Marți, 27 Octombrie 2020
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

„Astăzi, avem bucuria să ne rugăm împreună și am venit în mijlocul dumneavoastră cu acest gând: să mă alătur comunității de credință a parohiei și să înălțăm rugăciunea noastră către Dumnezeu, ca o jertfă de laudă”. Sunt cuvintele cu care Preasfințitul Vasile și-a început cuvântul de învățătură rostit în parohia ,,Sfântul Francisc” din Satu Mare, cu ocazia hramului acesteia. Sărbătoarea a avut loc duminică, 4 octombrie 2020.

„Sfântul Francisc, patronul parohiei, ne învață calea milostivirii, cu multe secole după Hristos și până la el, de asemenea, alți sfinți au întrupat și au dat această mărturie despre iubirea lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel se numără printre cei care ne învață milostivirea și iubirea lui Hristos. „În această duminică, prin mesajul evanghelic citit (Lc. 6, 31-36), ne apropiem de inima mesajului lui Hristos, a mesajului evanghelic, de centrul mesajului lui Hristos, un mesaj pe care Isus îl lasă moștenire ucenicilor lui, apostolilor și prin ei, tuturor celor care vor crede în El”, a spus Ierarhul. Mesajul este unul sublim, înalt, atât de înalt încât pare greu de ajuns, însă trebuie să fim siguri că Isus nu a dat niciodată un mesaj imposibil de trăit, de întrupat: „Poruncă nouă vă dau vouă, le spune Isus ucenicilor săi, să vă iubiți unul pe altul precum eu v-am iubit pe voi!”. Noi creștinii nu avem cum să ne angajăm în trăirea acestui mesaj doar prin forțele noastre proprii, ci cu ajutorul harului, a Spiritului Sfânt, cu ajutorul lui Hristos. „Niciodată nu vom reuși să atingem această învățătură sublimă a lui Isus dacă ne vom baza doar pe forțele noastre proprii pentru că avem experiența a ceea ce se întâmplă în lume și-n jurul nostru… Vedem cât suntem de umani, cât suntem de limitați, păcătoși și adeseori răi cu cei de lângă noi… Isus vine și ne propune tuturor să ieșim din această logică a umanului, a reciprocității și să intrăm într-o logică superioară a gratuității”... Atunci vom simți și ne vom bucura și mai mult de iubirea lui Dumnezeu.

Părintele Bârle Ovidiu a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru această vizită pastorală în comunitatea parohială „Sfântul Francisc”, care se bucură întotdeauna de prezența Eparhului în parohie, a mulțumit părintelui protopop Roman Dumitru, confraților preoți, credincioșilor parohiei și oaspeților, Consiliului Curatoral pentru implicare și prezența la sărbătoare.

Biroul eparhial de presă

 

 

În data de 29 septembrie 2020 a avut loc sesiunea de toamnă a Comisiei pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor din România. La întâlnirea care s-a desfășurat în modalitatea online, au participat preoții responsabili ai oficiilor diecezane pentru pastorația tineretului și tineri implicați în activitatea oficiilor. Lucrările au fost însoțite de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea Mare și responsabil cu pastorația tineretului în cadrul Conferinței Episcopilor din România, precum și de PS Cristian Dumitru Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș. Sesiunea de lucru a fost moderată de părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului.

În reflecția de deschidere, PS Virgil a evidențiat perspectiva din Exortația apostolică postsinodală Christus vivit potrivit căreia tinerii nu sunt doar viitorul ci și prezentul Bisericii și al societății. În raporturile familiale și de prietenie, precum și în parcursul educațional, tinerii sunt profund afectați de criza sanitară și, de aceea, Biserica noastră locală are datoria de a susține speranța lor și de a-i însoți în drumul de credință. Totodată, episcopul Virgil a apreciat munca responsabililor cu pastorația tineretului și i-a încurajat în misiunea lor insistând pe importanța rugăciunii care unește și întărește.

PS Cristian a subliniat impactul pandemiei în special asupra celebrărilor liturgice și transpunerea acestora în mediul online, în care suntem chemați să evanghelizăm. Această situație ne pune în dificultate deoarece încă nu avem instrumentele adecvate pentru a răspunde la acest gen de provocări, ce afectează semnificativ cultura întâlnirii.

Prima temă pusă în discuție a fost tocmai situația pastorației tineretului în diecezele și eparhiile din țară în contextul pandemiei. Elementele comune ale intervențiilor au evidențiat necesitatea prudenței și a respectării măsurilor sanitare, dar și încurajarea de a relua activitățile în condiții de siguranță, acolo unde este posibil.

În contextul crizei sanitare s-a decis amânarea pentru anul 2022 a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic, a cărei desfășurare era prevăzută la începutul lunii septembrie din anul 2021.

O atenție deosebită a fost acordată aspectului evanghelizării și formării tinerilor, dar și a întăririi comuniunii dintre ei la nivel național, prin intermediul mijloacelor și tehnologiilor de comunicare în masă.

Aspecte referitoarea la organizarea Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului, modalitatea de comunicare cu tinerii, propunerea de campanii care să sensibilizeze asupra anumitor realități au făcut parte din discuțiile purtate în sesiunea online a Comisiei pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor din România.

Pr. Felix Roca

A ieșit de sub tipar al treilea număr al publicației trimestriale a Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, „Lumina Credinței”.

În debutul revistei găsim Mesajul papei Francisc, dat pentru Ziua Mondială de rugăciune pentru îngrijirea Creației. Părintele prot. can. Gîrboan Emil ne prezintă Canonul de Rugăciune către Domnul nostru Isus Hristos, în articolul cu titlul „Nu mă încredința folosinței omenești”. Urmează articolul „Trăirea credinței în vremuri de pandemie”, de pr. Vasile Trifoi și „Cultul sfinților – considerații omiletice” de pr. Ioan Balea.

În acest număr, părintele Lucian Lechințan, s.j., scrie despre arta lui Giotto, articolul cu titlul „Sub vălul Plautilei, Giotto și tripticul Stefaneschi de la Vatican”. Părintele Laurențiu Costin scrie articolul „Stima de sine și calitatea vieții”, iar părintele dr. Marusciac Florin apare cu titlul „Alergând spre fericire”. Profesorul dr. Cornel Munteanu scrie despre „Poezia de taină din reviste din exil – Poezia Regăsire de Mihai Cismărescu”, iar pr dr. George Nicoară aprofundează în acest număr al revistei „Lupta lui Iacob”. Urmează articolul „Considerații privind Conciliul Ecumenic Vatican I și Biserica Greco-Catolică Română”, semnat de către dna. Antoneta Turda și prezentarea parohiei Siret, realizată de pr. Vasile Daniel Pop. La pagina 29 găsim traducerea articolului „Viața veacului ce va să fie”, de Giandomenico Mucci, iar la pagina 32, pr. Taloș Marius, s.j., scrie despre cartea „In sinu Jesu”, articolul cu titlul „O carte stetoscop”.  

Revista se poate achiziționa din parohii sau de la Sediul Episcopiei, la prețul de 5 Ron.

Biroul eparhial de presă

Duminică, 27 septembrie, va fi celebrată cea de-a 106-a Zi Mondială a Migrantului și Refugiatului. Cu această ocazie, Excelența Sa Iosif Păuleț, responsabil cu pastorația Migranților și Refugiaților în Cadrul Conferinței Episcopale din România, ne invită să fim activi în a sensibiliza societatea cu privire la acești frați ai noștri.

Motto-ul zilei din acest an, ales de Papa Francisc este: „Asemenea lui Isus Cristos, constrânși să fugă”. În scrisoarea dată pe 21 septembrie, Episcopul de Iași a preluat îndemnul Papei Francisc și ne invită săne îndreptăm atenția asupra dramei evacuaților interni, o dramă adesea invizibilă, pe care criza mondială cauzată de pandemia COVID-19 a exasperat-o”.

Dramă peste dramă este așadar cea a refugiaților pe timp de pandemie, motiv pentru care Papa Francis ne îndeamnă cu multă căldură să contribuim cum putem și toți putem să dedicăm o rugăciune în această zi, în care suntem invitați să ne gândim la ei.

Papa și-a încheiat mesajul cu o rugăciune sugerată de exemplul sfântului Iosif, când a fost constrâns să fugă în Egipt pentru a-l salva pe Prunc:

Tată, tu ai încredințat sfântului Iosif ceea ce aveai mai prețios: pe Pruncul Isus și pe mama sa, pentru a-i proteja de pericole și de amenințările celor răi.

Dă-ne și nouă să experimentăm protecția sa și ajutorul său! El, care a simțit suferința celui care fuge din cauza urii celor puternici, fă ca să poată întări și proteja pe toți acei frați și acele surori care, forțați de războaie, de sărăcie și de necesități, părăsesc casa lor și țara lor pentru a porni la drum ca refugiați spre locuri mai sigure!

Ajută-i, prin mijlocirea sa, să aibă forța de a merge înainte, întărirea în tristețe, curajul în încercare!

Dăruiește celui care îi primește un pic din duioșia acestui tată drept și înțelept, care l-a iubit pe Isus ca pe un adevărat fiu și a sprijinit-o pe Maria de-a lungul drumului!

El, care câștiga pâinea cu munca mâinilor sale, să se îngrijească de cei cărora viața le-a luat totul și să le dea demnitatea unui loc de muncă și seninătatea unei case!

Îți cerem asta prin Isus Cristos, Fiul tău, pe care sfântul Iosif l-a salvat fugind în Egipt, și prin mijlocirea Fecioarei Maria, pe care el a iubit-o ca soț fidel după voința ta. Amin.

 

Talida Trifoi – Biroul Eparhial de presă

 

Duminică, 20 septembrie 2020, a avut loc sfințirea bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Satu Mare. 

Biserica a fost consacrată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, Eparh de Maramureș. Au participat la eveniment: Înalt Preasfinția Sa Péter Fülöp Kocsis, Arhiepiscop și Mitropolit de Hajdúdorog, pr. protopop Șimon Cornel și alți preoți invitați la evenimentul parohiei de limbă maghiară, a cărui păstor este părintele Stan Zsolt-József.  

Mitropolitul Fülöp Kocsis, în predica rostită, a făcut o paralelă între destinația veche a clădirii, fiind fosta centrală termică de unde locuitorii orașului au primit apa caldă și căldura în locuințele lor, iar odată cu botezul altarului și sfințirea clădirii prin stropirea cu apă sfințită și mirungere, „ea devine sursa de căldură spirituală, foc care vine din Euharistie”. „Când am făcut înconjurul bisericii, am înconjurat și un bloc cu zece etaje care este lipit de clădirea bisericii. Dumnezeu, atunci când își rezervă lăcașul. nu îl separă de lume, ci rămâne, în același timp, legat de lume”, a afirmat ÎPS Fülöp. A vorbit apoi despre sfântul ocrotitor al acestei biserici și a îndemnat credincioșii să devină profeți asemenea lui: „Sfântul ocrotitor al bisericii este Sf. Ioan Botezătorul, care era premergător. Acesta, împreună cu profeții care sun pictați pe pereții bisericii, ne indică drumul spre altar, spre împărăția cerurilor. Responsabilitatea noastră este sa devenim profeți înflăcărați de iubirea lui Dumnezeu. Nu ajunge să împlinim poruncile, cu un suflet de Vechi Testament, sa fim „buni", ci trebuie sa fim profeți, cu spiritul lui Isus, Spirit al Noului Testament, care a fost chemat în această zi pe altar, pe această clădire, și cu ajutorul aceluiași spirit să fim transformați în profeți, nu din inițiativă proprie, ci prin puterea lui Dumnezeu, care ne dă această vocație”, a spus Mitropolitul de Hajdúdorog.

La finalul celebrării, Preasfințitul Vasile a înmânat părintelui administrator parohial Stan Zsolt-József Diploma de Merit Bisericesc „cu ocazia sfințirii bisericii, pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult și înfrumusețarea acestuia prin pictură”. De asemenea, a înmânat Crucea pectorală părintelui Adalbert Pallai, în semn de recunoștință pentru toată munca depusă în renovarea bisericii „Sfântul Nicolae”, dar și în renovarea acestei biserici și pentru toată munca pastorală depusă în cadrul Eparhiei noastre. Părintele se numără printre preoții care au activat și în clandestinitate.

Preasfințitul mulțumit cu drag celor care au participat la sărbătoarea parohiei din Satu Mare: Preafericirii Sale Péter Fülöp Kocsis, reprezentanților guvernului maghiar, ai Consiliului Județean Satu Mare, tuturor oaspeților, preoți și credincioși deopotrivă.

Date despre parohie

Parohia ,,SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL” a fost înființată în anul 2012 prin decretul nr. 736/26.10.2012, iar la data de 1 noiembrie 2012 a fost numit părintele Stan Szolt-József ca Administrator parohial al nou-înființatei parohii. Până la înființarea parohiei, credincioșii au frecventat parohia greco-catolică de limbă maghiară ,,Sfântul Nicolae” din Satu Mare, fiind păstoriți de părintele Pallai Adalbert. Datorită faptului că un mare număr de credincioși locuiau în zona malului stâng al râului Someș, s-au făcut demersuri la Primăria Satu Mare și în 2008 s-a obținut o veche centrală termică în vederea transformării acesteia într-un lăcaș de cult. Lucrările de renovare și modernizare a centralei termice s-au desfășurat între anii 2010-2012, sub supravegherea părintelui Pallai Adalbert. Prima celebrare liturgică a avut loc în data de 24 Iunie 2012, de sărbătoarea ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” iar o dată cu înființarea parohiei și cu numirea părintelui  Stan Szolt-József  au început celebrările liturgice specifice statutului de parohie.

Iconostasul a fost instalat în anul 2019 și tot în acest an au început lucrările de pictură murală a bisericii.

Biroul eparhial de presă

 

În zilele 14-17 septembrie 2020, s-a desfășurat prima serie de exerciții spirituale anuale pentru preoții din Eparhia de Maramureș. Reculegerile au avut loc la mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare și au fost ținute de părintele Henryk, preot iezuit de origine poloneză.

În deschiderea exercițiilor, luni seara, 14 septembrie, părintele Henryk a invitat participanții să mediteze la sărbătoarea Sfintei Cruci, iar ideea centrală a fost: „bobul de grâu care, după ce moare, aduce rod”.

Marți, 15 septembrie, preoții au meditat, în cursul dimineții, la „Figura Bunului Păstor”, folosind ca suport mai multe texte biblice. Aceștia au fost invitați să privească la Isus și să conștientizeze faptul că El este modelul Bunului Păstor pentru orice preot.

Au folosit, de asemenea, ca suport, Scrisoarea Papei Francisc adresată preoților, din 4 august 2019 și au meditat asupra celor 4 trăsături ale păstorului celui bun, care reies din ea: durerea (compasiunea față de cei aflați in durere), recunoștința, curajul, lauda (adusă lui Dumnezeu).

În cursul după-amiezii, participanții la exerciții au meditat la „Împrospătarea zelului preoțesc”, care este posibilă prin rugăciunea constantă, redescoperirea zelului și a iubirii de la începutul preoției și încrederea în providența dumnezeiască.

Miercuri, 16 septembrie, preoții s-au recules în jurul ideii că ei sunt chemați să-l imite pe Hristos, căutând mereu să facă voia Tatălui, iar în ziua de joi, ziua finala, au meditat la speranța și încrederea în providența divină. Făcând apel și analizând situația de pandemie în care ne aflăm, părintele formator a îndemnat preoții să facă un exercițiu de credință și să mediteze la cum Dumnezeu este mereu prezent și interesat de situația omenirii, deci și de această situație. De asemenea, prin credință noi afirmăm că, deși avem impresia că trăim o situație de haos, lui Dumnezeu nu-i scapă niciodată vreo situație de sub control. Soluția noastră este deci aceea de a spera și a ne pune încrederea în El.

Exercițiile spirituale pentru preoți se desfășoară anual, în mai multe serii, astfel ca toți să poată participa. Ele cuprind momente de rugăciune, meditație, frățietate și împărtășire. În acest an, se vor relua în 5-8 octombrie și vor fi găzduite de mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației.

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

 

 

 

Vineri, 11 Septembrie 2020 00:00

Hramul și binecuvântarea bisericii din Pomi

O înălțătoare Sfânta Liturghie a marcat, marți 8 septembrie 2020, în Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare Maria, serbarea hramului parohiei din Pomi, Protopopiatul Satu Mare. A avut loc și binecuvântarea noii bisericuțe de lemn din localitate, astfel că mirenii acestei parohii, după zeci de ani petrecuți în diverse locații, au un lăcaș de cult unde îl pot sluji pe Dumnezeu cuviincios. Credincioși din parohiile Protopiatului și din Pomi, precum și fii satului au ales să participe în număr mare la acest moment al bucuriei, răspândiți în curtea încăpătoare din fața noii biserici parohiale din Pomi. 

Programul Sărbătorii s-a desfășurat cu participarea părintelui protopop Ioan Sălăgean, protopop de Seini și a cuprins: rânduiala sfințirii mici a apei, urmată de binecuvântarea bisericii cu apă sfințită și rugăciunile aferente acestui oficiu. Oficiul a fost urmat de Sfânta Liturghie. 

În calitate de administrator parohial, am celebrat Sfânta Liturghie alături de părintele protopop și alături de ceilalți preoți invitați: pr. Ion Sas - fost paroh în Pomi, pr. Dorin Soponar - fost paroh în Pomi, pr. Mihai Hort paroh Borlesti, pr. Viorel Tibil, fiu al satului prin alianță, pr. Protoegumen Ermil și pr. Ieromonah Leon. 

În cuvântul de învățătură, pr. protopop a vorbit despre bucuria Sărbătorii Nașterii Preasfintei Fecioare Maria. Adresând un cald cuvânt de recunoștință credincioșilor și comitetului parohial, precum și preoților care de-a lungul anilor au slujit și slujesc în această comunitate, mulțumindu-le „în primul rând pentru rugăciunea lor și osteneala lor pentru ca aceasta biserică sa fie gata de celebrare”. 

Mulțumim în primul rând Preasfințitului Vasile Bizău pentru ajutorul spiritual și material din ultimul an în care biserica s-a ridicat, preoților și credincioșilor care au fost prezenți la eveniment, precum și fiilor satului pentru aportul financiar și disponibilitatea în concretizarea acestui proiect! Mulțumim autorităților locale din Pomi, primarului acestei comune. 

Nădăjduind ca această frumoasă sărbătoare a umplut sufletele credincioșilor cu alese haruri din partea Maicii Sfinte, ne încredințam întru totul inimii ei de Mamă iubitoare! 

Pr. Pop Daniel

 

 

 

 

 

 

Marți, 8 septembrie 2020, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, părintele Jurja Ionel, paroh de Odoreu, și-a aniversat 40 de ani de preoție. Bucurosul eveniment a fost marcat în biserica greco-catolică din Odoreu printr-un Te Deum de mulțumire, cu participarea Preasfințitului Vasile Bizău, a părintelui Protopop Roman Dumitru și a altor preoți apropiați părintelui, printre care fratele de sânge al părintelui, Jurja Alexandru, Protoegumen al Ordinului Bazilian din România.

Prin Te Deum-ul celebrat, „Am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a revărsat asupra Bisericii Sale, asupra noastră, a tuturor, asupra dumneavoastră, asupra țării noastre, asupra preoților. Pentru că astăzi, venind să-l onorăm pe Părintele Ionel, să-l felicităm și să-i fim alături și să ne rugăm împreună, nu facem decât să cinstim taina preoției; taina preoției, care este atât de frumoasă și de prețioasă în ochii lui Dumnezeu și în ochii oamenilor. Pentru că prin taina preoției, lăsată de sus de Mântuitorul Hristos ca și dar, El însuși se face prezent și lucrează în Biserică. El însuși, în mod misterios, se face prezent, cu fiecare generație, în această slujire preoțească, pentru că preotul în numele lui Hristos slujește, în numele său învață Cuvântul evangheliei, învățătura Bisericii Sale… De aceea, în slujirea preoțească este prezentă slujirea lui Hristos, marele preot.

Este un moment oportun să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru taina preoției, iar astăzi în mod deosebit, pentru taina preoției pe care i-a dăruit-o părintelui Ionel Jurja”, a afirmat Preasfințitul Vasile Bizău, înainte de a-i înmâna diploma De Merit Bisericesc, „În semn de prețuire pentru întreaga activitate pastorală desfășurată în Eparhia noastră și pentru slujirea cu devotament a Bisericii lui Hristos”.

Părintele Jurja este printre puținii preoți care au mai rămas din generația celor care au activat în clandestinitate, o perioadă de mari încercări pentru Biserica noastră, care își desfășura activitatea în catacombe.

Din partea Primăriei și Consiliului Local Odoreu, domnul primar Pop Dumitru Dorel i-a înmânat părintelui Jurja Ionel Diploma de Cetățean de Onoare al comunei, „În semn de înaltă apreciere pentru cei 40 de ani de activitate desfășurată în folosul comunei și al cetățenilor”.

Prezenți la eveniment au fost părintele ortodox și domnul pastor de la biserica reformată din localitate.    

Pr. Ionel Jurja mulțumit tuturor călduros pentru prezență și pentru onorurile acordate în acest moment aniversar. A vorbit despre ziua hirotonirii sale ca preot de către Episcopul Ioan Dragomir, pe 7 septembrie 1980, „într-o zi de duminică devreme, când lumea încă dormea, pentru a nu trezi suspiciuni…”.  Părintele își amintește cum Preasfințitul Dragomir îl avertizase că se pune în pericol, că va fi urmărit sau poate chiar arestat și trebuie să fie conștient de acest lucru, dar și cum, ceea ce l-a motivat cel mai mult să aleagă acest drum a fost îndemnul părintelui său spiritual, actualul Episcop de Lugoj, Alexandru Mesian, care spunea: „Biserica noastră greco-catolică nu are voie să moară și are nevoie de preoți tineri”. Acest îndemn l-a motivat să înceapă drumul slujirii preoțești în urmă cu 40 de ani.

Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Curatoral din Parohia Odoreu, în semn de apreciere și respect pentru cel care le este paroh de 16 ani. 

 

Talida Trifoi - Biroul eparhial de presă

 

 

 

În prima sărbătoare a Noului An Bisericesc, „Nașterea Maicii Domnului”, Preasfințitul Vasile Bizău s-a aflat în mijlocul credincioșilor care s-au făcut pelerini la biserica ctitorită de părintele Vasile Lucaciu, la Șișești. Într-un loc, așadar, încărcat de istorie, în acel loc pe care ctitorul său a voit să-l facă „a tuturor românilor” și pe care primul Episcop al Eparhiei greco-catolice de Maramureș, Fericitul Alexandru Rusu, a voit să-l decreteze loc de pelerinaj anual, în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Astfel scria Episcopul Alexandru în decretul din 1 iunie 1933: „Deodată am socotit a fi potrivit să participăm de acum înainte și la unul din pelerinajele obișnuite la biserica votivă de la Șișeștii marelui ctitor, care a fost Vasile Lucaciu, și fiindcă această biserică este închinată tot Maicii Domnului, am fixat pentru acest peregrinaj ziua de 8 Septemvrie, Nașterea Preacuratei Fecioare”.

Au celebrat Sfânta Liturghie, împreună cu Ierarhul Eparhiei: părintele Vicar Augustin Butica, părintele paroh Gabriel Horț și alți preoți din Eparhie care au participat la pelerinaj.   

Iubiți credincioși, „Biserica întâmpină această sărbătoare cu bucurie, cu o invitație la bucurie cu o invitație la reînnoirea speranței și la comuniunea dintre noi”. Bucuria este prilejuită de faptul de a conștientiza „lucrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii, o lucrare care se actualizează mereu; Sfânta Liturghie actualizează această taină și lucrare a Domnului astăzi... Dumnezeu a intervenit mereu în istoria omenirii, odată ce omul a căzut și a avut nevoie să fie susținut, sprijinit, pentru că el, cu puterile lui, nu mai putea să se ridice singur”, a afirmat Preasfințitul Vasile în cuvântul de învățătură. A continuat explicând cum anume suntem invitați să recunoaștem minunile lui Dumnezeu, mereu prezente în viața noastră de zi cu zi: „Sărbătoarea de astăzi ne pune în acea dimensiune a stării sufletești de a spune mulțumiri Maicii noastre cerești pentru ocrotirea cu care ne însoțește zi de zi, an de an, ocrotirea ei maternă care niciodată nu încetează. Ochii noștri adeseori sunt ținuți și nu vedem iubirea lui Dumnezeu și ocrotirea Maicii Domnului decât dacă avem ochii credinței, decât dacă suntem în această comuniune cu Mama noastră cerească, în comuniune cu Biserica, în comuniune cu toți sfinții care sunt mereu prezenți în lume, în Împărăția lui Dumnezeu, care este realitate prezentă, realitate atât de vie și care însuflețește această realitate a lui Dumnezeu, a sfinților, a Maicii Domnului, însoțește umanitatea, însoțește Biserica”...

„Tot sărbătoarea de astăzi ne invită să reînnoim libertatea noastră în sintonie cu voința lui Dumnezeu, pentru că în această sărbătoare, a Nașterii Maicii Domnului, vedem cum se întâlnește atât de armonios libertatea umană cu voința lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu, cu lucrarea lui Dumnezeu. Nu este doar o voință umană care este separată, autonomă, care se caută pe sine și nu ține cont de nicio altă dimensiune a vieții. Ci este vorba de libertatea umană, în persoana părinților Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Ioachim și Ana, de a cere insistent, de a se ruga lui Dumnezeu pentru ceea ce ei nu au și se simt neîmpliniți, o libertate care caută pe Dumnezeu și nu este o libertate care se rezolvă imediat”, așa cum suntem noi obișnuiți astăzi, să rezolvăm totul cu ajutorul științei.

„Dumnezeu intervine și prin Maica Domnului, Dumnezeu a venit în întâmpinarea părinților Ioachim și Ana și a venit în întâmpinarea noastră a tuturor, a neamului omenesc. O lucrare atât de minunată pe care Biserica o cântă, o cinstește și o laudă, o propovăduiește, o lucrare ne face mereu prezent și actual opera mântuirii realizată de Hristos. Prin Maica Domnului ne-a venit nouă Mântuitor în lume, prin ea ne-a venit nașterea lui Isus, de care îngerii s-au bucurat și de aceea și cântările Bisericii surprind frumusețea, importanța și bucuria nașterii Maicii Domnului în cer și pe pământ”, a afirmat Preasfințitul Vasile.

La finalul celebrării, a fost recitată rugăciunea de încredințare a Eparhiei de Maramureș Maicii Domnului, ocrotitoarea ei încă de la înființare. Conform tradiției, statuia Sfintei Fecioare Maria a fost purtată în procesiune în jurul bisericii, iar credincioșii veniți în pelerinaj i-au înălțat Mamei Cerești frumoase cântări de cinste și mărire.  

Părintele paroh Gabriel Horț a mulțumit călduros tuturor pentru prezența la pelerinajul din Șișești. 

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

A trecut la Domnul, la vârsta de 88 de ani, Sora Veronica (GODJA VIORICA) din Congregația Surorilor Maicii Domnului, comunitatea de la Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației.

Slujba de înmormântare a fost celebrată duminică, 6 septembrie, de către Preasfințitul Vasile Bizău, împreună cu pr. protopop Iusco Vasile, pr. capelan Florea Vasile și alți preoți care au participat la eveniment.

„Pe sora Veronica am cunoscut-o când eram tânăr, ca fiind plină de zel, un zel care mobiliza, un zel care dădea curaj, un zel care dădea energie pozitivă și te obliga, într-un fel, la speranță… Această speranță se vede că niciodată nu înșală, pentru că atunci când speranța prinde rădăcini în sufletul nostru, ea ne conduce toată viața…” a afirmat PS Vasile în cadrul Cuvântului de învățătură. Și a continuat vorbind despre slujire și desăvârșire: „Vestea că a trecut la cele veșnice ne-a adus în memorie darul slujirii. Atunci când o persoană consacrată întâmpină acest mare eveniment, al trecerii în viața veșnică, cred că privim cu mult mai multă seninătate. Se întâmplă acest lucru deoarece slujirea în sine, cu alegerea făcută, cu devotamentul, cu jertfa, dă sens vieții; omul își găsește loc și este liniștit și este în pace în măsura în care slujirea lui este una autentică și oferită pe deplin lui Dumnezeu. Atunci când omul caută în inima lui să-l urmeze pe Dumnezeu, să-l iubească cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu toată puterea lui, omul dobândește o pace profundă și își găsește sensul. Viața consacrată descrie acest sens, al continuității, al eternității, al bucuriei, pentru că ea se remarcă în primul rând prin această alegere personală, dacă vrei să fii desăvârșit…”.

Asemenea tânărului din Evanghelie care, după sfatul lui Isus, pentru a fi desăvârșit mai avea nevoie să împartă toată averea, sora Veronica a ales acest drum: moștenirea pe care a primit-o de la părinți a donat-o congregației și astfel a devenit ctitor al mănăstirii „Maica Îndurerată” din Sighetu Marmației. A fost astfel fondatoare a tot ceea ce există și se întâmplă la Sighet: construcțiile din cadrul mănăstirii, dar și viața de comunitate, viața de rugăciune, viața de apostolat…

„Îi cerem Bunului Dumnezeu odihnă veșnică, să-i răsplătească pentru slujirea ei, pentru tot ceea ce lasă moștenire Congregației Surorilor Maicii Domnului și Eparhiei noastre. Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus PS Vasile.

„Sora Veronica a fost o persoană consacrată deosebit de activă, plină de zel apostolic pentru propășirea Congregației, iar aceasta nu numai pentru comunitatea de la Sighet. Truda dânsei împletită cu rugăciune fierbinte, perseverentă și încrezătoare, presărată cu renunțări și sacrificii nenumărate – pe care doar Bunul Dumnezeu le-a știut, a adus un suflu de viață nouă în CMD și pentru mai multe tinere, Sr. Veronica s-a făcut instrumentul lui Dumnezeu în a răspunde la chemare, împreună cu mărturia celorlalte surori din comunitatea de la Sighet. A caracterizat-o un profund spirit de caritate față de cei aflați în diferite nevoi, ajutând și susținând cu rugăciunea, dar și material familii și tineri pentru a depăși perioadele de dificultate. Prin plecarea Sr. Veronica la Casa Tatălui ceresc, Congregația Maicii Domnului și Biserica greco-catolică a cărei fiică devotată a fost, mai adaugă o „Stea” pe Cerul Veșniciei”, citim în mesajul postat de către Congregația Surorilor Maicii Domnului, pe pagina oficială de facebook.  

Sora Veronica a fost înmormântată în Cimitirul Central din Sighetu Marmației, în parcela Surorilor Congregației Maicii Domnului.

Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace!

Biroul eparhial de presă