Miercuri, 27 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

În săptămâna 5–9 august, în parohia noastră, am organizat tabăra de vară pentru copilași, desfășurată sub îndemnul Mântuitorului: „Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor.” Mt. 19, 14. 

În luna august, mulți copii se întorc în țară, aceștia primind cu bucurie vest  ea organizării taberei din parohia noastră, aflată la a doua ediție, astfel că au participat, alături de cei de acasă, într-un număr destul de mare, peste 60 de copilași.

Rugăciunile „Tatăl nostru” și „Născătoare de Dumnezeu” au fost rostite de copii la începutul și sfârșitul fiecărei zile în diferite limbi, în funcție de țara în care aceștia trăiesc. Copii care trăiesc în România, Italia, Franța, Austria, Germania, Anglia de diferite vârste și confesiuni s-au întâlnit, au socializat și s-au rugat împreună, legând prietenii și bucurându-se unii de prezența altora.

Activitățile desfășurate au constat în momente de rugăciune și cântece religioase, jocuri, dansuri, drumeție, desen, pictură și alte îndeletniciri specifice vârstei.

Ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru, pentru o zi, un grup de tineri de la Asociatia Cercetasii Muntilor din Baia Mare. Iar în alte zile am avut alături pe doamna educatoare Ana Mărcuț din comunitatea noastră și pe domnișoara educatoare Denisa Moldovan de la Școala Alexandru Rusu din Baia Mare. Mascotele Minie Mickey Satu Mare ne-au bucurat cu dans, cântece și voie bună.

Mulțumim, în special, copiilor și părinților și tuturor celor care ne-au sprijinit sub diferite forme, și speram să putem repeta această experiență și în anii următori, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Pr. Ioan Paul Osoian – paroh de Călinești

 

 

Sâmbătă, 10 august 2024, s-a desfășurat, la mănăstirea Prilog, Întâlnirea anuală a Reuniunii Mariane din Satu Mare şi Oaș.

Organizată în acest an pe tema „Maria și-a ales partea cea bună”, meditațiile din cursul zilei au fost ținute de pr. Leon Doroș, pr. Nicolae Huzău și pr. protopop Iusco Vasile.

Ca în fiecare an, la reculegere au participat membrii Reuniunii Mariane din cele două protopopiate, însoțiți de preoții din parohiile de care aparțin, precum și conducerea Reuniunii Mariane locale, dar și președinta eparhială, doamna Mirela Coman.  

Meditația părintelui Leon Doros, călugăr bazilian, a expus viața Maicii Sfinte de la naștere până la ridicarea ei cu trupul și sufletul la cer. Părintele a vorbit despre umilința Mariei în toate etapele vieții ei, despre tăria cu care înfrunta orice sabie care trecea prin inima Ei și pe toate acestea le putea trece prin rugăciune, meditație și iubirea până la adorare a Fiului Ei. Pr. Leon a readus astfel în lumină importanta rugăciunii rozarului, „ca armă pentru apărare de toate ispitele care ne vin într-o zi”. A adus exemplul Unchiului Mihai, care recomanda rugăciunea rozarului în orice situație, chiar de boală, pe lângă lista cu ceaiuri recomandată fiecărui om care îi trecea pragul.

A doua meditație a fost ținută de pr. Huzău Nicolae de la Parohia Greco-catolică din Botiz. Părintele s-a axat pe tema principală a întâlnirii: ,,Maria și-a ales partea cea bună”. El a vorbit despre vizita lui Isus în casa surorilor Maria și Marta. Știm foarte bine că Maria stătea numai lângă Isus și asculta tot ce vorbea, pe când Marta se ostenea să pregătească mâncăruri alese pentru oaspetele Isus. La sfârșit Isus concluzionează: ,,Maria și-a ales partea cea bună”. „La fel și noi, a subliniat părintele, de multe ori, alegem să alergăm pentru a pregăti bucate alese pentru oaspeții noștri, dar poate ar fi mai importantă comunicarea cu ei, un sfat bun care să îi ajute să crească spiritual, o povestire de viață care să îi înalțe către Dumnezeu. Iar dacă nu am făcut-o până acum să începem de azi……pentru a primi și noi de la Isus, prin glasul conștiinței noastre, invocația: fii liniștită…. ai ales partea cea bună care nu se va lua de la tine!

A treia meditație a fost ținută de pr. Iusco Vasile, protopop de Sighet, care a vorbit despre importanța Sfintei Liturghii, despre misterul care se petrece la fiecare celebrare, punctând importanța participării la Sfânta Liturghie. A adus în lumină exemplul iudeilor care mergeau la moschee pentru a asculta cuvintele celor care citeau din Torra.

Părintele a expus momentul instituirii Sfintei Împărtășanii în Joia Mare și cum acest eveniment a fost motiv de scandal pentru mulți, neînțelegând cum Isus „ne dă trupul și sângele Lui spre mâncare”. Astfel, dintre cei 70 de ucenici aleși, cei mai mulți au plecat și l-au părăsit la auzul acestor cuvinte, deoarece nu puteau pricepe cu mintea lor mărginită acest mister. „La fel până în ziua de azi, mulți oameni se îndoiesc sau sunt indiferenți, nu pot pătrunde misterul…..dar Isus completează partea care le lipsește să poată merge înainte, alții însă se pierd pe cale, formând de-a lungul timpului multe secte, după bunul lor plac și interes„ a afirmat pr. Protopop, aducând drept exemplu miracolul de la Lancianno din Italia, care s-a produs ca o  întărire în credință a tuturor celor care se îndoiesc de prezența reală a lui Isus în  Sfânta împărtășanie.

În concluzie, părintele a amintit că Sfânta Liturghie este o reînnoire zilnică a morții, pătimirii și învierii lui Isus, care se frânge și rămâne totuși întreg pentru fiecare dintre noi cei care ne împărtășim și va rămâne până la sfârșitul veacurilor, pentru că este iubire și milostivire.

Programul zilei a cuprins, pe lângă trei puncte de meditație, Sfânta Liturghie, rugăciuni și cântări mariane, dar și discuții și împărtășire comună între membrii asociației.

Reuniunea Mariana Oaș

„Duminica aceasta (Vindecarea orbului și a mutului din Capernaum – Mt. 9,27-35), Cuvântul Domnului ne invită să continuăm și noi parcursul nostru de credință și să-l continuăm în așa fel încât să putem să progresăm mereu spre lumină, să avem cât mai multă lumină și să ne apropiem cât mai mult de Dumnezeu” a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în omilia rostită în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare duminică, 11 august 2024. În cadrul celebrării Sfintei Liturghii, Episcopul de Maramureș a ridicat la treapta preoției pe diaconul Nagy-Oláh Csongor.

„Știm că acolo unde este prezența lui Dumnezeu, este lumină”, a afirmat PS Vasile, explicând că „este vorba de lumina interioară, cea a sufletului, lumina vieții pentru fiecare în parte, după măsura credinței lui. Este vorba despre bucurie și viață, pentru că acolo unde este prezentă lumina lui Dumnezeu, este prezentă viața veșnică”.

„Astăzi avem un eveniment solemn și sfânt, acela al conferirii tainei sfintei preoții unui nou candidat la preoție, în persoana părintelui diacon Nagy-Oláh Csongor. Este un moment solemn și bucuros, moment care ne invită la bucurie pe toți fiii Bisericii noastre pentru că de fiecare dată când este acordată taina sfintei preoții, este un semn al iubirii lui Dumnezeu pentru cel pe care-l cheamă și răspunsul celui care este chemat”, a afirmat Episcopul de Maramureș. Și a continuat: „Este un eveniment și o celebrare de credință și a credinței că Dumnezeu se face mereu prezent în oameni și prin taina sfintei preoții lucrează în mijlocul comunității, în mijlocul poporului Său, lucrează cu harurile Sale pentru a împărți binecuvântare și iertare în sfintele taine, pentru a celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a frânge pâinea, a celebra Sfânta Euharistie și a-L dărui pe Hristos care se dăruiește prin viața Bisericii și prin viața noastră a fiecăruia”.

La eveniment au participat, alături de părinții slujitori ai bisericii gazdă, părintele protopop Șimon Cornel, părintele Kozsan Istvan, părintele Suciu Antoniu din Eparhia de Oradea și alți preoți invitați la sărbătoare, precum și familia noului preot, numeroși invitați și credincioși din parohie.

Parcurs academic al noului preot

Nagy-Oláh Csongor, născut pe 16 octombrie 1994 în Satu Mare, este fiul lui Ödön și al Elisabetei  Csongor. Și-a petrecut copilăria în satul Micula, județul Satu Mare, unde a absolvit gimnaziul în anul 2010, la Școala Gimnazială „Gellért Sándor”.

După terminarea gimnaziului, a urmat cursurile Colegiului Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare, obținând diploma de bacalaureat în 2014. Simțind o chemare spre slujirea lui Dumnezeu, în 2018 s-a înscris la Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea. Aici a urmat cursuri de pregătire pentru preoție, atât în seminar, cât și la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca, la Departamentul din Oradea.

În 2022, după patru ani de formare și viață comunitară în seminar, a obținut diploma de licență și a decis să continue pe drumul preoției. Tot în 2022 a început studiile de masterat la aceeași facultate, pe care le-a finalizat în 2024, cu ajutorul lui Dumnezeu.

În data de 6 mai 2023, s-a căsătorit cu Oláh Noémi, în parohia Micula.

În data de 6 decembrie 2023, Csongor Nagy-Oláh a fost hirotonit diacon prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău, episcop greco-catolic de Maramureș, în biserica „Sfântul Nicolae” din Satu Mare.

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască preoție sfântă!

Biroul eparhial de presă

Prin Decretul Episcopal cu numărul 862, Părintele Ursuleac Ionuț, paroh de Cacica, Maidan și Runcu, a fost numit Protopop al Protopopiatului Bucovinean, din cadrul Episcopiei greco-catolice de Maramureș.  

Născut la 13 ianuarie 1989 la Câmpulung Moldovenesc, părintele Ursuleac a urmat Școala primară și gimnazială din localitatea Cacica între anii 1996-2004, iar în perioada 2004-2008 a urmat Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea. Între anii 2008-2012, a studiat Teologie Greco-Catolică – secția Pastorală la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj Napoca, departamentul Oradea, fiind seminarist al Seminarului Sfinții Trei Ierarhi.

A urmat apoi cursurile de Masterat la Institutul Pontifical Oriental din Roma (2012-2015), specializarea Liturgică. S-a căsătorit cu Oana Sas la data de 10 octombrie 2015. Din noiembrie 2015 până în mai 2017 a fost colaborator în Redacția română de la Radio Vatican. A fost ridicat la treapta diaconatului pe 23 august 2016 de Preasfințitul Vasile Bizău, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare și hirotonit preot la 07 decembrie 2016.

Din luna mai a anului 2017 a fost responsabil cu pastorația credincioșilor români de pe teritoriul Diecezei de Adria – Rovigo (Italia), fiind implicat, ca preot biritual, și în pastorația credincioșilor romano-catolici italieni din parohiile Boara Polesine, Granzette și Concadirame, iar mai apoi a celor din Bergantino și Melara. Din anul 2018 și până în anul 2024 a fost colaborator în Redacția săptămânalului diecezan ,,La Settimana".

Duminică, 20 iulie 2024, a fost instalat ca paroh de Cacica, Maidan și Runcu.

Bunul Dumnezeu să-l însoțească cu harurile Sale în îndeplinirea misiunii primite!  

Biroul eparhial de presă

,,Apel către cer” a fost tema taberelor de vară pentru copii pe care Surorile lui Isus Răscumpărătorul le-au organizat în parohiile: Dragomirești, Bârsana, Călinești și Ieud, în luna iulie 2024. Alegerea temei din acest an a găsit inspirație în parcursul pe care Biserica universala îl face, la invitația sfântului părinte papa Francisc care, a dedicat acest an redescoperirii marii valori și necesității absolute a rugăciunii în viața personală, în viața Bisericii și în lume ca pregătire la Jubileul 2025. Copiii au fost receptivi și s-au implicat frumos în activitățile propuse, au conștientizat frumusețea de a-l avea pe Dumnezeu printre cei dragi, ca pe un prieten, căruia să-i împărtășești trăirile zilnice, bucuriile, reușitele dar și dificultățile întâlnite „apelându-L” prin rugăciunea personală, a inimii, sau prin rugăciunea în comun, împreună cu familia sau, cu comunitatea parohială. Știm că ne putem adresa Lui printr-o rugăciune de cerere, de mulțumire sau de laudă și trebuie să o facem cu evlavie, supunere, umilință, statornicie și, desigur, cu multă încredere. Au fost impresionante sinceritatea și seriozitatea cu care copiii, închizându-și ochișorii, s-au adresat lui Dumnezeu printr-o rugăciune izvorâtă din inimă. Taberele, în fiecare parohie, au avut o frumoasa participare a copiilor și o fructuoasă colaborare a părinților și a preoților parohi. Suntem recunoscătoare tuturor și mulțumim Bunului Dumnezeu pentru ocrotirea, binecuvântarea și harul cu care ne însoțește neîncetat.

Sr. Mariana

Duminică, 28 iulie 2024, a avut loc, în biserica greco-catolică din Șișești, lansarea cărții „Leon Iulian Manu, conducătorul acțiunii ilegale a preoților greco-catolici, scrisă de lectorul universitar dr. Ionuț Vida-Simiti. Evenimentul a fost organizat de către Ansamblul Muzeal și Monumental „Dr. Vasile Lucaciu” și Parohia greco-catolică Șișești, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

„Le mulțumesc din suflet partenerilor mei pentru organizarea impecabilă a evenimentului”, a afirmat autorul cărții, care s-a declarat încântat ca evenimentul să fie găzduit în locul în care părintele Vasile Lucaciu și-a desfășurat activitatea. „Cu siguranță părintelui Vasile Lucaciu i-ar face plăcere această carte, deoarece ea i-a adus pe călugării de la Bixad la Șișești”, a mai declarat Ionut Vida-Simiti, după ce a expus viața părintelui Leon Manu, călugăr OSMB, dar și relația acestuia cu participanții la Memorandum și implicit cu membrii susținători, precum părintele Vasile Lucaciu. Cartea expune activitatea părintelui Leon, desfășurată atât în România, la Moisei, Boinești (Oaș), Strâmtura (Valea Izei) și în vicariatul  rutean al Eparhiei, odată devenit călugăr bazilian, cât și prima parte a activității pastorale, desfășurată în Statele Unite ale  Americii, în parohia Aurora, Illinois, parohie care avea la începutul anilor 1900, 1600 de credincioși.

„Cartea de față este structurată foarte judicios, se vede că autorul este un avocat”, a afirmat în prezentarea făcută cărții dr. Viorel Rusu, explicând faptul că, deși cartea „este una foarte densă, conține foarte multă informație, se citește, paradoxal, ușor, datorită talentului oratoric al autorului”.

În volumul de față regăsim două planuri mari, a punctat dr. Rusu: un plan care urmărește evoluția eroului, a personajului principal, fiind redată biografia părintelui Leon Manu și un plan care expune contextul general, societatea și contextul politic și religios în care a activat părintele. E asemenea, foarte inovativ este faptul că regăsim legături ample, inclusiv cu literatura, presa vremii, pe lângă transcrieri din șematisme. „Cartea este o biografie a eroului,  dar și o frescă a societății în care se mișcă, a comunităților în care a activat… Pe lângă grafica modernă, care o face foarte plăcută, este o carte admirabilă, urmărind un personaj cu o mobilitate excepțională, fapt care îl aseamănă cu pr. Vasile Lucaciu. Cei doi se aseamănă atât în activitatea din timpul vieții, cât și prin prisma a ceea ce lasă creștinismului din România”, a conchis dr. Viorel Rusu, director la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, care a apreciat eforturile autorului, explicând că acestea sunt eforturi depuse în mulți ani și cum, la un volum atât de documentat, nu se lucrează doar câteva săptămâni sau luni.

„Veți fi pomenit veșnic printre binefăcătorii bisericii acesteia”, a spus la final pr. Horț Gabriel, parohul de Șișești, adresându-se domnului dr. Ionuț Vida-Simiti, autorul cărții și avocatul care a apărat cauza bisericii din Șișești până când aceasta a fost câștigată în anul 2012, în sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică.

La eveniment a participat conducerea Ordinului Bazilian din România, precum și călugări din congregație, preoți din eparhie și numeroși credincioși.

Biroul eparhial de presă

 

În Duminica a V-a după Rusalii, 28 Iulie 2024, credincioșii comunei Botiza au îmbrăcat haine de sărbătoare deoarece a avut loc instalarea noului paroh al parohiei greco-catolice ,,Înălțarea Domnului”.

Cu această ocazie, în mijlocul comunității reunită la Sfânta Liturghie s-a aflat părintele protopop al protopopiatului Iza-Vișeu, Vasile Codrea și viceprimarul comunei Botiza, domnul Viorel Pașca. Alături de părintele protopop s-au reunit la masa altarului părintele Robert Chiriloaei și fratele acestuia, părintele Sergiu Chiriloaei.

Părintele protopop Vasile Codrea, celebrantul principal, a rostit cuvântul de învățătură, meditând asupra Evangheliei Duminici  „Vindecarea demonizaților din ținutul Gadarenilor”. În cuvântul de învățătură accentul a fost pus pe ,,schimbare”. ,,Când în viața noastră își face loc răul este necesară schimbarea. Schimbare care are loc și aici în comunitate, astăzi, prin faptul că Dumnezeu a trimis un păstor nou credincioșilor acestei parohii”, a afirmat pr. Vasile Codrea. Părintele a îndemnat comunitatea să aibă grijă de preot, să îl susțină, să îl ajute ca să se poată îngriji cât mai bine de sufletele parohiei.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a dat citire decretului de numire al noului paroh. Astfel, prin hotărârea Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcop Greco-Catolic de Maramureș, parohia greco-catolică ,,Înălțarea Domnului” Botiza a fost încredințată părintelui paroh Robert-Benone Chiriloaei.

Noul paroh a mulțumit comunității pentru căldura și deschiderea cu care a fost primit: ,,Astăzi este o zi de mare însemnătate pentru mine, deoarece îmi încep slujirea ca paroh în această frumoasă parohie din Botiza. În primul rând, doresc să vă mulțumesc din suflet pentru că m-ați primit cu atâta căldură și deschidere. Este o mare onoare pentru mine să fiu aici, alături de voi, și să împărtășim împreună credința noastră. Aș vrea să vă împărtășesc câteva gânduri despre ceea ce înseamnă pentru mine această chemare. Ca păstor al acestei comunități, îmi doresc să fiu aproape de dumneavoastră, să vă ascult nevoile și să vă susțin în momentele de bucurie și încercare. Împreună, vom construi o comunitate bazată pe iubire, respect și credință. În Sfânta Evanghelie, Domnul nostru ne învață despre importanța iubirii și a iertării. Aceste valori sunt fundamentul unei comunități creștine sănătoase și prospere. Vă îndemn să trăim aceste învățături în fiecare zi, ajutându-ne unii pe alții și fiind un exemplu de bunătate și compasiune. Să nu uităm că biserica nu este doar un loc fizic, ci și o comunitate de suflete unite prin credință. Vă încurajez să participați activ la viața parohiei noastre, să veniți cu idei și inițiative, și să ne susținem reciproc în călătoria noastră spirituală. În încheiere, vă rog să mă includeți în rugăciunile dumneavoastră, așa cum și eu vă voi purta mereu în ale mele. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, sunt încrezător că vom face lucruri mari împreună. Vă mulțumesc încă o dată pentru primire și vă doresc tuturor binecuvântări și pace”, a afirmat părintele Robert Chiriloaei.

Robert Benone Chiriloaei s-a născut la Fălticeni, județul Suceava. În perioada 2001-2004, a urmat ciclul primar la Școala din satul Dumbrava, unde și-a petrecut anii copilăriei. Între anii 2004-2008, a urmat ciclul gimnazial la Școala „Constantin Blănaru” din comuna Cornu Luncii, jud. Suceava.

Din dorința de a începe un parcurs de formare intelectuală și spirituală în vederea preoției, în anul 2008, s-a mutat la Oradea, unde s-a înscris la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, profil vocațional Teologie. În perioada 2017-2021, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, iar în anul 2021 a obținut diploma de Licență în Teologie. Între anii 2021-2023, a urmat cursurile de Masterat ale Facultății de Teologie greco-catolică, Universitatea Babeș-Bolyai, Oradea. În anul 2021 s-a căsătorit cu tânăra Amalia-Sorina, iar Bunul Dumnezeu le-a binecuvântat căsnicia cu un copil. A fost hirotonit diacon pe data de 26 Martie 2023, iar în data de 7 iulie 2024 a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău, Episcop de Maramureș.

Parohia Botiza

Sărbătorea sfântului profet Ilie (20 iulie) a fost, anul acesta, cu totul deosebită pentru credincioșii din Cacica, Maidan și Runcu, care s-au reunit în parohia Cacica. În cadrul Sfintei Liturghii celebrată într-o atmosferă plină de emoție și recunoștință, l-au salutat pe părintele Nicolae Nicolaișen, care le-a fost păstor timp de 32 de ani. Tot cu această ocazie, părintele Ionuț Ursuleac a fost instalat ca succesor al părintelui Nicolaișen. Un sobor de preoți, avându-l în frunte pe părintele Vasile Colopelnic, vicar pentru ucrainenii din eparhia de Maramureș și reprezentant al Preasfinţitului Vasile la eveniment, a făcut ca celebrarea să fie cu atât mai solemnă.

Înaintea celebrării euharistice, noul păstor a fost întâmpinat cu pâine și sare, fiind apoi condus în procesiune înspre biserică. Urmând tradiția ucraineană, ajuns în fața lăcașului de cult, după rugăciunea specifică, noul păstor a primit cheia din mâinile părintelui Nicolaișen. Ajungând apoi în fața iconostasului neo-parohul de Cacica a primit Crucea și Evanghelia din mâinile părintelui Colopelnic.

S-a procedat apoi la celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la finalul căreia părintele vicar i-a mulțumit părintelui Nicolae Nicolaișen pentru toată activitatea din cei 32 de ani de rodnică slujire și a dat citire decretului Preasfinţitului Vasile Bizău, prin care pr. Ionuț Ursuleac a fost instalat în slujirea de paroh.

La rândul său, plin de emoție, noul paroh a mulțumit înainte de toate lui Dumnezeu pentru această zi, Preasfinţitului Vasile și părintelui Colopelnic, ca reprezentant al său la eveniment. De asemenea, a mulțumit în mod public și solemn părintelui Nicolaișen pentru toată activitatea sa în sânul comunităților din Cacica, Maidan și Runcu, însuși noul paroh fiind rod al apostolatului său. Adresându-se credincioşilor, părintele Ionuț a spus: ,,Domnul m-a trimis în mijlocul dumneavoastră pentru a crește împreună în fața Sa și pentru a fi o familie de familii cu toții. Nu suntem prea mulți, dar importantă este unitatea. Cu siguranță, de cele mai multe ori, cel mai ușor este de unul singur şi pe cont propriu. Dar nu tot ceea ce este mai ușor este și cel mai bine sau mai plăcut în fața lui Dumnezeu".

După acest moment, au luat cuvântul reprezentanții autorităților prezenți la eveniment. Petru Todosi, primarul comunei Cacica, a amintit buna colaborare cu părintele Nicolaișen și rezultatele frumoase obținute de acesta în sânul comunităților greco-catolice din teritoriu. Astfel, pentru merite deosebite, părintelui Nicolae i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Cacica. Profesorul Ilie Sauciuc, președintele U.U.R. filiala Suceava, a dat citire mesajului domnului Miroslav Petreţchi, deputatul ucrainenilor din România, care nu a putut fi prezent în mod fizic la eveniment. În continuare a luat cuvântul domnul Ghervazen Longher, deputat al polonezilor din România, care a mulțumit părintelui Nicolaișen pentru buna colaborare  și a urat bun venit părintelui Ursuleac. În încheiere, membrii comunității  i-au exprimat recunoștința și speranța față de păstorii lor prin câteva cadouri simbolice și un cântec în limba ucraineană prin care își salutau păstorul avut timp de 32 ani și îl chemau pe cel nou numit să îi păstorească. Cuvântul de mulțumire al părintelui Nicolaișen și fotografia de grup au încheiat ziua de har, emoție și bucurie trăită în biserica parohială din Cacica.

În ziua următoare, duminică, 21 iulie, părintele Ionuț Ursuleac a fost așteptat cu mare bucurie în parohiile Maidan și Runcu, unde a fost din nou întâmpinat cu flori, pâine și sare.

Mărit să fie Domnul care continuă să aibă grijă de Biserică prin preoții Săi!

Parohia Cacica

A ieșit de sub tipar, la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare, cel mai recent număr al revistei eparhiale „Lumina Credinței” (Nr. 2 (51) – Iunie 2024).

Revista se deschide cu mesajul transmis de Papa Francisc la audiența generală de miercuri, 19 iunie 2024, Psalmii – Marea simfonie a rugăciunii compusă de Spiritul Sfânt și continuă cu articolul părintelui drd. Florin Fodoruț, intitulat Spiritul Sfânt, Preotul și Euharistia.

La pagina 6 regăsim textul scris de pr. can. Emul Gîrboan, Spiritul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății, care tratează rânduielile liturgice din Duminica Rusaliilor, urmat de articolul părintelui Vasile Trifoi, cu titlul Infinita demnitate a omului.

Pr. dr. Vasile Iusco scrie în această publicație despre Petru Pavel Aron: Arhiereul cărturar al Blajului, iar doamna Antoaneta Turda semnează articolul Paradisul nostru cel de toate zilele, având ca suport volumul Două eseuri despre Paradis și o încheiere, de Horia Roman Patapievici. 

Articolul Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui... este semnat de Pr. Cornel Dîrle, iar pr. Emil-Marian Ember vine în acest număr cu articolul Toleranță – acceptare sau dispreț față de valori și principii? 

Despre Chemarea deșertului scrie Pr. Laurențiu Costin, iar Silvia Pleșa vine cu titlul Recunoștința - O cale spre desăvârșire.

La pagina 25 regăsim articolul Facă-se voia Ta, semnat de pr. dr. Florin Marusciac, urmat de textul scris de Adriana Zaharia, Comunicarea în familie.

În articolul O experiență inedită, la Ciofliceni, profesorul Adrian Roman povestește experiența elevilor care au participat la olimpiada națională de religie catolică, găzduită de Mănăstirea Carmelitană din Ciofliceni.

Părintele Vasile Daniel Pop ne prezintă în acest număr Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Trip-Bixad.  

La pagina 33 regăsim articolul Un „popor înțelept și inteligent” și legislația sa, de Ottavio De Bertolis S.I. – traducere de pr. George Nicoară, urmat de textul semnat de Mihai Șimon, Părintele canonic Eusebiu Zibrius Făt.

Publicația se încheie cu textul părintelui George Nicoară, intitulat Păstorul David în actualitate sau despre eroism

Revista se poate achiziționa din parohii și de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

„Putem numi duminica aceasta duminica chemării la apostolat. Isus trece, vede, cheamă”(Mt 14.18-23) a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău duminică, 7 iulie 2024, în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, unde a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească, alături de părintele rector al Seminarului Teologic din Oradea, Anton Ciobă și părinții slujitori ai parohiei gazdă.

În cadrul celebrării, Ierarhul a conferit Treapta Preoției diaconului Robert Benone Chiriloaei. „Fiecare dintre noi suntem chemați să-l urmăm pe  Dumnezeu”, a afirmat Ierarhul, aducând în lumină textul evangheliei duminicii, în care cei 4 frați pescari, Petru și Andrei, Iacob și Ioan, sunt chemați de Isus să-i fie apostoli. „Dumnezeu acționează în cotidianitatea noastră, atunci când ne cheamă… Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!”.

„În mod fericit, am descoperit că astăzi, acordând Taina Sfintei Preoții părintelui diacon Chiriloaei Robert Benone, este de fapt cel de-al patrulea fiu din aceeași familie care primește Taina Preoției. Se potrivește bine în contextul de astăzi, în care Isus cheamă două perechi de frați, semn al Domnului că lumea, spre a intra în Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să trăiască în frățietate”, a exclamat PS Vasile, aducând în lumină faptul că Isus ne cheamă pe  fiecare „în contextul vieții în care suntem”, iar dacă-l urmăm, aceasta ne luminează  viața, prin faptul că înțelegem logica împărăției lui Dumnezeu, care este împărăția fără de sfârșit, locul vieții veșnice, chemarea profundă a omului de a căuta veșnicia prezentă în cotidianitate.

Parcurs academic al noului preot

Părintele Robert Benone Chiriloaei s-a născut la Fălticeni, județul Suceava.

În perioada 2001-2004, a urmat ciclul primar la Școala din satul Dumbrava, unde și-a petrecut anii copilăriei.

Între anii 2004-2008, a urmat ciclul gimnazial la Școala „Constantin Blănaru” din comuna Cornu Luncii, jud. Suceava. Din dorința de a începe un parcurs de formare intelectuală și spirituală în vederea preoției, în anul 2008, s-a mutat la Oradea, unde s-a înscris la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, profil vocațional Teologie.

În perioada 2017-2021, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, iar în anul 2021 a obținut diploma de Licență în Teologie.

Între anii 2021-2023, a urmat cursurile de Masterat ale Facultății de Teologie greco-catolică, Universitatea Babeș-Bolyai, Oradea.

În anul 2021 s-a căsătorit cu tânăra Amalia-Sorina, iar Bunul Dumnezeu le-a binecuvântat căsnicia cu un copil

A fost hirotonit diacon pe data de 26 Martie 2023, prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, fiind încardinat în Eparhia de Maramureș.

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îi dăruiască preoție sfântă!

Biroul eparhial de presă