Joi, 05 Decembrie 2024

S-a încheiat azi la Satu Mare cea de-a doua zi a Simpozionul „ 300 de ani de la nașterea Episcopului greco-catolic Grigore Maior”, eveniment cultural și spiritual deosebit care a reunit la aceeași masă autorități ale Județului și Consiliului Județean (Satu Mare), Reprezentanți ai bisericii Greco și Romano Catolice și reprezentanți ai universităților „Babeș-Bolyai”(Cluj Napoca) și  Vasile Goldiș (Arad).

Programul evenimentelor a fost structurat în două zile (vineri și sâmbătă), în care a fost omagiat, așa cum se cuvine, Episcopul Grigore Maior.

Astfel, vineri 6 noiembrie, a fost o zi dedicată depunerilor de coroane la Bustul Episcopului, aflat la Tășnad, moment în care atât primarul orașului Vasile Mitrașca cât și prefectul județului Eugeniu Avram și-au manifestat satisfacția pentru faptul că s-a reușit organizarea unui astfel de eveniment dar și speranța că astfel de momente se vor repeta pe viitor și în memoria  altor personalități ale zonei.   

A urmat rânduiala Parastasului la biserica din Sărăuad (a cărui ctitor este Grigore Maior), celebrată de către Episcopul Virgil Bercea.

În cea de-a doua parte a zilei a avut loc la Casa de cultură Tășnad colocviul științific, lansarea volumului „Episcopul greco-catolic GRIGORE MAIOR la 300 de ani de la naștere” și înmânarea însemnelor omagiale. Au intervenit Preasfinția Sa Virgil Bercea, Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean Satu Mare; Acad. Aurel Pop, dr. Eugeniu Avram, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad; prof. univ. dr. Gavril Ardelean, directorul filialei Satu Mare a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad; dr. Viorel Ciubotă Muzeul Judeţean Satu Mare; Dumitru Roman, protopopul greco-catolic de Satu Mare.

Evenimentele de Sâmbătă 7 noiembrie s-au desfășurat exclusiv în orașul Satu Mare, la Biserica greco-catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

După rugăciunea de dimineață, s-a desfășurat colocviul științific, expoziția și lansarea de carte sub patronajul excelenței sale Vasile Bizău. Au participat trei Ierarhi ai Bisericii Catolice și anume Episcopii greco catolici Vasile Bizău, Virgil Bercea și Episcopul romano catolic de Satu Mare Jenö Schönberger. Moderator a fost Pr. Protopop Dumitru Roman (Protopopiatul Greco-Catolic Satu Mare).

Preafericirea Sa Cardinalul Lucian Mureșan a transmis un mesaj participanților și organizatorilor Simpozionului, lăudând personalitatea Episcopului Grigore Maior și modul în care s-a implicat în viața spirituală și culturală a Blajului: „Maior, declară Cardinalul, s-a remarcat prin grija lui pentru restaurarea catedralei Blajului și a înțeles importanța pâinii pentru alumnii școlii Blajului unde și el fusese elev. Prin contribuția sa s-a înființat Tipografia Blajului. A fost îndrumător al corifeilor școlii ardelene. […] Arhiereul Maior a fost un om al timpului și un instrument al Îndurării Divine.”

La rândul său, Preasfinția Sa Vasile Bizău a salutat inițiativa aceasta și în mod particular pe domnul profesor Viorel Ciubotă (inițiatorul proiectului), subliniind importanța faptului de „a redescoperi și a trage învățătură din figura unui Ierarh care se înscrie în pleiada Ierarhilor Uniți”. După un scurt moment de rugăciune „pentru ridicarea la cinstea altarelor a predecesorilor noștri”, Arhiereul a făcut diferite conexiuni referitoare la data de 7 noiembrie, data zilei de azi: „este și data în care Episcopul Maior își începe misiunea. În 7 noiembrie se întoarce de la Viena, unde a și primit hirotonirea Episcopală”.  

Vorbind despre Unitatea în Hristos, Episcopul Vasile Bizău afirmă: „Acest aspect religios –unitatea- rămâne un ideal, o necunoscută pentru mulți. Chiar dacă suntem la 250 de ani distanță trăim aceleași timpuri de frământări religioase”.  

Doamna Greta Miron, conf. Univ. dr., Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, a făcut o schiță biografică a lui Grigore Maior, numindu-l printre altele „Un om care s-a născut pentru ceilalți”.

Au mai rostit alocuțiuni: Preasfinția Sa Virgil Bercea (care l-a descris pe Grigore Maior ca bătrân de sfatul căruia trebuie să ascultăm pentru a avansa ca civilizație); Acad, Ioan Aurel Pop, Rectorul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca; Dr. Livia Ardelean, Arhivele Naționale Cluj Napoca; Prof. Univ. Dr. Ovidiu Ghitta, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca; Prof. Gavril Ardelean, Prefectul Eugeniu Avram.

Simpozionul se va încheia oficial mâine cu Liturghia Arhiereasca celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău la Biserica Greco-Catolică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, care-și va sărbători hramul, începând cu orele 10:30.

Biroul Eparhial de Presă

Publicat în Evenimente