Sâmbătă, 24 Octombrie 2020

Giulgiul din Torino va fi expus online în Sâmbăta Mare a Paștelui Romano Catolic

06.04.2020, Torino (Catholica) - Catolicii din întreaga lume vor fi invitați să se roage prezenți virtual înaintea Giulgiului de la Torino, în Sâmbătă Sfântă, în contextul în care lumea se luptă să răspundă pandemiei coronavirusului. Giulgiul, care poartă imaginea unui bărbat răstignit și a fost venerat de secole drept pânza de înmormântare a lui Cristos, va fi expus prin transmisiune live de la ora 17:00, ora locală, pe 11 aprilie. Arhiepiscopul Cesare Nosiglia va prezida o Liturghie în capela Catedralei din Torino, unde Giulgiul este ținut într-un mediu cu clima controlată. Aceasta va fi transmisă în direct la televizor și pe rețelele sociale.

Arhiepiscopul a spus că răspunde la mii de solicitări din partea oamenilor care au cerut să venereze Giulgiul, pe fondul unei crize globale care până acum a luat aproape 70.000 de vieți. „Mulțumită televiziunilor și rețelelor de socializare”, a spus el, „acest timp de contemplare va pune la dispoziția tuturor celor doritori, din întreaga lume, imaginea pânzei sacre ce ne amintește de patima și moartea Domnului, dar ne deschide și inimile spre credința în Învierea Sa.” Prelatul a mai spus că speră că această inițiativă va da tărie celor care suferă pe fondul pandemiei. „Da, iubirea cu care Isus și-a dat viața și pe care o celebrăm în timpul Săptămânii Sfinte este mai puternică decât orice suferință, decât orice boală, orice contaminare, orice încercare și descurajare”, a spus el. „Nimic și nimeni nu ne poate separa vreodată de această iubire, pentru că El este fidel întotdeauna și ne unește cu El cu o legătură indisolubilă.”

Torino se află în nord-vestul Italiei, nu departe de epicentrul izbucnirii coronavirusului din această țară, ce a dus la aproape 16.000 de morți și blocaj la nivel național începând cu 10 martie. Arhiepiscopul Nosiglia a anunțat anul trecut că Giulgiul va fi expus în decembrie 2020, când Torino este programat să găzduiască o întâlnire anuală organizată de Comunitatea Taizé. Ar fi a cincea oară când Giulgiul este expus publicului din anul 2000 încoace. Ultima dată când Giulgiul a fost expus în public, a fost în 2015. Papa Francisc s-a rugat înaintea presupusei relicve în timpul unei vizite la Torino, în 21 iunie din acel an. Mai apoi a descris-o ca o icoană a iubirii lui Cristos. „Giulgiul”, a spus Pontiful, „atrage oamenii spre chipul și trupul chinuit al lui Isus și, în același timp, ne îndeamnă spre fiecare persoană care suferă și este persecutată pe nedrept”.

https://www.catholica.ro/2020/04/06/giulgiul-din-torino-va-fi-expus-online-in-sambata-mare/

ACTUALIZARE 9.04.2020: în direct, la televizor, evenimentul va putea fi urmărit pe următoarele canale: 

- Rai 3: de la 16.55 la17.30 - ora Italiei (17:55 - 18:30 - ora României)

- Tv2000: de la 17.01 la 18.05 - ora Italiei (18:01 - 19.05 - ora României)

 

 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.