”Dumnezeu face multe daruri omenirii. Știm și mărturisim că Dumnezeu a creat lumea și de asemenea, că Dumnezeu a răscumpărat lumea, că o sfințește și rămâne cu ea prin darul Spiritului Sfânt. Este un dar pe care El îl face tuturor: ne-a chemat la viață și în același timp, ne cheamă la o viață sfântă. Avem, așadar, două chemări: avem o chemare la viață… și avem, de asemenea, chemarea la apostolat, chemarea la sfințenie, chemarea de a-L urma pe Isus”; cu aceste cuvinte și-a început Preasfințitul Vasile Bizău cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii celebrate la Dragomirești luni, 24 iunie a.c., de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, hramul bisericii de aici.  

„În sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul suntem invitați să recunoaștem darul lui Dumnezeu, așa cum, pentru părinții lui, el a fost recunoscut ca un dar, un dar pe care încă îl sperau, însă atunci când au fost puși în fața împlinirii, tatăl lui s-a îndoit… aproape că nu mai putea să creadă, [întrucât era înaintat în vârstă]. Și îngerul îi spune: aceasta va fi posibil, pentru că rugăciunile tale au fost ascultate și atunci când rugăciunile sunt ascultate și când Dumnezeu decide, ceea ce este imposibil în ochii noștri, devine posibil”; așa a explicat Ierarhul perspectiva din care putem să interpretăm evanghelia sărbătorii.

A fost dusă la Dragomirești, de sărbătoarea hramului, și racla cu osemintele Fericiților Episcopi Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hosu, împreună cu „un pumn de țărână” din cimitirul de la marginea orașului Gherla, unde se știe că este înmormântat Fericitul Episcop Martir Alexandru Rusu. Racla va fi de acum înainte, pelerină la evenimentele eparhiale și este un simbol al istoriei noastre spirituale, după ce, pe data de 2 iunie, Papa Francisc i-a beatificat la Blaj pe Episcopii deveniți martiri în perioada regimului comunist.

Biroul eparhial de presă

Peste 70 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani s-au bucurat de prima lor tabără din această vacanță de vară, ținută de către surorile baziliene, în zilele de 17-20 iunie, la mănăstirea de pe Dealul Crucii din Baia Mare.

Forfotă, cântece și voie bună de răsuna dealul s-au auzit timp de patru zile din curtea surorilor, care dețin un spațiu generos pe care să-l oferte copiilor pentru a se relaxa și a zburda în voie după un an încărcat de activități școlare. 

Tabăra a îmbinat momentele de joacă cu cele de discuții pe tema „În cine am încredere?”, precum și momente de rugăciune și de activități creative. 

„Mi-am propus să explic tema, pornind de la 2 puncte esențiale și aducând în fața copiilor alte două teme, două subcapitole, adaptate vârstei lor: 1 - „Cine sunt?” calitățile și defectele mele; Ce fac cu ele? și 2 - Cum ne alegem prietenii și ce influență au ei asupra noastră?”, ne-a spus sora Maximiliana, coordonator al acestei tabere. Toate aceste teme au fost tratate din diferite perspective, aducând în fața copiilor exemple ale personajelor biblice. Copiii au avut posibilitatea să experimenteze, să treacă de la joc la viața reală, iar apoi la Cuvântul lui Dumnezeu, prin întrebări și activități care le-au fost propuse. Au învățat, de asemenea, să redea povestea biblică printr-o alternativă creativă, și au aprofundat temele prin discuții în grupuri mici.  

„Am rămas uimită, observând cât de mult s-au maturizat copiii față de anul trecut și de răspunsurile profunde pe care mi le-au dat în cadrul discuțiilor pe teme” – este afirmația sorei Maximiliana. „Copiii s-au comportat foarte bine și au reacționat bine chiar și la ideea de a dormi în căbănuțele de lemn de pe domeniul mănăstirii, pentru unii dintre ei, această experiență fiind prima din viață”, ne-a spus sora.

„Am venit cu puțină emoție la ideea de a dormi în cabane, dar m-am acomodat foarte repede și mi-a plăcut. Aștept să revin în tabără la această mănăstire”, ne-a spus Raluca, o fetiță de 11 ani care a trăit pentru prima dată această experiență. Diversitatea copiilor, a așteptărilor lor și a ceea ce îi satisface se poate observa și din răspunsurile pe care le-au dat biroului nostru de presă atunci când au fost întrebați ce le-a plăcut cel mai mult în tabără: „Faptul că a trebuit să căutăm comori și bucăți de hartă, ascunse pe domeniul mănăstirii și în pădurea din apropiere”, ne-a răspuns Mihai, un copil de 11 ani. Pentru Antonia (6 ani) cel mai plăcut lucru a fost faptul că au primit drept premiu gogoașe cu zahăr, iar pentru Ana (8 ani), faptul că a putut să se exprime prin pictură. Mulți alții ne-au răspuns că le-a plăcut tot și că așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă în tabără la surorile baziliene.

Cântece religioase, cântece de tabără și voie bună s-a respirat, de asemenea în ultima seară, când copiii au fost încântați să participe la focul de tabără pregătit de către tinerii din cadrul ASTRU Cluj și tinerii parohiei Bunavestire din Baia Mare, cei care s-au implicat ca voluntari, alături de surori, în organizarea și animarea taberei.

Următoarea tabără pentru copii la mănăstirea „Sfânta Maria” va avea loc  între 30 iunie şi 3 iulie, îndrumător fiind sora Marcela, iar tema după care se va desfășura va fi: „Toate pânzele sus – Cartea profetului Iona”.

Biroul eparhial de presă

Joi, 20 iunie 2019, s-a desfășurat la Baia Mare, în capela Episcopiei, întâlnirea de 10 ani a promoției care, în 2009, a finalizat cursurile în cadrul Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu”.

În astfel de momente aniversare, Preasfințitul Vasile Bizău consideră rugăciunea ca fiind esențială deoarece, noi „recunoaștem în Dumnezeu izvorul tuturor harurilor și al faptului că El ne însoțește, că revarsă asupra noastră bucuriile pe care le trăim”. Astfel că primul moment al întâlnirii a constat în celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești în capela în care studenții s-au rugat zi de zi în perioada facultății.  

Amintind de anii studenției, Preasfințitul i-a îndemnat pe absolvenți să păstreze din acea perioadă bucuria faptului de a sta împreună, de a colabora și a-și păstra libertatea interioară, pe care a numit-o „măsura pe care o avem în fața lui Dumnezeu. Faptul de a fi liberi în suflet este și un semn al prezenței harului în noi, care ne ajută să gustăm din plin din bucuria vieții și din tot ceea ce săvârșim, din misiunea pe care o avem…”. Dincolo de materie, de cunoștințe, „care sunt absolut necesare, Teologia se reduce și la viața concretă de fiecare zi, la răbdarea și dragostea pe care le investim pentru a fi prezenți în fața lui Dumnezeu acolo unde suntem… noi avem misiunea slujirii, a răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu și a trăirii Teologiei”, a spus Ierarhul în cuvântul de învățătură.

Părintele Manu Mircea- fost Rector al Institutului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” s-a declarat bucuros de această întâlnire, „prilej al aducerii-aminte a perioadei de formare, de creștere”, dar și prilej, totuși, de reflecție la faptul că suntem trecători pe acest pământ, rostind numele părinților profesori care au trecut la cele veșnice în acest deceniu. 

Dintre cei 8 absolvenți din 2009, patru și-au continuat studiile de masterat în diferite universități din Roma, Italia. În acest moment, patru sunt preoți.

Pr. Pop Daniel a adresat, în numele întregului colectiv, mulțumiri către profesorii care i-au format în perioada în care au frecventat institutul, iar ziua va continua cu prânzul luat împreună, prilej de bucurie și aducere-aminte a unei perioade frumoase din viața fiecăruia.

Biroul eparhial de presă

Bine ești cuvântat, Hristoase, Dumnezeul nostru,

Cel ce preaînţelepți pe pescari i-ai arătat, trimiţându-le lor pe Spiritul Sfânt,

şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie!

Troparul Sărbătorii

Cunoscută sub numele de Ziua Cincizecimii, amintind de cele 50 de zile de la Învierea Domnului din morți, Sărbătoarea Rusaliilor sau a Coborârii Spiritului Sfânt este una dintre cele mai vechi sărbători din calendarul creștin. Sărbătoarea este celebrată cu mare fast de toate comunitățile creștine, iar în unele zone, în funcție de obiceiul locului, credincioșii în frunte cu preotul paroh ies la holde și sfințesc ogoarele. Tradiționala slujbă de sfințire a holdelor își are originea în vechile rânduieli ale Bisericii, fiind oficiată în fiecare an în ziua de Rusalii.

Duminică, 16 iunie 2019, de Sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii parohiei greco-catolice Coborârea Spiritului Sfânt din localitatea Seini au avut bucuria de a-l avea din nou în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Vasile Bizău. La sosirea în curtea bisericii, Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu multă căldură sufletească de parohul localității, On. Părinte Protopop Ioan Sălăgean, de Doamna Primar Gabriela Tulbure și de părintele Mircea Manu, vicar parohial al parohiei Sfântul Anton din Municipiul Baia Mare.

Celebrarea liturgică a avut loc în interiorul bisericii, iar la momentul împărtășaniei credincioșilor, 12 dintre copilașii parohiei au primit Sfânta Împărtășanie solemnă. La sfârșitul Sfintei Liturghii, după mulțumirile aduse de părintele paroh Preasfinției Sale pentru prezență, Doamnei Primar și tuturor credincioșilor, a urmat un scurt moment artistic pregătit de copiii parohiei, care l-au primit pentru prima dată în viața lor, în mod solemn, pe Mântuitorul Hristos sub forma pâinii și a vinului.

Luni, 17 iunie a.c., în a doua zi de Rusalii, când se sărbătorește Preasfânta Treime, Preasfințitul Părinte Vasile s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sfânta Treime din localitatea Bogdan Vodă, protopopiatul Iza-Vișeu. În această parohie, Preasfințitul Părinte a fost întâmpinat, de asemenea, cu multă căldură sufletească de parohul locului, On. Părinte Ioan Petreuș, de Părintele Protopop Vasile Codrea, de preoții din parohiile învecinate și de numeroșii credincioși de pe Valea Izei veniți la sărbătoarea parohiei.

După celebrarea liturgică a avut loc binecuvântarea noii troițe din fața bisericii parohiale, ridicată prin mărinimia familiei părintelui Ioan Iulian Hotico, preot greco-catolic în Viena.

Biroul eparhial de presă

„Sfinții ne-au lăsat o mare moștenire, moștenirea spirituală a ceea ce au înfăptuit, a experienței lor de viață și a patrimoniului spiritual pe care l-au împărtășit atât cât au trăit și și după ce au trecut la cele veșnice. Moștenirea este una dintre bucuriile pe care fiecare generație le are de la înaintași. Și atunci când avem moștenire, nu putem decât să fim recunoscători…”; sunt cuvintele Preasfințitului Vasile rostite în cadrul omiliei ținute în biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii. „Fiecare dintre noi avem un sfânt ocrotitor sau avem o devoțiune aparte față de unul dintre sfinți, pentru că îl simțim mai aproape de noi prin faptul că a trecut prin încercări prin care și noi, la rândul nostru, suntem puși la încercare să trecem și de aceea, această afinitate spirituală cu sfinții ne face pe fiecare dintre noi să depășim de fiecare dată câte un prag; și acest prag este învingerea legăturilor care ne țin departe de Dumnezeu. Moștenirea pe care Sfântul Anton ne-o lasă este, de fapt, puterea Cuvântului lui Dumnezeu pe care el îl trăiește de-a lungul vieții sale, puterea Cuvântului lui Dumnezeu care are această forță să transforme inimile, chiar și pe cele mai împietrite…”, a mai spus PS Vasile.

Hramul parohiei Sfântul Anton a avut loc joi, 13, iunie, în ziua în care Biserica îl cinstește pe sfântul minunilor. Biserica s-a umplut cu sutele de credincioși veniți aici sa-l cinstească și să aducă crini pentru a fi binecuvântați.

Programul sărbătorii a început marți, pe 11 iunie, cu o seară de veghe, care a cuprins: Vecernia, Rozariul, Sf. Liturghie, Veghe și adorație, în cadrul căreia s-au citit lecturi din Vechiul și Noul Testament. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. profesor Gabriel Marincaș, paroh de Gherla (II). La seara de veghe a participat și corul Armonia condus de D-na dirijoare Mihaela Bob.

În cadrul Sfintei Liturghii din ziua sărbătorii, patru copilași au primit prima împărtășanie în mod solemn, iar înainte au făcut prima lor spovadă. Înainte de binecuvântarea finală s-au sfințit crinii aduși de credincioși, care simbolizează curăția.

La final, părintele paroh Florin Marusciac a mulțumit Domnului, dar și tuturor celor prezenți: Preasfințitului Vasile, părintelui vicar judecătoresc Ioan Balea, părinților protopopi Gîrboan Emil și Silviu Hodiș, tuturor preoților și credincioșilor care au participat la sărbătoarea parohiei.  

După mulțumirile finale, Preasfințitul Vasile a oferit câte o diplomă și cadouri pentru copiii care au primit prima Împărtășanie în mod solemn.

Biroul eparhial de presă

Vizita Suveranului Pontif a trecut și ecourile acestui moment istoric la care am participat cu toții se estompează treptat. Echipa Digi24 a fost în mijlocul evenimentelor petrecute în țară, iar Sanda Nicola a avut rolul trimisului special al televiziunii, atât în delegația de jurnaliști acreditați la Vatican, cât și în timpul campaniei de informare ce a precedat vizita.

Jurnalista Digi24 vorbește, în interviu, despre cum s-a pregătit pentru acest maraton de transmisiuni și întâlniri emoționante, ce imagine i s-a întipărit în amintiri, după acest eveniment, și cum crede ea că a putut schimba România călătoria apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc.

„În sfârșit, ne-am văzut buni și demni de respect”

- Cu ce impresii ai rămas, ca om, după vizita Papei Francisc? Dar ca jurnalist?

Sanda Nicola, jurnalist Digi24: Au fost trei zile în care mi-am îngăduit mai mult decât oricând să las la vedere omul, profesionistul a intervenit doar atunci când deveneam un pic prea emoțională și exista riscul să izbucnesc în plâns. Impresia cea mai puternică este că tânjim toți în țara asta după mângâiere, după o vorbă bună și după recunoaștere. După mulți ani în care ne-am oglindit unii altora mai degrabă ce e mai rău în fiecare dintre noi, Papa Francisc a venit și ne-a așezat în față oglinda aia în care în sfârșit ne-am văzut buni și demni de respect. Episcopul Romei ne-a vorbit despre noi cum nu o mai făcuse nimeni de prea mult timp, iar asta a înmuiat inimile multor români.

- Ce a fost altcumva acum față de experiența din 1999, în timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea?

Sanda Nicola: Lumea întreagă e altfel decât acum douăzeci de ani. Noi, românii, suntem mai sceptici, mai dezamăgiți, chiar dacă în esență o ducem mai bine decât atunci. Cei care ne-au condus în acest răstimp și-au încălcat atâtea promisiuni față de noi și suntem în continuare incapabili să capitalizăm pe deplin de pe urma statutului nostru de cetățeni europeni. Pleacă în continuare în străinătate atât de multe minți strălucite și atâtea brațe pricepute, iar reconstrucția țării noastre se tot amână. Papa Francisc, la fel ca Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, a venit să ne dea asigurări că ne vede, ne aude și ne înțelege frământările și ne-a transmis cât se poate clar că avem în el un mare aliat. Iar românii, in ciuda blazării și resemnării generale, i-au întors cu mult entuziasm salutul plin de afecțiune.

„Totul s-a desfășurat într-o ordine cum rar am văzut la o masa atât de mare de oameni”

- Cum a fost întâmpinat Sfântul Părinte de români?

Sanda Nicola: Autoritățile spun că în jur de cinci sute de mii de pelerini au venit în total la întâlnirile cu Papa Francisc, unii dintre ei au călătorit sute de kilometri ca să fie prezenți, au înfruntat vreme instabilă, cu ploi torențiale și caniculă deopotrivă. Nicăieri nu au fost probleme, totul s-a desfășurat într-o ordine cum rar am văzut într-o masă atât de mare de oameni. Am văzut atât de mulți oameni bucuroși și liniștiți în aceste zile și recunoștința se manifesta la tot pasul, încât aș fi vrut să nu se termine niciodată această stare de grație în care plonjasem cu toții.

- Cum este să faci parte dintr-un grup restrâns de jurnaliști, acceptați în preajma unuia dintre cei mai importanți oameni din lume? Ce piedici și ce provocări ai întâmpinat?

Sanda Nicola: Este fără îndoială un mare privilegiu să poți să te afli în proximitatea unui Suveran Pontif, să-i poți adresa câteva cuvinte, să-l observi de aproape și să-ți verifici percepțiile pe care ți le-ai format urmărindu-l doar la televizor, până acum. Mie mi s-a confirmat din plin faptul că Papa Francisc chiar este ceea ce pare: un slujitor smerit al lui Dumnezeu și al oamenilor în egală măsură. Papa Francisc se oferă cu generozitate celorlalți, nu se menajează, nu ezită să facă el primul pas sau să întindă el mai întâi mâna. Odată ce am obținut acreditarea de a călători împreună cu Sanctitatea Sa nu pot spune că au fost piedici în a-mi face meseria, dimpotrivă, cei din grupul „vaticaniștilor” am avut acces la multe informații un pic înaintea tuturor. Sunt, desigur, și reguli stricte cărora trebuie să te conformezi. De exemplu, primești informații sub embargo, adică nu ai voie să transmiți absolut nimic despre acel subiect până la ora stabilită. Apoi, dacă în conferința de presă se decide că Papa răspunde doar la un anumit număr de întrebări și se alcătuiește o listă nominală de reporteri care au voie să-i adreseze întrebări, nu se cade să încalci această convenție și să te trezești vorbind dacă nu ți s-a dat cuvântul.

- A fost o călătorie și pentru tine această campanie. Câte drumuri ai făcut? Câte interviuri și întâlniri? Câtă muncă de documentare?

Sanda Nicola: Am filmat o serie de reportaje exclusive la Roma, Florența și la Assisi, după care am ținut să merg în fiecare comunitate în care urma să ajungă Papa Francisc și am realizat câte o ediție Digi24 Special în direct de la Blaj, București, Iași și Șumuleu Ciuc. Dar pentru mine documentarea a început în urmă cu mulți ani, în 2005, când am fost prima oară la Vatican înainte ca Papa Ioan Paul al II-lea să treacă la cele veșnice. Am urmărit apoi Conclavul care l-a ales Papă pe cardinalul Ratzinger, iar aceste evenimente au trezit în mine un interes aparte pentru religie. Am urmat apoi o facultate de științe sociale în Marea Britanie, unde am învățat un pic mai mult despre creștinism și coexistența cu alte religii și am căutat mereu prilejul de a face reportaje despre credință. De când s-a deschis Digi24, în martie 2012, am relatat mereu despre evenimente ale Bisericii, iar telespectatorii noștri au urmărit programe ample și în primăvara lui 2013 când a demisionat Papa Benedict al XVI-lea, și când a fost ales cardinalul Bergoglio, am transmis și întronizarea Papei Francisc, m-am ocupat apoi de programele prilejuite de beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika. În 2016, am transmis din insula Lesbos când Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu I au mers în taberele de refugiați și s-au rugat împreună pentru cei care au murit înecați în Marea Egee... de-asta spun că documentarea mea pe acest subiect a început în urmă cu mulți ani, vizita de acum a Papei Francisc în țara noastră a fost doar ocazia să pun în context tot ce am acumulat până aici.

Cadoul pentru Sfântul Părinte – memoriile lui Iuliu Hossu, unul dintre episcopii beatificați la Blaj

- I-ai oferit un cadou Sfântului Părinte. Cum a primit acest dar? Este o practică obișnuită în relația dintre presă și Sfântul Părinte?

Sanda Nicola: A făcut ochii mari când i-am spus că sunt memoriile lui Iuliu Hossu, unul dintre episcopii martiri pe care urma să-i beatifice la Blaj, și a atins cu delicatețe coperta pe care scria în italiană „Credința noastră este viața noastră”, ca și când ar fi mângâiat-o. Da, vaticaniștii obișnuiesc să-i facă daruri, să-i ceară binecuvântări. O jurnalistă spaniolă i-a adus un desen făcut de fetița ei, iar un corespondent italian mi-a spus că îi aduce mereu copii ale articolelor pe care le publică despre el.

- În general, în astfel de evenimente, apare o oarecare competiție între jurnaliști. Cum a fost în cazul vizitei apostolice a Papei Francisc? S-a simțit această competiție pentru exclusivitate, pentru imaginea memorabilă?

Sanda Nicola: În toate interacțiunile mele cu colegi din alte redacții am avut parte de mult fair play și respect reciproc.

- „Grădina Maicii Domnului” și imaginea Patriarhului Teoctist care îl îmbrățișa frățește pe Papa Ioan Paul al II-lea. Acestea sunt „imaginile iconice” ale vizitei papale din 1999. Cu ce imagini rămâne România după această vizită?

Sanda Nicola: E greu de spus, pentru că au fost patru puncte de pelerinaj care au pulsat la intensitate maximă. Eu o să păstrez pentru totdeauna în minte imaginea cu mulțimea adunată pe Câmpia Libertății de la Blaj pentru Sfânta Liturghie de beatificare a episcopilor greco-catolici martiri. Cred că n-au mai fost niciodată atât de mulți oameni strânși acolo după momentul din primăvara lui 1848 când zeci de mii de ardeleni strigau „Noi vrem să ne unim cu țara!” A fost o mare ocazie pentru mine să pot evoca acest episod crucial din istoria noastră.

Sursa: www.digi24.ro 

După un lung proces de beatificare, care a durat aproximativ 20 de ani, în data de 2 iunie 2019, prezent la Blaj, Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte episcopi greco-catolici, uciși din ură față de credință, in odium fidei, în temnițele comuniste sau prin domicilii forțate. Printre cei șapte fericiți martiri români se numără și Preafințitul Alexandru Rusu, primul Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, mort în închisoarea din Gherla la data de 9 mai 1963, după 15 ani de pelegrinări prin diferite închisori comuniste.

Ce înseamnă acest lucru pentru noi?

Declararea de către Biserică a unui fericit sau sfânt este în primul rând o bucurie pentru întreaga comunitate creștină deoarece sfinții sunt cei care pururi văd Fața lui Dumnezeu și se bucură de comuniunea sfinților. Ei sunt cei care mijlocesc pentru toți oamenii, indiferent de confesiunea lor, deoarece sfinții sunt ai tuturor. Bucuria este cu atât mai deplină pentru Eparhia de Maramureș, cu cât, de acum înainte, Preasfințitul Alexandru se numără în rândul fericiților declarați de Biserică și este mijlocitorul nostru către Dumnezeu. Toți credincioșii Eparhiei de Maramureș îl pot avea pe Fericitul Alexandru ca mijlocitor, încredințați fiind că rugăciunile adresate lui sunt o mijlocire la Tronul lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

Procedura de Beatificare și de Canonizare în Biserica Catolică

Beatificarea este definită în instrucția Sanctorum Mater ca un act prin care Suveranul Pontif, acordă unui creştin catolic decedat, care, urmându-l pe Hristos, și-a sacrificat viața ca martir, titlul de "Fericit" şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi (de ex., o ţară, o eparhie, un institut de viaţă consacrată). Beatificarea constituie prima etapă spre a deveni sfânt.

Urmează apoi un alt proces, cel de canonizare, în urma căruia, persoana este declarată în mod solem sfântă și este trecută în lista oficială a tuturor sfinților. În urma procesului de canonizare, papa declară în formă definitivă şi solemn că un creştin catolic se află acum în slava cerească, mijloceşte pentru noi la Domnul şi este propus spre a fi venerat în mod public de întreaga Biserică și nu doar de o eparhie sau o țară.

În ce privește procesul de canonizare al episcopilor noștri martiri, acesta va fi unul personal pentru fiecare și nu va mai fi unul colectiv, ca cel de beatificare.

Pentru ca acesta să înceapă, este nevoie ca o persoană să mărturisescă un miracol făcut de unul dintre Episcopii martiri. În momentul în care un credincios observă o schimbare miraculoasă, o vindecare sau alt fapt miraculos care s-a petrecut prin mijlocirea unuia dintre cei șapte fericiți, poate să anunțe cu încredere Episcopia, deoarece se consideră a fi semnul că persoana căreia  s-a rugat se află în Paradis şi că poate şi vrea să-i ajute pe cei de pe pământ.

Minunea se analizează cu mare prudenţă, făcându-se o anchetă diecezană amănunţită, al cărei rezultat se trimite Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Această anchetă - o nouă Positio - asupra minunii trebuie făcută de o comisie de 5 medici; dacă aceştia declară că nu cunosc nici o explicaţie raţională şi ştiinţifică asupra evenimentului, aceasta poate fi considerată ca o posibilă minune. După aceasta, o comisie de 7 teologi examinează presupusa minune, urmând a avea verdictul definitiv în faţa comisiei episcopilor şi cardinalilor a Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Dacă vine recunoscută minunea, după acelaşi procedeu folosit la beatificare, fericitul este declarat "sfânt" într-o Liturghie publică solemnă de canonizare şi cultul său este extins în întreaga Biserică; se stabileşte, de asemenea, şi o dată în calendarul liturgic general în care se va face memoria acestui nou sfânt.

Biroul de presă

Surse: www.ercis.ro; Instructia Sanctorum Mater

Sfinte Părinte, în numele întregii Biserici Greco-Catolice din România și al tuturor oamenilor de bunăvoire de pe aceste meleaguri, vă adresez cele mai călduroase mulțumiri pentru prezența Sanctității Voastre în mijlocul nostru, și mai ales pentru că ați prezidat Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor șapte episcopi ai noștri martiri care au ales cu toții să moară decât să se lepede de credința lor catolică.

Dacă în 1952 veneratul predecesor al Sanctității Voastre, Papa Pius al XII-lea, dorea să "sărute lanțurile celor care, întemnițați în mod nedrept, plâng și suferă pentru atacurile asupra religiei" în România, astăzi acest vis devine realitate: Petru este aici. Pentru a ne întări în credință. Pentru a săruta și a vindeca rănile noastre. Pentru a ne încuraja înspre un elan înnoit printr-o autentică "purificare a memoriei", aici pe Câmpia Libertății, loc istoric al emancipării națiunii noastre.

Sfinte Părinte, noi, creștinii români greco-catolici, nu doar credem în unitate, ci, așa cum afirma Sfântul Ioan Paul al II-lea, primul Pontif care a pășit pe pământul românesc, noi mărturisim prin însăși ființa noastră, „de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite” credința noastră în Unitate. Inima Bisericii noastre bate aici la Blaj, o turmă mică situată în periferiile existențiale față de cei mari ai acestei lumi. Aici, Biserica noastră, înflăcărată în rugăciune și în acțiune, îi îmbrățișează  pe cei de pe urmă, pe cei marginalizați, pe cei săraci, exprimându-și vocația sa înnăscută spre solidaritate.

Vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru această bucurie pe care numai Dumnezeu ne-o poate dărui, atunci când îl  celebrăm în Euharistie pe Cel ce ne unește: Isus Cristos, Lumina lumii.

Binecuvântați-ne, Sfinte Părinte, pe noi, Biserica noastră, pe cei bolnavi, pe cei întemnițați, bătrânii, familiile aflate în greutăți, dar și mulții noștri credincioși care trăiesc în diaspora.

Prezența Vicarului lui Cristos astăzi aici la Blaj, ne amintește de gestul simbolic pe care îl manifestăm în celebrarea euharistică - îmbrățișarea păcii, atunci când am schimbat această salutare: "Cristos în mijlocul nostru".

Cardinal

+ Lucian Mureșan

Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

02 iunie 2019, 13:00

„Învățătorule, cine a păcătuit, că s-a născut orb, el sau părinții lui?” (In 9,2). Această întrebare, pe care discipolii i-o adresează lui Isus, provoacă o serie de reacții și de acțiuni care vor însoți toată pagina evanghelică, dezvăluind și punând în evidență ceea ce cu adevărat orbește inima omului. 

Isus, ca și discipolii săi, îl vede pe orbul din naștere, este capabil să-l recunoască și să-l pună în centru. După ce a declarat că orbirea sa nu era rodul păcatului, amestecă praful pământului cu saliva sa și îi unge ochii; apoi îi poruncește să se spele în piscina Siloe. După ce s-a spălat, orbul își recapătă vederea. Este interesant să remarcăm faptul că minunea este relatată în doar două versete, toate celelalte îndreptând atenția nu spre orbul vindecat, ci spre discuțiile care se nasc de aici. Se pare că viața sa și în mod special vindecarea sa, devin un fapt banal, anecdotic, sau motiv de controversă, chiar de iritare și de neplăcere. Orbul vindecat este mai întâi luat la întrebări de mulțimea nedumerită, apoi de farisei; aceștia îi interoghează și pe părinții săi. Pun la îndoială identitatea omului vindecat, apoi neagă acțiunea lui Dumnezeu, invocând drept scuză faptul că Dumnezeu nu acționează în zi de sâmbătă; ajung până acolo încât pun la îndoială că acel om s-ar fi născut orb.

Toată această scenă și toate discuțiile fac să se întrevadă cât este de greu să se înțeleagă acțiunile și prioritățile lui Isus, care îl pune în centru pe acela care trăia la periferie, mai ales atunci când unul gândește că primatul îl deține „sâmbăta” și nu iubirea Tatălui care vrea să-i mântuiască pe toți oamenii (cf. 1 Tim 2,4); orbul trebuia să conviețuiască nu numai cu propria-i orbire, dar și cu orbirea acelora care îl înconjurau. Astfel sunt împotrivirile și ostilitățile care se nasc în inima omului atunci când în centru, în loc să fie persoanele, sunt puse interesele particulare, etichetele, teoriile, abstracțiile și ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul și pe toți. În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde în lipsa de acțiune sau în abstracție ideologică, caută persoana, cu chipul său, cu rănile sale și cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare și nu se lasă înșelat de discursuri ce nu sunt în măsură să dea întâietate și să pună în centru ceea ce este important cu adevărat.

Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat (cf. Enc. Laudato si’, 108.). Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire.

Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc faptul că celebrăm această Dumnezeiască Liturghie pe „Câmpia libertății”. Acest loc semnificativ evocă unirea Poporului dumneavoastră care s-a realizat în diversitatea exprimărilor religioase: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și caracterizează cultura și identitatea națională română. Noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața, opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu: toți Episcopii și mulți credincioși ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice de Rit Latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare.

Un alt aspect la moștenirii spirituale a noilor Fericiți este milostivirea. Tenacitatea în a profesa fidelitatea la Cristos era însoțită în ei de o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe considerabilă. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul închisorii Episcopul Iuliu Hossu: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care acești Fericiți în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, deoarece se prezintă astăzi ca o invitație făcută tuturor să învingem ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod coerent și curajos credința creștină.

Dragi frați și surori, chiar și astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții ale lor culturale și religioase. Colonizările ideologice disprețuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei (cf. Exort. ap. postsin. Amoris laetitia, 40) și dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca și cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noștri și copiilor, lăsându-i fără rădăcini din care să poată crește (cf. Enc. Laudato si’, 123-124). Sunt voci care, semănând teamă și diviziune, vor să șteargă și să îngroape cea mai prețioasă moștenire pe care aceste ținuturi au văzut-o născându-se. Mă gândesc, de exemplu, la Edictul de la Turda, din 1586, care sancționa orice fel de radicalism, promovând un act de toleranță religioasă, fiind unul dintre primele cazuri din Europa de acest tip.

Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei la contemporanii noștri și să continuați să luptați, ca acești Fericiți, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirea noilor Fericiți.

Sursa: www.vaticannews.va

Vizita Papei Francisc la Blaj aduce pentru Eparhia de Maramureș o bucurie în plus, întrucât, pe data de 2 iunie, va fi beatificat și primul Episcop al său, Preasfințitul Alexandru Rusu.

Pentru acest eveniment, Eparhia noastră va duce la Blaj o cutie cu pământ preluat din cimitirul de pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, cimitir anonim cu gropi comune, unde a fost înmormântat Preasfințitul Rusu, după ce a decedat, pe data de 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla.

„În mod normal, această cutie ar fi trebuit să conțină osemintele Preasfințitului Alexandru Rusu, dar, în urma cercetărilor și a testului ADN, care s-au efectuat, s-a demonstrat faptul că mormântul care până acum a fost considerat ca fiind al Primului Episcop de Maramureș, nu aparține, de fapt, acestuia”, ne explică Preasfințitul Vasile Bizău. Atunci când este beatificată o persoană, se expun în timpul ceremoniei moaștele -osemintele și veșmintele- persoanei respective, pentru a putea fi venerate. Dintre cei șapte Episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice morți sub regimul comunist, sunt doar trei ale căror morminte se cunosc în momentul de față și ale căror oseminte au putut fi prelevate pentru a fi duse la ceremonia de la Blaj: PS Vasile Aftenie, PS Ioan Bălan, PS Iuliu Hosu.

Dat fiind faptul că Eparhia de Maramureș nu le deține pe ale Preasfințitului Rusu, ceea ce va expune în timpul Sfintei Liturghii și a oficiului de beatificare, va fi această cutie - simbol al istoriei noastre spirituale și imagine a ceea ce ne-a rămas spre amintirea primului Episcop al Eparhiei. Istoria a fost vitregă, însă iată că a ajuns momentul recunoașterii din partea Bisericii Universale a meritelor Preasfințitului Alexandru, precum și ale celorlalți episcopi martiri!

La finalul oficiului de la Blaj, cutia se va întoarce în Maramureș și va fi expusă ocazional, în cadrul serilor de veghe și rugăciune, precum și în cadrul altor evenimente eparhiale. 

Biroul de presă