Vineri, 09 Decembrie 2022

„Adormirea Maicii Domnului” sărbătorită la Trip-Bixad

Și în acest an de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, călugării bazilieni împreună cu Protopopiatul Greco-catolic din Țara Oașului au organizat procesiunea cu Sfânta Icoană Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad, care a pornit de la Boinești, din intersecția cu drumul spre Târșolț până la biserica Greco-catolică din Trip-Bixad. Au participat credincioși din Târșolț, Trip, Boinești, Turț, Gherța, Călinești, Satu Mare, etc, călugări și preoți. În timpul procesiunii s-au cântat cântările Versului Icoanei de la Bixad, cântece mariane și noul Imn al Icoanei de la Bixad. Procesiunea  a pornit la ora 17:00 și la sosirea la biserica din Trip-Bixad s-a făcut înconjurul bisericii cu crucea, prapori și Icoana, după care s-a intrat în biserică. De la ora 19:00 a început un program de rugăciune specific ajunului de sărbătoare. La ora 22:00 s-a celebrat Sfânta Liturghie (pr. Ioan Zbona din Târșolț împreună cu preoții prezenți). La sfârșitul Liturghiei, pr. Zbona a ținut o predică despre Fecioara Maria în Vechiul și Noul Testament, amintind neascultarea Evei, prima femeie și rolul „noii Eve” în Mântuirea neamului omenesc – Fecioara Maria. Noaptea de la ora 1:00 până dimineața, cei rămași în biserică s-au întreținut cu Isus Euharisticul și au vegheat la Icoană. În ziua de 15 August, Sfânta Liturghie celebrată pr. Protopop Feier Iacob a început la ora 10:00. Au concelebrat preoții din Protopopiat, dar și oaspeți de la Seminarul din Oradea și un părinte paroh din Florența venit acasă pentru sărbătoare. Toți cei prezenți la Sf. Liturghie și la celelalte servicii religioase s-au bucurat în fața icoanei, au plâns, l-au lăudat pe Dumnezeu, i-au mulțumit și i-au cerut cele de trebuință sufletului și  trupului. Fiecare a trăit o experiență plăcută înaintea lui Dumnezeu în aceste zile.

Pr. Ioan Albu,

călugăr OSBM

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.