Ziua Mondială a Misiunilor este marcată anual în Biserica Catolică, în cea de-a treia duminică a lunii octombrie. În acest an, va fi celebrată pe data de 18 octombrie. Tema aleasă de Sfântul Părinte Papa este "Iată-mă, trimite-mă pe mine" (Is 6,8). „Suntem gata să primim prezența Duhului Sfânt în viața noastră, să ascultăm chemarea la misiune, fie pe calea căsătoriei, fie pe cea a fecioriei consacrate sau a preoției primite prin hirotonire, și oricum în viața obișnuită de toate zilele? Suntem dispuși să fim trimiși pretutindeni pentru a mărturisi credința noastră în Dumnezeu Tatăl milostiv, pentru a proclama Evanghelia mântuirii lui Isus Cristos, pentru a împărtăși viața divină a Duhului Sfânt edificând Biserica? Asemenea Mariei, mama lui Isus, suntem gata să fim fără rezerve în slujba voinței lui Dumnezeu (cf. Lc 1,38)? Această disponibilitate interioară este foarte importantă pentru a putea să-i răspundem lui Dumnezeu: "Iată-mă, Doamne, trimite-mă pe mine" (cf. Is 6,8). Și asta nu în abstract, ci în prezentul Bisericii și al istoriei”, afirmă Sfântul Părinte în mesajul dat cu ocazia acestei zile.

Sfântul Părinte ne îndeamnă în acest an să fim atenți la a recunoaște vocea Spiritului Sfânt, care ne îndeamnă să fim misionari ai lui Hristos, să mărturisim credința și să proclamăm Evanghelia, fiecare din statutul de viață pe care-l avem. Cu toții suntem importanți și necesari în Biserica Sa. 

Redăm mai jos textul integral al mesajului Papei:

Iubiți frați și surori,

Doresc să exprim recunoștința mea lui Dumnezeu pentru angajarea cu care a fost trăită în toată Biserica, în octombrie 2019, Luna Misionară Extraordinară. Sunt convins că ea a contribuit la stimularea convertirii misionare în atâtea comunități, pe calea indicată de tema "Botezați și trimiși: Biserica lui Cristos în misiune în lume".

În acest an, marcat de suferințele și de provocările cauzate de pandemia de Covid-19, acest drum misionar al întregii Biserici continuă în lumina cuvântului pe care-l găsim în vocația profetului Isaia: "Iată-mă, trimite-mă pe mine" (Is 6,8). Este răspunsul mereu nou la întrebarea Domnului: "Pe cine voi trimite?". Această chemare provine din inima lui Dumnezeu, din milostivirea sa care interpelează fie Biserica, fie omenirea în criza mondială actuală. "Ca discipolii din Evanghelie am fost cuprinși pe nepregătite de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, chemați cu toții să vâslim împreună, având nevoie toți să ne încurajăm reciproc. În această barcă... suntem toți. Ca acei discipoli, care vorbesc într-un singur glas și în angoasă spun: «Pierim!», tot așa și noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună" (Meditație în Piața "Sfântul Petru", 27 martie 2020). Cu adevărat, suntem înspăimântați, dezorientați și înfricoșați. Durerea și moartea ne fac să experimentăm fragilitatea noastră umană; însă în același timp ne recunoaștem cu toții părtași de o puternică dorință de viață și de eliberare de rău. În acest context, chemarea la misiune, invitația de a ieși din noi înșine din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele se prezintă ca oportunitate de împărtășire, de slujire, de mijlocire. Misiunea pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia face să treacă de la eu-l înfricoșat și închis la eu-l regăsit și reînnoit de dăruirea de sine.

În jertfa crucii, unde se împlinește misiunea lui Isus (cf. In 19,28-30), Dumnezeu revelează că iubirea sa este față de fiecare și față de toți (cf. In 19,26-27). Și ne cere disponibilitatea noastră personală de a fi trimiși, pentru că el este Iubire în veșnică mișcare de misiune, mereu în ieșire din sine însuși pentru a da viață. Din iubire față de oameni, Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Isus (cf. In 3,16). Isus este Misionarul Tatălui: Persoana și lucrarea sa sunt în întregime ascultare față de voința Tatălui (cf. In4,34; 6,38; 8,12-30; Evr 10,5-10). La rândul său, Isus, răstignit și înviat pentru noi, ne atrage în mișcarea sa de iubire, cu însuși Duhul său, care însuflețește Biserica, face din noi discipoli ai lui Cristos și ne trimite în misiune spre lume și spre popoare.

"Misiunea, «Biserica în ieșire» nu sunt un program, o intenție de realizat prin efort de voință. Cristos este cel care face ca Biserica să iasă din ea însăși. În misiunea de a vesti Evanghelia, tu te miști pentru că Duhul te impulsionează și te duce" (Fără El nu putem face nimic [Senza di Lui non possiamo far nulla], LEV-San Paolo, 2019, 16-17). Dumnezeu ne iubește mereu cel dintâi și cu această iubire ne întâlnește și ne cheamă. Vocația noastră personală provine din faptul că suntem fii ai lui Dumnezeu în Biserică, familie a sa, frați și surori în acea caritate pe care Isus ne-a mărturisit-o. Însă toți au o demnitate umană întemeiată pe chemarea divină de a fi copii ai lui Dumnezeu, de a deveni, în sacramentul Botezului și în libertatea credinței, ceea ce sunt din totdeauna în inima lui Dumnezeu.

Deja faptul de a fi primit gratuit viața constituie o invitație implicită de a intra în dinamica dăruirii de sine: o sămânță care, în cei botezați, va lua formă matură ca răspuns de iubire în căsătorie și în fecioria pentru Împărăția lui Dumnezeu. Viața umană se naște din iubirea lui Dumnezeu, crește în iubire și tinde spre iubire. Nimeni nu este exclus de la iubirea lui Dumnezeu și în jertfa sfântă a lui Isus Fiul pe cruce, Dumnezeu a învins păcatul și moartea (cf. Rom 8,31-39). Pentru Dumnezeu, răul - chiar și păcatul - devine o provocare de a iubi și a iubi tot mai mult (cf. Mt 5,38-48; Lc 23,33-34). De aceea, în misterul pascal, milostivirea divină vindecă rana originară a omenirii și se revarsă asupra întregului univers. Biserica, sacrament universal al iubirii lui Dumnezeu față de lume, continuă în istorie misiunea lui Isus și ne trimite pretutindeni pentru ca, prin mărturia noastră de credință și vestirea Evangheliei, să se manifeste iar iubirea lui Dumnezeu și să poată atinge și transforma inimi, minți, trupuri, societăți și culturi în orice loc și timp.

Misiunea este răspuns, liber și conștient, la chemarea lui Dumnezeu. Însă această chemare putem s-o percepem numai atunci când trăim un raport personal de iubire cu Isus viu în Biserica sa. Să ne întrebăm: suntem gata să primim prezența Duhului Sfânt în viața noastră, să ascultăm chemarea la misiune, fie pe calea căsătoriei, fie pe cea a fecioriei consacrate sau a preoției primite prin hirotonire, și oricum în viața obișnuită de toate zilele? Suntem dispuși să fim trimiși pretutindeni pentru a mărturisi credința noastră în Dumnezeu Tatăl milostiv, pentru a proclama Evanghelia mântuirii lui Isus Cristos, pentru a împărtăși viața divină a Duhului Sfânt edificând Biserica? Asemenea Mariei, mama lui Isus, suntem gata să fim fără rezerve în slujba voinței lui Dumnezeu (cf. Lc 1,38)? Această disponibilitate interioară este foarte importantă pentru a putea să-i răspundem lui Dumnezeu: "Iată-mă, Doamne, trimite-mă pe mine" (cf. Is 6,8). Și asta nu în abstract, ci în prezentul Bisericii și al istoriei.

A înțelege ce anume ne spune Dumnezeu în aceste timpuri de pandemie devine o provocare și pentru misiunea Bisericii. Boala, suferința, frica, izolarea ne interpelează. Sărăcia celui care moare singur, a celui care este abandonat sieși, a celui care pierde locul de muncă și salariul, a celui care nu are casă și hrană ne interoghează. Obligați la distanțarea fizică și la rămânerea acasă, suntem invitați să redescoperim că avem nevoie de relațiile sociale, precum și de relația comunitară cu Dumnezeu. Departe de a mări neîncrederea și indiferența, această condiție ar trebui să ne facă mai atenți la modul nostru de a ne relaționa cu alții. Și rugăciunea, în care Dumnezeu atinge și mișcă inima noastră, ne deschide la nevoia de iubire, de demnitate și de libertate a fraților noștri, precum și la grija față de creație. Imposibilitatea de a ne reuni ca Biserică pentru a celebra Euharistia ne-a făcut să împărtășim condiția atâtor comunități creștine care nu pot celebra Liturghia în fiecare duminică. În acest context, întrebarea pe care Dumnezeu o adresează: "Pe cine voi trimite?", ne este adresată din nou și așteaptă de la noi un răspuns generos și convins: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" (Is 6,8). Dumnezeu continuă să caute pe cine să trimită în lume și la popoare pentru a mărturisi iubirea sa, mântuirea sa de păcat și de moarte, eliberarea sa de rău (cf. Mt 9,35-38; Lc 10,1-12).

A celebra Ziua Mondială a Misiunilor înseamnă a reafirma și modul în care rugăciunea, reflecția și ajutorul material al ofertelor voastre sunt oportunități pentru a participa activ la misiunea lui Isus în Biserica sa. Caritatea exprimată în colectele de la celebrările liturgice din a treia duminică din octombrie are scopul de a susține munca misionară desfășurată în numele meu de Operele Misionare Pontificale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale și materiale ale popoarelor și Bisericilor din toată lumea pentru mântuirea tuturor.

Preasfânta Fecioară Maria, Steaua evanghelizării și Mângâietoarea mâhniților, discipolă misionară a propriului Fiu Isus, să continue să mijlocească pentru noi și să ne susțină.

Roma, "Sfântul Ioan din Lateran", 31 mai 2020, Solemnitatea Rusaliilor

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Biroul eparhial de presă

La inițiativa Asociației „Kirche in Not”, se va desfășura și în acest an, pe 18 octombrie, evenimentul „Un milion de copii se roagă Rozariul pentru pace și unitate în lume”. Sunt invitați să se alăture inițiativei toți părinții, învățătorii, profesorii, educatorii, animatorii, preoții și toți cei care într-un fel sau altul contribuie la educația copiilor și să rostească Rozariul, împreună cu copiii, pe data de 18 octombrie. În acest an, în scrisoarea semnată de card. Mauro Piacenza, președintele asociației, și pr. Martin M. Barta, asistent spiritual, este specificat faptul că Rozariul se poate rosti și pe data de 19 octombrie, în școli sau grădinițe, cu aceeași intenție, dat fiind faptul că 18 octombrie este o zi de duminică. „Atunci când îi învățăm pe copii să o cunoască pe Maria ca pe o mamă personală și să se roage Rozariul, luăm pentru ei cea mai importantă măsură de protecție și le dăm cea mai bună „armură” pentru drumul spre viitor”, citim în același document.

Redăm mai jos textul integral al scrisorii:

Un milion de copii se roagă Rozariul 2020 pentru pace și unitate în lume

Roma, 1 august 2020

Dragi prieteni,

Anul 2020 va intra în cărțile de istorie ca „Anul Corona”. În decursul istoriei, nu a existat niciodată o astfel de criză sanitară, dar și existențială, răspândită la nivel mondial. Virusul ne-a pus în fața ochilor, cu toată claritatea, fragilitatea și limitele noastre. În ciuda tuturor măsurilor de protecție care au fost luate și a regulilor preventive de comportament, s-a răspândit peste tot un sentiment general de frică, de lipsă a orientării și ajutorului. Cu cât durează mai mult criza și efectele ei – și nici alte catastrofe și războaie nu vor dispărea în viitor –, cu atât mai mult va trebui să se arate adevărata noastră umanitate. Dar umanitatea fără Dumnezeu ar fi condamnată la înfrângere. Ar fi fatal pentru viitorul nostru dacă se consideră că Dumnezeu nu are nimic de-a face cu virusurile, cu bolile și nevoile noastre și că nu poate face chiar nimic împotriva acestora.

Totuși, Dumnezeu l-a trimis în lume pe propriul Său Fiu care a luat asupra sa suferințele noastre și care a purtat durerile noastre (Mt 8,17). El s-a lăsat infectat cu cel mai teribil virus, cu păcatul, fără ca El însuși să păcătuiască. Prin aceasta a devenit El însuși un „antidot” față de orice rău și de orice nenorocire din lume. El ne-a dăruit un „ser de vaccin” universal. Acesta ne poate face imuni împotriva oricărei forme de molimă care a lovit lumea noastră după îndepărtarea de Dumnezeu. Isus ne-a dăruit din nou încrederea și speranța că Dumnezeu vrea să ne mântuiască pe noi toți, chiar dacă mai trebuie încă să ne purtăm crucea. Și cu cât timpurile devin mai grele, cu atât mai puternic este harul Său.

Înainte de toate, El ne conduce prin sfinții Săi pe calea mântuirii și ne dă curajul de a ne ruga mereu și de a ne încrede în toate împrejurările vieții în ajutorul Său. Într-un mod special, în timpurile noastre, pe care mulți sfinți le caracterizează ca fiind apocaliptice, o trimite pe Mama Sa, ca să ne fie alături în marile nevoi. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, pe când încă era Cardinalul Karol Wojtyła, spunea în anul 1972, în fața episcopilor americani: „Noi ne aflăm acum în fața celei mai mari confruntări pe care omenirea a trăit-o vreodată în istoria ei. Acum stăm în fața luptei finale dintre Biserică și anti-Biserică, dintre Evanghelie și anti-Evanghelie, dintre Cristos și Anticrist.” Pentru a putea duce cu curaj această luptă, avem nevoie de Mama lui Dumnezeu mai mult ca oricând. În ultimii 200 de ani Maica Domnului a apărut în atât de multe locuri de pe toate continentele, încât epoca prezentă este numită și mariană. În ciuda tuturor așteptărilor oamenilor de știință, Maria ne anunță în mesajele ei un viitor plin de bucurie și de pace, chiar dacă ea nu trece sub tăcere faptul că omenirea are nevoie de o purificare și că va trece prin multe situații de suferință. Ea ne amintește de mijloacele de mântuire pe care le poate folosi fiecare: purtarea unei medalii, rugăciunea statornică a Rozariului, împăcarea, consacrarea la Inima ei preacurată de Mamă, citirea Bibliei, jertfirea din iubire, celebrarea sacramentelor.

De aceea, și în anul acesta dorim să vă invităm, pe 18 octombrie sau pe 19 octombrie (în cazul în care vă veți ruga Rozariul împreună cu copiii în școli sau grădinițe, întrucât ziua de 18 octombrie din anul acesta cade într-o duminică), să participați la inițiativa mondială de rugăciune „Un milion de copii se roagă Rozariul”. Această rugăciune mondială a Rozariului cu copiii trebuie să ne umple de o nouă încredere în iubirea și protecția lui Dumnezeu, pe care El vrea să ni le ofere prin Mama Sa. În scrisoarea adresată copiilor, vrem să vă amintim de începutul epocii mariane, care a avut loc în anul 1830, în Rue du Bac, la Paris. Aici, Maica Domnului, deja cu 28 de ani înainte de proclamarea dogmei Neprihănitei Zămisliri, i-a apărut Sfintei Ecaterina Labouré ca Imaculata. Ea i-a vorbit despre evenimentele dureroase care trebuiau să vină asupra Franței și a întregii lumi. „Întreaga lume va fi dusă în rătăcire de o nenorocire multiformă… Se va crede că totul este pierdut… Crucea va fi disprețuită, va fi aruncată la pământ.” Dar Maica Domnului ținea în mâinile ei globul pământesc, care îl reprezenta pe fiecare om în parte, și i-a promis Sorei Ecaterina ocrotire și ajutor dacă omul are încredere în Dumnezeu, dacă se roagă cu stăruință și dacă trăiește iubirea. I-a dat chiar și o imagine pe care trebuia să o impregneze ca medalie, și o scurtă rugăciune de invocare, o cerere pe care o putem spune adesea în rugăciune. În imagine este șarpele sub picioarele ei, iar din brațele ei întinse vin harurile peste întreaga lume. Ea este Mama noastră, mijlocitoarea tuturor harurilor și învingătoarea șarpelui, cea care vrea să înfrângă răul, pe Satana. De aceea, pentru a trece cu bine prin lupta spirituală prezentă în întreaga lume, trebuie să ne consacrăm ei cu totul și prin Rozariu să căutăm ocrotire sub mantia sa. Vă mulțumim pentru că îi puneți pe copii sub mantia protectoare a Maicii Domnului. Atunci când îi învățăm să o cunoască pe Maria ca pe o mamă personală și să se roage Rozariul, luăm pentru ei cea mai importantă măsură de protecție și le dăm cea mai bună „armură” pentru drumul spre viitor.

Cardinal Mauro Piacenza - Președinte

Pr. Martin M. Barta - Asistent spiritual

„Un milion de copii se roagă Rozariul“ - 18 octombrie 2020

Scrisoare către copii

Salutare, dragă prietenă,

Salutare, dragă prietene,

Cu siguranță că încă îți amintești bine de timpurile neobișnuite în care nu puteai să mergi la școală. Și nici nu puteai să-ți vizitezi prietenii și să te joci cu ei. În întreaga lume s-a răspândit un virus care poate provoca o boală grea. Milioane de oameni din întreaga lume s-au infectat și s-au îmbolnăvit. Sute de mii au murit din cauza virusului. Pentru a-i proteja pe oameni de infectare, au fost luate multe măsuri de protecție: trebuia să se păstreze distanța între ei, să se poarte masca la gură, să nu se facă zboruri și călătorii, magazinele au trebuit să se închidă. Din acest motiv, mulți oameni și-au pierdut și locul de muncă și suferă pentru că nu-și pot îngriji familiile.

În astfel de situații dificile, este deosebit de important ca noi toți să rămânem uniți și să ne ajutăm reciproc. Dar nu trebuie să uităm că cel mai mare ajutor vine de la Dumnezeu. El vrea să ne protejeze de orice boală, iar când cineva se îmbolnăvește sau suferă, îi poate oferi putere și mângâiere. Cu ajutorul nostru, Dumnezeu vrea să înfrângă orice rău, toate bolile, orice suferință și să ne ofere un paradis. De aceea, noi trebuie să învățăm să ne încredem cu totul în El, să-l iubim mult pe El și pe ceilalți și cu ajutorul Lui să evităm orice păcat. Ca să reușim lucrul acesta, Dumnezeu ne-a dat o învățătoare specială, pe Mama Sa. Ea vrea să ne ia de mână, să ne ferească de rău și să ne ajute în fiecare zi ca să trăim asemenea lui Isus. Îi simțim apropierea în special când ne rugăm Rozariul. Rozariul este ca o „vaccinare” împotriva răului. Prin rugăciunea noastră, Maica Domnului vrea să-i ajute pe oamenii din întreaga lume, înainte de toate, pe cei suferinzi și săraci. Dumnezeu o trimite pe Mama Sa chiar direct la noi. Ea apare în multe locuri din lume și ne spune ce avem de făcut. Astfel, ea i-a apărut în anul 1830, în Franța, la Paris, unei tinere călugărițe cu numele de Ecaterina Labouré.

Când Ecaterina avea nouă ani, mama ei a murit. Ea a rămas singură cu cei zece frați și surori. Era foarte tristă. Odată s-a urcat pe un scaun în dormitorul părinților ca să ajungă la o statuie a Mariei, care se afla pe un dulap. A îmbrățișat-o și i-a zis tare: „Acum, sfântă Mamă, tu trebuie să fii mama mea!” Ecaterina a trebuit să muncească mult de când era copil pentru a-l ajuta pe tatăl ei și pe micii săi frați și surori. Se ruga deseori la Maica Domnului care o ajuta mereu. Ecaterina își dorea foarte mult să o vadă cel puțin o dată pe Mama lui Dumnezeu. La vârsta de 24 de ani, Ecaterina a intrat în Mănăstirea Surorilor Milostive de pe Rue du Bac din Paris. În calitate de călugăriță, ea voia să se ocupe în special de bătrâni și de bolnavi și să-i îngrijească. Pe când era novice, s-a pregătit pentru voturile ei și pentru datoria viitoare. În noaptea dintre 18 și 19 iulie s-a petrecut ceva ieșit din comun. Însăși Ecaterina povestește despre aceasta:

„La unsprezece și jumătate m-am auzit strigată pe nume: «Soră! Soră!» M-am trezit și am văzut un copil frumos care stătea în fața mea, în haină albă și strălucind luminos. Acest copil de patru sau cinci ani mi-a zis: «Ridicați-vă repede și veniți în capelă, vă așteaptă Sfânta Fecioară!» Mi-a venit imediat gândul: «Dar voi fi auzită.» Totuși, copilul a răspuns: «Nicio grijă, este unsprezece și jumătate, toate dorm. Veniți, vă însoțesc eu.» Cred că acest copil era îngerul meu păzitor care s-a făcut vizibil pentru a mi-o arăta pe Fecioara Maria. M-am îmbrăcat repede și l-am urmat pe copil. Eram uimită că peste tot pe unde treceam erau aprinse deja luminile. Și mai mare mi-a fost mirarea când am ajuns la capelă și ușa s-a deschis de la sine. Totuși, cel mai mult am fost surprinsă când am văzut că în capelă erau aprinse toate lumânările și lămpile. Aceasta mi-a amintit de Crăciun. Totuși, pe Preafericita Fecioară nu o vedeam. Copilul m-a condus la altar. Acolo am îngenuncheat lângă scaunul preotului și am așteptat. Către miezul nopții am auzit ceva ca foșnetul unei haine de mătase. În același moment, mica mea călăuză m-a făcut atentă: «Iat-o pe Sfânta Fecioară!» Maica Domnului s-a așezat pe scaunul cu mânere, totuși eu ezitam să cred că este cu adevărat Fecioara Maria. Atunci însoțitorul meu a repetat, dar de data aceasta nu ca un copil, ci ca un bărbat, tare și insistent: «Iat-o pe Sfânta Fecioară!» Am privit-o pe Fecioara Maria și, făcând un pas mare, am ajuns lângă ea. În fața Maicii Domnului am căzut în genunchi și mi-am așezat cu mare încredere mâinile întinse pe poala ei. Aici am petrecut cele mai frumoase clipe din viața mea. Mi-ar fi imposibil să descriu ce am simțit acolo.”

Fecioara Maria i-a povestit Ecaterinei despre o misiune pe care avea să o cunoască mai târziu în rugăciune. Ea i-a arătat Ecaterinei multe situații dureroase – războaie, foamete, boli – care trebuiau să vină peste întreaga lume. Dar i-a promis că va proteja lumea dacă noi avem încredere în Dumnezeu, dacă ne rugăm mult și dacă suntem buni unii față de alții.

Câteva luni mai târziu, Ecaterina, aflată în rugăciune, a văzut-o din nou pe Maica Domnului. Maria stătea cu brațele întinse peste globul pământesc. Sub picioarele ei era un șarpe. Purta inele cu pietre prețioase deosebite, din care ieșeau raze strălucitoare. Ecaterina a auzit o voce spunând: „Aceste raze sunt harurile pe care Maria le cere pentru oameni.” Totuși, unele pietre prețioase nu iradiau nicio lumină. Ecaterina a întrebat: „De ce unele inele nu strălucesc?” Și i-a răspuns Maica Domnului: „Acestea sunt harurile pentru care ați uitat să mă rugați!” Deasupra capului Maicii Domnului se afla o rugăciune scrisă cu litere de aur: „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine!” Apoi imaginea s-a întors. Pe partea din spate erau douăsprezece stele și litera „M” inseparabil unită cu crucea. Sub aceasta, două inimi rănite din care ieșea o flacără. O inimă era rănită de un cerc de spini, iar cealaltă, străpunsă de o sabie. Acestea erau inimile lui Isus și Mariei unite în aceeași iubire față de oameni. Apoi Sora Ecaterina a auzit cuvintele: „Cere să se toarne o medalie după această imagine! Oamenii care o poartă mereu la ei și care spun cu pietate această scurtă rugăciune vor simți în mod deosebit protecția Maicii Domnului și vor primi haruri speciale. Harurile vor fi deosebit de bogate pentru cei care poartă cu încredere medalia.”

În anul 1832 au fost turnate 2.000 de medalii, exact în lunile în care în Franța bântuia o boală devastatoare – holera. Numai la Paris au murit 20.000 de oameni de holeră. Surorile Milostive împărțeau medalia Maicii Domnului la bolnavii din spitalele lor. Se petreceau numeroase vindecări miraculoase și convertiri – așa de multe, încât medaliei i s-a dat numele de „Medalia Miraculoasă”. Trei ani mai târziu au fost împărțite un milion de medalii. Când a murit Ecaterina Labouré, în anul 1876, erau împărțite deja un miliard de medalii în întreaga lume. Și tu poți purta această medalie: la lănțișorul de la gât, sau la brățara de la mână, sau la brelocul pentru chei sau la geanta ta de școală. Roagă-i pe părinții tăi, pe un preot, pe o călugăriță sau pe catehetul tău să-ți dăruiască „Medalia Miraculoasă” a Maicii Domnului. Medalia îți va aminti că Maica Domnului este mereu lângă tine și că te va ocroti. Vorbește cu ea, îndreaptă deseori către ea o scurtă rugăciune, cum este cea de pe medalie, și roag-o să te ocrotească pe tine, familia ta și lumea întreagă de rău și să dăruiască tuturor oamenilor iubire și pace. Pentru această unitate în iubire și pace în lume dorim ca, pe 18 sau 19 octombrie (dacă ești la școală), să ne rugăm Rozariul împreună cu milioane de copii din întreaga lume. Prin această rugăciune putem cere multe haruri pentru lumea întreagă.

Biroul eparhial de presă

„Astăzi, avem bucuria să ne rugăm împreună și am venit în mijlocul dumneavoastră cu acest gând: să mă alătur comunității de credință a parohiei și să înălțăm rugăciunea noastră către Dumnezeu, ca o jertfă de laudă”. Sunt cuvintele cu care Preasfințitul Vasile și-a început cuvântul de învățătură rostit în parohia ,,Sfântul Francisc” din Satu Mare, cu ocazia hramului acesteia. Sărbătoarea a avut loc duminică, 4 octombrie 2020.

„Sfântul Francisc, patronul parohiei, ne învață calea milostivirii, cu multe secole după Hristos și până la el, de asemenea, alți sfinți au întrupat și au dat această mărturie despre iubirea lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel se numără printre cei care ne învață milostivirea și iubirea lui Hristos. „În această duminică, prin mesajul evanghelic citit (Lc. 6, 31-36), ne apropiem de inima mesajului lui Hristos, a mesajului evanghelic, de centrul mesajului lui Hristos, un mesaj pe care Isus îl lasă moștenire ucenicilor lui, apostolilor și prin ei, tuturor celor care vor crede în El”, a spus Ierarhul. Mesajul este unul sublim, înalt, atât de înalt încât pare greu de ajuns, însă trebuie să fim siguri că Isus nu a dat niciodată un mesaj imposibil de trăit, de întrupat: „Poruncă nouă vă dau vouă, le spune Isus ucenicilor săi, să vă iubiți unul pe altul precum eu v-am iubit pe voi!”. Noi creștinii nu avem cum să ne angajăm în trăirea acestui mesaj doar prin forțele noastre proprii, ci cu ajutorul harului, a Spiritului Sfânt, cu ajutorul lui Hristos. „Niciodată nu vom reuși să atingem această învățătură sublimă a lui Isus dacă ne vom baza doar pe forțele noastre proprii pentru că avem experiența a ceea ce se întâmplă în lume și-n jurul nostru… Vedem cât suntem de umani, cât suntem de limitați, păcătoși și adeseori răi cu cei de lângă noi… Isus vine și ne propune tuturor să ieșim din această logică a umanului, a reciprocității și să intrăm într-o logică superioară a gratuității”... Atunci vom simți și ne vom bucura și mai mult de iubirea lui Dumnezeu.

Părintele Bârle Ovidiu a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru această vizită pastorală în comunitatea parohială „Sfântul Francisc”, care se bucură întotdeauna de prezența Eparhului în parohie, a mulțumit părintelui protopop Roman Dumitru, confraților preoți, credincioșilor parohiei și oaspeților, Consiliului Curatoral pentru implicare și prezența la sărbătoare.

Biroul eparhial de presă

În data de 29 septembrie 2020 a avut loc sesiunea de toamnă a Comisiei pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor din România. La întâlnirea care s-a desfășurat în modalitatea online, au participat preoții responsabili ai oficiilor diecezane pentru pastorația tineretului și tineri implicați în activitatea oficiilor. Lucrările au fost însoțite de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea Mare și responsabil cu pastorația tineretului în cadrul Conferinței Episcopilor din România, precum și de PS Cristian Dumitru Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș. Sesiunea de lucru a fost moderată de părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului.

În reflecția de deschidere, PS Virgil a evidențiat perspectiva din Exortația apostolică postsinodală Christus vivit potrivit căreia tinerii nu sunt doar viitorul ci și prezentul Bisericii și al societății. În raporturile familiale și de prietenie, precum și în parcursul educațional, tinerii sunt profund afectați de criza sanitară și, de aceea, Biserica noastră locală are datoria de a susține speranța lor și de a-i însoți în drumul de credință. Totodată, episcopul Virgil a apreciat munca responsabililor cu pastorația tineretului și i-a încurajat în misiunea lor insistând pe importanța rugăciunii care unește și întărește.

PS Cristian a subliniat impactul pandemiei în special asupra celebrărilor liturgice și transpunerea acestora în mediul online, în care suntem chemați să evanghelizăm. Această situație ne pune în dificultate deoarece încă nu avem instrumentele adecvate pentru a răspunde la acest gen de provocări, ce afectează semnificativ cultura întâlnirii.

Prima temă pusă în discuție a fost tocmai situația pastorației tineretului în diecezele și eparhiile din țară în contextul pandemiei. Elementele comune ale intervențiilor au evidențiat necesitatea prudenței și a respectării măsurilor sanitare, dar și încurajarea de a relua activitățile în condiții de siguranță, acolo unde este posibil.

În contextul crizei sanitare s-a decis amânarea pentru anul 2022 a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic, a cărei desfășurare era prevăzută la începutul lunii septembrie din anul 2021.

O atenție deosebită a fost acordată aspectului evanghelizării și formării tinerilor, dar și a întăririi comuniunii dintre ei la nivel național, prin intermediul mijloacelor și tehnologiilor de comunicare în masă.

Aspecte referitoarea la organizarea Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului, modalitatea de comunicare cu tinerii, propunerea de campanii care să sensibilizeze asupra anumitor realități au făcut parte din discuțiile purtate în sesiunea online a Comisiei pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor din România.

Pr. Felix Roca

A ieșit de sub tipar al treilea număr al publicației trimestriale a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, „Lumina Credinței”.

În debutul revistei găsim Mesajul papei Francisc, dat pentru Ziua Mondială de rugăciune pentru îngrijirea Creației. Părintele prot. can. Gîrboan Emil ne prezintă Canonul de Rugăciune către Domnul nostru Isus Hristos, în articolul cu titlul „Nu mă încredința folosinței omenești”. Urmează articolul „Trăirea credinței în vremuri de pandemie”, de pr. Vasile Trifoi și „Cultul sfinților – considerații omiletice” de pr. Ioan Balea.

În acest număr, părintele Lucian Lechințan, s.j., scrie despre arta lui Giotto, articolul cu titlul „Sub vălul Plautilei, Giotto și tripticul Stefaneschi de la Vatican”. Părintele Laurențiu Costin scrie articolul „Stima de sine și calitatea vieții”, iar părintele dr. Marusciac Florin apare cu titlul „Alergând spre fericire”. Profesorul dr. Cornel Munteanu scrie despre „Poezia de taină din reviste din exil – Poezia Regăsire de Mihai Cismărescu”, iar pr dr. George Nicoară aprofundează în acest număr al revistei „Lupta lui Iacob”. Urmează articolul „Considerații privind Conciliul Ecumenic Vatican I și Biserica Greco-Catolică Română”, semnat de către dna. Antoneta Turda și prezentarea parohiei Siret, realizată de pr. Vasile Daniel Pop. La pagina 29 găsim traducerea articolului „Viața veacului ce va să fie”, de Giandomenico Mucci, iar la pagina 32, pr. Taloș Marius, s.j., scrie despre cartea „In sinu Jesu”, articolul cu titlul „O carte stetoscop”.  

Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 5 Ron.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 27 septembrie, va fi celebrată cea de-a 106-a Zi Mondială a Migrantului și Refugiatului. Cu această ocazie, Excelența Sa Iosif Păuleț, responsabil cu pastorația Migranților și Refugiaților în Cadrul Conferinței Episcopale din România, ne invită să fim activi în a sensibiliza societatea cu privire la acești frați ai noștri.

Motto-ul zilei din acest an, ales de Papa Francisc este: „Asemenea lui Isus Cristos, constrânși să fugă”. În scrisoarea dată pe 21 septembrie, Episcopul de Iași a preluat îndemnul Papei Francisc și ne invită să „ne îndreptăm atenția asupra dramei evacuaților interni, o dramă adesea invizibilă, pe care criza mondială cauzată de pandemia COVID-19 a exasperat-o”.

Dramă peste dramă este așadar cea a refugiaților pe timp de pandemie, motiv pentru care Papa Francis ne îndeamnă cu multă căldură să contribuim cum putem și toți putem să dedicăm o rugăciune în această zi, în care suntem invitați să ne gândim la ei.

Papa și-a încheiat mesajul cu o rugăciune sugerată de exemplul sfântului Iosif, când a fost constrâns să fugă în Egipt pentru a-l salva pe Prunc:

Tată, tu ai încredințat sfântului Iosif ceea ce aveai mai prețios: pe Pruncul Isus și pe mama sa, pentru a-i proteja de pericole și de amenințările celor răi.

Dă-ne și nouă să experimentăm protecția sa și ajutorul său! El, care a simțit suferința celui care fuge din cauza urii celor puternici, fă ca să poată întări și proteja pe toți acei frați și acele surori care, forțați de războaie, de sărăcie și de necesități, părăsesc casa lor și țara lor pentru a porni la drum ca refugiați spre locuri mai sigure!

Ajută-i, prin mijlocirea sa, să aibă forța de a merge înainte, întărirea în tristețe, curajul în încercare!

Dăruiește celui care îi primește un pic din duioșia acestui tată drept și înțelept, care l-a iubit pe Isus ca pe un adevărat fiu și a sprijinit-o pe Maria de-a lungul drumului!

El, care câștiga pâinea cu munca mâinilor sale, să se îngrijească de cei cărora viața le-a luat totul și să le dea demnitatea unui loc de muncă și seninătatea unei case!

Îți cerem asta prin Isus Cristos, Fiul tău, pe care sfântul Iosif l-a salvat fugind în Egipt, și prin mijlocirea Fecioarei Maria, pe care el a iubit-o ca soț fidel după voința ta. Amin.

Talida Trifoi – Biroul Eparhial de presă

Duminică, 20 septembrie 2020, a avut loc sfințirea bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Satu Mare. 

Biserica a fost consacrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, Eparh de Maramureș. Au participat la eveniment: Înalt Preasfinția Sa Péter Fülöp Kocsis, Arhiepiscop și Mitropolit de Hajdúdorog, pr. protopop Șimon Cornel și alți preoți invitați la evenimentul parohiei de limbă maghiară, a cărui păstor este părintele Stan Zsolt-József.  

Mitropolitul Fülöp Kocsis, în predica rostită, a făcut o paralelă între destinația veche a clădirii, fiind fosta centrală termică de unde locuitorii orașului au primit apa caldă și căldura în locuințele lor, iar odată cu botezul altarului și sfințirea clădirii prin stropirea cu apă sfințită și mirungere, „ea devine sursa de căldură spirituală, foc care vine din Euharistie”. „Când am făcut înconjurul bisericii, am înconjurat și un bloc cu zece etaje care este lipit de clădirea bisericii. Dumnezeu, atunci când își rezervă lăcașul. nu îl separă de lume, ci rămâne, în același timp, legat de lume”, a afirmat ÎPS Fülöp. A vorbit apoi despre sfântul ocrotitor al acestei biserici și a îndemnat credincioșii să devină profeți asemenea lui: „Sfântul ocrotitor al bisericii este Sf. Ioan Botezătorul, care era premergător. Acesta, împreună cu profeții care sun pictați pe pereții bisericii, ne indică drumul spre altar, spre împărăția cerurilor. Responsabilitatea noastră este sa devenim profeți înflăcărați de iubirea lui Dumnezeu. Nu ajunge să împlinim poruncile, cu un suflet de Vechi Testament, sa fim „buni", ci trebuie sa fim profeți, cu spiritul lui Isus, Spirit al Noului Testament, care a fost chemat în această zi pe altar, pe această clădire, și cu ajutorul aceluiași spirit să fim transformați în profeți, nu din inițiativă proprie, ci prin puterea lui Dumnezeu, care ne dă această vocație”, a spus Mitropolitul de Hajdúdorog.

La finalul celebrării, Preasfințitul Vasile a înmânat părintelui administrator parohial Stan Zsolt-József Diploma de Merit Bisericesc „cu ocazia sfințirii bisericii, pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult și înfrumusețarea acestuia prin pictură”. De asemenea, a înmânat Crucea pectorală părintelui Adalbert Pallai, în semn de recunoștință pentru toată munca depusă în renovarea bisericii „Sfântul Nicolae”, dar și în renovarea acestei biserici și pentru toată munca pastorală depusă în cadrul Eparhiei noastre. Părintele se numără printre preoții care au activat și în clandestinitate.

Preasfințitul mulțumit cu drag celor care au participat la sărbătoarea parohiei din Satu Mare: Preafericirii Sale Péter Fülöp Kocsis, reprezentanților guvernului maghiar, ai Consiliului Județean Satu Mare, tuturor oaspeților, preoți și credincioși deopotrivă.

Date despre parohie

Parohia ,,SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL” a fost înființată în anul 2012 prin decretul nr. 736/26.10.2012, iar la data de 1 noiembrie 2012 a fost numit părintele Stan Szolt-József ca Administrator parohial al nou-înființatei parohii. Până la înființarea parohiei, credincioșii au frecventat parohia greco-catolică de limbă maghiară ,,Sfântul Nicolae” din Satu Mare, fiind păstoriți de părintele Pallai Adalbert. Datorită faptului că un mare număr de credincioși locuiau în zona malului stâng al râului Someș, s-au făcut demersuri la Primăria Satu Mare și în 2008 s-a obținut o veche centrală termică în vederea transformării acesteia într-un lăcaș de cult. Lucrările de renovare și modernizare a centralei termice s-au desfășurat între anii 2010-2012, sub supravegherea părintelui Pallai Adalbert. Prima celebrare liturgică a avut loc în data de 24 Iunie 2012, de sărbătoarea ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” iar o dată cu înființarea parohiei și cu numirea părintelui  Stan Szolt-József  au început celebrările liturgice specifice statutului de parohie.

Iconostasul a fost instalat în anul 2019 și tot în acest an au început lucrările de pictură murală a bisericii.

Biroul eparhial de presă

În zilele 14-17 septembrie 2020, s-a desfășurat prima serie de exerciții spirituale anuale pentru preoții din Eparhia de Maramureș. Reculegerile au avut loc la mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare și au fost ținute de părintele Henryk, preot iezuit de origine poloneză.

În deschiderea exercițiilor, luni seara, 14 septembrie, părintele Henryk a invitat participanții să mediteze la sărbătoarea Sfintei Cruci, iar ideea centrală a fost: „bobul de grâu care, după ce moare, aduce rod”.

Marți, 15 septembrie, preoții au meditat, în cursul dimineții, la „Figura Bunului Păstor”, folosind ca suport mai multe texte biblice. Aceștia au fost invitați să privească la Isus și să conștientizeze faptul că El este modelul Bunului Păstor pentru orice preot.

Au folosit, de asemenea, ca suport, Scrisoarea Papei Francisc adresată preoților, din 4 august 2019 și au meditat asupra celor 4 trăsături ale păstorului celui bun, care reies din ea: durerea (compasiunea față de cei aflați in durere), recunoștința, curajul, lauda (adusă lui Dumnezeu).

În cursul după-amiezii, participanții la exerciții au meditat la „Împrospătarea zelului preoțesc”, care este posibilă prin rugăciunea constantă, redescoperirea zelului și a iubirii de la începutul preoției și încrederea în providența dumnezeiască.

Miercuri, 16 septembrie, preoții s-au recules în jurul ideii că ei sunt chemați să-l imite pe Hristos, căutând mereu să facă voia Tatălui, iar în ziua de joi, ziua finala, au meditat la speranța și încrederea în providența divină. Făcând apel și analizând situația de pandemie în care ne aflăm, părintele formator a îndemnat preoții să facă un exercițiu de credință și să mediteze la cum Dumnezeu este mereu prezent și interesat de situația omenirii, deci și de această situație. De asemenea, prin credință noi afirmăm că, deși avem impresia că trăim o situație de haos, lui Dumnezeu nu-i scapă niciodată vreo situație de sub control. Soluția noastră este deci aceea de a spera și a ne pune încrederea în El.

Exercițiile spirituale pentru preoți se desfășoară anual, în mai multe serii, astfel ca toți să poată participa. Ele cuprind momente de rugăciune, meditație, frățietate și împărtășire. În acest an, se vor relua în 5-8 octombrie și vor fi găzduite de mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației.

Biroul eparhial de presă

O înălțătoare Sfânta Liturghie a marcat, marți 8 septembrie 2020, în Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare Maria, serbarea hramului parohiei din Pomi, Protopopiatul Satu Mare. A avut loc și binecuvântarea noii bisericuțe de lemn din localitate, astfel că mirenii acestei parohii, după zeci de ani petrecuți în diverse locații, au un lăcaș de cult unde îl pot sluji pe Dumnezeu cuviincios. Credincioși din parohiile Protopiatului și din Pomi, precum și fii satului au ales să participe în număr mare la acest moment al bucuriei, răspândiți în curtea încăpătoare din fața noii biserici parohiale din Pomi. 

Programul Sărbătorii s-a desfășurat cu participarea părintelui protopop Ioan Sălăgean, protopop de Seini și a cuprins: rânduiala sfințirii mici a apei, urmată de binecuvântarea bisericii cu apă sfințită și rugăciunile aferente acestui oficiu. Oficiul a fost urmat de Sfânta Liturghie. 

În calitate de administrator parohial, am celebrat Sfânta Liturghie alături de părintele protopop și alături de ceilalți preoți invitați: pr. Ion Sas - fost paroh în Pomi, pr. Dorin Soponar - fost paroh în Pomi, pr. Mihai Hort paroh Borlesti, pr. Viorel Tibil, fiu al satului prin alianță, pr. Protoegumen Ermil și pr. Ieromonah Leon. 

În cuvântul de învățătură, pr. protopop a vorbit despre bucuria Sărbătorii Nașterii Preasfintei Fecioare Maria. Adresând un cald cuvânt de recunoștință credincioșilor și comitetului parohial, precum și preoților care de-a lungul anilor au slujit și slujesc în această comunitate, mulțumindu-le „în primul rând pentru rugăciunea lor și osteneala lor pentru ca aceasta biserică sa fie gata de celebrare”. 

Mulțumim în primul rând Preasfințitului Vasile Bizău pentru ajutorul spiritual și material din ultimul an în care biserica s-a ridicat, preoților și credincioșilor care au fost prezenți la eveniment, precum și fiilor satului pentru aportul financiar și disponibilitatea în concretizarea acestui proiect! Mulțumim autorităților locale din Pomi, primarului acestei comune. 

Nădăjduind ca această frumoasă sărbătoare a umplut sufletele credincioșilor cu alese haruri din partea Maicii Sfinte, ne încredințam întru totul inimii ei de Mamă iubitoare! 

Pr. Pop Daniel

Marți, 8 septembrie 2020, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, părintele Jurja Ionel, paroh de Odoreu, și-a aniversat 40 de ani de preoție. Bucurosul eveniment a fost marcat în biserica greco-catolică din Odoreu printr-un Te Deum de mulțumire, cu participarea Preasfințitului Vasile Bizău, a părintelui Protopop Roman Dumitru și a altor preoți apropiați părintelui, printre care fratele de sânge al părintelui, Jurja Alexandru, Protoegumen al Ordinului Bazilian din România.

Prin Te Deum-ul celebrat, „Am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a revărsat asupra Bisericii Sale, asupra noastră, a tuturor, asupra dumneavoastră, asupra țării noastre, asupra preoților. Pentru că astăzi, venind să-l onorăm pe Părintele Ionel, să-l felicităm și să-i fim alături și să ne rugăm împreună, nu facem decât să cinstim taina preoției; taina preoției, care este atât de frumoasă și de prețioasă în ochii lui Dumnezeu și în ochii oamenilor. Pentru că prin taina preoției, lăsată de sus de Mântuitorul Hristos ca și dar, El însuși se face prezent și lucrează în Biserică. El însuși, în mod misterios, se face prezent, cu fiecare generație, în această slujire preoțească, pentru că preotul în numele lui Hristos slujește, în numele său învață Cuvântul evangheliei, învățătura Bisericii Sale… De aceea, în slujirea preoțească este prezentă slujirea lui Hristos, marele preot.

Este un moment oportun să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru taina preoției, iar astăzi în mod deosebit, pentru taina preoției pe care i-a dăruit-o părintelui Ionel Jurja”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău, înainte de a-i înmâna diploma De Merit Bisericesc, „În semn de prețuire pentru întreaga activitate pastorală desfășurată în Eparhia noastră și pentru slujirea cu devotament a Bisericii lui Hristos”.

Părintele Jurja este printre puținii preoți care au mai rămas din generația celor care au activat în clandestinitate, o perioadă de mari încercări pentru Biserica noastră, care își desfășura activitatea în catacombe.

Din partea Primăriei și Consiliului Local Odoreu, domnul primar Pop Dumitru Dorel i-a înmânat părintelui Jurja Ionel Diploma de Cetățean de Onoare al comunei, „În semn de înaltă apreciere pentru cei 40 de ani de activitate desfășurată în folosul comunei și al cetățenilor”.

Prezenți la eveniment au fost părintele ortodox și domnul pastor de la biserica reformată din localitate.    

Pr. Ionel Jurja mulțumit tuturor călduros pentru prezență și pentru onorurile acordate în acest moment aniversar. A vorbit despre ziua hirotonirii sale ca preot de către Episcopul Ioan Dragomir, pe 7 septembrie 1980, „într-o zi de duminică devreme, când lumea încă dormea, pentru a nu trezi suspiciuni…”.  Părintele își amintește cum Preasfințitul Dragomir îl avertizase că se pune în pericol, că va fi urmărit sau poate chiar arestat și trebuie să fie conștient de acest lucru, dar și cum, ceea ce l-a motivat cel mai mult să aleagă acest drum a fost îndemnul părintelui său spiritual, actualul Episcop de Lugoj, Alexandru Mesian, care spunea: „Biserica noastră greco-catolică nu are voie să moară și are nevoie de preoți tineri”. Acest îndemn l-a motivat să înceapă drumul slujirii preoțești în urmă cu 40 de ani.

Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Curatoral din Parohia Odoreu, în semn de apreciere și respect pentru cel care le este paroh de 16 ani. 

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă