Marți, 16 Aprilie 2024

Misiuni populare în parohia Vișeu de Sus

Parohia Vișeu de Sus a găzduit în zilele de 29 si 30 octombrie a.c. misiunile populare  ce se înscriu în seria celor stabilite să se desfășoare pe teritoriul Eparhiei în acest An Sfânt al Milostivirii. Misiunile au fost conduse de pr. dr. Florin Marușciac. Programul a debutat sâmbătă, 29 octombrie, cu celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 10:00, urmată de prima meditație și program de mărturisiri. În cadrul meditației, părintele Florin a vorbit despre Cuvântul lui Dumnezeu care se revelează (prin cele 10 porunci, prin faptul că Dumnezeu a vorbit Părinților, lui Moise, ca un singur Domn -Dt 6,4; Ex 3,13-15-), și acționează. Acest lucru îl putem recunoaște prin faptul că „istoria este o împlinire a promisiunilor Sale, precum și prin faptul că, cuvântul lui Dumnezeu este creator: a zis și s-a făcut; și el rămâne în veac (Is 40,8)”, a spus părintele.

De la ora 16:00 s-a oficiat Paraclisul Maicii Domnului, urmat de a doua meditație, dedicată temei Milostivirii și Îndurării lui Dumnezeu. Pornind de la Pilda Bunului Samarinean și de la cea a istorisirii lui Isus în casa Mariei și Martei, părintele a afirmat: „În prima este condamnată vorba goală, iar în a doua, fapta goală. În unele situații primează fapta, ajutorul în caz de nevoie în altele (Maria și Marta) primează ascultarea și cuvântul. Atunci când Dumnezeu vorbește, stai lângă El și îl asculți, nu mergi și te agiți, făcând treburile casei… Lecția samarineanului și a Mariei sunt lecții complementare: învățătura sterilă și fapta sterilă”, a afirmat pr. Marușciac.  

În ziua de duminică, 30 octombrie, Sfânta Liturghie a fost celebrată de la ora 11:00. A urmat ultima meditație (dedicată Evangheliei Duminicii – Bogatul și Lazăr) și încheierea misiunilor. La program au participat atât credincioșii parohiei gazdă, împreună cu părintele paroh Ștefan Chindriș, cât și preoți și credincioși din parohiile învecinate.  

Biroul eparhial de presă 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.