Vineri, 15 Noiembrie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„Doresc să mulțumesc autorităților și tuturor celor care s-au implicat pentru a întinde o mână și a deschide granițele orașului și ale țării pentru a primi aceste persoane care vin Ucraina, fugind din calea războiului. Mulțumesc domnului primar și doamnei viceprimar, voluntarilor pentru că deschiderea voastră nu a fost doar una emoțională și foarte cordială, ci una practică, foarte organizată”, a afirmat Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale care, împreună cu ES Nunțiul Apostolic Miguel Maury Buendia au fost prezenți vineri, 3 iunie 2022, la Sighetu Marmației pentru a întâlni persoanele refugiate de aici, precum și autoritățile, asociațiile si voluntarii care lucrează în Maramureș în acest scop, de la începutul războiului din țara vecină.

În după-amiaza zilei de 3 iunie, Preasfințitul Vasile Bizău i-a întâmpinat pe înalții oaspeți la Sighet și împreună s-au deplasat la granița cu Ucraina, unde au vizitat toate corturile asociațiilor implicate în preluarea persoanelor ajunse aici din Ucraina și transportarea lor către centrele de cazare din oraș și din zonă.

Pe teritoriul Eparhiei de Maramureș s-au pus la dispoziție cinci centre care, coordonate de Caritas Greco-Catolic Maramureș (pr. Dunca Gheorghe), asigură cazarea și mesele zilnice persoanelor care ajung la această frontieră.

Cardinalul Sandri se află în România pentru o vizită mai amplă, pentru a aniversa împreună cu Biserica Greco-Catolică trei ani de la vizita Papei Francisc în România și de la beatificarea Episcopilor Martiri, iar la dorința Papei Francisc, s-a deplasat la Sighetu Marmației pentru a le transmite refugiaților de aici toată susținerea Papei și a-i asigura de implicarea sa în găsirea unei soluții de pace. Adresându-se tuturor celor implicați în ajutorarea refugiaților, Emineța Sa a afirmat: „Voi sunteți o icoană vie a lui Isus care a spus: Dacă ați dat un pahar cu apă celui de lângă voi, mi l-ați dat Mie. Și deci, „le mulțumesc cu mult respect și admirație voluntarilor și asociațiilor și în special Bisericii Greco-Catolice de aici, Eparhiei de Maramureș, a cărui Episcop este cu noi: vă mulțumim și vă mărturisesc că noi, care suntem aceeași Biserică, suntem profund atinși de mărturia voastră, de felul în care vă ajutați aproapele. Voi, în această situație, reprezentați întreaga Biserică Catolică pusă în slujba acestor frați și surori care suferă”, a spus Cardinalul Leonardo Sandri adresându-se Preasfințitului Vasile Bizău. „Vă mulțumesc în numele Papei și aduc din partea sa aceste ajutoare, care pot servi în ajutorarea fraților și surorilor noastre aflați în suferință”, a încheiat Eminența Sa, nu înainte de a retransmite mesajul atât de repetat de Papa Francisc în ultimele luni: „Ceea ce ne dorim este pacea în lumea întreagă, dar mai ales în Ucraina!”. 

 

ES Cardinalul Sandri la Slatina: „Împreună cu Sfântul Părinte, când nu mai avem cuvinte, avem doar lacrimi și o tăcere care se face rugăciune”

După ce a salutat asociațiile implicate în ajutorarea refugiaților de la frontiera României cu Ucraina, delegația de la Vatican s-a îndreptat spre Consulatul României în Ucraina, la Slatina, unde a întâlnit autoritățile de aici, reprezentanții asociațiilor umanitare, precum și pe Episcopul de Muncaci, PS Nil Lushcak.

„Voi transmite la Roma apelul dumneavoastră de a acorda mai multă atenție persoanelor care fug din zonele bombardate și se refugiază pe teritoriul Ucrainei”, a afirmat Cardinalul Sandri care s-a deplasat la Slatina pentru a aduce aici o sămânță de speranță, asigurând autoritățile că Sfântul Părinte și Vaticanul fac tot ce le stă în putință atât pentru ajutorarea refugiaților, dar mai ales pentru stoparea acestui război, pentru ajungerea la un acord. „Scopul nostru este pacea. Ne simțim complet neputincioși când privim imaginile a ceea ce se întâmplă în țara voastră și Papa Francisc aproape că nu mai are cuvinte să exprime toată suferința, mai ales a celor nevinovați: copii, femei, mame, bătrâni. Este ca și un holocaust al acestui război fără sens. Când nu mai avem cuvinte, adesea avem lacrimi, ca și ale voastre și o tăcere care se face rugăciune. Cu toată puterea noastră ne vom implica să ajutăm refugiații care au rămas la voi, în Ucraina”, a afirmat Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, deoarece, în cadrul discuției cu asociațiile umanitare, a fost adusă în lumină această mare necesitate din Ucraina. Satele și parohiile de aici s-au organizat și au primit refugiații din zonele bombardate, care sunt mult peste capacitatea lor de a acorda ajutor și astfel se caută susținere externă. „Apreciem și mulțumim Sfântului Părinte pentru susținerea și la nivel spiritual, am urmărit și ne-am unit în rugăciune cu Papa atunci când a mers la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, pe 31 mai, pentru a se ruga rozariul pentru pace. Asta ne dă curaj să continuăm și să sperăm pacea”, a afirmat Preasfințitul Nil Lushcak, episcopul de Muncaci. „Nu putem să ne pierdem speranța, speranța care ne dă forță să continuăm în a face binele pentru ceilalți și să așteptăm ca într-o zi, cât de curând, să fie pace”, a afirmat ES Cardinalul Sandri, adresându-se reprezentantului Asociației Ucrainienilor, care a prezentat, pe cifre, numărul mare de refugiați care ajung în această zonă, din zonele bombardate: „Nu am fi putut să ne descurcăm fără asociațiile umanitare și fără Biserică, fără parohiile de aici. Simțim sprijinul tuturor încă din prima zi de război și vă rugăm să continuați să ne ajutați”. Cardinalul Sandri a mulțumit din inimă domnului Florin Pîrvu, Consulul României la Slatina, care a făcut posibilă această întâlnire cu autoritățile și cu episcopul Nil Lushcak, în cadrul Consulatului: „Suntem în Ghețemani, nu putem decât să sperăm la Înviere!”, a afirmat Eminența Sa. „Ajutorul dumneavoastră nu este doar material, ci și unul spiritual, ucrainenii vă simt apropierea și bunăvoința. Vă mulțumim!” a afirmat domnul consul la Slatina.

  Biroul eparhial de presă

Vizită la Consulatul din Slatina - întâlnire cu Preasfințitul Nil Lushcak, episcopul de Muncaci

Duminică 5 iunie 2022, la ora 10.00, în Sărbătoarea Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească în catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, cu ocazia aniversării a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj. Celebrarea va fi prezidată de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în prezența Eminenței Sale Card. Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, a Excelenței Sale Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și a Preasfințiilor Lor, membri ai Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Celebrarea va putea fi urmărită în direct pe postul de televiziune Maria TV și Radio Blaj TV online.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de corala „Catolica” din Brașov. Totodată, la eveniment și-au anunțat prezența oficialități locale și centrale.

Data de 2 iunie 2019 rămâne întipărită în inimile românilor. Biserica Blajului l-a primit cu dragoste pe Succesorul Sfântului Petru și a trăit un eveniment unic și mult așteptat: beatificarea celor Șapte Fericiți Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, pe Câmpia Libertății din Blaj. Ziua istorică s-a încheiat cu întâlnirea Sanctității Sale Papa Francisc cu comunitatea romilor din cartierul Barbu Lăutaru, unde s-a reafirmat grija Bisericii Catolice față de periferiile existențiale ale societății noastre.

Biroul Arhieparhial de Presă

FOTO: www.e-communio.ro

În perioada 4-6 iunie 2022, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, se vor desfășura la Blaj lucrările sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Cu prilejul împlinirii a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, la deschiderea lucrărilor sinodale vor participa Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale și Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova. Duminică, 5 iunie 2022, ora 10.00, se va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, iar în după-amiaza aceleiași zile, începând cu ora 16.30 este prevăzut un moment de rugăciune în Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Ioan Suciu” din cartierul „Barbu Lăutaru” din Blaj.

Sinodul Episcopilor îi reunește pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România și din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara și toamna.

Notar

Pr. Liviu Ursu

Joi, 2 iunie 2022, de sărbătoarea Înălțării Domnului, comunitatea greco-catolică din Botiza (protopopiatul Iza-Vișeu) a trăit o dublă sărbătoare, prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii, precum și de sfințirea mesei de altar și a icoanelor din noul iconostas al lăcașului de cult. În masa de altar au fost așezate sfintele moaște ale Sfântului Ambrozie. Ritualul sfințirii și Sfânta Liturghie Arhierească au fost celebrate de Preasfințitul Vasile Bizău, de la ora 11:00. Au concelebrat: părintele Vasile Codrea (protopop de Iza-Vișeu), părintele Iusco Vasile (protopop de Sighet),  părintele Griguța Simion, părintele Hotico Vasile (fost protopop de Iza-Vișeu) și alți preoți din Eparhie, invitați la sărbătoare. Răspunsurile la liturghie au fost date de corul parohiei Ieud.

La celebrarea liturgică a luat parte și o delegație de la Asociația Oeuvre d'Orient din Franța, care, în zilele 2 și 3 iunie 2022, se află în vizită în Eparhia noastră. Delegația vizitează centrul de refugiați de la Mănăstirea ,,Maica Îndurerată” - Sighetu Marmației și alte obiective din Eparhia de Maramureș. Fondată în urmă cu 166 de ani, asociația franceză ajută în mod regulat creștinii de rit oriental din 23 de țări, inclusiv România. Aceasta a finanțat mai multe proiecte ale Eparhiei noastre, inclusiv iconostasul nou sfințit din Botiza.   

„Sărbătoarea de azi ne spune că Dumnezeu rămâne pururea cu noi, cu cei care Îl iubesc și mărturisesc, cu cei care vor să se recunoască ucenici ai Lui” a afirmat PS Vasile în Cuvântul de Învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii. Și a continuat explicând: „Ucenicii primesc și ei această încredințare, fac și ei semne ale iubirii lui Dumnezeu și-L fac prezent pe Hristos Cel Înviat, prin lucrarea lor”. Sărbătoarea de azi ne spune că începe timpul Bisericii, predicarea apostolilor și din Faptele Apostolilor aflăm cum Biserica, la începutul ei, „prin semne și minuni, dă mărturie despre iubirea lui Dumnezeu, o iubire care în ochii omului este fragilă, dar care are putere precum sămânța care încolțește” . „Isus i-a binecuvântat pe apostolii Săi atunci când s-a despărțit de ei. Și această binecuvântare rămâne de-a pururi peste ucenicii Săi și peste creștinii din toate timpurile. Este gestul pe care Isus îl face atunci când ochii apostolilor nu mai pot să-L vadă. Le lasă binecuvântarea Sa, le promite darul Sfântului Spirit și îi trimite în lume să predice evanghelia iubirii Sale”. La fel rămâne și cu noi, ne lasă binecuvântarea Sa. „Binecuvântarea Domnului a reînnoit altarul nou sfințit de astăzi și astfel a mai pus o bornă de hotar în parcursul acestei comunități din Botiza. Altarul simbolizează mormântul lui Hristos, acolo unde constatăm că El a Înviat din morți, acolo unde aducem jertfa noastră de laudă și ea se transformă, prin harul lui Dumnezeu, în mireasmă bineplăcută. Iar altarul este un semn în memoria parcursului istoric al unei comunități”. La fel ca și Avram, care ridica un altar prin locurile prin care mergea, în drumul lui spre Țara Făgăduinței, tot așa și altarele din bisericile noastre ne amintesc de parcursul istoric al nostru, al creștinilor și al comunităților care le ridică”, a afirmat Ierarhul. „Sărbătoarea de azi ne invită să primim și noi binecuvântarea de sus”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău.

Părintele Griguța Simion, păstor al parohiei, a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru ajutorul și susținerea arătată în realizarea mesei de altar și a iconostasului, domnului Șimon Mihai, econom eparhial, protopopului Codrea Vasile și confraților preoți pentru ajutor și participare la evenimentul parohiei. A mulțumit domnului Pașca Viorel, prim curator, autorităților, meșterilor, consiliului curatoral și bunilor credincioși ai parohiei, precum și credincioșilor din alte parohii care s-au unit în rugăciune cu parohia Botiza.

Preasfințitul Vasile a mulțumit delegației de la Asociația Oeuvre d'Orient din Franța, care a fost prezentă la eveniment și a îndemnat credincioșii doritori să atingă și să sărute masa nou sfințită a Sfântului Altar. A înmânat, de asemenea, domnului Pașca Viorel, prim curator al parohiei, o diplomă de recunoștință pentru contribuția adusă la renovarea bisericii.

 

Date despre biserica din Botiza

Biserica a fost construită între anii 2003-2008, iar lucrările de construcție s-au desfășurat sub coordonarea părintelui Petru Solomeş (preot paroh în Botiza  între anii  2002-2015). Sfințirea bisericii a avut loc în data de 10 august 2008, fiind oficiată de către  Preasfinţitul Ioan Sişeştean (Episcop de Maramureș  între anii 1994-2011).

Lucrările de realizare a Sfintei Mese și a Iconostasului, finanțate de Asociația L'Œuvre d'Orient din Franța, s-au desfășurat în perioada 2019 – 2022, în timpul păstoririi preoților Ioan Călin Bot și Simion Griguţa, protopop de Iza-Vișeu fiind preotul Vasile Codrea.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să sfințim acest Sfânt Altar de Jertfă  si îl rugăm să reverse belșug de haruri peste toți binefăcătorii acestei sfinte biserici, iar celor trecuți din lumea aceasta, ctitori  și binefăcători, Dumnezeu să le facă parte cu ceata aleșilor Săi.

Fie ca toți cei care vor intra în această sfântă biserică să-și găsească liniștea sufletească și rostul în lume, prin preamărirea lui Dumnezeu Cel întreit în Persoană: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Amin”, citim în hrisovul introdus în Masa Sfântului Altar din Botiza, cu ocazia sfințirii acesteia.

Biroul eparhial de presă

 

 

În urma constituirii Comisiei de Evaluare Oferte, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș deschide sesiunea de primire oferte privind construcția Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Sec. XX.

Ofertele se pot depune personal sau prin poștă la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, Baia Mare, Str. Vasile Lucaciu, nr. 50, Maramureș, până la data 09.06.2022 – ora 24:00.

Informații la telefon:

0040-262-213398 – Curia Eparhială

0742015160 – Pr. Mihai Grigor – Responsabil Sanctuar

Biroul eparhial de presă

„A asculta cu urechea inimii” este tema mesajului dat de Sfântul Părinte Papa Francisc pentru ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, care se celebrează azi, 29 mai 2022. Redăm mai jos textul mesajului:

 

A asculta cu urechea inimii

Dragi frați și surori,


Anul trecut am reflectat despre necesitatea de ”a merge și a vedea” pentru a descoperi realitatea și a o putea povesti pornind de la experiența evenimentelor și de la întâlnirea cu persoanele. Mergând mai departe pe această linie, doresc să acord atenție acum unui alt verb, ”a asculta”, decisiv în gramatica comunicării și condiție a unui dialog autentic.

Într-adevăr, suntem pe punctul de a pierde capacitatea de a-l asculta pe cel din fața noastră, fie în urzeala normală a raporturilor de fiecare zi, fie în dezbaterile despre cele mai importante teme ale vieții civilizate. În același timp, ascultarea cunoaște o nouă și importantă dezvoltare în domeniul comunicativ și informativ prin intermediul diferitelor oferte de podcast și audio chat, ceea ce confirmă că a asculta rămâne esențial pentru comunicarea umană.

Un medic celebru, obișnuit să trateze rănile sufletului, a fost întrebat care ar fi necesitatea cea mai mare a ființelor umane. El a răspuns: ”Dorința nemărginită de a fi ascultați”. O dorință care, deseori, rămâne ascunsă, dar care interpelează pe oricine este chemat să fie educator sau formator, sau desfășoară oricum un rol de comunicator: părinții și învățătorii, păstorii de suflete și lucrătorii pastorali, lucrătorii din domeniul informării și cei care îndeplinesc un serviciu social sau politic.

A asculta cu urechea inimii

Din paginile biblice învățăm că ascultarea nu are numai înțelesul unei percepții acustice, dar este esențial legată de raportul dialogic dintre Dumnezeu și omenire. Începutul primei porunci a Legii, ”Ascultă, Israele” – ”Shema’ Israel” (Deuteronom 6,4), este propus iar și iar în Biblie, astfel încât Sfântul Paul va spune că credința vine din auzirea Cuvântului lui Cristos (cf. Romani 10,17). Inițiativa, într-adevăr, îi aparține lui Dumnezeu care ne vorbește, căruia noi îi răspundem ascultându-L; chiar și această ascultare, în cele din urmă, vine din harul său, după cum se întâmplă cu nou-născutul care răspunde la privirea și glasul mamei și tatălui.

Dintre cele cinci simțuri, cel privilegiat de Dumnezeu pare să fie întocmai auzul, poate pentru că este mai puțin invaziv, mai discret decât vederea și, de aceea, lasă ființa umană mai liberă.

Ascultarea corespunde stilului umil al lui Dumnezeu. Este acea acțiune care îi permite lui Dumnezeu să se reveleze drept Cel care, vorbind, îl face pe om după chipul său și, ascultând, îl recunoaște drept interlocutor al său. Dumnezeu îl iubește pe om, de aceea îi adresează Cuvântul, de aceea ”își pleacă urechea” ca să-l audă.

Omul, dimpotrivă, tinde să fugă de relație, să întoarcă spatele și ”să-și închidă urechile” pentru a nu trebui să asculte. Refuzul de a asculta ajunge, deseori, să devină agresivitate față de celălalt, cum s-a întâmplat celor care îl ascultau pe Ștefan, care, astupându-și urechile, s-au dezlănțuit cu toții împreună asupra lui (cf. Fapte 7,57).

Pe de o parte, așadar, este Dumnezeu care întotdeauna se revelează comunicându-se gratuit, pe de alta, omul căruia i se cere să se sintonizeze, să se dispună la ascultare. Domnul îl cheamă explicit pe om la un legământ de iubire, pentru ca să poată deveni pe deplin ceea ce este: chipul și asemănarea lui Dumnezeu în capacitatea sa de a asculta, a primi, a acorda spațiu celuilalt. Ascultarea, în cele din urmă, este o dimensiune a iubirii.

De aceea, Isus îi cheamă pe discipolii săi să verifice calitatea ascultării lor. ”Vedeţi, aşadar, cum ascultaţi” (Luca 8,18): așa îi îndeamnă după ce a prezentat parabola semănătorului, lăsând de înțeles că nu e îndeajuns a asculta, dar e necesar să o facă bine. Numai cel care primește Cuvântul cu inima ”curată și generoasă” și îl păstrează cu fidelitate aduce roade de viață și de mântuire (cf. Luca 8,15). Numai când suntem atenți la cel pe care îl ascultăm, la ce ascultăm și la cum ascultăm, putem crește în arta comunicării, al cărei centru nu este o teorie sau o tehnică, ci ”capacitatea inimii care face posibilă proximitatea” (exort. ap. Evangelii gaudium, nr. 171).

Cu toții avem urechi, dar de multe ori chiar și cel care are un auz perfect nu reușește să-l asculte pe celălalt. Există, într-adevăr, o surzenie interioară, mai gravă decât cea fizică. Ascultarea, într-adevăr, nu se referă numai la simțul auzului, dar la toată persoana. Adevăratul centru al ascultării este inima. Regele Solomon, deși era foarte tânăr, s-a dovedit înțelept pentru că i-a cerut Domnului să-i dăruiască ”o inimă care ascultă” (1 Regi 3,9). Sfântul Augustin îndemna la a asculta cu inima (corde audire), la a primi cuvintele nu pe plan exterior, în urechi, ci spiritual, în inimi: ”Să nu aveți inima în urechi, ci urechile în inimă” («Nolite habere cor in auribus, sed aures in corde»: Sermo 380, 1; Nuova Biblioteca Agostiniana 34, 568). Sfântul Francisc din Assisi îi îndemna pe Frați ”să-și plece urechea inimii” (Lettera a tutto l’Ordine: Fonti Francescane, 216).

De aceea, prima ascultare de redescoperit când se dorește o comunicare adevărată este a se asculta pe sine, a asculta cele mai adevărate exigențe proprii, cele întipărite în adâncul fiecărei persoane. Nu se poate decât a porni din nou ascultând ceea ce ne face unici în Creație: dorința de a fi în relație cu ceilalți și cu Celălalt. Nu suntem făcuți pentru a trăi ca atomii, ci împreună.

Ascultarea drept condiție a bunei comunicări

Există o folosire a auzului care nu este o adevărată ascultare, ci opusul ei: a trage cu urechea. Într-adevăr, o tentație mereu prezentă, și care, astăzi, în timpuri de social web, pare să se fi acutizat, este aceea de a trage cu urechea și de a spiona, manevrându-i pe alții pentru interesul nostru. Dimpotrivă, ceea ce face comunicarea bună și pe deplin umană este chiar ascultarea celui pe care îl avem în fața noastră, față către față, ascultarea celuilalt de care ne apropiem cu o deschidere loială, încrezătoare și onestă.

Lipsa de ascultare, pe care o experimentăm de atâtea ori în viața de fiecare zi, apare, din păcate, evidentă chiar și în viața publică unde, în loc să se asculte unii pe alții, deseori ”se vorbește pe la spate”. Acest lucru este simptomul faptului că, mai mult decât adevărul și binele, se caută consensul; mai mult decât ascultării, se acordă atenție ratingului. Buna comunicare, în schimb, nu caută să impresioneze publicul prin replici cu efect, cu scopul de a ridiculiza interlocutorul, dar acordă atenție rațiunilor celuilalt și caută să ajute la a înțelege complexitatea realității. Este trist atunci când, chiar și în Biserică, se formează grupări ideologice, ascultarea dispare și lasă loc unor împotriviri sterile.

În realitate, în multe dialoguri, noi nu comunicăm nicidecum. Așteptăm doar ca celălalt să termine să vorbească pentru a impune punctul nostru de vedere. În aceste situații, după cum remarcă filosoful Abraham Kaplan, dialogul este un duolog, un monolog pe două voci (Cfr The life of dialogue, in J. D. Roslansky ed., Communication. A discussion at the Nobel Conference, North-Holland Publishing Company – Amsterdam 1969, 89-108). În adevărata comunicare, în schimb, eu-l și tu-ul sunt amândoi ”în ieșire”, îndreptați unul către celălalt.

A asculta este, așadar, primul ingredient indispensabil al dialogului și al bunei comunicări. Nu se comunică dacă mai întâi nu s-a ascultat și nu se face un bun jurnalism fără capacitatea de a asculta. Pentru a oferi o informație solidă, echilibrată și completă e necesar să fi ascultat îndelung. Pentru a relata un eveniment sau a descrie o realitate într-un reportaj este esențial a ști să asculți, dispuși fiind chiar la a schimba ideea și a modifica propriile ipoteze inițiale.

Numai dacă se iese din monolog, într-adevăr, se poate ajunge la acea concordanță de voci care este garanția unei adevărate comunicări. A asculta mai multe surse, ”a nu se opri doar la prima tavernă”, după cum învață experții meseriei, asigură credibilitatea și seriozitatea informațiilor pe care le transmitem. A asculta mai multe voci, a se asculta unii pe alții, chiar și în Biserică, între frați și surori, ne permite să exercităm arta discernământului, care apare întotdeauna drept capacitatea de a se orienta într-o simfonie de voci.

Dar de ce e necesar a înfrunta osteneala ascultării? Un mare diplomatic al Sfântului Scaun, cardinalul Agostino Casaroli, vorbea de ”martiriul răbdării”, necesar pentru a asculta și a se face ascultat în negocierile cu interlocutorii cei mai dificili cu scopul de a obține cel mai mare bine posibil în condiții de limitare a libertății. Chiar și în situațiile mai puțin dificile, ascultarea cere întotdeauna virtutea răbdării, împreună cu capacitatea de a se lăsa surprinși de adevăr, chiar de-ar fi numai un fragment de adevăr, în persona pe care o ascultăm. Numai uimirea permite cunoașterea. Mă gândesc la curiozitatea infinită a copilului care privește lumea înconjurătoare cu ochii larg deschiși. A asculta cu această dispoziție interioară – stupoarea copilului în conștiința adultului – este întotdeauna o îmbogățire pentru că va fi întotdeauna un lucru, chiar și unul mărunt, pe care voi putea să-l învăț de la celălalt și să-l fac să rodească în viața mea.

Capacitatea de a asculta societatea este mai prețioasă ca oricând în acest timp rănit de o lungă pandemie. Atâta neîncredere acumulată în precedență față de ”informația oficială” a provocat și o ”infodemie”, în care este din ce în ce mai greu a face credibil și transparent domeniul informării. E necesar a-și pleca urechea și a asculta în profunzime, mai ales disconfortul social, amplificat de încetinirea sau de încetarea multor activități economice.

Chiar și realitatea migrațiilor forțate este o problematică complexă și nimeni nu are rețeta gata făcută pentru rezolvarea ei. Repet că, pentru a învinge prejudecățile despre migranți și a înmuia împietrirea inimilor noastre, ar trebui să încercăm să ascultăm poveștile lor de viață. Să dăm un nume și o poveste de viață fiecăruia dintre ei. Mulți jurnaliști buni fac deja acest lucru. Mulți alții ar vrea să-l facă, dacă ar putea. Să-i încurajăm! Să ascultăm aceste povești de viață! Fiecare va fi liber, apoi, să susțină politicile migratorii pe care le consideră mai adecvate pentru propria țară. Dar înaintea ochilor, în orice caz, nu vom avea numere sau invadatori periculoși, ci fețe și povești de viață ale unor persoane concrete, priviri, așteptări, suferințe ale unor bărbați și femei de ascultat.

A se asculta unii pe alții în Biserică

Chiar și în Biserică este o mare nevoie de a asculta și de a se asculta unii pe alții. Este darul cel mai prețios și generativ pe care îl putem face unii altora. Noi, creștinii, uităm că serviciul ascultării ne-a fost încredințat de Cel care este ascultătorul prin excelență, la lucrarea căruia suntem chemați să participăm. ”Noi trebuie să ascultăm prin urechea lui Dumnezeu, dacă vrem să putem vorbi prin Cuvântul său”, spunea teologul protestant Dietrich Bonhoeffer, amintindu-ne că primul serviciu pe care îl datorăm celorlalți în comuniune constă în a-i asculta (D. Bonhoeffer, La vita comune, Queriniana, Brescia 2017, 76). Cine nu știe să-l asculte pe fratele său foarte curând nu va fi în stare să-L asculte nici pe Dumnezeu (ibid., 75).

În activitatea pastorală, lucrarea cea mai importantă este ”apostolatul urechii”. A asculta, mai înainte de a vorbi, după cum îndeamnă apostolul Iacob: ”Fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire (Iacob 1,19). A oferi în dar un pic din timpul propriu pentru a asculta persoanele este primul gest de caritate.

A fost lansat de curând un parcurs sinodal. Să ne rugăm ca să fie o mare ocazie de ascultare reciprocă. Comuniunea, într-adevăr, nu este rezultatul unor strategii și programe, dar se clădește în ascultarea reciprocă dintre frați și surori. Ca într-un cor, unitatea nu cere uniformitate, monotonie, ci pluralitatea și varietatea vocilor, polifonia. În același timp, fiecare voce din cor cântă ascultând celelalte voci și în relație cu armonia ansamblului. Această armonie este gândită de compozitor, dar realizarea ei depinde de simfonia tuturor vocilor în parte.

Conștienți că participăm la o comuniune care ne precedă și ne include, putem redescoperi o Biserică simfonică, în care fiecare este în măsură să cânte cu propria voce, primind ca un dar vocile celorlalți, pentru a arăta armonia întregului pe care o compune Duhul Sfânt.

Roma, Sfântul Ioan în Lateran, 24 ianuarie 2022, comemorarea Sfântului Francisc de Sales

Urmând dorința Sfântului Părinte Papa Francisc, în zilele 3-4 iunie, ES Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale împreună cu Nunțiul Apostolic la București, Miguel Maury Buendía, se vor afla în vizită la Centrele de refugiați din Sighetu Marmației. Înalții prelați vin pentru a întâlni refugiații ucraineni din România și a le transmite binecuvântarea apostolică și toată susținerea spirituală a Urmașului lui Petru.

Astfel, vineri, 3 iunie, în cursul după-amiezii, Cardinalul Sandri împreună cu Nunțiul Apostolic, așteptați cu căldură de Preasfinția Sa Vasile Bizău, se vor afla în zona de primire a refugiaților de la granița cu Ucraina a orașului Sighetu Marmației, pentru a întâlni persoanele care trec granița pe aici, dar și asociațiile care lucrează deja de trei luni în acest scop. În continuare, se vor îndrepta spre mănăstirea surorilor Maicii Domnului, unde vor avea o întâlnire cu refugiații cazați aici, dar și cu responsabilii de centre pentru refugiați puse la dispoziție de către Eparhia greco-catolică de Maramureș și coordonate de Asociația Caritas Greco-Catolic Maramureș. Aici vor rămâne până a doua zi, 4 iunie. 

Încă din primele zile ale războiului din Ucraina, Eparhia de Maramureș a pus la dispoziție șase centre de primire pentru refugiați, care funcționează deja de trei luni și oferă acestora cazarea și mesele zilnice.

ES Cardinalul Sandri efectuează o vizită mai amplă în Biserica Greco-Catolică din România, în contextul aniversării a 3 ani de la vizita Papei Francisc la Blaj și de la momentul beatificării celor șapte episcopi martiri.

Astfel, joi 2 iunie 2022, de la ora 12.00, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale se va afla la Cluj Napoca, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai, unde i se va decerna titlul de Doctor Honoris Causa din partea prestigioasei Universități clujene. În aceeași zi de 2 iunie, în sărbătoarea Înălțării Domnului, la ora 18.00, va fi prezent la ceremonia sfințirii bisericii monument istoric „Bob”, în urma lucrărilor de restaurare, aflăm din comunicatul Biroului de presă al Eparhiei de Cluj Gherla.

Duminică, 5 iunie, zi în care sunt sărbătoriți în acest an Fericiții Episcopi Martiri, de la ora 10:00, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale va concelebra Sfânta Liturghie alături de membrii Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în Catedrala arhiepiscopală majoră din Blaj, pentru a marca aniversarea a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în Mica Romă.

În aceeași zi, de la ora 16.30, Cardinalul Leonardo Sandri va conduce un moment de rugăciune și în biserica greco-catolică din cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, un lăcaș de cult dedicat comunității rome din oraș.

Pe întreg parcursul vizitei în România, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale va fi însoțit de Excelența Sa, Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, și de sub-secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace.

Biroul eparhial de presă

Joi, 2 iunie 2022, de sărbătoarea Înălțării Domnului, comunitatea greco-catolică din Botiza (protopopiatul Iza-Vișeu) ne invită să luăm parte la sărbătoarea parohiei, prilejuită de sfințirea mesei de altar și a icoanelor din noul iconostas al bisericii parohiale. Sfânta Liturghie, celebrată de Preasfințitul Vasile Bizău, va începe la ora 11:00.  

La celebrarea liturgică va lua parte și o delegație de la Asociația Oeuvre d'Orient din Franța, care, în zilele 2 și 3 iunie 2022, se va afla în vizită în Eparhia noastră. Delegația va vizita centrul de refugiați de la Mănăstirea ,,Maica Îndurerată” - Sighetu Marmației și alte obiective din Eparhia de Maramureș. Fondată în urmă cu 166 de ani, asociația franceză ajută în mod regulat creștinii de rit oriental din 23 de țări, inclusiv România. Aceasta a finanțat mai multe proiecte ale Eparhiei noastre.

După-masă, de la ora 17:00, Preasfințitul Vasile va celebra Rânduiala Vecerniei, urmată de sfințirea icoanei Fericiților Episcopi Martiri, în parohia din Strâmtura.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

În Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2022, a fost pusă și binecuvântată piatra de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, sanctuar care se va construi la Sighetu Marmației, în Cimitirul Săracilor, loc în care se rostesc rugăciuni și se organizează pelerinaje de peste 20 de ani. Aici se ajunge an de an, în cea de-a doua sâmbătă a lunii mai, în procesiune, pornind de la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, străbătând orașul suferinței martirilor care s-au stins în cea mai cruntă închisoare a țării și care, prin statornicia lor în credință și adevăr, au devenit semințe ale libertății noastre.  

„Ion Heliade Rădulescu, la 1848, spunea pe Câmpia Libertății de la Blaj: De aici a răsărit soarele românilor. Cred că fiecare dintre noi, astăzi, aici și acum, la Sighet, putem să spunem că de aici a răsărit iubirea și libertatea românilor. Dar iubirea și libertatea au coordonate și dimensiuni universale. Și nu doar de la Sighet au răsărit ele, ci de la toate temnițele care au fost presărate în acea perioadă tulbure și întunecată a comunismului”, a afirmat Preasfinția Sa Virgil Bercea (episcop de Oradea) în cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești celebrate la Cimitirul Săracilor. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Preasfinția Sa Vasile Bizău, împreună cu PS Virgil Bercea, PS Claudiu Pop, PS Cristian Crișan și un sobor de vicari, protopopi și preoți din întreaga Biserică Catolică din România.   

„Să venim cu drag aici, la Sighet, atunci când Biserica ne cheamă, dar și atunci când inima și sufletul de îndeamnă, a exclamat PS Virgil. Să nu uităm niciodată iubirea cu care ei, fericiții martiri, au iubit pe Domnul, Biserica, pământul și acest neam”. „La Sighet avem harta desenată cu brazi”, a afirmat Ierarhul. Și a adus în lumină cuvintele lui Ion Găvrilă Ogoreanu: Brazii se frâng, dar nu se îndoaie niciodată. Toți cei care sunt dincolo de frontierele acestor brazi s-au frânt, dar nu s-au îndoit niciodată: nici în credință, nici în speranță și nici în iubire”, a afirmat Episcopul de Oradea, îndemnând credincioșii să nu uite niciodată că de aici au răsărit iubirea și libertatea, iar acest loc să fie purtat mereu în inimă și în suflet. „Construind acest locaș de cult, de amintire a martirilor comunismului, tot în spiritul iubirii și al iertării, al sângelui vărsat din dragoste, ne vom întoarce aici mereu și cu dragoste”, a încheiat PS Bercea.

În sufletele noastre se așterne an de an bucuria participării la acest pelerinaj, așa cum a explicat la final PS Vasile Bizău, afirmând că probabil, apăsați fiind de multele probleme ale vieții, venind aici, ne întrebăm și noi asemenea mironosițelor care mergeau la mormântul lui Isus: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la mormânt? Iar aici descoperim că piatra a fost dată la o parte și în fiecare an descoperim același răspuns: De ce-l căutați pe Cel viu între cei morți?”

„Am pus piatra de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, un moment important din viața Bisericii, un moment deosebit de frumos și important din viața fiecăruia dintre noi, cei care suntem cărămizi vii în templul spiritual al Domnului. Piatra de temelie este Dumnezeu Domnul”, a afirmat Ierarhul. Și a continuat: „El este stânca în care ne putem încrede, El este stânca cea tare, El este cel care ne însoțește și mereu împarte haruri, bucurii și speranța mântuirii. Stânca este și credința în Mântuitorul Hristos și astăzi se actualizează cuvintele Mântuitorului: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui”. Iar credința noastră ne îndeamnă la implicare și la asumare, acest lucru fiind explicat de Episcopul de Maramureș: „Dragi pelerini, suntem și noi pietre vii, urmașii martirilor, ai mărturisitorilor, fiii Bisericii Catolice... așa cum spunea Fericitul martir Iuliu Hossu: Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”. Piatra aceasta de temelie pe care azi am sfințit-o „cuprinde toată memoria trecutului, dar este și baza unui viitor, un viitor al țării noastre pe care o dorim liberă, pentru că de aici va fi o chemare la unitate, o chemare la sfințenie, o chemare la bucurie”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău, care a mulțumit tuturor: confraților episcopi, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor, că s-au făcut părtași la acest eveniment plin de bucurie al Eparhiei de Maramureș.

Biroul eparhial de presă

 

pelerinaj-sighet-2022-anunt.jpg

 

 

„A veni aici [la Cimitirul Săracilor] pentru a-i cinsti pe Fericiții Episcopi martiri este o datorie de suflet, este o datorie ce izvorăște din recunoștință, este o datorie care se naște din iubire și acolo unde este iubire și recunoștință, acolo nu sunt nici piedici, ci mergem să ne reînnoim din nou cu Harul care coboară de sus. Noi suntem cei care avem nevoie să fim sprijiniți pentru că drumul nostru încă continuă. Fericitul martir Iuliu Hossu spunea: „Lupta noastră s-a sfârșit, a voastră continuă!”, afirma Preasfințitul Vasile Bizău pe data de 8 mai 2021, la pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației.

„Noi avem încă de parcurs drumul vieții noastre și avem nevoie de har, a spus Ierarhul. Și a continuat: Aici, în acest loc, în mod deosebit, în fiecare an la pelerinaj primim această bucurie și confirmare a mormântului gol și a certitudinii că ei au învins moartea împreună cu Hristos”

În acest an, pelerinajul aduce o mare bucurie: va fi pusă piatra de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX. Evenimentul se desfășoară în săptămâna în care se împlinesc 59 de ani de la trecerea la Tatăl a primului Episcop de Maramureș, Fericitul Martir Alexandru Rusu (9 mai 1963) și la aproape 3 ani de când Papa Francisc i-a beatificat, pe Câmpia Libertății din Blaj, pe cei 7 episcopi greco-catolici martiri (2 iunie 2019).

Sâmbătă, 14 mai, 4 episcopi greco-catolici (PS Vasile Bizău, PS Virgil Bercea, PS Claudiu Pop și PS Cristian Crișan) vor participa la pelerinajul închinat episcopilor martiri, după următorul program:

  • ora  9:00  –  procesiune de la Memorialul Sighet spre Cimitirul Săracilor
  • ora 10:30 –  Sfânta Liturghie la Cimitirul Săracilor, cu ritualul sfințirii pietrei de temelie a Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX

Sunt așteptați toți creștinii pentru a se ruga împreună cu Ierarhii Bisericii pe acest pământ sfânt și a pune fiecare propria cărămidă la zidirea sanctuarului închinat martirilor, făuritori ai libertății noastre de credință.

 

Biroul eparhial de presă