Marți, 23 Iulie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

În Eparhia Greco-Catolică de Maramureș se pregătesc o serie de evenimente care se vor desfășura la Baia Mare și la Satu Mare, cu ocazia Centenarului Părintelui dr. Vasile Lucaciu, care a trecut la Domnul pe data de 29 noiembrie 1922.

Evenimentele se vor desfășura după următorul program:

Duminică, 27 Noiembrie, în Protopopiatul Satu Mare, Parohia "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", după Sfânta Liturghie de la ora 10:30, va avea loc prezentarea cărții: Tiron Albani - „Leul de la Sișești”, reeditare, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022. Ediție îngrijită de Adriana Zaharia, cu o prefață de Dumitru Păcuraru.

Vor prezenta: 

Liviu Marta, Director al Muzeului Județean de Istorie din Satu Mare.

Dr. Adriana Zaharia, istoric.

Marți, de 29 Noiembrie, începând cu ora 8:45, printr-o colaborare între Departamentul de Cultură a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, Colegiul Național "Vasile Lucaciu" din Baia Mare și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare, se organizează o excursie tematică la Șișești cu aproximativ 60 de elevi ai Colegiului. 

Marți, 29 Noiembrie, de la ora 16:00, va avea loc, la Sala Millenium (Str. Vasile Lucaciu 2) din Baia Mare, conferința „Centenar Părintele dr. Vasile Lucaciu”. Cu participarea Preasfințitului Părinte Vasile Bizău.

Vor conferenția:
Prof. univ. dr. Toader Nicoară
Dr. Adriana Zaharia
Pr. Alin Vara.

Moderator:

Pr. dr. George Nicoară

Moment muzical: Cvartetul Euroart din Baia Mare.

În cadrul evenimentului va fi prezentat albumul "Părintele Dr. Vasile Lucaciu", publicat în anul 2018 de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș, editor pr. dr. George Nicoară, Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare.

Joi, 1 Decembrie, de la ora 13:30, Părintele Lucaciu va fi comemorat prin Te Deum-ul și parastasul celebrate, după tradiție, în „Biserica tuturor românilor” din Șișești.

Biroul eparhial de presă

 

Duminică, 13 noiembrie 2022, la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Satu Mare, a avut loc prezentarea albumului fotografic „Biserici de lemn din Maramureș”. În cadrul evenimentului au intervenit: pr. dr George Nicoară, doamna Adriana Zaharia (istoric) și domnul Felician Pop, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Satu Mare.

Părintele dr. George Nicoară a adus în lumină patrimoniul Eparhiei de Maramureș, în care sunt incluse și bisericile de lemn, explicând cum „acestea devin, de-a lungul timpului, semne ale tradiției locale și simboluri de speranță a faptului că frumosul autentic dăinuie peste veacuri”.

Domnul Felician Pop a felicitat inițiativa Episcopiei și a lăudat conținutul și prestanța tipografică a albumului prezentat. A vorbit, de asemenea, despre  situația Bisericii Greco-Catolice la 33 de ani de la Revoluția din 1989. 

Doamna Adriana Zaharia, istoric, a vorbit despre calitatea fotografiilor și a tiparului, îndemnând publicul să cumpere acest album, dar și să-și facă timp să viziteze cele 15 biserici prezentate atât de frumos și expresiv în el.

Evenimentul a fost înfrumusețat de un moment artistic susținut de cantautorul Adrian Lupescu, care a interpretat la chitară o odă închinată părintelui dr. Vasile Lucaciu.

Albumul poate fi cumpărat din biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare, de la Sediul Episcopiei din Baia Mare și din librării din Baia Mare.

Biroul eparhial de presă

 

 

Duminică, 13 noiembrie 2022, credincioșii parohiei greco-catolice din Ferneziu, împreună cu părintele paroh Trifoi Vasile, au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfinția Sa Vasile Bizău și pe Preasfinția Sa Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, care au celebrat aici Sfânta Liturghie Arhierească. La sărbătoarea parohiei, organizată cu ocazia binecuvântării noii case parohiale și a sălii de activități, au participat: părintele vicar general de Lugoj Angelo Narcis Pop, părintele vicar general Augustin Butica, părintele protopop Emil Gîrboan, părintele Marius Furtună (rector al Seminarului greco-catolic din Cluj-Napoca) un sobor de preoți, persoane consacrate și numeroși credincioși din parohie și din parohiile învecinate. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de studenții teologi ai Seminarului din Cluj Napoca.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Vasile a făcut apel la interiorizarea trăirii și la punerea în practică a învățăturii creștine, care uneori riscă să fie știută dar nu și practicată. Evanghelia duminicii a fost a Samarineanului Milostiv (Lc. 10, 25-37).

„Multă lume poate să dea răspunsurile la învățătura creștină, pe baza catehismului. Dar câtă lume poate să treacă de la ceea ce cunoaște la înfăptuire? Acest lucru înseamnă a rupe multe bariere, a rupe multe opreliști pe care noi înșine ni le punem pentru că ne este mai ușor să ne identificăm cu cei de lângă noi, cu familia, cu cei de-un neam cu noi și mult mai greu să ne identificăm cu alții pe care îi vedem din ce în ce mai departe”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău în cuvântul de învățătură, invitând credincioșii să se comporte asemenea samarineanului milostiv. „Mergeți și faceți și voi la fel sunt cuvintele lui Isus care se actualizează de fiecare dată când ascultăm această evanghelie”.

Noi cum ne facem aproape de ceilalți?, este întrebarea pe care Sfânta Evanghelie ne-o lasă”, a punctat PS Vasile, explicând că aceasta este calea de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu și de aceea ar trebui să ne implicăm activ în „a rupe orice fel de barieră legată de ceea ce ne oprește să fim mai aproape unii de ceilalți, să ne facem aproapele celor ce sunt în suferință, în nevoi. Iubirea gratuită este calea spre Împărăția lui Dumnezeu și semnul vizibil al Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul nostru”, a afirmat Ierarhul, îndemnând credincioșii să fie prezenți și să vadă nevoile celor de lângă ei, începând cu cei din familie și ofere ajutor semenilor, după nevoile fiecăruia.

Preasfințitul Vasile l-a felicitat pe părintele paroh Trifoi Vasile pentru modestia și hărnicia cu care lucrează în parohia Ferneziu și pentru implicarea în lucrările de construcție și amenajare a casei parohiale și a sălii de activități dedicate comunității de aici: „Acest lucru înseamnă posibilitatea ca parohul să fie aproape de comunitatea sa fizic și spiritual. Casa parohială este locul în care preotul trăiește împreună cu familia, dar este locul de unde el slujește, se face aproape de dumneavoastră și dumneavoastră vă faceți aproapele preotului, pentru că doar în această susținere reciprocă, Biserica și comunitatea poate să sporească, să crească, să meargă înainte cu încrederea că, prin harul lui Dumnezeu, orice sămânță care este îngrijită crește, devine copac mare și dă rod bogat”.         

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Alexandru Mesian s-a declarat bucuros de a participa, după 25 de ani de la sfințirea bisericii din Ferneziu, la sfințirea casei parohiale din parohia natală: „Am venit cu mare bucurie să celebrăm împreună, la invitația părintelui paroh și a Preasfințitului Vasile Bizău. Vă transmit salutul călduros al Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major, care este tot un fiu al acestei parohii și care s-ar fi bucurat să fie împreună cu noi”, a afirmat Ierarhul de Lugoj, felicitând comunitatea și pe părintele paroh pentru realizarea obiectivului propus.

Părintele Vasile Trifoi a mulțumit frumos pentru ajutorul oferit pe parcursul lucrărilor de construcție și pentru susținere: Preasfințitului Vasile Bizău, Preasfințitului Alexandru Mesian, Preafericitului Lucian Mureșan, domnului Babici Emanuel, angajaților parohiei – domnul Costel Mureșan și domnul Burzo Gavril, consiliului curatoral, Reuniunii Mariane, credincioșilor și tuturor celor care s-au implicat pe parcursul lucrărilor.

La finalul Sfintei Liturghii a urmat oficiul de binecuvântare a casei parohiale și a sălii de activități și prânzul luat cu toții împreună.

Biroul eparhial de presă

„Sfânta Liturghie din seara aceasta actualizează și mai mult bucuria sărbătorii, pentru că, asemenea corurilor de îngeri, noi înșine, fiind prezenți aici, cântând Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, nu facem altceva decât să ne asumăm un loc. Îngerii lui Dumnezeu din ceruri pururea văd fața lui Dumnezeu și îi aduc laudă, îi aduc mărire. Este scopul pentru care Dumnezeu a creat lumea, ca ea să trăiască în această sintonie a laudei, a bucuriei, a mulțumirii, a împlinirii”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău în deschiderea omiliei rostite marți, 8 noiembrie 2022, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare. Comunitatea de aici a avut bucuria de a-și sărbători și în acest an, cu mult fast, hramul bisericii. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată seara, de la ora 17:00. Au concelebrat: părintele paroh și protopop Dumitru Roman, părinții slujitori ai parohiei: Fischer Eduard și Pop Andrei, precum și numeroși preoți din parohiile învecinate.

„Pentru a putea să rămânem ancorați în Dumnezeu și să dăm primat Cuvântului Său, e nevoie să facem un drum interior, un parcurs spiritual, să dăm întâietate rugăciunii și Sfintei Scripturi”, a punctat Ierarhul, explicând că acest lucru rămâne valabil și în epoca în care trăim, când primează și se face foarte simțită comunicarea în exterior și cu exteriorul. „A sta în tăcere ne ajută să știm să discernem, să știm să alegem”, a explicat PS Vasile, aducând în lumină faptul că drumul credinței ne ajută sa facem alegeri bune pentru viața pământească, în vederea câștigării vieții veșnice.  

„Sărbătoarea de azi, a Sfinților Arhangheli ne învață că ei stau în fața lui Dumnezeu. Când i se descoperă lui Iosua, Sfântul Arhanghel Mihai așa se prezintă: Eu sunt mai marele oștirilor lui Dumnezeu…”. „Suntem și noi chemați să rămânem în bucuria slujirii corului. Corul înseamnă armonie, este bucuria de a exprima… La Sfânta Liturghie nu facem altceva decât să actualizăm faptul că suntem fii ai Împărăției lui Dumnezeu și să mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că suntem creștini, că ne-a chemat și noi primim cu bucurie și mergem mai departe, în lume, cu bucuria și promisiunea Domnului, care spune: Eu voi fi cu tine. Este important să actualizăm mereu în memoria noastră faptul că Dumnezeu este aproape de noi”, a afirmat Ierarhul, încheind omilia cu două texte-rugăciune închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril care aduc în lumină cum „atunci când facem un progres acolo unde noi vedem că este imposibil de atins acel lucru, acela este un ajutor al harului și puterilor cerești. Ei, îngerii, ne însoțesc și ne sprijină”, a spus PS Vasile, îndemnând credincioșii să fie conștienți de însoțirea permanentă pe care o primesc de la arhangheli.

Părintele paroh Roman Dumitru a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru prezență și cuvântul de învățătură, precum și confraților preoți și tuturor celor care au luat parte la sărbătoarea parohiei.

Biroul eparhial de presă

După 24 de ani de slujire în parohia Băița de Sub Codru, părintele Costin Gheorghe și-a luat rămas bun de la comunitatea pe care a păstorit-o începând cu anul 1998.

Evenimentul a fost marcat duminică, 6 noiembrie 2022, prin Sfânta Liturghie celebrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău și concelebrată de părintele Costin Gheorghe, părintele Mihai Papariga și părintele Paul Osoian.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a propus meditarea la mesajul evangheliei duminicii (Lc 8,41-56 -Vindecarea unei femei și învierea fiicei lui Iaír), vorbind despre cum poate fiecare creștin să facă prezentă Împărăția lui Dumnezeu și despre importanța credinței în El spre a reuși lucrurile propuse: „Mesajul evangheliei de azi este tocmai acesta: A face prezentă împărăția lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Este principalul mesaj pe care Evanghelia ni-l dă și pe care vom încerca să-l pătrundem mai îndeaproape: cum să facem prezentă împărăția lui Dumnezeu acolo unde suntem știind că aceasta este împărăția care întâi pune stăpânire pe inima omului și apoi ea se face prezentă și vizibilă și pentru ceilalți din jurul nostru”, a afirmat PS Vasile, aducând în lumină cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care afirmă: Hristos este pacea noastră. „Toți cei care sunt în pace în inima lor sunt în comuniune cu Hristos. Toți cei care trăiesc profund în inima lor și caută pacea în inima lor, nu fac altceva decât să caute să se atingă de Hristos și să îl aibă prezent în ei înșiși”, a punctat Ierarhul, explicând cum se poate recunoaște un om care este în pace: „acesta este senin și poate să dăruiască în jurul lui pace. Cine nu are pace în suflet, nu poate să o dăruiască, deoarece nu putem da ceea ce nu avem”. Preasfințitul Vasile a îndemnat comunitatea din Băița să privească Biserica la fel ca pe propria familie, fiind cu toții fii ai lui Dumnezeu: „A fi în Biserică, la sfânta liturghie, înseamnă a nu uita că suntem din familia lui Dumnezeu. Harurile pe care Domnul ni le dă sunt hrana noastră sufletească, pe care o primim prin Cuvântul și Trupul Său, pentru a ne lăsa transformați pentru viața veșnică. Pentru ca miza este aceea de a trai în veșnicie”, iar prin credință, „noi luăm de la Dumnezeu (asemenea femeii din evanghelie), harul și puterea de care avem nevoie” pentru a trece peste toate greutățile vieții pământești, dar mai ales, „luăm viața veșnică”, a afirmat Preasfințitul.

Ierarhul a mulțumit din suflet Părintelui Costin pentru cei 24 de ani de slujire în parohie și l-a încredințat parohiei pe noul paroh, părintele Mihai Papariga, decretul de numire în funcție fiind citit de părintele Paul Osoian. Preasfințitul Vasile a îndemnat comunitatea să-și susțină noul paroh, întrucât doar susținerea reciprocă este cu rod bun într-o parohie.

Mulțumiri călduroase pentru excelenta colaborare au venit înspre părintele Costin și din partea Primăriei din localitate, domnul Primar Aurel Dumuța fiind cel care a înmânat părintelui diploma de Cetățean de Onoare al localității Băița de sub Codru.

„Sunt sigur că nu este nimic întâmplător”, a afirmat părintele Costin Gheorghe la finalul Sfintei Liturghii. „Am fost instalat în parohia Băița de sub Codru pe data de 6 noiembrie 1998 și închei misiunea în data de 6 noiembrie 2022. După exact 24 de ani. Aceasta a fost voia Domnului”, a punctat părintele, mulțumind Preasfințitului Vasile, credincioșilor parohiei, familiei si tuturor colaboratorilor cu care a lucrat pe parcursul slujirii ca paroh în parohia din Băița de sub Codru, îndemnând comunitatea ca de azi înainte să își îndrepte atenția, rugăciunea și susținerea înspre noul paroh.

Biroul eparhial de presă

 

În Eparhia Greco-Catolică de Maramureș se pregătesc o serie de evenimente care se vor desfășura, după data de 20 noiembrie, la Baia Mare și la Satu Mare, cu ocazia Centenarului Părintelui dr. Vasile Lucaciu, care a trecut la Domnul pe data de 29 noiembrie 1922.

Evenimentele, a căror program va fi comunicat ulterior, se vor desfășura la Baia Mare, prin organizarea unei conferințe și o prezentare de carte, în Protopopiatul Greco-Catolic Satu Mare, precum și în localitatea Șișești, printr-o colaborare cu Liceul „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Pe data de 1 decembrie, ca în fiecare an, Părintele Lucaciu va fi comemorat prin momentul de rugăciune organizat în „Biserica tuturor românilor” din Șișești.

Părintele Vasile Lucaciu s-a născut pe data de 21 ianuarie 1852, în localitatea Apa, județul Satu Mare. S-a stins din viață în noaptea de 28/29 noiembrie, la Satu Mare și a fost înmormântat în Șișești, pe 1 decembrie, la patru ani de la proclamarea Unirii Transilvaniei cu România.

Pe data de 8 martie 2022, a fost votat în Parlamentul României proiectul de lege prin care Părintele dr. Vasile Lucaciu este declarat „Erou al Naţiunii Române”. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pe data de 5 aprilie, aducând astfel un omagiu Leului de la Șișești, la 100 de ani de la trecerea sa la Domnul.

Legea votată în Parlamentul României prevede cinstirea memoriei Părintelui dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), considerat ca fiind una dintre cele mai importante personalități politice, culturale şi istorice ale românilor ardeleni, militant pentru drepturile românilor din Transilvania, slujitor al altarului și fiu vrednic al Bisericii Române Unite.

Biroul eparhial de presă

 

COMUNICAT

Sesiunea ordinară de toamnă a

Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice

Blaj, 27-28 octombrie 2022

Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, reuniți în sesiune sinodală ordinară între 27-28 octombrie 2022 la Blaj, au analizat, în spiritul tematicii sinodale, diferite aspecte interne din viața Bisericii, chestiuni canonice, pastorale și administrative.

Temele abordate în cadrul acestei sesiuni au fost: edificarea Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor de la Sighetu Marmației; proiectul de cercetare privind identitatea și misiunea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în secolul al XXI-lea; viața consacrată; instituțiile media catolice existente; numirea de noi membri în cadrul Comisiei Sinodale pentru Redactarea Dreptului Particular.

Joi, 27 octombrie 2022, episcopii membri ai Sinodului au fost prezenți la Alba Iulia cu ocazia binecuvântării statuii Fericitului Episcop Martir Cardinal Iuliu Hossu, vestitorul Marii Uniri de la 1918, amplasată în Parcul Unirii din Municipiu, precum și la conferințele despre figura primului Cardinal al României, organizate în Sala Unirii din Alba Iulia.

A fost prezent la sesiunea sinodală, în calitate de invitat, deputatul Silviu Vexler, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România. Preafericitul Părinte Cardinal Lucian și domnul deputat Vexler au semnat împreună documentul pentru începerea procedurii în vederea acordării titlului de „Drept între Popoare” Fericitului Cardinal Iuliu Hossu.

În rugăciunea episcopilor a fost prezentă situația dramatică din Ucraina. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din data de 28 octombrie a fost oferită drept recunoștință pentru fidelitatea în credință a Bisericii, la împlinirea a 74 de ani de la arestarea Fericiților Episcopi Martiri.

Următoarea sesiune sinodală ordinară se va desfășura la Blaj în perioada 7-8 iunie 2023.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

A devenit o tradiție ca AGRU Maramureș să organizeze anual Simpozionul „Arestarea Episcopilor”, care după beatificarea Episcopilor Martiri din 2 iunie 2019, a devenit „Arestarea Episcopilor. De la Martiriu la Fericire”. Acesta are loc în zilele care marchează trista amintire a arestării întreg Episcopatului greco-catolic român, în noaptea de 28-29 octombrie 1948. În fiecare an, conferențiarii din cadrul simpozionului aduc în fața publicului noi chei de interpretare a ceea ce a însemnat arestarea și jertfa în închisori a Episcopilor și preoților martiri.

„Martiriul se aseamănă cu Euharistia. Se recunoaște în jertfirea trupului și în vărsarea sângelui, semne ale participării la misterul Pascal”, a afirmat pr. dr. Cristian Langa, în conferința „Martiriul în 2022 – scadență sau actualitate?”, explicând cum „martirul creștin este unu care își oferă viața fără a opune violență, fără a se apăra cu aceleași arme ale persecutorului. Acesta se comportă la fel ca Isus, care-i spune lui Petru Vâră-ți sabia în teacă!”. Părintele a făcut, cu mare acuratețe, profilul martirului creștin, exemplificând cum martiri există și în alte religii, însă în unele, precum cea musulmană, un martir își ia viața pentru a ucide alți oameni. Martirul creștin nu caută moartea, ci suferă ofense și tortură, fără să răspundă prin violență. „Martiriul nu se referă doar la ultimul act al vieții, iar acesta nu poate să existe fără unele aspecte premergătoare, precum: asimilarea la Hristos” și o viață profund creștină trăită de beneficiarii martiriului, a punctat părintele Langa, explicând cum secolul 20 are mai mulți martiri decât primele trei secole ale creștinismului la un loc, acesta fiind astfel foarte actual.

Domnul istoric Călin Diaconu a expus conferința cu titlul „Sfinții Episcopi martiri și unitatea sufletească a neamului”, aducând în lumină disponibilitatea episcopilor de a se lăsa modelați de Isus Hristos, care a predicat renunțarea la sine spre slava Tatălui: „Acestora le era foarte clar în conștiință faptul că au fost aleși de Isus, devenind astfel coloanele pe care este construită Biserica Sa clipă de clipă, lucrare începută acum două milenii. Aceste coloane sunt parte a Bisericii Universale și condiție existențială a ei”.

Doamna istoric Lucia Pop a prezentat figura părintelui dr. Vasile Lucaciu, ca ctitor de biserică și ctitor de țară, a adus în lumină crâmpeie din activitatea lui Vasile Lucaciu, ca paroh de Șișești, ctitorul bisericii de aici și președinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Umblând prin lume, în Europa și America, acesta „a sensibilizat opinia publică în legătură cu drepturile românilor din Transilvania, explicând că a sosit ceasul în care popoarele trebuie să se elibereze și să se formeze state naționale”, lucru la care a lucrat cu multă implicare.

Domnul prof. universitar dr. Blaga Mihoc a prezentat figura episcopului Demetrie Radu, martir al Bisericii greco-catolice (1862-1920), iar doamna prof. dr. Zamfira Tîmbuș a expus conferința „Episcopul Iuliu Hossu, senator de drept”.

Domnul istoric dr. Rusu Viorel a expus „Situația juridică a Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului în perioada 1940-1944”, iar părintele dr. Ioan Tîmbuș, „Destinul membrilor capitlului Eparhiei de Maramureș până la jumătatea secolului XX”.

În cadrul evenimentului, au fost prezentate volumele: „Dr. Vasile Lucaciu”, prezentare făcută de însăși autorul cărții de Blaga Mihoc, iar pr. dr. George Nicoară a prezentat „Eparhia greco-catolică a Maramureșului în timpul păstoririi Episcopului Alexandru Rusu”, de Viorel Rusu.   

Ediția din acest an a simpozionului a adus și o noutate: publicarea conferințelor expuse în cele două ediții precedente (ediția 2020 și 2021), într-un frumos volum care a fost prezentat de domnul Viorel Rusu, istoric. Volumul a fost îngrijit de doamna Janeta Ciocan, președinte AGRU Eparhial, care s-a implicat îndeaproape și în buna desfășurare a evenimentului.

Biroul eparhial de presă

 

 

Comunicat

Sesiunea ordinară de toamnă a

Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

27-28 octombrie 2022

În perioada 27-28 octombrie 2022, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, se vor desfășura la Blaj lucrările sesiunii ordinare de toamnă ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Pe agenda Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică se află diferite tematici canonice, pastorale și administrative.

Joi, 27 octombrie 2022, începând cu ora 17.45, Episcopii membri ai Sinodului vor fi prezenți la Alba Iulia cu ocazia binecuvântării statuii Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, vestitorul Marii Uniri de la 1918 și primul Cardinal al României, precum și la conferințele despre figura Fericitului Iuliu Hossu, organizate în Sala Unirii din Alba Iulia.

Sinodul Episcopilor îi reuneşte pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

Aproape 200 de greco-catolici maramureșeni și sătmăreni au participat sâmbătă, 22 octombrie 2022, la pelerinajul anual la Máriapócs – Ungaria.

Ca în fiecare an, programul pelerinajului a cuprins celebrarea Sfintei Liturghii, momente de comuniune și venerarea icoanei făcătoare de minuni, care se găsește în această biserică.

În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Emil Gîrboan, protopop de Baia Mare. „Cu mare bucurie și cu nespusă emoție, celebrăm această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, în prezența Maicii Domnului. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest parcurs spiritual, că ne-a învrednicit să fim aici... suntem aici în rugăciune”, a afirmat pr Gîrboan în debutul cuvântului de învățătură. Părintele a adus în lumină cum „Dumnezeu a umblat cu poporul ales, atunci când călătorea spre Țara Făgăduinței și i-a călăuzit ziua, sub chipul stâlpului de nor și noaptea, sub chipul stâlpului de foc”, explicând cum Dumnezeu însoțește pelerinii care se pun la drum în numele Său, pentru a-L lăuda și a-i înălța rugăciuni. „Pelerinajul este cale către Dumnezeu, cale cu Dumnezeu. Asta facem noi acum, am venit aici cu Dumnezeu, chemați de Maica Sfântă să o cinstim, să o lăudăm, să ne amintim că Maica noastră este cu noi în toate situațiile vieții...”, a punctat părintele protopop, explicând cum rugăciunea și efortul pelerinilor nu rămâne niciodată nerăsplătit cu haruri din belșug.

Istoricul pelerinajului 

„Pelerinajele credincioșilor greco-catolici la Máriapócs nu sunt de data recentă. În mod special pentru credincioșii din zona Sătmarului, înainte de anul 1948 există numeroase marturii ale prezentei pelerinilor greco-catolici români care veneau să venereze icoana facatoare a Preacuratei Fecioare Maria de la Pocs. Reluarea acestor pelerinaje a avut loc în toamna anului 2011, când am inițiat un pelerinaj cu membrii parohiei „Sf. Ap. Petru si Pavel”, dar și ai altor parohii sătmarene”, explică părintele Florin Fodoruț, paroh al parohiei „Sf. Ap. Petru si Pavel” din Satu Mare. De atunci, în fiecare an (exceptând perioada de pandemie), în luna octobrie, s-au organizat astfel de pelerinaje. De la an la an s-au adăugat și alte grupuri parohiale din protopopiatul Țării Oașului și din protopopiatul Baia Mare.

„Pelerinajul în sine este un timp oferit în primul rând lui Dumnezeu, care nu rămâne niciodată dator. Dacă este facut în grup, pelerinajul se constituie ca o experiență comunitară și eclezială, pentru că suntem "provocați" să ieșim dintr-ale noastre și să ne deschidem orizonturile sufletești către aproapele nostru. Nu în ultimul rând, pelerinajul este un timp acordat sufletului nostru, ale cărui ferestre le deschidem că să poată intra lucrarea binefactoare a Spiritului. Pelerinii care au participat marturisesc, la nivelul experienței de credință, lucrarea harică în acel loc”, a punctat pentru biroul de presă părintele Florin Fodoruț.

Biroul eparhial de presă

 

FOTO: Pr. Florin Fodoruț și https://www.facebook.com/Fatima.Lourdes.Pelerinaje