Joi, 21 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„Sărbătoarea de astăzi ne propune să facem un parcurs spiritual în misterul Crucii. Sărbătorile înnobilează viața noastră pentru că transformă timpul profan în timp sacru”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare, joi, 14 septembrie, de sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”, unde a fost prezent pentru a se uni în rugăciune cu comunitatea de aici, de hramul bisericii. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de la ora 17:00 și a concelebrat un sobor de preoți din protopopiat, dar și din alte protopopiate. 

„Acest timp special este opțiunea noastră pentru Dumnezeu, a da timp pentru Dumnezeu, a face spațiu lui Dumnezeu în viața noastră”, a afirmat Ierarhul, lăudând disponibilitatea celor care, în zi lucrătoare, după orele de muncă și-au făcut timp pe care să-l ofere Domnului: „În dimensiunea timpului sacru al sărbătorii, noi dăm timpul nostru, dar și primim, primim harul și Iubirea lui Dumnezeu”.

Intrând mai profund în misterul Sfintei Cruci, PS Vasile a afirmat: „Le-au trebuit oamenilor mii de ani, până când s-a ajuns la Evanghelistul Ioan care a scris un verset: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe Fiul Unul Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Este o sinteză a istoriei mântuirii și subliniază faptul că Dumnezeu se dăruiește și Dumnezeu dăruiește, că Dumnezeu iubește, că Dumnezeu este pururi viu și prezent”, iar Crucea Sa poartă un mesaj care se adresează fiecăruia dintre noi. „Privind la Isus răstignit, care este mesajul Crucii pentru noi astăzi?”, s-a întrebat retoric Arhiereul, venind cu răspunsul clarificator: „Noi, creștinii, avem Crucea înălțată pe fiecare biserica, pentru că recunoaștem în această jertfă a Mântuitorului o iubire profundă a Lui care se dăruiește. Se dăruiește până la ultima suflare, iubește până la sfârșit. Nu este constrâns, ci se dăruiește. O dăruire care întâlnește această opoziție a oamenilor, a noastră, o gratuitate care nu ne este comodă… este o dăruire continuă, fără rezerve, fără margini”. Prin Cruce, Isus ne învață calea de urmat, iertarea fără limite, gratuitatea și decizia radicală de a fi împotriva curentului, asigurându-ne de Iubirea și însoțirea Lui permanentă. „Crucea Lui suntem chemați să o primim ca și o formă de smerenie, regăsire și împăcare”, a afirmat PS Vasile.

„Se cuvine să aducem mulțumire Bunului Dumnezeu că a rânduit să fim astăzi împreună, să ne unim în rugăciune. Mulțumim dumneavoastră Preasfințite Părinte Vasile deoarece, prin prezența dumneavoastră și prin cuvântul de învățătură pe care ni l-ați adresat, ne dați multă speranță și siguranță, multă putere. Pentru aceasta vă mulțumim și vă așteptăm de fiecare dată cu drag în mijlocul nostru”, a afirmat părintele paroh Laurențiu Costin la finalul celebrării. Părintele a mulțumit, de asemenea, colegilor preoți care au fost prezenți, curatorilor și familiilor lor, care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului, surorilor, reprezentanților autorităților locale, Reuniunii Mariane, credincioșilor parohiei și tuturor celor veniți și din alte parohii. 

Biroul eparhial de presă

 

 

Astăzi, 12 septembrie 2023, Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, l-a numit în funcția de Purtător de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș pe părintele dr. Nicoară George.

Părintele Nicoară George s-a născut la Baia Mare în 11 Martie 1988. După anii de școală generală în orașul natal a urmat cursurile liceale, între 2002 – 2006, la Liceul Teologic Român-Unit „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, continuându-și formarea teologică prin Studii de Teologie în cadrul Universității de Nord din Baia Mare, în perioada 2006-2010 fiind seminarist în cadrul Seminarului eparhial „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. În paralel a urmat cursurile Facultății de Litere, Specializarea Limba și Literatura Română-Engleză, din cadrul Universității de Nord din Baia Mare (2007-2010). În anul 2010 a primit o bursă de studii din partea Congregației pentru Bisericile Orientale ca alumn al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma și timp de un an a urmat cursuri de Teologie în cadrul Ateneului Pontifical „Sant Anselmo” din Cetatea Eternă. Între anii 2011 - 2013 a urmat Studii masterale în Teologie Spirituală în cadrul Universității Gregoriana din Roma. Din 2013 a urmat studii doctorale în cadrul aceluiași Institut de Spiritualitate, susținându-și lucrarea de doctorat în anul 2016.

A fost formator și coordonator de activități educative în cadrul Asociației «Cercetașii Munților», a tradus mai multe lucrări de teologie din limba engleză și limba italiană. George Nicoară este, de asemenea, autorul a două volume de poezii și colaborator al Revistei Eparhiale «Lumina Credinței».

Din anul 2016 slujește în parohia Bunavestire din Baia Mare, având funcția de vicar parohial. În data de 21.10.2020 a fost numit Consilier cultural, în cadrul Eparhiei Greco-catolice de Maramureș.

Îi urăm un parcurs rodnic în noua misiune!

Biroul eparhial de presă

 

În data de 8 septembrie 2023, de sărbătoarea  ,,Nașterea Maicii Domnului” Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcopul greco-catolic de Maramureș, în virtutea cann. 245-251 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, prin Decretul Nr. 980/08.09.2023, l-a numit în funcția de Vicar General – Protosincel, pe Părintele Drd. Florin-Ștefan FODORUȚ.

Astfel, Părintele Florin Ștefan FODORUȚ îi urmează în funcție părintelui Augustin BUTICA, care își încheie misiunea după o perioadă de 5 ani în care a îndeplinit funcția de Vicar General al Eparhiei de Maramureș.

Părintele Florin Ștefan FODORUȚ s-a născut la data de 15 septembrie 1980, în localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș. A fost hirotonit preot căsătorit în data de 27 septembrie 2009, în biserica parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare, de către Preasfințitul Ioan Șișeștean, episcop de Maramureș. După absolvirea Seminarului liceal „Inocențiu Micu Klein” din Cluj Napoca (1998), Sfinția Sa a urmat cursurile Institutului Teologic „Alexandru Rusu” din Baia Mare (1998-2000), apoi cursurile Facultăților de Filosofie (2000-2003) și de Teologie (2003-2006) din cadrul Universității Pontificale „Gregoriana” din Roma. Între anii 2006-2008 a obținut diploma de specializare (Master) în Teologie Patristică și Istoria Teologiei în cadrul aceleiași Universități.

În anul 2020 și-a început studiile doctorale în cadrul departamentului de Teologie Sacramentală al Ateneului Pontifical „Sant’ Anselmo” din Roma. 

Din anul 2011 este Președintele Comisiei Eparhiale Liturgice și de Artă sacră, iar din anul 2018 este Consilier Eparhial.

Activitatea pastorală, debutând odată cu hirotonirea, a continuat cu administrarea parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Municipiul Satu Mare, începând cu data de 26 octombrie 2012.

Rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria, Ocrotitoarea Eparhiei de Maramureș, să îl însoțească pe Părintele Florin-Ștefan FODORUȚ în această misiune, pentru a o putea împlini cu vrednicie, spre preamărirea lui Dumnezeu, binele Eparhiei noastre și mântuirea sufletelor credincioșilor.

Biroul eparhial de presă

 

„Încă de la începuturi, Școala noastră și-a propus o formare integrală a elevilor: umană, intelectuală și spirituală”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău la festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024, la „Școala Gimnazială Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, Școală fondată de Episcopia greco-catolică de Maramureș.

„Să fie acest an unul al creșterii, al armonizării, al dobândirii de bune cunoștințe și mai ales al dobândirii acelei virtuți care ne face pe toți să fim oameni: iubirea desăvârșită”, a urat PS Vasile, îndreptându-și atenția atât înspre copii, cât și înspre părinții lor: „Sunteți și voi la școală”, a afirmat Ierarhul, explicând acestora din urmă faptul că în procesul educațional, părinții ocupă un loc important, pentru buna reușită a educației copiilor lor.

„Dragi elevi, bine ați venit la școală! Ne bucurăm să vedem din nou curtea plină de zâmbete, plină de ochi curioși și în acest an școlar, într-o lume în care putem să fim tot ce vrem, noi venim cu un gând înspre voi, înspre părinții și bunicii voștri: Alegeți să fiți buni, să fiți buni în tot ce faceți, în tot ce zămisliți și în tot ce gândiți!”, a fost întâmpinarea călduroasă oferită copiilor de către doamna director Barbu Daniela, înainte de a suna clopoțelul de început de an școlar.

Prima zi de școală la „Alexandru Rusu” a continuat cu prezentarea claselor și diferite activități desfășurate în fiecare clasă, precum și cu Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de Preasfinția Sa Vasile, împreună cu pr. Angel Zareczki și pr. Emil Ember, în capela din incinta școlii, cu participarea cadrelor didactice și a personalului instituției.  

Cu această ocazie, episcopul de Maramureș, a ținut să reînnoiască apelul transmis anual lucrătorilor din această școală, și anume acela de a asculta Cuvântul Domnului și a-l pune în practică. „Faceți ceea ce vă va spune!” este îndemnul Maicii Domnului către servitorii de la nunta din Cana Galileii, cărora le spune să asculte ce le poruncește Isus, atunci când rămân fără vin, simbolul bucuriei. „Ce ne spune nouă Isus Fiul? În sinteză, Evanghelia este: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți”, a punctat Preasfinția Sa Vasile, explicând faptul că iubirea creștinului se manifestă prin iertare și dăruire totală și gratuită, asigurând că acesta „Este un parcurs posibil, având ca model iubirea maternă a Maicii Domnului și pe Mântuitorul nostru Isus Hristos”. 

Biroul eparhial de presă

 

 

Adevăr, adevăr îți spun: dacă cineva nu se naște din apă și Spirit, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu” „In 3, 1-17”, îi spune Isus lui Nicodim. „Odată cu botezul, noi am început acest parcurs al reînnoirii și al gustării împărăției lui Dumnezeu. El nu este un drum cronologic, care se referă doar la ani, ci este o stare interioară, o stare sufletească. Împărăția lui Dumnezeu este bucurie, este plinătate de viață, este pace, este dăruire, este tot ce are viața mai bun, după care omul tânjește, este ceea ce sufletul omului caută în mod continuu în tot ce sunt căutările noastre în afară, în lucruri, în profesii, în a ne împlini. Împărăția lui Dumnezeu este acea chemare interioară și vocație a omului de a trăi în Dumnezeu, a se sfinți, a se bucura de darurile pe care Dumnezeu le dă și în felul acesta, a trăi în veci”. Sunt cuvintele Preasfinției sale Vasile Bizău din cadrul omiliei rostite în parohia Micula duminică, 10 septembrie 2023.

Parohia de aici a avut parte de un binecuvântat eveniment prilejuit de Sfințirea iconostasului și a lucrărilor de renovare, efectuare la biserică și Sfânta Liturghie Arhierească celebrată aici de Ierarhul de Maramureș, împreună cu părintele protopop Șimon Cornel, părintele paroh Kozsán István și alți preoți invitați la sărbătoare. În cadrul celebrării, seminaristul Aron Kozsán a primit treapta lectoratului.

 „Reînnoirea în Spirit Sfânt ne este dată și nouă astăzi pentru că prezența aici în biserică ne spune că ne-a adus aici credința și apartenența noastră la Hristos. Reînnoirea se face de fiecare dată primind sfintele Taine ale Bisericii, Taine care ne hrănesc cu învățătura lui Isus și cu viața lui Isus. Avem Cuvânt și avem Har, avem putere și energie care vine de sus și în felul acesta, noi ne reînnoim”, a afirmat PS Vasile.

„Ne înnoim și noi astăzi prin această bucurie de a fi prezenți astăzi aici, în parohia Micula, și de a participa la bucuria comunității care a reușit să repare și să împodobească biserica și în felul acesta să asigure casa comună a lui Dumnezeu” pentru generația aceasta și pentru generațiile următoare, asigurând tuturor învățătura Evangheliei și harul lui Dumnezeu, a afirmat Ierarhul.

„Prin eforturile pline de devotament, dorim cu toții să modelăm acest loc sfânt într-o bijuterie a credinței, o oază de frumusețe spirituală și un altar care strălucește în lumina iubirii noastre față de Dumnezeu și față de comunitatea noastră credincioasă. Sperăm că această biserică va rămâne o sursă de inspirație pentru noi toți, o făclie care luminează întunericul și un refugiu în vremuri de nevoie. Împreună, putem construi o biserică frumoasă, nu doar în aspectul său, ci și în profunzimea și semnificația ei spirituală”, a afirmat la finalul evenimentului părintele paroh Kozsán István.

„Cu inimile pline de speranță și credință, ne rugăm ca această biserică să continue să reflecte strălucire și să propage înțelepciunea și compasiunea pe care credincioșii noștri le poartă în inimile lor, întru mărirea lui Dumnezeu”, a mai spus părintele paroh, aducând mulțumire Preasfinției Sale Vasile, părintelui protopop și tuturor colegilor preoți care s-au unit în rugăciune în această binecuvântată zi, precum și autorităților locale și tuturor credincioșilor invitați care s-au unit sărbătorii.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

„La început de an bisericesc facem consacrarea noastră și a Eparhiei noastre la Maica Domnului. Este patroana Eparhiei noastre, încă de la înființarea ei, aleasă de înaintașii noștri, de Fericitul Arhiereu Martir Alexandru Rusu”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii Arhierești celebrate în parohia Șișești, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023.

La Șișești s-au adunat sute de credincioși și un sobor de preoți din Eparhie spre a o cinsti pe Preacurata Fecioară Maria în sărbătoarea care îi este dedicată și care a fost aleasă de primul Episcop al Eparhiei, Fericitul Alexandru Rusu, spre a institui aici pelerinaj anual „la biserica de la Șișeștii marelui ctitor, care a fost Vasile Lucaciu”, prin decretul dat la 1 iunie 1933. Ca în fiecare an, la finalul Sfintei Liturghii, a fost rostită rugăciunea de consacrare a Eparhiei de Maramureș Preacuratei Fecioare Maria.

Faceți ceea ce vă va spune, este îndemnul pe care Maica Domnului îl dă servitorilor de la nunta din Cana Galileii și pe care ni-l dă și nouă astăzi... La început de an bisericesc suntem invitați să privim în viitor la noile posibilități de a ne ancora în Dumnezeu, la a ne îndeplini datoria de creștini cu bucurie și trăind în bucuria Iubirii lui Dumnezeu, toate devin posibile”, a afirmat PS Vasile, vorbind în continuare despre importanța poruncii Iubirii de Dumnezeu și de semeni și despre cum se poate concretiza aceasta. „Un prim pas este acela de a învăța cum să iubim”, a afirmat Ierarhul. „Ceea ce se opune iubirii nu este ura, ci indiferența. Aceasta îl face pe om să se privească doar pe el, să-l ignore pe celălalt și într-o mare ignoranță, toate relele se instalează și în familie, și în comunitate, și în societate. Unde există indiferență, se cultivă mereu adversitatea față de Iubirea lui Dumnezeu și față de iubirea semenilor... Tristețea sufletului și neîmplinirea personală a omului este un rezultat al indiferenței sale”, a atras atenția PS Vasile, îndemnând pelerinii să își aleagă ca și model de iubire iubirea de Dumnezeu a Sfintei Fecioare, care nu s-a clintit nici atunci când și-a văzut Fiul răstignit pe cruce.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a dat o sărbătoare atât de frumoasă și pentru că ne-a oferit-o pe Preacurata Fecioară Maria; mulțumim Fiului pentru că de pe cruce, ne-o oferă de Mamă tuturor; mulțumim Spiritului Sfânt pentru că El accentuează relația de iubire dintre Dumnezeu și noi fiecare. Se cuvine să-i mulțumim Preacuratei Fecioare Maria pentru că lasă vreme frumoasă pentru a putea face anual acest pelerinaj.

Mulțumim Preasfinției Sale Vasile, care, prin prezența în fiecare an în mijlocul nostru reînnoadă frumoasa tradiție a pelerinajelor ce se făceau odinioară la Șișești”, a afirmat la final părintele paroh Gabriel Horț, mulțumind, de asemenea, colegilor preoți, surorilor călugărițe, corului de tineri, autorităților locale și tuturor credincioșilor care au participat la pelerinaj, dar și celor implicați în buna desfășurare a zilei de sărbătoare.

Biroul eparhial de presă

 

 

Biserică greco-catolică cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Breb a fost sfințită duminică, 27 august 2023, prin punerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Paulin de Nola, în Masa Sfântului Altar, prin stropirea cu apă sfințită și ungerea cu Sfântul și Marele Mir, prin invocarea lucrării Spiritului Sfânt de către Episcopul greco-catolic de Maramureș, Preasfinția Sa Vasile Bizău. Ceremonia de sfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească. Au concelebrat doi părinți protopopi, pr. Iusco Vasile și pr. Codrea Vasile, părintele paroh Călin Hosu și un sobor de 18 de preoți din eparhie și din alte eparhii. 

După ce în urmă cu 7 ani, pe 14 august 2016, comunitatea parohială greco-catolică din Breb a fost alungată din propria sa biserică, în 2019, credincioșii de aici împreună cu părintele paroh Călin Hosu au avut bucuria sfințirii pietrei de temelie a noii biserici, biserică finalizată după 4 ani.

„Această biserică din Breb rămâne semn vizibil al chemării la unitate a creștinilor! Fiii lui Dumnezeu sunt chemați să se recunoască că sunt frați”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în cuvântul de învățătură, punctând faptul că ne apropiem de anul în care se împlinesc 1000 de ani de când Biserica lui Hristos s-a divizat, în 1054. „Nu este prea mult timp până atunci și în rugăciunile noastre de astăzi și în cele din fiecare zi purtăm dorința de unitate a tuturor creștinilor, a fiilor lui Dumnezeu, a familiei lui Dumnezeu, unitate la care suntem chemați în Hristos”.

A lua calea Domnului înseamnă a-ți purta crucea împreună cu El: „Dacă vrei să fii desăvârșit, vino după Mine și, împreună cu persecuțiile din veacul acesta, vei avea însutit mame, tați, frați și surori”, a afirmat Ierarhul, îndemnând comunitatea care a trecut prin perioada grea a persecuției comuniste fără să fie dărâmată, să privească cu încredere mai departe. „Nu au fost atât de mari și puternice puterile adverse încât să nu poată să facă să crească grăuntele de muștar. Nu au fost suferințele atât se mari încât să-i împiedice pe cei care au trecut prin ele să le ducă înainte, să le suporte, să le transforme. N-a fost niciun gând uman vrăjmaș care să nu se risipească, așa cum nu este nici un gest al iubirii de Dumnezeu și de semeni care să nu zidească”. Astfel a încurajat PS Vasile comunitatea din Breb care azi și-a văzut proiectul de suflet împlinit.

„Vă mulțumesc Preasfințite Vasile pentru toată susținerea și disponibilitatea de a fi alături de noi pe toată perioada de desfășurare a lucrărilor la Breb. Nu mi s-a întâmplat să ies de la dumneavoastră din birou fără să fi primit un sfat bun de fiecare dată”, a afirmat la final părintele Hosu Călin, foarte bucuros că acest proiect de ridicare a noii biserici a ajuns la final.

În semn de apreciere și mulțumire pentru munca depusă și pentru modul în care păstorește comunitatea din Breb, părintele Călin Hosu a primit din partea Preasfințitului Vasile Crucea Pectorală. „Crucea aceasta ne onorează și ne obligă. Este o cruce care se cuvine tuturor credincioșilor care s-au implicat în realizarea acestui sfânt locaș și în bunul mers al parohiei” a afirmat pr. Hosu, mulțumind tuturor credincioșilor, meșterilor care au muncit dar și tuturor donatorilor, fără de care proiectul nu s-ar fi putut finaliza. Parohul a mulțumit, de asemenea, colegilor preoți și părinților protopopi, credincioșilor prezenți, precum și autorităților locale și județene care s-au alăturat sărbătorii parohiei Breb.

Date despre parohie și biserică

Parohia greco-catolică Breb este o parohie foarte veche, de la poalele Gutâiului, cu rădăcini istorice adânci,  având biserică proprie. Conform Şematismului Veneratului Cler al Eparhiei de Maramureș, în anul 1936, Parohia Breb  avea un număr de 1544 de credincioși greco-catolici, fiind păstorită  de Mult Onoratul Părinte Gheorghe Iurka.

După suprimarea Bisericii Greco-Catolice de către regimul comunist ateu, în sufletul credincioșilor  din Breb a rămas viu şi prezent spiritul credințitei înaintașilor, serviciile religioase continuând astfel a se desfășura clandestin în diferite case particulare. Flacăra credințitei în Parohia Breb a fost întreținută de rugăciunile înălțate de călugărițele alungate din mănăstiri, și care s-au întors acasă, dintre care se cuvine a fi amintite Sora Marta, Sora Agneza si Sora Agata. Alături de alte localități din Maramureșul istoric, și în Parohia Breb, credincioșii greco-catolici și-au continuat viața și drumul de credință, așa cum l-au moștenit de la înaintașii lor.  În perioada de persecuție, Sfânta Liturghie s-a celebrat în casă la credincioasa Ileana din Dâmb, de către preoții Vasile Hotico, Simion Mesaroş, Părintele Sârbu din Bucureşti, Preasfințitul Alexandru Mesian, episcop de Lugoj între anii 1995-2023, dar și Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din România.

După căderea regimului comunist în România și întoarcerea Bisericii Greco-Catolice în mijlocul şi în slujba poporului român, pe care l-a slujit cu demnitate și devotament și de unde fusese alungată de cei fără Dumnezeu, oficiile religioase  s-au reluat, în mod public, și în Parohia Breb.

În anul 2016, în ajunul  sărbătorii ,,Adormirea Maicii Domnului”, credincioșii greco-catolici din Breb au retrăit momentele din anul 1948, fiind nevoiți să-și părăsească, pentru a doua oară, biserica în care ei și înaintașii lor s-au rugat și l-au lăudat pe Dumnezeu, deși aceasta urma să rămână închisă, nefiind folosită de către cei care se considerau proprietari de drept.

După o perioadă de timp, în care serviciile religioase s-au desfășurat într-o capelă amenajată în Școala veche din localitate, Scoală Confesională care a aparținut Bisericii Greco-Catolice, s-a luat hotărârea construirii unei noi biserici  parohiale. Astfel, în anul 2017 s-a cumpărat un teren unde urma să fie amplasată noua biserică parohială.

Temelia noului  lăcaș de închinare a fost pusă la data de 5 mai 2019 de către Preasfințitul Vasile Bizău, Episcop de Maramureș.

Lucrările de construcție la fundația noii biserici parohiale au început la data de 22 iulie 2019.

Biserica a fost construită din lemn, în stilul tradițional maramureșean, specific zonei, sub implicarea și coordonarea părintelui Călin Hosu, numit preot paroh în anul 1996, iar edificarea bisericii a început pe 19 iunie 2020.

La sfârșitul aceluiași an, respectiv 2020, a fost ridicat turnul bisericii și  a fost finalizat acoperișul.

Lucrările de construcție au continuat în anul următor, iar în data de 3 octombrie 2021 s-a oficiat prima Sfântă Liturghie în noua biserică parohială.

„Mulțumind Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfințim acest lăcaș de închinare, îl rugăm să reverse belșug de haruri peste toți binefăcătorii acestei sfinte biserici, iar celor trecuți din lumea aceasta, ctitori și binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleșilor Săi.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu ca toți cei care vor intra în această sfântă biserică să-şi găsească liniștea sufletească și rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu Cel întreit în Persoană: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Amin”, citim în Însemnarea introdusă în masa Sfântului Altar.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 20 August 2023 00:00

Funeraliile părintelui PALLAI Adalbert

Părintele PALLAI Adalbert Nicolae Iosif a trecut la cele veșnice, joi, 17 august 2023, la vârsta de 74 de ani și în al 51-lea an de preoție.

„Celebrăm această Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, oferind-o pentru părintele Adalbert, care a trecut la cele veșnice cu dorul de Dumnezeu, un dor care rămâne nestins în sufletele celor care Îl iubesc”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile în debutul omiliei rostite în seara zilei de vineri, 18 august, la celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești și a Parastasului pentru părintele Adalbert, în biserica ,,Sfântul Nicolae” din Satu Mare. Ierarhul a dus în lumină cuvintele lui Isus către ucenicii lui, relatate în Evanghelia după Ioan, capitolul 14: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. De n-ar fi așa, v-aș fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Și, după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt eu. Și unde mă duc eu, voi știți calea”. „Astfel, ucenicii au rămas mereu cu dorul de cer, știind că Isus este mereu prezent în viața și inima lor…”, a punctat Ierarhul, explicând cum Isus a lăsat în testamentul său, înainte de patimă și moarte, dorința de unitate și comuniune a fiilor lui Dumnezeu. 

Astăzi vei fi cu Mine în rai, îi promite Isus tâlharului răstignit alături de El pe cruce. „Acest astăzi a devenit permanent, un prezent continuu în memoria celor care cred în Isus. Acest astăzi ne însoțește și pe noi și în acest moment, este adresat părintelui Adalbert… Este momentul trecerii lui în veșnicie, în Casa Tatălui, acolo unde sunt multe lăcașuri”, a afirmat PS Vasile.

„Eparhia noastră a pierdut un preot, dumneavoastră ați pierdut păstorul comunității”, sunt cuvintele cu care Preasfinția Sa s-a adresat comunității parohiale ,,Sfântul Nicolae” din Satu Mare, relatând vremurile dificile în care parohul lor, în urmă cu 50 de ani, a ales să devină preot greco-catolic clandestin, curajul cu care a slujit și a educat o familie care a dat Bisericii un alt preot, fiul părintelui, Pallai Bela. „Curajul și astăzi este o virtute. Curajul ne face să fim demni și ne deschide căi spre un viitor mai bun”, a punctat Ierarhul. „Îi mulțumim părintelui pentru întreaga lui slujire în Biserică și îl prezentăm prin rugăciunile noastre, milei și iubirii lui Dumnezeu, o iubire mereu profundă și mângâietoare!”.

„Îl înmormântăm pe părintele slujitor al lui Dumnezeu, care a fost tatăl multora și, asemenea  Mariei, care este mama vieții, un preot, un părinte este tatăl oamenilor care trăiesc pe pământ. Îl numim pe preot „tată". Preotul este un om care este numit, nu numai de copiii săi, „tată", ci de toți cei cărora le arată viața. De toți cei cărora le vorbește despre viață, pe care îi ajută să treacă de la moarte la viață”, a afirmat în cadrul omiliei rostite la Slujba de înmormântare celebrată sâmbătă, 19 august, Înalt Preasfinția Sa Fülöp Kocsis, Arhiepiscopul-Mitropolit al Mitropoliei Greco-Catolice de Hajdúdorog. „Preotul cunoaște bine moartea. Pentru preot, moartea nu este ceva de care se teme, pentru că în viața sa, în slujirea sa, o întâlnește de foarte multe ori. De foarte multe ori preotul îi mângâie, de foarte multe ori îi ajută pe cei care sunt pe moarte, să treacă spre viața veșnică. De foarte multe ori el slujește și celebrează sacramentul Maslului, care îl întărește pe muribund pentru ca acesta să poată da răspunsul cel corect în fața scaunului de judecată al lui Isus. Pentru preot, ca și pentru Sfântul Francisc, moartea este o soră. El întâmpină moartea așa cum el însuși urmează să o facă. I-a văzut pe mulți trecând, i-a ajutat să treacă, iar când vine momentul să plece, trebuie să plece și el”, a afirmat ÎPS Fülöp, amintind totodată de faptul că „viața preoțească a părintelui Béla a fost una împlinită”, iar a 50-a aniversare a hirotonirii sale o va celebra în Cer, împreună cu Hristos, Marele Preot.

Părintele a fost condus pe ultimul drum de Înalt Preasfinția Sa Fülöp Kocsis, Arhiepiscopul-Mitropolit al Mitropoliei Greco-Catolice de Hajdúdorog, Preasfinția Sa Jenő Schönberger, Episcop romano-catolic de Satu Mare, dar și numeroși preoți și protopopi, colegi ai părintelui. L-au condus, de asemenea, pe ultimul drum, alături de familie, comunitatea parohială în care a slujit, dar și numeroși credincioși din parohiile din oraș și împrejurimi.

-----

Părintele Adalbert PALLAI s-a născut în Mun. Satu Mare, la data de 7 decembrie 1949.

A fost hirotonit preot în perioada clandestinității, în data de 27.07.1973, de către Preasfințitul Ioan Dragomir, Episcop de Maramureș la acea vreme.

A activat ca preot paroh în parohia de limbă maghiară ,,Sfântul Nicolae” din Satu Mare. Totodată a înființat și activat o perioadă și în parohia ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Satu Mare.

A trecut la cele veșnice, joi, 17 august  2023, la vârsta de 74 de ani și în al 51-lea an de preoție.

Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

Biroul eparhial de presă

 

Luni, 21 August 2023 00:00

Hramul parohiei Ieud

„A trecut un an de când biserica aceasta a fost îmbrăcată în lumină. Pentru că atunci când se sfințește o biserică nouă, o încredințăm lui Dumnezeu și avem credința că El locuiește în ea, dar și în sufletele credincioșilor”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău în deschiderea cuvântului de învățătură rostit în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Ieud, cu ocazia sărbătoririi hramului acesteia, duminică, 20 august 2023.

Aici Ierarhul de Maramureș a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească și s-au unit în celebrare: părintele paroh și protopop Codrea Vasile, părintele protopop Iusco Vasile, dar și un sobor de 15 preoți din Eparhie și din diaspora. A diaconat părintele diacon Iusco Ovidiu.

„De un an de zile, această biserică se află în lumină… Iar Sfinții Părinți ai Bisericii, atunci când interpretează Cartea Facerii, ne spun că strămoșii noștri, protopărinții Adam și Eva, înainte de căderea în păcat, erau îmbrăcați în lumină, o lumină a lui Dumnezeu, în acea comuniune puternică de iubire care există între Dumnezeu și creația Sa și om, o lumină care este și una lăuntrică, este lumina comuniunii puternice cu Dumnezeu și în ea, toate celelalte comuniuni devin luminoase. Tot așa și astăzi este luminoasă prezența noastră, rugăciunea noastră, comuniunea de credință și este lumina harului”, a afirmat PS Vasile, explicând cum lipsa luminii lui Dumnezeu, căderea în păcat, scoate la suprafață goliciunea omului. Astfel, prin căderea în păcat, a început și istoria divizării, a urii, a resentimentelor, a răzbunării. „Este o istorie care se regăsește, de la căderea omului în păcat, în toată tradiția Vechiului Testament și ajunge să o simțim inclusiv în inima noastră. Inima omului este mereu supusă tentației de a se răzbuna”. Dar în versetele care precedă evanghelia de azi (Mt. 18, 23-35), Isus ne spune că trebuie să iertăm fără să facem calcule, de șaptezeci de ori câte șapte, și astfel, „ne asemănăm cu El, cu Fiul lui Dumnezeu… Iar Dumnezeu iartă nelimitat”.

„De-a lungul anilor am avut responsabilitatea de a exprima, în numele Statului Român și a Secretariatului de Stat pentru Culte, iertarea pentru cei 40 de ani de suferință a Bisericii greco-catolice” din timpul prigoanei comuniste, a afirmat la finalul evenimentului domnul Ciprian-Vasile Olinici, Secretar de stat, la Secretariatul pentru Culte, declarându-se profund marcat de omilia Preasfinției Sale Vasile Bizău. A cere iertare „este un semn minor, mic, în fața unei suferințe mari. Însă este un semn de normalitate și o datorie față de memoria celor care au suferit, celor care au scăpat și celor care au murit în temniță”, pentru libertatea religioasă. Domnul Secretar de Stat a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru invitația de a participa la hramul din Ieud și l-a asigurat de susținerea proiectelor Episcopiei, manifestându-și admirația pentru marele proiect de păstrare a memoriei martirilor și mărturisitorilor, victime ale comunismului, prin Sanctuarul închinat lor, care este în construcție la Sighetu Marmației și pe care l-a și vizitat, însoțit de pr. Grigor Mihai.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit să fim împreună pentru a petrece această zi de sărbătoare și de rugăciune împreună”, a afirmat la final părintele paroh și protopop Codrea Vasile. „Mulțumesc Preasfințitului Vasile pentru disponibilitatea și dorința de a petrece această zi aici, împreună cu noi, dar și preoților prezenți, din eparhie, de la Cluj dar și celor veniți din străinătate; mulțumesc surorilor și distinșilor invitați: domnul Secretar de Stat Ciprian-Vasile Olinici, domnul deputat Bota, domnul Consilier Județean Muntean Ioan, domnul primar” și tuturor credincioșilor din parohie și din alte parohii.

Biroul eparhial de presă

 

Sâmbătă, 19 August 2023 00:00

Hramul parohiei Poienile de sub Munte

Parohia greco-catolică de limbă ucraineană din Poienile de sub Munte a avut parte de o mare sărbătoare sâmbătă, 19 august 2023, zi în care și-a sărbătorit hramul „Schimbarea la Față a Domnului”. Bucuria a fost deplină, întrucât și Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfinția Sa Vasile participat la sărbătoare, celebrând Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de părintele vicar Colopelnic Vasile, părintele paroh Paul Boiciuc, dar și alți preoți din eparhie, invitați la sărbătoare.

„Un prim mesaj al sărbătorii de astăzi este îndemnul de a ne ancora mai profund în învățătura lui Isus, în evanghelia Sa, pentru ca această învățătură să ne rămână în inimă și în suflet. Și odată ce sufletul nostru este atins de dragostea lui Hristos, de dragostea pentru Hristos, și noi ne transformăm, ne schimbăm, devenim mai buni, mai luminoși și mai frumoși. Aceasta este chemarea noastră la sfințenie, suntem chemați la transformare, la a nu rămâne în același loc, în aceeași stare, în negativitate, în nemulțumire și închistare”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile în omilia rostiră în cadrul Sfintei Liturghii.

Ierarhul a explicat că ucenicii Îl văd pe Isus pe Muntele Tabor așa cum nu l-au mai văzut până atunci: cu fața strălucind ca soarele, ei văd lumina puternică care strălucește din Isus, „este o lumină interioară a celor luminați de credință”. „Astăzi suntem și noi chemați să ne lăsăm transformați cu privirea noastră interioară, de a vedea în lumina lui Dumnezeu. Atunci când sufletul nostru este ancorat în credință, se schimbă privirea noastră și vedem diferit, vedem partea bună a lucrurilor, ne privim semenii cu înțelegere, cu milostivire, nu doar criticându-i și văzându-le defectele. Astfel putem crea un raport omenesc și creștinesc cu cei din jur”.  

„Bucuria pe care o au apostolii, împreună cu Isus, pe Tabor, o resimțim și noi, după 2000 de ani, atunci când participăm la Sfânta Liturghie”, a afirmat PS Vasile și a explicat că această bucurie o simți atunci când ești împreună cu Dumnezeu, iar muntele Tabor de azi poate fi timpul nostru acordat lui Dumnezeu, timpul în care ne despărțim de cotidian și ne dedicăm rugăciunii, dar și timpul dedicat spre a citi Evanghelia, deoarece prin Cuvântul Evangheliei, Dumnezeu ne vorbește nouă, iar prin rugăciune, noi îi vorbim lui Dumnezeu.

„Mulțumim Preasfințitului Părinte Vasile pentru că azi este în mijlocul nostru, este un dar din partea lui Dumnezeu ca Episcopul să fie în mijlocul nostru ca să ne însoțească prin cuvântul de învățătură, să ne sprijine, să ne întărească și să ne încurajeze ca să putem învinge mai ales atunci când întâlnim diferite obstacole în parcursul de credință”, a afirmat părintele Paroh Paul Boiciuc. Părintele a mulțumit, de asemenea, tuturor colegilor preoți care s-au unit sărbătorii parohiei, autorităților locale prezente, cantorului și tuturor credincioșilor prezenți.

Biroul eparhial de presă