Duminică, 24 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

București, 22 decembrie 2020

Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, președintele României, i-a conferit E.S. Mons. Miguel Maury Buendía, Decanul Corpului Diplomatic și Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Mare Cruce” în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor pe multiple planuri dintre România și Sfântul Scaun și pentru susținerea dialogului interconfesional.

Mons. Maury, de origine spaniolă, ales Arhiepiscop titular de Italica și Nunțiu Apostolic în Kazahstan în 2008, transferat în România în 2015, s-a îngrijt de numirea a diverse scaune episcopale catolice din țară și a fost direct implicat în pregătirea și realizarea Vizitei Apostolice a Sfântului Părinte Papa Francisc, desfășurată în perioada 31 mai - 2 iunie 2019. Ordinul „Serviciul Credincios”, înființat de M.S. Carol I în 1878 și reintrodus de șeful Statului la 31 martie 2000 cu cinci grade, este al doilea Ordin Național, după cel al Stelei României, iar gradul de Mare Cruce este limitat la 120 de civili și 30 de militari.

Nunțiatura Apostolică

 

 

 

 

 

 

 

 

Duminică, 20 decembrie 2020, s-a împlinit un an de când părintele Bot Ioan Călin a trecut la cele veșnice. În memoria sa, la finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată rugăciunea Parastasului în parohia Copalnic-Mănăștur, de către Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu părintele protopop Mihnea Gheorghe și părintele Grigore Câmpean din Eparhia de Cluj-Gherla.

„A primi învățătura Evangheliei este hrana noastră sufletească… Atunci când suntem ancorați în Dumnezeu, rămânem în pace, chiar dacă avem de înfruntat orice fel de dificultate… Chiar dacă trec prin umbra morții, eu nu mă tem de nimic (spune psalmistul) pentru că păstorul este cu mine, Domnul este cu mine”, a afirmat Preasfințitul Vasile în cadrul cuvântului de învățătură. „Astăzi am venit în mijlocul dumneavoastră pentru a ne ruga împreună și a face rugăciunea de pomenire pentru răposatul părintele nostru Bot Ioan Călin. S-a scurs un an de când a trecut la cele veșnice și astăzi, cu siguranță, colindă în ceata celor drepți. Sperăm, împreună cu îngerii și cu corul sfinților, să colinde și împreună cu noi în această duminică, bucuria venirii nașterii lui Hristos, bucuria de a fi cu Dumnezeu. Rugăciunile de astăzi sunt pentru el, ne ajută să-l încredințăm iubirii materne a lui Dumnezeu, dar ele au și rolul să ne amintească nouă de cei dragi care au părăsit lumea aceasta, dar au trecut la Dumnezeu. Părintele a făcut tot ce a ținut de el, și-a făcut datoria, așa cum fiecare dintre noi suntem chemați să trăim clipa prezentă, să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca să rămânem mereu în pace și atunci când această întâlnire definitivă cu Domnul se va întâmpla, să avem mulțumirea sufletească, să putem spune, ca și Maria: Iată roaba Domnului, sau, ca și dreptul Iosif, să dăm nume la ceea ce ni se întâmplă. Așa cum dreptul Iosif a dat nume copilului și a devenit tatăl lui Isus, așa suntem și noi chemați să dăm nume la ceea ce Dumnezeu lucrează prin noi, să dăm sens la ceea ce experimentăm, la ceea ce trăim. A da nume înseamnă a recunoaște. Îl recunoaștem atunci când dăm nume vieții noastre. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace pe părintele Călin și nouă tuturor să ne dăruiască  sănătate și har să putem să ne trăim viața în credință, cu mulțumire și recunoștință”, a încheiat Preasfințitul.

Părintele Bot a fost paroh de Botiza și decedat în urma unei boli necruțătoare, la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă doi copilași, de 2 și 9 ani.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

De Sărbătoarea Nașterii Domnului, Preasfințitul Vasile va celebra în următoarele locații:

Joi, 24 decembrie – Ajunul Crăciunului: ora 18:00 - Vecernia Unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare - biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare. Celebrarea va fi transmisă în direct la Radio Maria.

Vineri, 25 Decembrie – Nașterea Domnului (Prima zi de Crăciun): ora 10:00 – Sfânta Liturghie - biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Sâmbătă, 26 Decembrie – A doua zi de Crăciun: ora 10:30 - Sfânta Liturghie - biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Satu Mare.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

Miercuri, 16 Decembrie 2020 00:00

Preasfințitul Vasile Bizău: 13 ani de episcopat

Azi, 16 decembrie 2020, se împlinesc treisprezece ani de când Preasfințitul Vasile a devenit episcop. A fost hirotonit, alături de Preasfințitul Mihai Frățilă (Episcop al Eparhiei de București), de către Preafericitul Părinte Lucian Mureșan, la 16 decembrie 2007, în catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.

După hirotonirea ca episcop, Preasfințitul Vasile a activat, între anii 2008-2011 ca Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, iar în 23 iulie 2011 a fost înscăunat în calitate de Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Îi urăm mulți ani de slujire arhierească și multe haruri de la Dumnezeu!

Urăm, de asemenea, „Întru mulți ani” Preasfințitului Mihai Frățilă!

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Marți, 8 decembrie 2020, de sărbătoarea „Neprihănita Zămislire", Sfântul Părinte Papa Francisc a stabilit, prin scrisoarea apostolică „Patris corde”, un an închinat sfântului Iosif. Scrisoarea a fost publicată la 150 de ani de când Papa Pius al IX-lea îl proclama pe sfântul Iosif patron al Bisericii Universale, la 8 decembrie 1870.  

În acest an, mai ales pe fundalul crizei provocate de pandemia de covid-19, întreaga Biserică este invitată de Episcopul Romei să mediteze la figura tatălui ocrotitor al lui Isus, figură foarte iubită de poporul creștin, întrucât în evanghelii este descris ca fiind iubitor, umil, tandru, un tată care participă la planul de mântuire al omenirii prin acceptarea voinței lui Dumnezeu.

Om simplu, tâmplar de meserie, Iosif este deschis să accepte în viața sa evenimente pe care nu le înțelege și astfel devine ocrotitorul lui Isus și al Mariei, iar mai târziu va deveni ocrotitorul întregii Biserici.  

Papa ne invită în acest an să-l implorăm pe Sfântul Iosif și a-i cere cel mai mare dar, darul convertirii și a publicat o rugăciune la finalul scrisorii:

Bucură-te, ocrotitor al Mântuitorului

și soț al Fecioarei Maria.

Ție ți l-a încredințat Dumnezeu pe Fiul său;

în tine Maria și-a pus încrederea;

cu tine Cristos a devenit om.

O, Fericite Iosife, fii tată și pentru noi,

și călăuzește-ne pe drumul vieții.

Dobândește-ne har, milostivire și curaj

Și apără-ne de orice rău. Amin.

Biroul eparhial de presă

 

st iosif

 

 

Foto: www.vaticannews.va/ro

 

 

 

 

Au apărut calendarele pentru anul 2021, editate de către Episcopia Greco-Catolică de Maramureș. Calendarele se pot achiziționa de la biroul Contabilitate din cadrul instituției (Str. Vasile Lucaciu, 50, Baia Mare), dar și din parohiile greco-catolice de pe teritoriul Eparhiei. Sunt disponibile următoarele modele:

Calendar de perete (o foaie):

Dimensiuni: 68 x 48 cm

Limbi: Română, Maghiară, Ucrainiană

Preț:  5 Ron

 

Calendar cu spirală:

Dimensiuni: 34 x  23 cm

Pagini: 12

Tema: Întâlnirile Eparhiale ale Tineretului Catolic (2010-2019)

Preț:  10 Ron

 

Calendar Liturgic:

Dimensiuni: 16 x 9,5 cm

Pagini: 64

Preț:  5 Ron

 

 

Biroul eparhial de presă 

 

 

 

 

Azi, 22 noiembrie 2020, se împlinesc 136 de ani de la nașterea Fericitului Alexandru Rusu, primul Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.

Pe data de 2 februarie 1931, Preasfințitul Alexandru a fost instalat solemn ca Episcop în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Vasile Lucaciu din Baia Mare și a păstorit Eparhia noastră timp de aproape 18 ani,  până în 1948, când a fost arestat împreună cu ceilalți Episcopi greco-catolici pentru faptul că au ales să nu-și lepede credința și apartenența la Biserica Greco-Catolică. Și-a dat viața pentru Crezul său în închisoarea din Gherla, pe data de 9 mai 1963.

Martir al Bisericii noastre, Episcopul Alexandru Rusu a fost beatificat pe data de 2 iunie 2019, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. A devenit atunci Fericit, mijlocitorul Eparhiei noastre către Dumnezeu, astfel că toți credincioșii Eparhiei de Maramureș îi pot adresa rugăciuni și-i pot cere să mijlocească pentru ei în fața Tronului Ceresc.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Președinții Conferințelor Episcopale ale tuturor statelor membre UE au adresat miercuri, 18 noiembrie 2020, un mesaj de speranță și un apel la solidaritate către instituțiile UE și statele membre în acest moment istoric dureros și incert marcat de pandemia Covid-19. Au invitat la solidaritate „principiu fundamental al doctrinei sociale a Bisericii și centrul procesului de integrare europeană”.  

„Viitorul Uniunii Europene nu depinde numai de economie și de finanțe, ci și de un spirit comun și de o nouă mentalitate. Această criză este o oportunitate spirituală de convertire. Nu trebuie pur și simplu să dedicăm toate eforturile noastre întoarcerii la „vechea normalitate”, ci să profităm de această criză pentru a realiza o schimbare radicală în mai bine”, afirmă episcopii, după ce au semnalat faptul că, la începutul crizei provocate de pandemie, „țările europene au reacționat cu frică, închizând granițele interne și frontierele externe, unele chiar refuzând să împărtășească între țări furnizările medicale de care era mai mare nevoie. Mulți dintre noi eram preocupați că însăși Uniunea Europeană, ca proiect economic, politic, social și cultural, era în pericol. Atunci ne-am dat seama, așa cum a spus Papa Francisc, că suntem în aceeași barcă și că ne putem salva numai rămânând împreună. Cu determinare reînnoită, Uniunea Europeană a început să răspundă în mod unitar la această situație dramatică și a demonstrat capacitatea sa de a redescoperi spiritul părinților fondatori. Ne dorim ca instrumentul pentru recuperare din COVID-19 și bilanțul întărit al Uniunii Europene pentru 2021-2027, concordate în întâlnirea Consiliului European din iulie, și negociate actualmente între Parlamentul European și Consiliu, să poată reflecta acest spirit”, au spus semnatarii mesajului.

Textul atinge și problema libertății de manifestare a cultului, în respectul normelor sanitare: „Un element crucial pentru Biserică, în multe state membre, în timpul pandemiei, este cel al respectului față de libertatea de religie a credincioșilor, îndeosebi libertatea de a se reuni pentru a exercita propria libertate de cult, respectând pe deplin exigențele sanitare”.

„Îi asigurăm pe toți cei care conduc și muncesc în instituțiile europene și statele membre, că Biserica este alături de voi în angajarea noastră comună pentru a construi un viitor mai bun pentru continentul nostru și pentru lume. Toate inițiativele care promovează valorile autentice ale Europei vor fi susținute de noi. Ne dorim ca să putem ieși din această criză mai puternici, mai înțelepți, mai uniți, mai solidari, mai atenți față de casa noastră comună, pentru a fi un continent care stimulează lumea spre o mai mare fraternitate, dreptate, pace și egalitate. Oferim rugăciunile noastre pentru voi toți și vă dăm din inimă binecuvântarea noastră. Fie ca Domnul să ne însoțească în pelerinajul nostru spre o lume mai bună!”, putem citi în încheierea mesajului semnat de cei 25 de Președinți ai Conferințelor Episcopale ale statelor membre UE, printre care IPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

Duminică, 15 noiembrie 2020, începe Postul Crăciunului.

„Postul este reținerea totală sau parțială de la anumite alimente și băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Această reținere de la mâncăruri și băuturi trebuie să fie însoțită de reținerea de la gânduri, cuvinte și fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoțit de postul sufletesc”, citim în Anexa decretului Arhiepiscopului Major Lucian Mureșan (20/21.05.2009), intitulată „POSTUL ŞI AJUNUL în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică”. Potrivit aceluiași document, în postul Nașterii Domnului (Postul Crăciunului) este recomandat să se tină post comun.

Postul comun (obișnuit), este postul în care se admite consumarea mâncărurilor gătite de post, excluzându-se carnea și grăsimile de origine animală. Este permisă consumarea peștelui, vinului, untdelemnului, ouălor și produselor lactate.

Este recomandat să postească persoanele sănătoase cu vârsta între 14 și 60 de ani, fiind dezlegați de practicarea penitenței copiii, bătrânii și bolnavii, dar și cei care din alte motive nu reușesc să o respecte.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

Duminică, 8 noiembrie, în ciuda restricțiilor epidemice, dar cu respectarea strictă a reglementărilor de prevenire a propagării bolii, credincioșii din Peleș s-au adunat cu mic cu mare, pentru a sărbători hramul bisericii. Cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti, praznic închinat celor mai cunoscuţi dintre îngeri, părintele Ioan Laurențiu Roman, director al Organizației Caritas, din eparhia romano-catolică din Satu Mare, a ținut un discurs solemn în care, printre altele, a explicat de ce romano-catolicii și greco-catolicii sărbătoresc diferit pe îngerii cerești. În predica sa, a explicat de ce este atât de important să respectăm îngerii, mai ales, în epidemia actuală, ce învață omul de astăzi de la ei. Cât de eficient poate fi dacă creștinul din vremea noastră cunoaște și rostește cât mai des rugăciunea papei Leon al XIII-lea către sf. Mihail. Stând în fața iconostasului proaspăt renovat, el a spus cu admirație: „Stau acum între două catapeteasme, în fața mea un iconostas viu, alcătuit din cei care frecventează biserica, credincioși, musafiri, pelerini, iar în spatele meu unul de la care luăm exemplu. Căci comunitatea sfinților este formată și extinsă aici pe pământ”.

Luând de exemplu reprezentarea bizantină al Sfântului Ioan Botezătorul, unde pictorii de icoane uneori îl pictează cu aripi, a subliniat: „și noi trebuie să devenim îngeri, să trăim ca îngerii pe pământ, iar ca oameni în ceruri”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii a urmat binecuvântarea automatizării clopotelor. Conform rezultatelor „licitației” susținute anterior, nașul clopotului mare a devenit Sopronyi Pál Florian, care a susținut financiar lucrările de instalare în memoria tatălui său, născut în satul Peleș. Rolul de nașă al clopotului din mijloc și-au asumat-o membrii Asociației Femeilor Sfânta Ana, a cărei președinte, Réka Libotyán, i-a făcut o donație suplimentară generoasă. Enikő Stoian a primit rolul nașei micului clopot, care a fost însoțit de donațiile ale membrilor familiei sale József Fehér și László Kővári. Plăcile comemorative plasate pe peretele bisericii au fost dezvelite de Sopronyi Pál Florian. Fiecare donator a primit cadou câte o placă comemorativă, cu aceleași inscripții ca și cea de pe peretele bisericii. Totodată, parohia a oferit cadouri pentru toți cei treizeci de membri ai asociației, câte un mic clopoțel nominal, în semn de recunoștință. Molnar Ilona, cea mai în vârstă enoriașă greco-catolică a satului, a fost invitată să apese butonul și să răsune din nou clopotele biserici. Doamna a făcut gestul lăcrimând și cu mulțumire în suflet că poate trăi aceste clipe istorice. A fost foarte încântată că ea a avut posibilitatea de a porni pentru prima dată clopotele, în variantă automată.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, cei prezenți au recitat o rugăciune în fața icoanei Maicii Domnului. Această rugăciune se rostește în fiecare duminică, începând din martie al acestui an până la sfârșitul epidemiei. Evenimentul festiv s-a încheiat cu cântarea imnului papal.

Scurtă istorie a clopotelor din Peleș:

În 1814, fosta biserică de lemn avea două clopote mici. În 1838, în turnul bisericii de piatră au răsunat trei clopote. În 1917, în timpul războiului mondial, ca în multe alte locuri, cele două clopote mai mici ai biserici au fost confiscate de armată, coborâte și transportate pentru a fi prelucrate în tunuri. În primăvara anului 1924, parohia a comandat și a instalat două clopote noi și un suport pentru clopote de fier. Din 1 septembrie 2019, clopotele nu s-au mai auzit sunând din cauza lucrărilor de restaurare. Pe 8 noiembrie 2020, structura electrificării clopotelor a fost finalizată, iar acum clopotele răsună din nou. 

Pr. Béla Pallai – paroh de Peleș