Joi, 28 Martie 2024

„La Școala Cuvântului” – An Pastoral 2016/2017

În Eparhia de Maramureș, Anul Pastoral 2016/2017 se va desfășura la școala și în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Decizia Biroului Pastoral Eparhial a venit ca răspuns la constatarea faptului că „în actualul context cultural (circulația incontrolabilă și neverificabilă a informației de tip religios) și pluriconfesional, simpla ascultare a lecturilor și a predicii din cadrul liturghiilor pare a fi insuficientă pentru întărirea credincioșilor noștri în cunoașterea credinţei” (din schema de Implementare a Proiectului „La Școala Cuvântului”).

Astfel, Comisia Pastorală s-a ocupat de redactarea unui plan de implementare la nivel de protopopiate și parohii a propunerii ca în acest an (și probabil și în anii care vor urma), credincioșii să aibă posibilitatea de a intra mai mult în contact cu textele biblice, prin întâlniri catehetice sau alte acțiuni puse la dispoziție de către preoți și cateheți.

Redăm aici schema de implementare propusă de Biroul Pastoral, ca ajutor și suport pentru realizarea unei întâlniri catehetice, precum și textele propuse spre a fi meditate în acest an.  

De asemenea, redăm în continuare evenimentele care vor marca anul pastoral 2016/2017: 

- 18-25 ianuarie 2017 - Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor;

- Joi 2 februarie 2017 - Intrarea în Biserică - Ziua Mondială a Vieții Consacrate;

- Sâmbătă 11 februarie 2017 - Ziua Mondială a Bolnavilor – eveniment organizat în colaborare cu AMC. Maslu la Spitalul Județean din Baia Mare, ora 10:30 - cu participarea Preasfințitului Vasile Bizău;

- Martie 2017: reculegere spirituală și formare a preoților și tinerilor responsabili de grupurile din protopopiate;

- 1 martie - 10 aprilie: «40 de zile pentru viață» (AMC);

- Sâmbătă 25 martie 2017 -MARS pentru VIAȚĂ–  ora 16,00 Rugăciune Provita la Manastirea Sfânta Maria de pe Dealul Cruci din Baia Mare

- 30 martie - 1 aprilie: Reculegere pentru responsabilii cu grupurile de tineri; 

- Duminică, 2 aprilie 2017, ora 15,00 -Calea Crucii la Mănăstirea Sfânta Maria, Baia Mare, organizată în colaborare cu Reuniunea Mariană;

- Sâmbătă, 22 aprilie 2017: Întâlnirea Eparhială a Copiilor și Tinerilor, organizată de protopopiatul Seini, în localitatea Seini;

- 11-12 Mai: - Expoziție (de documente și imagini) și Conferință pe tema: „Începuturile Eparhiei de Maramureș”

- Sâmbătă, 13 mai 2016 - Pelerinajul anual dedicat marturisitorilor credintei, la Cimitirul Saracilor de la Sighet;

- Sâmbătă, 20 mai: Pelerinaj la cimitirul din Gherla - Comemorarea Ep. Dr. Alexandru Rusu; Pelerinaj național la Cărbunari.

- Sâmbătă, 10 iunie 2017 - Activități dedicate familiilor;

- Sâmbătă, 17 iunie 2017 - Seară de rugăciune organizată de Reuniunea Mariană Dănești și Negreia;

- Marti 25 iulie - Sâmbătă 29 iulie 2017 - Campus Eparhial cu tinerii;

- 11-12 august 2017 - Întâlnirea Anuală a Reuniunii Mariane pentru protopopiatele Satu Mare și Țara Oașului la Prilog;

- 15 august, „Adormirea Maicii Domnului” - Pelerinaj al Reuniunii Mariane BM la Șișești, cu depunere de voturi pentru cadidații din Baia Mare și Șișești;

- 21 August - 1 Septembrie 2017 - Pelerinajul tinerilor Don Orione la Sighet, Pelerinajul credintei; 

- 2 septembrie - Întâlnirea anuală a reuniunii Mariane din Baia Mare, Seini, Chioar și Copalnic la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare;

- Perioada 15-30 septembrie 2017 (o zi) Intalnire Anuala a Reuniunii Mariane pentru protopopiatele Sighet si Viseu-Iza: la Sighet;

- Sâmbătă, 7 octombrie, la Satu Mare - Sărbătoare la 20 de ani de la reluarea activității Reuniunii Mariane - Rugăciune și prelegeri. 

- Eveniment dedicat comemorării martirilor Bisericii noastre - Biserica „Sfântul Anton”, Baia Mare, 22-23 octombrie 2017;

- Acțiuni cu cadrele medicale: o data pe lună, în Baia Mare, prin Aociația Medicală Catolică Maramures, se recomandă să se facă întâlniri formative și catehetice cu cadrele medicale din fiecare oraș.

- Reuniunea Mariană Baia Mare se întrunește în următoarele parohii:  Sfânta Cruce (luna ianuarie), Sfântul Anton (luna mai), Sfânta Maria (luna august) și Bunavestire (luna octombrie).

- Biroul Pastoral Eparhial, sectiunea tineri, va propune ulterior două perioade de exercitii spirituale pentru tineri.

 Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.