Duminică, 23 Iunie 2024

LIVADA: Sărbătoare în parohia greco-catolică „Acoperământul Maicii Domnului”

Duminică, 2 octombrie a.c., parohia greco-catolică de limbă maghiară din Livada (protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare) a avut parte de o dublă sărbătoare. Aici, în ziua hramului bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, s-au adunat peste 600 de credincioși pentru a se ruga împreună și pentru a-și felicita păstorul, pr. Gheorghe Kudla, la aniversarea a douăzeci de ani la primirea treptei Preoției. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de pr. vicar general Albu Ioan Cristinel. A concelebrat un sobor de șapte preoți, în frunte cu părintele protopop Harangazó Iosif și părintele paroh.  

În cuvântul său de învățătură, părintele vicar general a vorbit despre Maica Domnului, „mijlocitoare în fața Tronului Ceresc pentru tot neamul omenesc, tămăduitoare a bolnavilor, mamă și model de mamă”. Vorbind textul evanghelic citit (evanghelia cu Marta și Maria), părintele Albu a invitat credincioșii să reflecteze la modul în care ei „primesc șoaptele lui Isus care le vorbește”.

La sfârșitul celebrării, atmosfera de sărbătoare a fost sporită de frumosul coș de flori pe care părintele Kudla l-a primit din partea parohiei, în semn de mulțumire și recunoștință pentru munca de păstor depusă în Livada.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.