Sâmbătă, 27 Aprilie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare a fost gazda unui eveniment deosebit în seara zilei de 26 aprilie 2024, organizat de Protopopiatul Greco-Catolic Baia Mare. Evenimentul intitulat „Să pregătim Ierusalimul sufletului pentru Hristos” a adunat la biserica „Sfânta Cruce” numeroși credincioși dornici să își aprofundeze credința și să trăiască momente de reflecție și întărire spirituală.

Organizată de Pr. can. Gîrboan Emil, Protopop al Protopopiatului Baia Mare, această seară de rugăciune a fost structurată în mai multe segmente menite să faciliteze întâlnirea personală cu Dumnezeu și introspecția.

Programul a cuprins meditații, celebrarea Sfintei Liturghii a Darurilor Înainte-Sfințite, Calea Sfintei Cruci și Dupăcinarul cel Mare.

Evenimentul a fost binecuvântat cu prezența preoților care au adus un aport semnificativ în cadrul programului, oferind asistență spirituală și îndrumare tuturor celor prezenți. Amintim astfel pe Pr. Costin Laurențiu, parohul gazdă de la biserica „Sfânta Cruce”, Pr. dr. Tîmbuș Ioan, Pr. Costin Gheorghe, Pr. dr. Marușciac Florin - Paroh al Parohiei „Sfântul Anton”, Pr. dr. Manu Mircea - Vicar Parohial al Parohiei „Sfântul Anton”, Pr. Balea Ioan - Vicar judecătoresc și Paroh al Parohiilor Tăuții Măgherăuș și Bușag, Pr. Șimonca Mihai - Capelan al Misiunii Greco-Catolice „Spitale” - Pr. Cînța Mircea, Paroh al Parohiei Mocira și Pr. Trifoi Vasile - Paroh al Parohiei Ferneziu.

Evenimentul nu a fost doar o ocazie de rugăciune, ci și una de comuniune spirituală, unde credincioșii au avut oportunitatea să împărtășească un timp de calitate în prezența Domnului și să se spovedească, reînnoindu-și astfel angajamentul lor față de viața creștină. Prin aceste inițiative, Protopopiatul Greco-Catolic Baia Mare își confirmă angajamentul de a susține și încuraja viața spirituală a comunității, oferind constant oportunități de creștere spirituală și de aprofundare a vieții de credință. Seara de rugăciune și spovadă de la biserica „Sfânta Cruce” va rămâne în memoria participanților ca un reper de reflecție spirituală și de întărire a legăturii lor cu Hristos.

Tudor Gîrboan (Radio Maria România)

 

 

 

De sărbătorile Intrării Domnului în Ierusalim (Florii) și „Învierea Domnului”, Preasfinția Sa Vasile Bizău va celebra după următorul program:   

Duminică, 28 Aprilie 2024 – Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile

Parohia „Sfânta Maria”, Baia Mare

  • Ora 09.15 – Utrenia
  • Ora 10:00 Sfânta Liturghie

Joia Mare, 2 Mai 2024, Parohia „Sfânta Maria”, Baia Mare

  • Ora 10:00 - Vecernia unită cu Sf. Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și Oficiul Spălării picioarelor
  • Ora 18:00 - Denia celor 12 Evanghelii ale Patimilor

Vinerea Mare, 3 Mai 2024, Parohia „Sfânta Maria” Baia Mare

  • Ora 18:00 - Denia Prohodului Domnului

Sâmbăta Mare, 4 Mai 2024, Parohia „Sfânta Maria” Baia Mare

  • Ora 08:00 - Vecernia unită cu Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
  • Ora 23:45 - Utrenia Învierii Domnului

Duminică, 5 Mai 2024, Învierea Domnului - Sfintele Paști – Parohia „Sfânta Maria” Baia Mare

  • Ora 09:00 - Sfânta Liturghie Arhierească

Luni, 6 Mai, A  Doua Zi de Paști – Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Satu Mare

  • Ora 10:30 - Sfânta Liturghie Arhierească

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Sâmbătă, 11 mai 2024, va avea loc pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, care se va desfășura după următorul program:

- Ora 9:00 - Procesiune de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

- Ora 10:30 - Sfânta Liturghie Arhierească.

Pe pământul pe care se fac pelerinaje de mai mult de 20 de ani, se ridică Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, a cărui piatră de temelie a fost pusă în urmă cu doi ani, pe 14 mai 2022. „Piatra aceasta de temelie pe care azi am sfințit-o „cuprinde toată memoria trecutului, dar este și baza unui viitor, un viitor al țării noastre pe care o dorim liberă, pentru că de aici va fi o chemare la unitate, o chemare la sfințenie, o chemare la bucurie”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău, în cadrul evenimentului din mai 2022.

Dacă în anul 2022 s-a construit fundația, demisolul și ulterior s-a ajuns la cota 0, în acest moment este în desfășurare construirea zidurilor bisericii propriu-zise, nivel care continuă până la cota 8.90.

Toate sunt posibile cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al dumneavoastră, celor care continuați să vă implicați în proiectul păstrării memoriei martirilor și mărturisitorilor români ai secolului XX!

Biroul eparhial de presă

 

 

 

A ieșit de sub tipar, la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare, cel mai recent număr al revistei eparhiale „Lumina Credinței” (Nr. 1 (50) – Martie 2024).

Revista se deschide cu mesajul citit de Papa Francisc la rugăciunea Angelus duminică, 10 martie 2024, În fața lui Isus nu există secrete și continuă cu articolul Pr. can. Emil Gîrboan Răsărit-a primăvara postului și floarea pocăinței.

La pagina 5 regăsim textul scris de pr. Vasile Trifoi, cu titlul Inteligența artificială și pacea, urmat de un interviu dat de doamna Coman Mirela, președinta eparhială a Reuniunii Mariane, jurnalistei Maria Stoica. Textul se intitulează În slujba credinței și comunității.

Pr. dr. Vasile Iusco scrie în această publicație despre Petru Pavel Aron: Arhiereul cărturar al Blajului, iar doamna Antoaneta Turda semnează articolul Dilemele provocărilor,  în care prezintă cartea „Provocarea Ierusalimului: O călătorie în Țara Sfântă”, scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt. Articolul Semnul lui Iezechia este semnat de Pr. Cornel Dîrle, iar pr. Emil-Marian Ember vine în acest număr cu articolul Moralism, moralitate și criza noastră cea de toate zilele.  

Despre Pocăința în Vechiul Testament scrie Pr. Laurențiu Costin, iar Silvia Pleșa vine cu titlul Întâlnirea cu arta: un exercițiu spiritual.

Pr. dr. Florin Marușciac tratează articolul Darul păcii, iar Adriana Zaharia, Voluntariatul ca formă de comunicare a mesajului Bisericii.

La pagina 35 a revistei regăsim articolul Rolul mass-mediei în viața tinerilor, scris de prof. Adrian Roman, iar Pr. Vasile Daniel Pop ne prezintă în acest număr Parohia „Sfântul Nicolae” din Budești.  

Urmează articolul „Sufletul și-l imaginează pe Dumnezeu” de Nicolas Steeves S.J., preluat din revista La Civiltà Cattolica, nr. 4168, an 175, 17 februarie - 2 martie 2024, tradus de pr. George Nicoară. Același autor semnează ultimul articol al revistei, cu titlul Undeva între deșert și pâine.

Revista se poate achiziționa din parohii și de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

Peste 100 de elevi au participat sâmbătă, 13 aprilie 2024, la faza eparhială a Olimpiadei de religie greco-catolică, desfășurată la Școala Gimnazială „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, respectiv Colegiul National „Ioan Slavici” din Satu Mare.

Ziua a debutat cu salutul și încurajarea Preasfinției Sale Vasile Bizău, prezent la rugăciunea de început a concursului, la Baia Mare: „Pe lângă acumularea de cunoștințe, această disciplină este legată de viața spirituală, de profunzimea vieții omenești, iar voi, cei care participați azi la concurs sunteți doritori de a descoperi, dar mai ales de a fi oameni frumoși, care  dobândesc virtuțile și care pot să trăiască bine în lumea aceasta. Este un concurs, dar și o descoperire de valori”, a afirmat Ierarhul, urând mult succes copiilor și rostind o  rugăciune împreună cu aceștia. 

La Satu Mare, salutul și încurajarea de debut de olimpiadă au fost rostite de părintele vicar general Florin Fodoruț, care i-a felicitat pe elevii ce au avut curajul să se înscrie la olimpiada de religie, materie care „ne pregătește spre a trăi frumos și cu folos nu doar viața pământească, oferindu-ne și codul prin care putem citi întreaga cultură artistică a Occidentului, dar mai presus de toate, ne învață să prețuim și să căutăm cu dinadinsul ceea ce rămâne pentru eternitate”. Urându-le succes și exprimându-și dorința ca dintre participanți Dumnezeu va chema la vremea cuvenită măcar pe unul dintre băieți la Preoție, s-a rugat Spiritului Sfânt ca să-i însuflețească.

De la ora 10:00, toți elevii s-au concentrat spre a rezolva cât mai bine proba scrisă, iar testele au fost corectate și s-au primit rezultatele în aceeași zi. Cincisprezece elevi de clasele V – XII din eparhie (8 din Satu Mare și 7 din Maramureș) s-au calificat pentru faza națională de religie catolică, care va avea loc la Ciofliceni, Jud. Ilfov, în zilele 8-12 mai a.c.

„Aceasta a fost o ediție deosebită de olimpiadă, întrucât am organizat o Comisie Județeană comună de religie greco-catolică și penticostală. Îl putem numi un eveniment ecumenic”, a afirmat d-nul prof. Roman Adrian, inspector de religie la Satu Mare, care a mulțumit părintelui vicar Florin Fodoruț, părintelui protopop Eduard Fischer, preoților și profesorilor implicați, dar și conducerii Colegiului Național „Ioan Slavici” pentru găzduire.

„Concursul a decurs foarte bine, fiecare elev s-a întors acasă mai bogat spiritual, mai ales că toți au primit de la Preasfinția Sa Vasile câte o carte de rugăciuni, care să le fie hrană spirituală și amintire a acestui eveniment”, a afirmat la final pr. prof. dr. Ioan Codrea, inspector de religie pentru Județul Maramureș, care a mulțumit la rândul său tuturor celor implicați: preoți, profesori, precum și doamnei director de la Școala Gimnazială „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, pentru primire și implicare.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Ca în fiecare an, în Duminica închinată Sfintei Cruci, s-a desfășurat și în acest an, duminică - 7 aprilie 2024, rugăciunea „Calea Crucii”, organizată de către Asociația Reuniunea Mariană împreună cu surorile baziliene, în curtea mănăstirii „Sfânta Maria” din Baia Mare.

Numeroși credincioși și preoți din eparhie s-au reunit în rugăciune spre a parcurge patimile suferite de Isus pe drumul crucii, drum pe  care Hristos a ales să-l facă din iubire pentru noi, pentru a ridica păcatele întregii lumi.

Să ne gândim și să medităm la un moment specific din parcursul patimilor Domnului și anume acela în care Isus, purtându-și Crucea, se întâlnește cu Preasfânta Sa Mamă (starea a IV-a), a îndemnat părintele Fârte Ioan (spiritual al  asociației RM), aducând în lumină modul în care Maica Domnului ne însoțește și pe noi în perioadele de dificultate și de încercare. Iar a fi însoțiți de Sfânta Fecioară înseamnă si a-i urma exemplul, imitând ascultarea Sa în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Fecioara Maria a ascultat abandonându-se planului pe care Domnul îl avea cu Ea. „Întâlnirea lui Isus cu Preasfânta Sa Mamă ne învață și pe noi să privim cu mai multă speranță  această realitate în care ne aflăm, să ne privim viața cu credință, pentru că prin credință putem să privim spre izvorul de înțelepciune care izvorăște din drumul patimilor Domnului”.

„Aducem mulțumiri surorilor baziliene care ne găzduiesc și se implică anual în organizarea acestui frumos eveniment, părintelui spiritual și tuturor preoților și credincioșilor prezenți, cu care ne-am unit în rugăciune, dar și doamnei Anuta Mociran, președinta RM din Mocira, care interpretează în acest an priceasna de la final” a afirmat doamna Coman Mirela, președinta eparhială a Reuniunii Mariane.  

Seara s-a încheiat cu meditație personală și o agapă frățească în curtea surorilor.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

În acest an, olimpiada de religie greco-catolică, faza eparhială, va avea loc sâmbătă, 13 aprilie 2024, la Școala Gimnazială „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, respectiv la Colegiul National „Ioan Slavici” din Satu Mare.

Ziua va debuta cu festivitatea de deschidere, care se va desfășura de la ora 9.30 și în continuare, cei peste 100 de copii înscriși în ambele județe vor susține, de la ora 10:00, proba de concurs. Rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, la ora 16:00. 

La olimpiadă participă elevii de clasele V – XII, iar câștigătorii vor merge la faza națională, care se va desfășura la Ciofliceni, Jud. Ilfov, în zilele 8-12 mai a.c.

Biroul eparhial de presă

 

 

Duminică, 24 martie, 1-a din Post, numită și ”A Dreptei Credințe. Chemarea la apostolat” și totodată Înainteserbarea Bunei-Vestiri, la Biserica Greco-Catolică ”Preasfânta Inimă a lui Isus” din satul Mocira s-au făcut noi primiri în Reuniunea Mariană.

Cele cinci candidate: Saveta, Victoria ,Angela, Cristina și Floare, s-au dovedit vrednice de a fi primite între fiicele alese ale Preacuratei Fecioare Maria. Ele s-au alăturat prin rugăciune, cu inima deschisă și sufletul curat, celorlalte marianiste din această frumoasă parohie.

Într-o atmosferă plăcută, în biserica frumos împodobită, pregătită cu multă grijă pentru Sărbătoarea Buneivestiri, părintele protopop de Baia Mare, pr.Emil Gârboan, părintele paroh, pr.Mircea Cînța și părintele Osoian Paul au oficiat cu multă evlavie Sfânta Liturghie. În cadrul acesteia a avut loc și Rânduiala primirii în Reuniune. Candidatele au rostit în mod solemn dedicația lor de slujire față de Preacurata Fecioară Maria, propunându-și cu tărie ca neîncetat să îi servească în liniște, cu credință și iubire.

Părintele Emil Gârboan a vorbit în predica sa despre semnificația acestei duminici și ne-a invitat să medităm în mod special un verset din lectura evanghelică a zilei: ”Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.”(In 1, 48).

La finalul Sfintei Liturghii, candidatele au primit Diploma de Marianistă și Medalia Fecioarei Imaculate, ca aducere aminte, pentru totdeauna, de Patroana lor cerească. Întreaga Biserică a intonat Imnuri de laudă Preacuratei Fecioare Maria. Oficiul liturgic s-a încheiat cu o poză de grup, atât marianistele nou-primite cât și celelalte marianiste din parohie înconjurând cu drag preoții celebranți, cu speranță și încredere deplină în Maica Domnului.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru frumoasa manifestare în cinstea Preacuratei Sale Mame.

Mulțumim tuturor marianistelor care, cu multă discreție și dragoste, au muncit pentru ca primirea în cadrul Reuniunii Mariane să fie făcută cu atâta căldură. Cântăm și noi, cu întreaga Biserică, Troparul sărbătorii:

”Astăzi începuturile bucuriei a toată lumea cu veselie mai înainte să le prăznuim: că iată Gavriil vine, cu frică și cu minunare aducând Fecioarei bunele vestiri: Bucură-te, Cea plină de dar, Domnul e cu tine.” 

Coman Mirela,

președinta eparhială a Reuniunii Mariane

 

 

„Din evanghelia sărbătorii putem să deducem că sunt trei locuri în care Dumnezeu îl cercetează cu prezența Sa pe om, așa cum a cercetat-o pe Maria în Nazaret. În primul rând, este locul în care Ea trăiește, casa Ei; al doilea este spațiul în care trăiește, locul de care este legată și al treilea este viața Ei, trupul Ei. Așadar, trei spații pe care Dumnezeu le cercetează: casa noastră, acolo unde noi trăim, în cotidianitate, în familie, acolo unde încercăm să transmitem valorile și să-i învățăm pe cei mai mici să-L caute pe Dumnezeu pentru că viața aceasta își are împlinire în măsura în care faci acest parcurs, nu doar al creșterii intelectuale, culturale, ci și al creșterii spirituale”. Sunt cuvintele rostite atât de frumos de către Preasfinția Sa Vasile Bizău în Biserica „Bunavestire” din Baia Mare duminică, 24 martie 2024, cu ocazia hramului parohiei.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de către Ierarhul de Maramureș împreună cu părinții slujitori ai parohiei: pr. Albu Cristian - paroh, pr. Angel Zareczki și pr. George Nicoară, precum și cu preoții Mircea Indrea și Mureșan Vasile, de la parohia Sfânta Maria Baia Mare.

Dumnezeu ne cercetează acolo unde noi trăim, în casa noastră deoarece El caută colaboratori, a punctat PS Vasile: „A cercetat-o pe Maria în casa din Nazaret și Ea consimte. Dumnezeu caută oameni care să spună DA, care să lucreze împreună cu El la Planul Său și Planul lui Dumnezeu este unul atât de măreț, este planul abundenței de viață, al plinătății de viață, al mântuirii”, a explicat Arhiereul.

În ce privește a doua dimensiune, a locului, Dumnezeu a cercetat-o pe Maria în Nazaret, loc umil, neînsemnat, dar loc ales de Dumnezeu. În ziua de azi, când am putea fi oriunde, și noi trăim acolo unde alegem să trăim, inclusiv locul în care venim să ne închinăm Domnului este o alegere pe care o facem.

„Al treilea spațiu în care Dumnezeu locuiește și unde El cercetează este cel al inimii omului. Maria aude vocea Îngerului pentru că poate auzi și discerne între multele voci, deoarece în inima ei este casa ei, sunt valorile  ei și acolo Dumnezeu o cercetează”, a explicat Preasfinția Sa Vasile, îndemnând credincioșii: „Să ne propunem să fim un semn al iubirii lui Dumnezeu acolo unde trăim”.

În cadrul celebrării Asociația Reuniunea Mariană a primit în cadrul său noi membre din parohie, prin ritualul de primire care presupune angajamentul public de a respecta regulile asociației și a fi devotate toată viața Maicii Domnului.

„Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a cercetat cu harul Său și ne-a dăruit Trupul și Sângele Său. Mulțumim Maicii Preacurate pentru că ne-a dăruit această frumoasă sărbătoare a Bunei Vestiri, în care ne-a adunat din nou împreună. Mulțumim Preasfinției Voastre pentru cercetarea pe care ați făcut-o astăzi prin prezența dumneavoastră, pentru întărirea în credință și îndemnul de a ne regăsi valorile, de a ști și a prețui casa noastră, care este biserica. Este o mare bucurie pentru comunitatea noastră că sunteți în mijlocul nostru și vă așteptăm cu mult drag de fiecare dată”, a afirmat la final părintele paroh Albu Cristian, mulțumind totodată confraților preoți, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor care s-au unit la sărbătoarea parohiei.

Biroul eparhial de presă

 

Duminica a 36-a după Rusalii (17 martie 2024), numită a lăsatului sec de brînză, în afară de a fi ultima zi pregătitoare în vederea începutului Postului Mare al Sfintelor Paști, pentru Parohia Greco-Catolică „Sfântul Iosif” Satu Mare a mai oferit bucuria sărbătorii patronului protector al comunității parohiale. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de părintele protopop Eduard Fischer, avându-i alături la Masa Altarului pe părintele Nicu Huzău din Parohia Botiz, precum și pe părintele paroh Cristian Sabău, împreună cu un număr mare de credincioși creștini, atât ai Parohiei „Sfântul Iosif”, cât și veniți de prin alte părți. Cântările liturgice ale Sfintei Liturghii au fost asigurate de corul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, dirijați de către doamna Aurelia Ciuclean.

În cuvântul de învățătură, părintele protopop Eduard Fischer a făcut o scurtă retrospecție asupra mesajelor scripturistice ale duminicilor precedente, pentru a creiona o sinteză a principalelor aspecte de conduită personală creștină, mai ales când acesta se află în fața unui timp liturgic special, care îi poate oferi multe beneficii spirituale și o autentică pocăință trăită și pusă în act în dinamica marii sărbători a Misterului Pascal. Apoi, pe fundamentul acestor prime reflecții, părintele protopop a reliefat viața și misiunea specială a Sfântului Iosif, soțul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și tatăl adoptiv al Mântuitorului Isus Cristos. Necesitatea acestor două persoane este fundamentală în raport cu economia mântuirii, în care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut și om adevărat, iar pentru a împlini această condiție avea nevoie de o familie. Dincolo de a gira preceptele legale, care îi cereau unei femei să nu trăiască adulterin, prin asumarea paternității pe care o face Sfântul Iosif, atât Preacurata Fecioară Maria cât și fiul Isus au primit legitimitate publică în fața legii mozaice. Apoi, rolul Sfântului Iosif merge mai departe, fundamentând și parcursul mesianic al Mântuitorului, deoarece prin paternitatea oferită, descendența davidică, aparținătoare tribului lui Iuda, este astfel garantată, în conformitate cu toate profețiile. Nu în ultimul rând, talia personală a Sfântului și Dreptului Iosif îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai venerați sfinți ai Bisericii, mai ales în spiritualitatea apuseană, unde pomenirea liturgică a acestuia este aproape omniprezentă în toate canoanele de rugăciune ale Bisericii, drept pentru care Sfântul Iosif oferă un larg patronaj spiritual atât Bisericii, familiilor creștine, cât și soților creștini, care sunt invitați în a-i urma exemplul de fidelitate, bunătate și credință.  

După celebrarea Sfintei Liturghii și recitarea rugăciunilor specifice de venerare a Sfântului Iosif, făcând mulțumirile de cuviință, părintele paroh Cristian Sabău a invitat toată comunitatea prezentă și la bucuria agapei frățești.

Protopopiatul SM

 

 

 

Pagina 1 din 112