Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro
Duminică, 02 Mai 2021 00:00

Pastorală Paști 2021

pasti 2021

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea
Învierii Domnului 2021

 

Vă fac cunoscută, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o,

întru care și stați, (…) Căci v-am dat, întâi de toate ceea ce și eu am primit,

că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi și că a fost îngropat

și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece. (1Cor.15,1-4)

         

Onorați părinți preoți,

Cuvioase persoane consacrate,

Dragi credincioși,

„În celebrările Pascale, Biserica încearcă să concentreze mesajul bogat al mântuirii noastre. Cu celebrarea din Joia Mare, începem celebrările dedicate misterului patimii, morții și Învierii Domnului nostru Isus Hristos, Paștele Său și al nostru”, a afirmat PS Vasile, în cadrul Sfintei Liturghii din Joia Mare (29 aprilie 2021), la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.  

Faptul că Isus și-a dat jos haina  și a  făcut acest gest la care niciunul dintre ucenici nu se aștepta este simbol al celui cu care El vrea să se asemene, este imaginea sclavului, „iar prin gestul spălării picioarelor ucenicilor, Isus se pune în condiția servilă a robului. Prin aceasta, i-a învățat pe toți, prin gesturi și atitudine, profunzimea misterului iubirii lui Dumnezeu, care nu poate fi cuprins de mintea noastră”, iubirea gratuită a Tatălui pentru noi.

 

Joia Mare este ziua în care Isus a instituit cele două Taine: Euharistia și Preoția

 „În acestă zi, a explicat Ierarhul, Biserica face memoria gesturilor lui Isus de la ultima cină, face memoria Tainei Preoției, pe care o actualizează în celebrarea liturgică și Preoția este legată de Taina Euharistiei. În gestul dăruirii de sine, Isus lasă în memoria noastră, a celor de astăzi, care participăm la această celebrare, persoana Sa. Noi toți suntem boabe care se fărâmițează și se amestecă pentru a forma un aluat care să dospească și să devină pâine, hrană, iar Preoția este Taina întrupării iubirii lui Dumnezeu de a face din poporul lui Dumnezeu o pâine care să se aducă jertfă de laudă lui Dumnezeu. Pâinea este un aliment esențial al vieții, este imaginea desăvârșită a întâlnirii iubirii lui Dumnezeu cu generozitatea omului care se lasă transformat, schimbat de har”.  

După Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Preasfințitul s-a dezbrăcat de hainele arhierești, a îngenunchiat și a spălat picioarele preoților, rememorând gestul făcut de Isus apostolilor săi.

 

Denia Celor 12 Evanghelii

Seara, de la ora 18:00 a fost celebrat cel de-al doilea oficiu din cadrul celebrărilor Pascale: Denia Celor 12 Evanghelii. Cu această ocazie, Preasfințitul Vasile, la finalul celebrării, a îndrumat credincioșii prezenți în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare la conștientizarea faptului că Isus este un om al suferinței, al durerilor: „El suferă și astăzi din iubire pentru noi, suferă pentru toți fiii Săi care se îndepărtează de casa Tatălui, suferă pentru toți aceia care se înstrăinează și în însingurarea lor, necazul lor și suferința lor nu pot să se întoarcă la casa Tatălui, nu se regăsesc pe ei înșiși. Pentru toți aceștia, patimile Domnului sunt la fel de actuale și astăzi”.

 

Biroul eparhial de presă

 

 

Pe data de 8 mai, în sâmbăta din Săptămâna Luminată, va avea loc pelerinajul în cinstea martirilor și mărturisitorilor secolului al XX-lea, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației. 

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va începe la ora 10:30.

În acest an, din motive de siguranță, se va renunța la procesiunea care pornea de la Memorialul Durerii, precum și la tradiționala masă oferită de credincioșii din Sighet pelerinilor veniți din alte părți.

De asemenea, preoții sunt îndemnați să-și îndrume credincioșii spre a respecta toate prevederile în vigoare în ce privește limitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2.  

Biroul eparhial de presă  

 

 

Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului 2021, Preasfințitul Vasile va celebra oficiile Pascale în parohia „Sfânta Maria” din Baia Mare și parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare, după următorul program:

Joia Mare – biserica Sfânta Maria din Baia Mare

Ora 10:00 – Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (Spălarea picioarelor)

Ora 18:00 – Denia celor 12 Evanghelii

Vinerea Mare - biserica Sfânta Maria din Baia Mare

Ora 8:00 – Orele Canonice

Ora 18:00 – Prohodul Domnului

Sâmbăta Mare - biserica Sfânta Maria din Baia Mare

Ora 8:00 - Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare                                 

Ora 23:55 - Canonul Învierii Domnului

Duminică, Ziua Sfintelor Paști (2 mai) - biserica Sfânta Maria din Baia Mare

Ora 09:00 - Sfânta Liturghie

Luni, a doua Zi de Paști (3 mai) - biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare

Ora 10.00 – Sfânta Liturghie 

 

 

 Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş – Baia Mare

Nr. 371/16.04.2021

 

Preasfinția Voastră,

 

Confirmarea Papei Francisc a alegerii Preasfinției Voastre de către Sinodul Bisericii noastre, în scaunul Eparhiei de Cluj-Gherla, Vă conferă darul slujirii episcopale și demnitatea însoțirii preoților și credincioșilor din istorica eparhie transilvană spre Împărăția lui Dumnezeu.

În numele preoților, a persoanelor consacrate și a credincioșilor Eparhiei Maramureșului, Vă adresăm cuvenitele felicitări, însoțite de urările noastre de bine pentru o slujire rodnică.

Vă însoțim cu rugăciunea și dragostea frățească pentru a întări comuniunea de credință, liantul vieții ecleziale, după modelul sfinților Apostoli și al înaintașilor noștri, Fericiții episcopi martiri.

Succesor al marelui episcop Iuliu Hossu și al vrednicului de pie memorie, rugătorul episcop Florentin Crihălmeanu, Vă învredniciți de misiunea de slujire, având suportul și așteptările tuturor fiilor sufletești, care își așteaptă cu încredere și speranță propriul părinte și păstor.

Experiența dobândită de-a lungul anilor de slujire preoțească și arhierească, Vă îndreptățește să fiți un eparh bun și curajos care să aducă armonie între oameni, prin exemplul luminos al dăruirii cu timp și fără timp pentru mântuirea sufletelor și binele eparhiei pe care urmează să o păstoriți.

Maica Domnului, ajutătoarea și ocrotitoarea noastră a creștinilor, să Vă însoțească mereu cu iubirea ei statornică și cu ajutorul neîntârziat în lucrarea pastorală pe care urmează să o desfășurați.

            Vă dorim mulți, sfinți și rodnici ani de păstorire!

           

                        Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

† Vasile

Episcop de  Maramures

___________________________

Preasfinției Sale

Preasfințitului Claudiu Lucian POP

Episcop de Cluj-Gherla

 

 

Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, noul Episcop Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla

Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj pe data de 12 aprilie 2021, și după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, în prezent Episcop titular de Mariamme și Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, în funcția de Episcop Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Înscăunarea noului episcop eparhial va avea loc sâmbătă, 24 aprilie 2021. Ulterioare detalii legate de acest eveniment vor fi anunțate în zilele următoare.

Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, noul Episcop Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla

Biroul Arhieparhial de Presă

***

Preasfinția Sa Claudiu Lucian POP s-a născut în data de 22 iulie 1972 în localitatea Pișcolt din județul Satu-Mare.

A urmat Școala Generală în oraşul Jibou, fiind apoi absolvent al Liceului din localitate, cu profilul chimie-biologie.

În anul 1990 a fost admis la Facultatea de Chimie din Bucureşti. După un an în capitală, vocaţia la preoţie se concretizează în mod definitiv. Abandonează chimia pentru a începe pregătirea teologică. În anul 1991 a obținut o bursă de studii la Roma.

Între anii 1991-1999 a fost student al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. A studiat Filozofia la Universitatea Pontificala Urbaniana, iar apoi Teologia la Universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând Licența în Teologie Spirituală (1998) și Doctoratul în anul 2006.

Este hirotonit preot la 23 iulie 1995; între anii 1997-1999 este responsabil al bisericii greco-catolice române din Roma, Santissimo Salvatore alle Coppelle.

Între anii 1999 – 2001 a fost vicerector la Misiunea Greco-Catolică Română din Paris, iar între 2001 și decembrie 2007, Rector al aceleiaşi instituţii.

În 12 decembrie 2007, a fost numit Rector al Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma.

În şedinţa sinodală ordinară  din 8-10 iunie 2011, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, l-a ales episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, iar Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea și Preafericirea Sa  Lucian Cardinal Mureșan l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, titular de Mariamme, la 21 noiembrie 2011.

În iunie 2016 a fost ales membru al Sinodului Permanent. Tot atunci a fost ales în funcția de Secretar al Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, a coordonat organizarea vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj din 2 iunie 2019, ocazie cu care la Sfânta Liturghie de pe Câmpia Libertății a avut loc beatificarea celor șapte Episcopi greco-catolici martiri. Tot atunci a avut bucuria de a-l primi la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore pe Suveranul Pontif, iar apoi de a-l însoți la biserica comunității de etnie romă din cartierul ”Barbu Lăutaru” din Blaj.

În cadrul Conferinței Episcopale Române, Preasfinția Sa Claudiu-Lucian Pop îndeplinește funcțiile de Președinte al Comisiei pentru Ecologie și al Comisiei pentru Comunicații Sociale.

În urmă cu 10 ani, în aceste zile se organizau funeraliile Preasfințitului Ioan Șișeștean, trecut la Domnul în seara zilei de 12 aprilie 2011. Oficiul înmormântării a avut loc sâmbătă, 16 aprilie 2011.

În memoria Preasfințitului, duminică, 11 aprilie 2021, a fost oficiată Rânduiala Parastasului, la biserica Sfânta Maria din Baia Mare. A participat Preasfințitul Vasile și preoții slujitori ai parohiei.

Biografie

Episcopul Ioan Şişeştean s-a născut la 11 iunie 1936 în comuna Şişeşti (judeţul Maramureş), fiind mezinul unei familii de ţărani binecuvântaţi cu opt copii. După terminarea şcolii primare din comuna natală, a urmat cursurile Liceului teoretic “Gheorghe Şincai” din Baia Mare.

A lucrat pentru o perioadă ca profesor suplinitor, apoi ca laborant într-o uzină din Baia Mare. A studiat teologia în mod clandestin şi a fost hirotonit preot în secret, la 13 martie 1972, de către Episcopul dr. Ioan Dragomir. Odată cu redeschiderea Institutului Teologic Greco-Catolic din Baia Mare a funcţionat ca profesor de teologie dogmatică. La începutul anului 1994 a fost numit de către PS Lucian Mureşan ca Vicar al Maramureşului istoric, la Sighetu-Marmaţiei. La 4 iulie 1994, în locul PS Lucian Mureşan, numit Mitropolit la Blaj, a fost numit prin decretul nr. 104, de către Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene, ca Episcop al Eparhiei greco-catolice a Maramureşului. Consacrarea a avut loc la 11 septembrie 1994 la Baia Mare, prin punerea mâinilor de către Mitropolitul Lucian Mureşan şi Episcopii Virgil Bercea şi Alexandru Mesian.

A activat ca episcop în perioada în care în Biserica Greco-Catolică a fost foarte activă în a se reorganiza din punct de vedere administrativ și pastoral, în a-și clădi din nou locașurile de cult confiscate de regimul comunist, dar și structurile care să activeze în interiorul său.    

Preasfințitul Ioan s-a stins din viață în seara zilei de 12 aprilie 2011, în al 40 - lea an de preoție și al 16- lea de episcopat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

  

 

A fost tipărit, la Tipografia Surorilor Lauretane din Baia Mare, primul număr din acest an al revistei eparhiale „Lumina Credinței”, publicație trimestrială a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, ajunsă la numărul 38.  

Revista se deschide prin „Cuvântul păstorului”, în care Preasfințitul Vasile Bizău prezintă proiectul Sanctuarului Martirilor și mărturisitorilor secolului XX (din Sighetu Marmației), simbologia și implicațiile spirituale ale elementelor alese să facă parte din acest ansamblu.   

Părintele prot. can. Gîrboan Emil semnează în acest număr articolul cu titlul „Sfânta Liturghie în simbol, rit și împlinire spirituală”, iar pr. Simion Voicu, articolul „Învierea fiului văduvei din Nain”. Urmează articolul „Buna Vestire sau frumosul ca anticameră a tainei” scris de pr. Florin Ștefan Fodoruț și „Anul Sfântului Iosif” semnat de pr. Vasile Trifoi. Pr. dr. Vasile Iusco prezintă în acest număr ceremonia instalării primului Episcop al Eparhiei, în articolul „90 de ani de la instalarea Fericitului Alexandru Rusu”, iar Pr. Lucian Lechințan, s.j. scrie despre „Mozaicurile de la bazilica sfântul Marcu (din Veneția) – Un itinerariu spre Paște”. Pr. Emil-Marian Ember  tratează subiectul „Speranța înnoită a convertirii”, iar pr. Laurențiu Costin, la secțiunea „Apostolatul tinerilor”, a ales să trateze tema „Creștinul și corpul său”.  

Pr. dr. Florin Marușciac scrie despre „Goana după liniștire”, iar pr. dr. George Marius Nicoară semnează articolul „Aproximativ patru”. La secțiunea „Prezentare de carte”, dna. Antoaneta Turda prezintă  „Calea Blajului”, carte apărută în anul 2020 la Editura „Galaxia Gutenberg”.

Pr. Diacon Ioan-Paul Osoian expune „Preoția în teologia sfântului Ioan Gură de Aur”, iar dna.  Janeta Ciocan, în secțiunea „Cultura tradiției” vorbește despre „Oul pascal”.

La secțiunea „Prezentarea parohiilor” aflăm în acest număr informații despre Parohia Greco-Catolică din Bulgari – Sălaj, în textul semnat de pr. Vasile Daniel Pop, iar în încheierea revistei putem citi traducerea articolului „ Credința și spiritualitatea subiectivă” scris de Pr. Giandomenico Mucci S.J.

Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 7,5 Ron. Un abonament anual costă 30 Ron.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

„Astăzi am făcut procesiune cu crucea și ea este propusă spre venerare tuturor credincioșilor, în mijlocul bisericii, pentru că toată teologia și spiritualitatea pe care ne-o propune Biserica în cea de-a treia duminică a Postului Mare se concentrează și ne indică să mergem înspre centru, înspre esențial, înspre ceea ce este important și de unde izvorăsc toate celelalte virtuți”, a afirmat Preasfințitul Vasile în omilia rostită duminică, 4 aprilie, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.  

În această duminică, a Sfintei Cruci, Isus spune celor care vor să-l urmeze: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. (Mc. 8, 34-38).

„Sunt trei condiții, explică PS Vasile:

  1. „Această lepădare de sine este forma cea mai dificilă pentru că ea este continuă, niciodată nu ajunge la un punct maxim, definitiv... toată viața suntem chemați să nu rămânem orientați doar înspre noi înșine, ci să fim orientați înspre Dumnezeu și înspre iubirea semenului nostru, înspre generozitate, să trăim viața cu generozitate și cu atenție la cel din jurul nostru. În măsura în care omul nu se gândește la sine, ci la semenul său, în acea măsură, Dumnezeu se gândește la el... ”.
  2. Să-și ia crucea sa... „Luarea și purtarea crucii de către Mântuitorul ne învață că este semnul prin care își manifestă Dumnezeu Iubirea față de noi și El este primul care a purtat, a acceptat acest sfat al lui Dumnezeu: să ne mângâie în iubire, în iubire jertfelnică... iubirea care înnobilează totul, iubirea care lasă spațiu, iubirea care dă viață, dar care trece printr-o formă de despuiere de sine însuși. Isus a suferit patima și moartea pe cruce și o face pentru noi și pentru iubirea pe care ne-o poartă.
  3. Și să-Mi urmeze Mie „este cea de-a treia condiție pe care Isus ne-o cere. Noi suntem chemați să-l urmăm pe Isus... Putem să avem și să punem toate întrebările posibile, important este să le și dăm un răspuns, un răspuns care să aibă un sens, acel sens care să ne ajute, să ne lumineze să vedem frumusețea vieții creștine, așa cum ne propune Mântuitorul Isus”.

„Duminica a treia din Postul Mare ne cheamă pe toți să revelăm iubirea lui Dumnezeu, care ne invită pe fiecare dintre noi să o urmăm cu încredere și cu generozitate”, a încheiat Preasfințitul.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de către Eparhul de Maramureș împreună cu preoții slujitori ai parohiei, pr. Mircea Indrea și pr. Iacob Talpoș, la care s-au alăturat pr. Ioan Costin și pr. diacon Paul Osoian. 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

  

 

Duminică, 21 martie 2021, a fost sărbătorit anticipat hramul bisericii „Bunavestire” din Baia Mare. Sfânta Liturghie solemnă fost celebrată de PS Vasile Bizău, împreună cu preoții slujitori ai parohiei: pr. Ioan Cristinel Albu, pr. Angel Zareczki, pr. George Nicoară, și părintele diacon Paul Osoian.

„Se cuvine, în ziua hramului, să întărim comuniunea dintre noi, chiar dacă celebrăm în aceste condiții ale restricțiilor impuse de pandemie, rugăciunea noastră este vie și merge înainte împreună cu celebrarea Bisericii, care nu se oprește din a aduce laudă lui Dumnezeu, din a avea ochii ațintiți asupra lui Hristos și a fi o voce care îndeamnă”, a spus Preasfințitul Vasile Bizău la începutul cuvântului de învățătură.

Vorbind despre evanghelia duminicii (In. 1,43-51), Ierarhul a invitat credincioșii prezenți în biserică să mediteze la modul în care ei se recunosc și își urmează vocația de a fi ucenici ai lui Hristos. La fel ca pe apostoli, Domnul ne caută și ne cheamă și pe noi să-L urmăm, „iar din partea noastră necesită mereu un răspuns, un răspuns ferm asupra identității credinței noastre în Isus, fiul lui Dumnezeu, Mesia lumii”. El este cel Mielul lui Dumnezeu, pregătit pentru jertfă și „odată cu venire Sa în lume începe și o nouă eră, o nouă lume… o lume a celui nevinovat, curat, a celui care nu se impune cu forța, a celui care săvârșește binele, iubește fără condiții și fără margini”.

La final, părintele paroh Albu Cristinel a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru prezența în parohie și a exprimat entuziasmul întregii comunități de a-l avea aproape. A mulțumit confraților preoți, corului, consiliului curatoral și întregii parohii pentru prezență și implicare în activitățile parohiei.

Biroul eparhial de presă