Sâmbătă, 23 Noiembrie 2024

S-a deschis Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Maria” din parohia Botiz. Interviu cu pr. Nicolae Huzău

Începutul de an 2024 a adus cu sine și multă bucurie în parohia Botiz, unde s-a deschis, pe 4 ianuarie, Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Maria”, proiect pentru care s-a depus foarte mult efort și care presupune implicare constantă din partea părintelui paroh Huzău Nicolae, a familiei sale, dar și a întregii parohii. „Este darul Eparhiei noastre pentru cei care au nevoie”, afirma Preasfinția Sa Vasile Bizău în cadrul Concertului Eparhial de colinde din 18 decembrie 2023.

TT: Câtă muncă a presupus acest dar, părinte Nicolae Huzău?          

Pr. N. Huzău: În primul rând, aș dori să mulțumesc pentru oportunitatea de a împărtăși cu voi povestea frumoasă a Centrului pentru Vârstnici Sfânta Maria Botiz, edificat cu binecuvântarea și cu sprijinul larg al Preasfințitului Vasile, episcopul nostru, și pus sub grija și ocrotirea Preasfintei Fecioare Maria.

Acest proiect este cu adevărat o manifestare a iubirii și purtării de grijă pe care Biserica noastră Unită cu Roma, Greco-Catolică, o poartă față de cei aflați în nevoie, în special față de persoanele vârstnice.

Episcopul nostru, Preasfințitul Vasile, a descris acest centru ca fiind "darul Eparhiei noastre pentru cei care au nevoie", cuvinte care rezonau și in inima noastră în urmă cu mai bine de 10 ani și ne-au inspirat să începem această frumoasă, dar deloc ușoară, călătorie.        

Ideea a luat naștere din dorința noastră, a Bisericii, de a oferi ,,o casă”, un loc cald, iubitor și reconfortant pentru cei în vârstă, care deseori se confruntă cu provocări specifice.  

Procesul de naștere a acestui Cămin pentru Vârstnici a fost, fără îndoială, un efort colectiv susținut de credință, dedicare și multă muncă. Am avut privilegiul de a fi implicat în fiecare etapă a acestui proiect, împreună cu consilierii noștri parohiali, bunii noștri credincioși, cu care am împărtășit aceeași viziune, iar azi cu bucurie constatăm că acest Centru contribuie la consolidarea valorilor creștine și la împlinirea misiunii Bisericii în comunitate.

De la identificarea nevoilor comunității, la proiectarea și construirea fizică a centrului, finalizarea și deschiderea Centrului, gestionarea puținelor resurse și până la stabilirea programelor de îngrijire și activități recreative, fiecare pas a fost însoțit de multă muncă, grijă și temeri. Facem ce putem, iar restul așezăm în Mâna Domnului, în grija Providenței Divine.

TT: Care este spiritul din interiorul centrului?

Pr. N. Huzău: Am format o familie în jurul acestui proiect, o familie care împărtășește nu doar responsabilitățile de zi cu zi, ci și bucuriile și realizările aduse de fiecare rezident fericit și împlinit. Azi avem 12 rezidenți și 12 angajați. Sunt foarte dedicați în munca pe care o fac. Nu este ușor, dimpotrivă, dar trebuie sa realizăm că acest proiect aduce un beneficiu real pentru Biserică și comunitate. Proiectul în sine, ca și Biserica, este o Misiune.

TT: Spuneați mai sus că aveți 12 înscriși. Ce capacitate are căminul ?

Pr. N. Huzău: Da, în prezent, avem 12 rezidenți înscriși în căminul nostru pentru vârstnici, iar capacitatea noastră totală este de 44 de locuri. Suntem la început de drum, nu este ușor, însă ne străduim să oferim un mediu sigur și confortabil pentru toți rezidenții noștri, iar echipa noastră este dedicată îngrijirii lor adecvate.

TT: Cum se desfășoară o zi în Căminul pentru Vârstnici?

Pr. N. Huzău: Activitățile sunt special create pentru rezidenții Căminului „Sfânta Maria” Botiz, pentru a veni in sprijinul acestora.  

În general, dimineața între orele 07:00-09:00 este program pentru efectuarea igienei intime, iar la 9:00 se servește micul dejun. Ne străduim să asigurăm o alimentație corespunzătoare calitativ și cantitativ (aport caloric, diversitate, prelucrare, prezentare etc). În caz de nevoie se asigură asistență pentru hrănire din partea personalului într-o manieră discretă, încurajându-se, totodată, formarea abilităților de hrănire independentă. Urmează administrarea zilnică a medicației indicate de medic și monitorizarea parametrilor fiziologici, iar la ora 11:00 se servește gustarea.

Urmează un program foarte diversificat de petrecere a timpului liber: de la implicarea în treburile gospodărești, în vederea creșterii nivelului de autonomie personală, la activități de stimulare a memoriei pentru prevenirea deteriorării mentale specifice vârstei înaintate sau Vizionare Tv, participare la activități de terapie ocupațională, rugăciune individuală sau de grup, participare la slujbele religioase, a celor care reușesc să se deplaseze, citirea din reviste din biblioteca pusă la dispoziția lor, activități în aer liber, exerciții pentru menținerea și tonifierea musculaturii, exerciții pentru menținerea echilibrului, jocuri.

De la 12:30 la 14:30 se desfășoară prânzul și odihna, de la 16:00 la 16:30, gustarea, iar de la 16:30 la 18:30, activități de petrecere a timpului liber și primirea de vizite.

Pe lângă personalul calificat, căminul nostru are un medic (care vine săptămânal și ori de câte ori este nevoie), infirmiere, asistente medicale și bucătărese și un Kinetoterapeut, pentru a veni în întâmpinarea seniorilor noștri.

La 18:30 este cina, urmată de administrare tratamentului, igiena personală și program liber. La ora 22:00, program de somn.

TT: Pe lângă personalul angajat, aveți și voluntari care fac activități recreative și de socializare cu persoanele vârstnice ?

Pr. N. Huzău: Da, suntem bucuroși sa avem de partea noastră tineri și voluntari pasionați, profesori, educatori, medici, kinetoterapeuti, frizeri, care contribuie la activitățile recreative și de socializare ale rezidenților noștri. Sunt un dar pentru noi acești voluntari generoși, ei aduc o energie pozitiva în cadrul Căminului nostru, oferind momente speciale de bucurie și interacțiune pentru bătrânii noștri. Suntem recunoscători pentru angajamentul lor necondiționat și pentru contribuția pe care o aduc la buna funcționare a Căminului nostru, împreună făcând din acesta un ,,acasă” plin de iubire și grijă pentru cei pe care ii găzduim.

TT: Un gând către familiile care caută în acest moment un Cămin pentru cineva drag?

Pr. N. Huzău: Cu toții știm și înțelegem că fiecare familie trece prin momente sensibile atunci când vine vorba despre căutarea unui cămin potrivit pentru cei dragi ai lor, unde demnitatea persoanei sa fie apreciată și respectată. Nu este o decizie ușoară. În Eparhia noastră Greco- Catolică de Maramureș, precum și în parohia noastră, grija față de vârstnici ocupă un loc important. Noi toți suntem azi ceea ce suntem datorită acestor părinți și bunici ai noștri, deci să le răspundem cu grija și iubirea noastră.

Căminul pentru Vârstnici ,,Sfânta Maria” Botiz nu este doar un loc de grijă, ci și unul al  iubirii și devotamentului pe care îl purtăm față de cei în vârstă. În aceste vremuri delicate, ne dorim să fim un sprijin pentru familiile care caută un mediu sigur, spiritual, cald și înțelegător pentru membrii lor mai în vârstă.

La noi, fiecare rezident este tratat cu respect, atenție și afecțiune. Ne angajăm să oferim nu doar servicii de îngrijire de buna calitate, ci și un ambient familial, în care trăirile, experiențele și înțelepciunea fiecărui senior sunt apreciate, încurajate si respectate.

Echipa noastră dedicată de angajați și voluntari este aici pentru a asigura o îngrijire bună  pentru rezidenții noștri, într-un cadru care promovează nu doar sănătatea fizică, ci și bunăstarea spirituală și emoțională.

Dacă cineva este în căutarea unui loc în care persoanele dragi să primească îngrijire deplină și să se simtă acasă, aici, la umbra Bisericii din Botiz, sub ocrotirea Preacuratei Fecioare Maria, este invitat să descopere frumusețea și căldura oferite de Căminul nostru. Suntem aici pentru a vă sprijini și a veni în întâmpinarea celor dragi.

Ne găsiți în - Botiz, pe Strada Teilor, Nr.79, Jud. Satu Mare

Parohia Greco Catolica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Botiz

Tel.- 0770103892.

TT: Mulțumim frumos, părinte, pentru informațiile prețioase și vă dorim multă putere de muncă și haruri de la Dumnezeu, să puteți conduce acest proiect atât de amplu și important pentru comunitatea eparhială!

Pr. N. Huzău: Vă mulțumesc și eu. În final, aș dori să mulțumesc familiei mele, comunității noastre pentru sprijinul lor continuu, desigur, Preasfințitului episcop Vasile pentru încrederea și susținerea pe care ni le-a oferit în tot acest parcurs, Comisiei de Avizare a proiectelor din cadrul Eparhiei noastre, Organizațiilor de caritate care ne-au sprijinit, Secretariatului de Stat pentru Culte, Primăriei și Consiliului Local Botiz și tuturor celor care sub o formă sau alta ne-au sprijinit.

Centrul pentru Vârstnici Sfânta Maria Botiz este mai mult decât un loc de îngrijire, este un cămin al iubirii și respectului față de cei mai vârstnici, în care valorile creștine ale compasiunii, iubirii și respectului sunt pietre fundamentale.

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.