Duminică, 29 Noiembrie 2020

Indicații despre celebrările pascale în Bisericile Catolice Orientale

Ținând cont de evoluția rapidă a pandemiei de Covid-19, inclusiv în multe țări de unde sunt originari sau își au reședința permanentă credincioși ai Bisericilor Orientale Catolice, Congregația pentru Bisericile Orientale, îi invită pe toți capii Bisericilor sui iuris să emită dispoziții în conformitate cu instrucțiunile pe care Autoritățile Civile le-au stabilit pentru limitarea contaminării, și să favorizeze această linie de conduită împreună cu celelalte Biserici creștine, catolice sau necatolice, care sunt prezente pe același teritoriu.

În vederea celebrărilor pascale conforme calendarului, ținând cont de diferitele tradiții rituale, nu este posibilă emiterea unei dispoziții unitare care să poată cuprinde obiceiurile prezente în fiecare Biserică sui iuris.

Cu toate acestea, considerăm potrivit să împărtășim următoarele recomandări:

– Se vor respecta cu rigoare sărbătorile în ziua prevăzută de calendarul liturgic, cu respectivele celebrări care vor putea fi oficiate și transmise în streaming, astfel încât să poată fi urmărite de credincioși de acasă. În cadrul acestor celebrări se vor face acele adaptări considerate necesare de prezența limitată a slujbelor liturgice. Într-adevăr, unele tradiții rituale prevăd prezența corului și a slujitorilor în jurul altarului, însă în momentul de față nu este posibil și nu este prudent să fie împreună un număr semnificativ de persoane.

– Se vor omite acele părți ale oficiilor care se celebrează în exteriorul lăcașurilor de cult.

– Se va aminti credincioșilor valoarea rugăciunii personale și în sânul familiilor, o autentică rugăciune eclezială, care în contextul actual este un important mijloc de transmitere a credinței, a conținuturilor și a rugăciunilor sale, între diferitele generații. Se vor transmite inclusiv prin canalele de comunicare socială acele elemente care să-i permită unui adult din familie să explice mai ales celor mici mistagogia rânduielilor, care în condiții normale s-ar fi celebrat în biserică în prezența poporului.

– Bogăția celebrărilor pascale din Duminica Floriilor până în Duminica Paștilor poate fi valorizată, noi sugerând ca o parte din aceste oficii să fie celebrate în rugăciune la domiciliu și în familii, folosindu-se acele cărți care sunt de obicei puse la dispoziție în Parohii în fiecare an.

– Preoții care nu pot celebra oficiile singuri, se vor ruga orele canonice, în special psalmii și acele rugăciuni care nu necesită răspuns din partea corului și a credincioșilor.

– În Joia Mare, în oficiul liturgic de dimineață, unele Biserici sui iuris celebrează sfințirea Sfântului și Marelui Mir. Această celebrare, nefiind legată în Orient de Joia Mare, poate fi mutată într-o altă dată.

– În Vinerea Mare să fie pusă în valoare rugăciunea în jurul Crucii și la Mormântul lui Cristos, în mod individual sau în familie, folosind bogăția textelor din tradițiile orientale specifice acestei zile.

– În noaptea de Paști, membrii familiilor încurajați de sunetul de sărbătoare al clopotelor, vor citi Evanghelia Învierii, aprinzând o lumânare și cântând unele tropare sau cântări tipice respectivei tradiții, și care de multe ori sunt cunoscute pe de rost de credincioși.

– Eventuale botezuri programate pentru Paști vor fi amânate pentru o altă dată.

Rămânând valide dispozițiile emise prin Decret de Penitențieria Apostolică pe data de 19 martie, având în vedere că mulți credincioși sunt obișnuiți să se spovedească în perioada dinaintea Paștilor, acolo unde nu este posibil acest lucru, Păstorii vor indica credincioșilor recitarea unora dintre rugăciunile penitențiale din bogăția tradiției orientale, care se vor recita cu spirit de căință.

✠ Leonardo Card. Sandri

Prefect

Don Flavio Pace

Subsecretar

Sursa: press.vatican.va

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.