, fiind urmat Aureliu Corneliu şi de Traian Iuliu.

Alexandru Ilie Eugen Breban îşi începe studiile primare în localitatea natală, apoi se transferă la Baia Mare, gimnaziul îl termină la Beiuş în anul 1894, într-o grupă de elită de 34 de elevi majoritatea ajunşi: senatori, deputaţi, judecători, avocaţi, preoţi, etc. Teologia o începe în 1894 la Oradea şi o finalizează în 1898 la Gherla. După un an, în 1899, este hirotonit preot celib de către episcopul Ioan Szabo al Gherlei şi numit „officialis” la Cancelaria episcopală din Gherla.

În 1906 îl întâlnim administrator interimar la parohia din Baia Mare, unde începe construcţia noii biserici de zid pe care o va finaliza în 1910, biserică devenită catedrală greco-catolică. Tatăl său Avram Breban era notarul districtului protopopesc unit al Băii Mari şi preot la Mocira. Din păcate, în anul următor, tatăl său se stinge din viaţă, la numai 62 de ani, iar Alexandru Breban se implică tot mai mult în viaţa comunităţii băimărene. În 1923 îl întâlnim pe Alexandru Breban în funcţia de protopop al Băii Mari. Va îndeplini şi funcţia de membru al Despărţământului ASTRA pentru Satu Mare şi Ugocea.

A desfăşurat o bogată activitate pastorală dar şi politică, fiind implicat în activitatea Partidului Naţional Român. Din postura de protopop de Baia Mare şi membru al PNR este ales, pe 12 noiembrie 1918, vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român pentru comitatul Satu Mare, aducându-şi aportul în calitate de delegat de drept la Adunarea de la Alba Iulia din 1918. După revenirea la Baia Mare, este numit, în 1919, comisar guvernamental delegat cu activitatea comitetelor şcolare din trei judeţe: Ugocea, Maramureş şi Satu Mare. În 1921, participă la alegeri pe listele PNR, devenind deputat al acestui partid pentru Satu Mare. A ţinut o relaţie strânsă cu membrii marcanţi ai partidelor vremii şi mai ales cu Vasile Lucaciu, avocat dr. Bohăţiel Coriolan ori Iuliu Maniu, acesta din urmă îl susţine, iar între 1925-1927, Alexandru Breban preia şi funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNŢ. Bucurându-se de notorietate publică, a fost ales şi vicepreşedinte şi membru în comitetul executiv al PNŢ, iar în 1932 participă la alegeri şi devine membru în Camera Deputaţilor.

În septembrie 1929, este propus şi ales preşedinte al Asociaţiei Preoţilor Români Uniţi pentru diecezele de Gherla şi Oradea a căror parohii erau incluse în judeţele Maramureş şi Satu Mare. O vreme deţine şi funcţia de primar al oraşului Baia Mare, precum şi pe cea de proprietar al minei Herja. A fost un susţinător al cauzei constituirii Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş cu toată opoziţia întâmpinată, reuşind să impună atât diplomaţiei româneşti cât şi celei a Vaticanului ca sediul noii eparhii să fie la Baia Mare, iar biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului, pe care a ctitorit-o pe locul primei biserici româneşti greco-catolice din Baia Mare, să fie ridicată prin decret papal la rang de catedrală. După 1930, devine un colaborator apropiat al episcopului martir dr. Alexandru Rusu. În 1931, episcopul Rusu îl numeşte prepozit capitular sau canonic arhipresbiter, preşedinte al serviciului de conturi diecezan, asesor consistorial şi asesor al Forului matrimonial de a II-a instanţă, membru delegat în comitetul central al AGRU, canonic onorar al Bisericii Catedrale latine din Bucureşti, asesor al Consistoriului episcopal de Cluj-Gherla.

În 1940 Alexandru Breban este arestat de trupele horthyste şi închis la Satu Mare, umilit şi batjocorit, înfometat şi izolat, ţinut „ca ostatic”. Episcopul Rusu intervine pe lângă autorităţi cu mai multe petiţii pentru eliberarea lui şi a tuturor celor închişi, dar acest lucru s-a realizat foarte greu. Se stinge din viaţă în 1944 şi este înmormântat în umbra catedralei din Baia Mare ctitorite de el, aşteptând ca măcar în anul centenar să i se împlinească idealurile pentru care a luptat. O mică recunoaştere a venit pentru el încă din timpul vieţii din partea autorităţilor, fiind decorat de Casa Regală a României cu ordinul Steaua României şi comandor al Coroanei României. În anul 2008, municipalitatea băimăreană i-a conferit post mortem titlul de cetăţean de onoare. Cred că ar merita ca măcar în Baia Mare să existe o statuie a sa, ori o stradă sau o şcoală să-i poarte numele.

2) În acest an se împlinesc 131 de ani de la naşterea avocatului dr. Bohăţiel Coriolan şi 72 de ani de la decesul acestei figuri emblematice a laicatului greco-catolic, participant la Unirea din 1918. Născut pe 24 noiembrie 1886 (probabil la Cerneşti) în familia preotului Ioan Bohăţiel, care a slujit la Lăpuşel până după 1936, şi-a făcut studiile gimnaziale la Baia Mare şi Bistriţa, cele de drept la Cluj între 1903-1907, iar în 1908, obţine licenţa în drept, după cinci ani, în 1913, la Budapesta îşi ia examenul în avocatură şi doctoratul în drept. Se reîntoarce la Baia Mare, unde activează ca notar şi avocat, între altele, apărând în acelaşi an alături de avocaţii: Iuliu Coroianu, Cordaş Ioan, Pordea şi Boilă, pe preotul Mureşanu Gheorghe, arestat alături de câţiva săteni din Moftinul Mic în noaptea de Paşti a anului 1913 în urma unei agitaţii produse de revizorul şcolar Jaczkovica Mihai şi prim pretorul Madarassy care au întrerupt oficiul liturgic al Învierii. Bohăţiel Coriolan a desfăşurat o bogată activitate pe tărâm religios, fiind implicat din partea laicatului Bisericii Unite în ASTRA, în AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi) în calitate de vicepreşedinte. A deţinut şi funcţia de prim-jurisconsult al oraşului Satu Mare, Preşedinte al Cooperativei Dacia, dar şi membru al consiliului Băncii Poporale. În anul 1918 i se încredinţează rolul de conducător al Gărzilor Naţionale Române din zona Baia Mare şi Satu Mare, asigurând în această calitate protecţia delegaţilor din comitat la Adunarea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Prieten şi cunoscut al liderului ţărănist Iuliu Maniu, a fost unul dintre liderii PNŢ Satu Mare, devenind în martie 1927 secretarul general al partidului din regiune şi mai apoi membru în Comitetul Executiv. O încununare a activităţii politice a fost alegerea sa ca senator în trei legislaturi din partea PNŢ Satu Mare şi decorarea sa cu Ordinul Steaua României în Grad de Ofiţer. Se stinge din viaţă la Baia Mare la numai 59 de ani, în 1945.

Ar merita ca măcar în satele sau oraşele de origine, în bisericile unde au slujit cei care au fost preoţi ori în şcolile unde s-au format, la loc de cinste în sediile de primărie, să fie aşezată o plachetă comemorativă ce să amintească celor de azi, de la copii la bunici, de la omul simplu la politician, la ce responsabilitate suntem chemaţi. Te uiţi în întreg Maramureşul şi Sătmarul diecezei noastre, atât în oraşe cât şi în comune şi sate şi nu găseşti o stradă care să poarte numele unui delegat al Unirii de acolo.

Pr. dr. Ioan TÎMBUȘ

Centrul Universitar Nord Baia Mare