Joi, 05 Decembrie 2024
Duminică, 25 Octombrie 2015 00:00

Sfințirea bisericii din Oarța de Jos

Duminică 25 octombrie, Biserica greco-catolică din localitatea Oarța de Jos a îmbrăcat haine de sărbătoare. Întreaga comunitate l-a primit cu multă bucurie pe Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, care însoțit de părintele protopop Emil Gîrboan și un sobor de preoți, a oficiat slujba de sfințire a bisericii.

„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și împreună lucrarea Spiritului Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, s-a sfințit această biserică greco-catolică cu hramul “ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI” (…) prin punerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Iosif din Leonessa”, s-a citit în hrisovul care a fost pus în masa sfântului altar.

 Sfântul Iosif s-a născut la Leonessa (Italia) în 1556. Intrând în Ordinul Capucinilor, a devenit preot şi a dus o viaţă de mare austeritate. Trimis la Constantinopol cu scopul de a pune bazele unei misiuni, s-a dăruit pentru a-i mângâia şi a-i elibera pe sclavi; este şi el închis şi torturat. Tradiţia spune că a fost închis iar apoi salvat în mod miraculos de un înger. Întors în Italia, s-a dedicat convertirii păcătoşilor, luptând împotriva scandalurilor şi abuzurilor numeroase din rândul poporului creştin. A murit la Amatrice la 4 februarie 1612.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa Vasile Bizău a vorbit despre jertfa credincioșilor, despre martiriul înaintașilor noștrii, dar și despre tăria de credință a credincioșilor din parohia Oarța, care timp de 25 de ani nu și-au pierdut speranța că într-o zi îi vor aduce laudă lui Dumnezeu într-o Biserică și nu în spații improvizate.

La sfârșitul sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Vasile a oferit o diplomă de merit părintelui Daniel Pop, sub păstorirea căruia s-a ridicat și finalizat lăcașul de cult recent sfințit. Preasfințitul l-a îndemnat atât pe părinte cât și pe toți cei prezenți să stăruiască și în continuare în zidirea Bisericii vii, spre lauda și preamărirea lui Dumnezeu.

Fie ca toți cei care cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste vor intra și se vor ruga în această sfântă biserică pentru mântuirea sufletelor și a lumii întregi, să se învrednicească de bunătățile cele cerești, prin preamărirea Dumnezeului celui întreit: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt.

Biroul Eparhial de Presă

Publicat în Protopopiate - parohii