Marți, 27 Octombrie 2020
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

Instituirea stării de urgență, pe teritoriul țării noastre, ne pune pe noi creștinii, în calitate de fii ai Bisericii și cetățeni ai patriei,  în situația înțelegerii și acceptării măsurilor legale care se iau de către autorități, în vederea prevenirii și combaterii pandemiei de coronavirus. Astfel, măsurile restrictive luate de autorități vin în întâmpinarea prevenirii îmbolnăvirii și răspândirii virusului și a preîntâmpinării situației de suprasolicitare a sistemului public de sănătate.

Așa cum deja s-a comunicat de către autorități, au fost suspendate celebrările liturgice publice în interiorul bisericii, rămânând, deocamdată, posibilitatea rugăciunii comune și a celebrării în aer liber, fără a depăși 100 de persoane, având grijă de a păstra distanța socială necesară de cel puțin un metru.

 În aceste condiții, ne vedem în situația de a ne pregăti pentru următorul pas, în cazul destul de previzibil al suspendării totale a oricărei forme de adunare publică. În astfel de condiții de necesitate, oficiile religioase vor fi celebrate, în continuare, de către preoți fără prezența fizică a credincioșilor, având comuniunea sufletească și de rugăciune cu fiecare dintre membrii comunității, precum și aportul rugăciunii fiecăruia.

Trăim altfel de vremuri, opuse celor cu care am fost obișnuiți până acum, când normalitatea și libertatea ni se păreau a fi presupuse ca un dat de fapt. Cu siguranță că, atât disconfortul sufletesc al celor obișnuiți cu celebrarea comună, cât și îngrijorarea tuturor pentru situația actuală, ne pun și mai mult în mâinile Domnului, pentru a uni starea noastră sufletească cu oferta de Sine a Mântuitorului pe Cruce: Părinte, în mâinile Tale încredințăm viețile noastre.

Creștinul are la îndemână o altă viziune asupra lumii, diferită de cea pe care o percepe fiecare cetățean, și anume conștiința faptului de a fi fiu iubit de Dumnezeu. Providența părintească este cea care dă liniște și pace profundă în sufletul fiilor și nu generează nicidecum frica tulburătoare a haosului. De altfel, nevoia solidarității și a spiritului filial se fac mai necesare în vremuri dificile și informarea riguroasă din partea fiecăruia, cu ascultarea atentă de cei îndreptățiți, autorități civile sau religioase, sporesc șansele binelui comun și ale confortului fiecăruia.

Îngrijorarea este firească și pozitivă, ajutând sufletul să se responsabilizeze, însă panica și frica sunt apanajul preferat al spiritelor necurate, care pot lucra eficient pentru sporirea răului în lume. De aceea, aș dori să vă invit să vedem oportunitățile spirituale care se ivesc în situația actuală, fără a minimaliza sau neglija situația concretă în care lumea întreagă se află. În mod obișnuit, Postul Mare presupune și cere rugăciune, pocăință și asceză. O schimbare de perspectivă, în condiții restrictive, favorizează o reînnoire a minții și a sufletului prin căutarea fundamentelor profunde ale credinței și conștientizarea lor mai clară. Omul își dă lui însuși măsura și atitudinea concretă pe care dorește să o întrupeze, în alegerea conștientă pe care o face. A rămâne calmi, în pace și seninătate, este o alegere, la fel cum, din nefericire, este opțiunea neliniștii exagerate și a fricii iraționale.

Sfânta Scriptură ne spune că, în fața valurilor mari și a vântului puternic ce cuprinseseră barca în care se aflau apostolii împreună cu Isus care dormea, nu panica și frica sunt opțiunea cea mai bună, ci credința și încrederea în prezența lui Dumnezeu. Isus se trezește și liniștește marea, spunându-ne că Dumnezeu are în mână creația Sa și este mai presus de furia ei.

Invităm preoții și credincioșii Eparhiei noastre să fie, pe mai departe, atenți la măsurile pe care autoritățile civile le iau și să procedeze în consecință, pentru a evita un posibil rău mai mare al îmbolnăvirilor crescânde. Asigurăm preoții și credincioșii de toată disponibilitatea noastră, pentru a oferi sprijin și ajutor celor care au nevoie.

Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Mama și ocrotitoarea noastră, ne încredințăm milostivirii Tatălui Ceresc, continuând a ne ruga și a ne aduce aportul la strădania comună de a învinge această pandemie.

Alături de rugăciunile pe care fiecare poate să le facă acasă și de timpii pe care să-i aleagă pentru a se uni cu ceilalți în comuniunea ei, propunem și rostirea acestei rugăciuni în fiecare zi, la ora 12, pentru întărirea susținerii reciproce și a rugăciunii împreună:

         

Părinte Sfinte Dumnezeule, cel ce stăpânești viața și moartea, cel ce l-ai zidit pe om din țărână și i-ai dat viață, cel ce pentru mila Ta voiești ca el să trăiască și să fie viu, pe Tine te rugăm, Doctorul sufletelor și al trupurilor, care l-ai trimis pe Unul-născut Fiul Tău și Domnul nostru Isus Hristos, vindecând toată boala și neputința în popor, ascultă rugăciunea noastră, care în această vreme de boală molipsitoare spre tine o înălțăm.

Tu știi bine cererile noastre înainte de a le ști noi înșine, precum și rugăciunile noastre mai înainte de a fi rostite înaintea Ta. Adu-ți aminte de poporul Tău pe care l-ai răscumpărat cu scump sângele Hristosului Tău; privește la frământările inimilor noastre, căci ne îngrozim de vestea bolii și de umbra morții, pentru fărădelegile noastre. Primește pocăința noastră și oprește răspândirea molimei. Grăiește inimilor noastre cuvânt bun de mângâiere, ca și prin această încercare să ne învățăm a ne chibzui bine zilele, ca să dobândim o inimă înțeleaptă. Sporește-ne credința ca să pricepem că suntem sub ocrotirea Ta. Tu singur ești Cel care ne scapi din primejdii, de molimă și de pustiirile ei. Viața noastă este ascunsă cu Hristos în Tine și din mâna Ta nimeni nu ne va lua. Tu ești scut și pavăză statornică a vieții noastre și fă să nu ne temem de vestea cea rea și de cuvânt tulburător, ca teferi fiind, prin bunătatea Ta, să spunem cu o singură inimă și un singur glas: Tu ești tăria mea, Doamne, Tu ești și puterea mea, Tu ești Dumnezeul meu, Tu bucuria mea.

Tu, Mântuitorule, ca un puternic, îndură-te de noi toți, de cei bolnavi, de familiile lor și de cei ce de ei se îngrijesc, căci Tu ajuți și scapi pe cei ce cu credință neșovăielnică se roagă: Mărire puterii Tale, iubitorule de oameni.

Cu părintească însoțire,

† Vasile

Episcop greco-catolic de Maramureș

 

 

La propunerea părintelui paroh Piț Daniel, care face parte din Consiliul local pentru Situații de Urgență Strâmtura, Oratoriul greco-catolic „Don Carlo Gnocchi” a fost ales și este în pregătire pentru a deveni Centru de carantină pentru persoanele suspecte ca ar fi purtătoare ale virusului coronavirus COVID-19.

Am vorbit cu părintele la telefon și ne-a explicat faptul că în acest moment se desfășoară dotarea centrului pentru a oferi condiții cât mai bune pentru cei care vor fi plasați aici: „Avem aici camere cu grup sanitar, apă caldă și căldură, iar masa va fi asigurată aproape sigur printr-un serviciu Catering. Am cumpărat deja produse de igienă personală și produse de curățenie, care vor fi decontate de către Primărie”, ne spune părintele Piț.

În ce privește disponibilitatea parohiei de a oferi acest centru pentru a face bine comunității locale, părintele afirmă: „Dedicăm mult timp împreună cu doamna doctor Mițiți Eleonora pentru a gândi strategii spre a ajuta comunitatea locală, care este una îmbătrânită, deci una la risc. Ne gândim cum și în ce fel am putea intervenit de urgență în cazul în care epidemia se răspândește în localitate”. În rest „Suntem în mâinile lui Dumnezeu, nu am fost informați încă despre eventuale plasări în acest centru, dar pregătim totul pentru când va fi nevoie”.

Centrul dispune de 20 de paturi și este prevăzut faptul ca el să se transforme și într-un centru de tratament, „dacă va fi cazul și vom ajunge la momentul în care spitalele din țară nu vor mai face față, fiind noi aici o zonă mai retrasă, în care avem puține spitale”, afirmă părintele Piț.

De asemenea, în parohia greco-catolică Strâmtura s-a format un grup de voluntari, în special studenți veniți acasă după închiderea universităților, care fac liste cu persoanele în vârstă și rămân în contact permanent cu acestea, pentru a le ajuta în caz de nevoie, la cumpărături, dar și cu livrare de mâncare caldă acolo unde va fi cazul.     

Talida Trifoi – Biroul eparhial de presă

 

 

Marți, 17 Martie 2020 00:00

Parohia Greco-Catolică CRUCIȘOR

Parohia Greco-Catolică 

CRUCIȘOR

Hramul: 

Sfântul Dumitru

 

PROTOPOPIATUL 

Seini

Preot:

Soponar Dorin

 

Liturghie Duminicală: 11.00   


Orar Liturgic
  

Sfânta Liturghie, în Duminici și sărbători - ora 11:00 

Alte Oficii

Postul Mare: Miercuri și Vineri - ora 19:00 - Calea Crucii

Postul Adormirii Maicii Domnului: Paraclisul Maicii Domnului - ora 20:00

Programul de Sărbătorile Nașterii Domnului

Ajunul Craciunului: ora 20:00 - Vecernia

Zilele de Crăciun: ora 11:00 - Sfânta Liturghie 

Programul de Sărbătorile Învierii Domnului 

Joia Mare: Denia celor 12 Evanghelii - ora 19:00

Vinerea Mare: Prohodul Domnului - ora 15:00

Prima Zi de Paști: Utrenia Învierii și binecuvântarea coșurilor - ora 00:00

Zilele de Paști: Sfânta Liturghie - ora 11:00. 

 

Asociații și Grupuri care activează în parohie: Asociația Reuniunea Mariană.

 

Scurt istoric și informații despre parohie

Parohia Greco Catolică Crucișor s-a reînființat în anul 1992 iar primele oficii religioase s-au celebrat de către Pr.Protopop Gheorghe Condor. Ulterior, preoți ai parohiei au fost: Pr. Gheorghe Pop, Pr. Teodor Gârda, Pr. Ioan Sas și Pr. Soponar Dorin. În anul 2015 după un proces de revendicare, s-a câștigat în instanță Biserica construită în anul 1883, în care se celebrează în prezent.

Număr familii: 26

Număr credincioși: 37

 

Adresă biserică: Loc. Crucișor Nr.31, jud Satu Mare. 

Contact: E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

La Sfânta Liturghie celebrată luni, 16 martie 2020, în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului, papa Francisc a îndemnat la rugăciune pentru ca Dumnezeu să ajute familiile să-și regăsească adevărata afecțiune în aceste timpuri grele. La omilie, pontiful a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei și a pus accentul pe necesitatea de a accepta simplitatea lui Dumnezeu pentru a nu cădea în mândrie.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă

16 martie 2020 – Vatican News. ”Să ne rugăm în continuare pentru cei bolnavi. Mă gândesc la familii, închise [în casă], cu copiii care nu pot merge la școală, poate părinții nu pot ieși, iar unii se află chiar în carantină. Domnul să-i ajute să descopere noi forme, noi expresii de iubire, de coexistență în această situație nouă. Este o ocazie frumoasă pentru a regăsi adevăratele afecțiuni prin fantezia din familie. Să ne rugăm pentru familie, pentru ca relațiile din familii în acest moment să înflorească mereu pentru bine”. Este îndemnul cu care papa Francisc a început Sfânta Liturghie celebrată în dimineața de luni, 16 martie 2020, în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta, făcând referință la condiția de viață a familiilor care nu pot ieși din casă din cauza epidemiei de Coronavirus.

Ca și în zilele precedente, celebrarea euharistică a fost transmisă în streaming, aceeași procedură fiind urmată și în zilele următoare pentru a-și manifesta apropierea față de credincioșii care nu pot participa personal la Sfânta Liturghie din cauza stării de urgență sanitară pentru pandemia de COVID-19.

La omilia Sfintei Liturghii, făcând un comentariu la lecturile biblice ale zilei – în cea de-a treia săptămână de Post – papa a pus accentul pe necesitatea acceptării simplității lui Dumnezeu pentru a nu cădea în păcatul mândriei.

Atât în prima lectură (2 Regi 5,1-15) cât și în Evanghelie (Luca 4, 24-30), a remarcat papa, ”există o atitudine care atrage atenția, o atitudine omenească, dar una care nu este tipică spiritului bun: mânia. Locuitorii din Nazaret au început să-l audă pe Isus, le plăcea cum vorbește, dar apoi cineva a spus: ”Dar acesta la ce universitate și-a făcut studiile? Acesta este fiul Mariei și al lui Iosif, el a fost tâmplar. Ce are el să ne spună?” Iar poporul s-a indignat și această mânie îi duce la violență. Acel Isus, pe care îl admirau la începutul predicii, este acum alungat afară ca să-l arunce de pe munte”.

Generalul sirian Naaman, despre care se vorbește la prima lectură, era un om bun, chiar deschis credinței, dar când profetul Ezechiel îl trimite să se scalde de șapte ori în râul Iordan, a fost cuprins de mânie. El își închipuia că profetul va ieși, va invoca numele lui Dumnezeu, va pune mâna pe partea bolnavă a corpului și îl va elibera de lepră. Nu erau oare la Damasc râuri mai bune decât toate apele Israelului? S-a întors și a plecat furios, plin de mânie. ”Și la Nazaret”, a spus papa, ”era lume bună, dar ce este în spatele acestor oameni buni care îi duce la această atitudine de indignare, iar la Nazaret, chiar mai rău, la violență”?

Papa Francisc: «Atât oamenii din sinagoga de la Nazaret cât și Naaman se gândeau că Dumnezeu ar trebui să se arate numai de o manieră extraordinară, prin lucruri ieșite din comun; că Dumnezeu nu putea să lucreze prin lucrurile normale ale vieții, în simplitate. Ei disprețuiau ce era simplu. Ei se indignau pe lucrurile simple, le disprețuiau. Iar Dumnezeul nostru ne face să înțelegem că El lucrează întotdeauna în simplitate. În simplitatea casei din Nazaret, în simplitatea muncii de fiecare zi, în simplitatea rugăciunii... Lucrurile simple. În schimb, spiritul lumesc ne conduce spre vanitate, spre aparențe și amândouă sfârșesc în violență. Naaman era foarte educat, dar trântește ușa în fața profetului și pleacă. Violență, un gest de violență. Lumea din sinagogă începe să se înfierbânte, se înfierbântă și ia decizia de a-l ucide pe Isus, dar fără să-și dea seama, și îl dau afară ca să-l arunce jos. Mânia este o ispită urâtă care duce la violență.»

Papa a povestit că a văzut zilele trecute un video pe telefonul mobil cu un bloc de locuințe aflat în carantină și un tânăr care voia să iasă. Când  gardianul i-a spus că nu are voie, tânărul l-a luat la bătaie cu mânie, cu dispreț, spunându-i: ”Cine ești tu, negrule, ca să mă oprești pe mine?”. ”Mânia”, a reluat papa, ”este atitudinea celor mândri, dar a celor mândri săraci, a celor mândri cu o sărăcie interioară urâtă, a celor mândri care trăiesc numai cu iluzia de a fi mai mult decât sunt. Este o categorie spirituală, lumea care se mânie: mai mult, de multe ori această lume are nevoie să se mânie, să se indigneze pentru a se simți persoană”.

Papa Francisc: «Acest lucru ni se poate întâmpla și nouă. ”Scandalul farisaic”, îl numesc teologii: să mă scandalizez de lucrurile care sunt simplitatea lui Dumnezeu, de simplitatea celor săraci, de simplitatea creștinilor, ca și cum ar spune: ”Dar acesta nu este Dumnezeu. Nu, Dumnezeul nostru este mai cult, este mai înțelept, este mai important. Dumnezeu nu poate să lucreze într-o asemenea simplitate”. Iar mânia te duce la violență: la violența fizică, dar și la violența bârfelor, care ucide la fel ca cea fizică. Să ne gândim la aceste două treceri, la acești doi pași: mânia oamenilor din sinagoga de la Nazaret și mânia lui Naaman, pentru că nu înțelegeau simplitatea Dumnezeului nostru.»

Sursa: www.vaticannews.va/ro

 

Postul de radio Radio Maria transmite zilnic, de luni până duminică, de la ora 8:00 dimineața, Sfânta Liturghie greco-catolică.

În săptămâna 23-29 martie, Sfânta Liturghie de dimineață (ora 8:00) va fi transmisă din parohia Sfânta Cruce din Baia Mare.  

Biroul eparhial de presă

 

 

Scrisoarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan,

Arhiepiscop Major și Mitropolit

către clerul, credincioșii și persoanele consacrate din

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Nr. 386/20

Blaj, 13 martie 2020

Preasfințiile Voastre,

Iubiți credincioși,

Dragi preoți și persoane consacrate,

Perioada binecuvântată a Postului Mare, timp al pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu, este însoțită în acest an de provocările ridicate de răspândirea pandemiei cu Coronavirus.

În această situație, când persoanele simt mai acut fragilitatea propriei vieți, Biserica își exprimă compasiunea pentru cei aflați în suferință și transmite tuturor un mesaj de încurajare și de speranță. Credința în Dumnezeu, solidaritatea dintre noi și responsabilitatea în respectarea deciziilor autorităților de stat cu privire la normele de igienă și la măsurile preventive sau de limitare a pandemiei, ne vor ajuta să depășim această grea încercare.

Grija față de credincioși și față de întreaga comunitate din România, ne-a condus la formularea următoarelor recomandări:

  1. Observarea și respectarea tuturor măsurilor care sunt comunicate periodic de autoritățile Statului (Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență; Direcția de Sănătate Publică; Ministerul Afacerilor Externe, autorități județene și locale).
  2. Preoții sunt rugați să informeze comunitățile pe care le păstoresc cu privire la numărul maxim de participanți, stabilit de autorități, la oficiile liturgice în spații închise.
  3. În comunitățile parohiale cu număr mare de credincioși, preoții pot celebra două Sfinte Liturghii iar, în caz de necesitate pastorală, pot celebra și a treia Sfântă Liturghie cu acordul Ierarhului locului. Dacă preotul consideră oportun, Sfânta Liturghie poate fi celebrată în aer liber, cu respectarea normelor igieno-sanitare și a celorlalte prevederi legale.
  4. La celebrarea Sfintei Liturghii, preotul și toate celelalte persoane implicate în desfășurarea actului de cult trebuie să-și dezinfecteze mâinile, iar în cazul concelebrării preoții se vor cumineca doar prin întingere.
  5. Preoții vor lua măsuri de igienizare și dezinfectare a suprafețelor și a obiectelor de cult din biserici.
  6. Datorită limitării numărului de participanți la oficiile liturgice din biserici și capele, dar și a recomandării ca persoanele vârstnice să evite ieșirea din casă, credincioșii greco-catolici au posibilitatea de a urmări transmisiunile Sfintei Liturghii în format audio, pe calea undelor radio și internet (Radio Maria, Radio Blaj), precum și în format video pe platformele de internet (youtube, facebook).
  7. Preoții sunt îndemnați, acum mai mult decât oricând, să-și trăiască misiunea de păstori sufletești, atât pe planul rugăciunii liturgice și personale, cât și pe cel al disponibilității pentru nevoile pastoral-sacramentare și social-caritative ale comunității.
  8. Recomandăm tuturor să însoțească în rugăciunile zilnice persoanele afectate de această pandemie, familiile lor, dar și pe toți cei care sunt implicați în lupta cu acest nou virus și care pun sănătatea pacienților mai presus de propria siguranță.

Dincolo de toate aceste recomandări, merită să ne gândim la oportunitatea de a petrece mai mult timp acasă, redescoperind și trăind mai intens viața și legăturile de familie, care ne umanizează și ne apropie de Dumnezeu.

Încredințăm Bunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria pe toți cei care sunt puternic încercați în aceste zile, pe toți cei dragi lor, dar și întreaga omenire, rugându-L pe Mântuitorul nostru Isus Hristos să reverse asupra lor și asupra noastră darul milostivirii, al solidarității, al speranței și al iubirii.

Cu arhierească binecuvântare,

    † Lucian Cardinal Mureșan

Arhiepiscop Major și Mitropolit

 

 

EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ GRECO-CATOLICĂ DE MARAMUREȘ

                       Baia Mare, Str. Vasile Lucaciu 50, cod postal 430341, Jud. Maramures

                       Tel-fax: 0040-262-213398; epgrcatmm @ yahoo.com

 

Nr. 284/13.03.2020

Onorați părinți preoți, dragi credincioși,

 

Timpul Postului Mare al acestui an îl parcurgem cu dorința reînnoirii sufletești și cu stăruința în rugăciune, pentru a depăși vremea încercării abătute asupra lumii întregi, precum și a țării noastre, prin pericolul provocat de extinderea cu repeziciune a pandemiei de coronavirus.

Date fiind circumstanțele și eforturile pe care toți suntem datori să le facem pentru a preîntâmpina răspândirea virusului, ne alăturăm inițiativelor și măsurilor luate de autoritățile guvernamentale în vederea tutelării sănătății populației și recomandăm, cu părintească grijă, acordarea a cât mai multă atenție deciziilor care se iau și măsurilor care se impun în această situație. Toate acestea sunt anunțate prin mijloacele de comunicare și vin în ajutorul fiecăruia în vederea evitării contaminării și îmbolnăvirii, precum și a grijii datorate celor de lângă noi, semenii noștri de care trebuie să avem grijă.

Pornind de la măsurile igienico-sanitare și până la cele de ordin administrativ comunitar, se impune cu precădere evitarea adunărilor de orice fel și suspendarea oricăror activități care implică un număr mai mare de persoane decât cel admis de autoritățile publice.

Astfel, cerem onoraților preoți de a fi disponibili pentru pastorația care se impune în timpuri de restriște și să comunice cât mai mult cu credincioșii pe care îi păstoresc, pentru a-i face să înțeleagă situația de necesitate și a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor lor, în special cele sufletești, și pentru a-i asista cu Sfintele Taine după nevoia și cerința doritorilor.

Pentru o bună coordonare a programului fiecărei parohii, preoții, împreună cu consiliul curatoral, vor face în așa fel încât datoria celebrării serviciilor liturgice, care se impun în această perioadă, să fie în concordanță cu binele comunității și cu reglementările autorităților guvernamentale.

În vremuri de încercare, rugăciunea se cuvine a fi sporită și comuniunea ei poate fi realizată prin participarea fiecăruia, oriunde s-ar afla, acasă sau în spații protejate, impuse de măsurile de protecție.

Având în vedere vulnerabilitatea persoanelor vârstnice și consecințele grave ale acestui tip de virus, le îndemnăm să evite adunările publice și, pe cât posibil, să participe la Sfânta Liturghie prin intermediul transmisiunilor televizate, la radio sau internet.

Recomandăm tuturor credincioșilor să însoțească în rugăciunile lor zilnice persoanele afectate de această pandemie și familiile lor. De asemenea, un loc special în rugăciuni să îl aibă personalul medical și toți cei implicați în lupta cu acest virus.

Ne încredințăm milostivirii Domnului, cerându-I ajutorul necesar pentru a depăși aceste timpuri de încercare, și ne punem sub ocrotirea Maicii Domnului, pentru a reuși să ne sprijinim unii pe alții. 

            Cu părintească însoțire și purtare de grijă,

† Vasile

Episcop de Maramures

 

 

CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenţei nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

București, 51 / 11.03.2020

Iubiți credincioși,

dragi persoane consacrate,

dragi preoți,

 

În acest an, Postul Mare capătă pentru noi, creștinii o dimensiune neașteptată, datorită pandemiei cu Coronavirus, care ne pune în fața fragilității vieții și ne provoacă la responsabilitate și solidaritate.

Ca Păstori, asigurându-vă de rugăciunea noastră, dorim să vă exprimăm grija noastră părintească, să vă adresăm un cuvânt de încurajarea în acest timp de încercare și să vă împărtășim câteva îndemnuri și decizii necesare pentru a ne trăi viața de credință, în perioada următoare, ținând cont de măsurile de prevenție luate de autoritățile din țara noastră.

Respectând deciziile autorităților, privitoare la numărul maxim de participanți la evenimente desfășurate în spații închise, recomandăm parohiilor să caute să se organizeze pentru a facilita participarea în mod eșalonat a credincioșilor la Sfintele Liturghii și la alte reuniuni ocazionate de activități parohiale, iar acolo unde este necesar, preoții să suplimenteze numărul de Liturghii și/sau să caute alte soluții (ex: în aer liber).

Pentru a veni în întâmpinarea celor care nu pot participa la Sf. Liturghie în biserici și capele, s-au făcut demersuri pe lângă Televiziunea publică pentru transmisia în direct a Sfintei Liturghii duminicale, din Catedrala Sf. Iosif din București. Sfânta Liturghie în rit romano-catolic va putea fi urmărită atât la televizor, cât și pe canalul de YouTube al Televiziunii publice și pe TVR+. Programul acestor transmisii, ca și cel în alte limbi materne sau în alte rituri, va fi comunicat ulterior prin mijloacele de comunicare socială ale diecezelor și eparhiilor noastre. „Radio Maria” în limba română și „Mária Rádió Erdély” în limba maghiară sunt alte mijloace de unire în rugăciune și la Sfintele Liturghii transmise în diferitele limbi și rituri.

Încurajăm, de asemenea, parohiile și comunitățile religioase să folosească mijloacele de comunicare socială pentru a păstra comuniunea în rugăciune cu credincioșii și să-i informeze pe credincioși de posibilitățile pe care le au pentru a trăi, chiar dacă într-o manieră mediată, dimensiunea comunitară a vieții de credință.

Încurajăm parohiile, congregațiile religioase, asociațiile de laici care desfășoară activități social-caritative, să-i ajute pe cei aflați în nevoie, în această perioadă, pe vârstnici, persoanele bolnave, singure, care nu pot ieși din casele lor.

Preluând îndemnul Papei Francisc, îi încurajăm pe preoți să răspundă cu grijă paternă solicitării bolnavilor şi familiilor lor, administrându-le sacramentele acelora care le cer. Asta înseamnă și asumarea responsabilității prezenței constante în mijlocul comunității păstorite, evitându-se călătoriile.

Pentru a reduce riscul răspândirii infecției, în biserici și capele trebuie dezinfectate suprafețele atinse frecvent. De asemenea, în sacristii trebuie să existe dezinfectant: înaintea fiecărei celebrări, nu numai preotul, dar și ministranții și sacristanii trebuie să-și dezinfecteze mâinile, mai ales în vederea momentului împărtășaniei când preoții trebuie să fie foarte atenți. Cât privește concelebrarea, preoților se recomandă împărtășania „per intinctionem”.

Insistăm ca toate persoanele care s-au întors în țară din zonele afectate de Covid-19 să colaboreze cu autoritățile și să respecte indicațiile pe care le primesc în ce privește regimul de carantină sau autoizolare. De asemenea, îi rugăm pe toți – laici, persoane consacrate, preoți – să respecte măsurile de prevenție recomandate sau impuse de autorități, și să se informeze numai din surse oficiale, în ce privește epidemia cu Coronavirus.

În această perioadă dificilă, atât pentru viața personală și socială, cât și comunitar-religioasă, să-i însoțim cu rugăciunea noastră pe toți cei afectați de acest virus, pe familiile lor, cadrele medicale și personalul din instituțiile care sunt implicate în combaterea epidemiei. În acest sens, se pot face și rugăciuni speciale la Sf. Liturghie, iar la sfârșitul celebrărilor recomandăm una dintre rugăciunile propuse în anexă.

Vă încredințăm pe voi toți, familiile și prietenii voștri, țara noastră și lumea întreagă ocrotirii Sfântului Iosif, soțul Preacuratei Fecioare Maria și Tatăl purtător de grijă al lui Isus, a cărui sărbătoare o prăznuim în luna martie. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți,  să binecuvânteze țara și poporul nostru!

+ Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit de București

Președintele Comisiei pentru Operatorii Sanitari

din cadrul Conferinței Episcopilor din România

**********************

 

RUGĂCIUNI CARE POT FI DE FOLOS

Rugăciune rostită de Papa Francisc la Sanctuarul „Madonna del Divino Amore” miercuri, 11 martie 2020:

O Marie,

tu strălucești mereu pe drumul nostru

ca un semn de mântuire și de speranță.

Noi ne încredințăm ție, Tămăduitoarea bolnavilor,

care sub cruce ai fost asociată suferințelor lui Isus,

păstrându-ți credința neclintită.

Tu, Salvarea poporului roman,

știi de ce anume avem nevoie

și suntem siguri că ne vei da

pentru ca, așa cum s-a întâmplat la Cana Galileei,

să revină din nou bucuria și sărbătoarea

după acest moment de încercare.

Ajută-ne, Maica Iubirii Divine,

să ne conformăm voinței Tatălui

şi să facem ceea ce ne va spune Isus,

care a luat asupra sa suferințele noastre

şi s-a împovărat cu durerile noastre

pentru a ne conduce, prin cruce,

la bucuria învierii. Amin.

Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Nu ne disprețui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuiește pururi de toate primejdiile, Fecioară slăvită și binecuvântată

Rugăciune în vremuri de încercare

(Rugăciune propusă de Conferința Episcopală Italiană. Oficiul național pentru pastorația sanitară)

O, Dumnezeule atotputernic și veșnic, odihnă în osteneală, sprijin în slăbiciune: de la Tine toate creaturile primesc forță, existență și viață. Venim la Tine pentru a invoca milostivirea ta pentru că astăzi ne confruntăm din nou cu fragilitatea condiției umane, trăind experiența unei noi epidemii virale.

Ție ți-i încredințăm pe cei bolnavi și familiile lor: dăruiește vindecare trupului, minții şi spiritului lor.

Ajută-i pe toți membrii societății să-și desfășoare propria misiune și să întărească spiritul de solidaritate dintre ei.

Sprijină-i și mângâie-i, în îndeplinirea slujirii lor, pe medici, pe lucrătorii sanitari aflați în prima linie și pe toți cei care oferă servicii de îngrijire.

Tu care ești izvorul oricărui bine, binecuvântează din belșug familia umană, îndepărtează de la noi orice rău și dăruiește o credință neclintită tuturor creștinilor.

Eliberează-ne de epidemia care ne-a lovit ca să ne putem întoarce senini la ocupațiile noastre cotidiene și să te lăudăm și să-ți mulțumim cu inimă reînnoită.

În Tine ne încredem și către Tine înălțăm rugăciunea noastră pentru că Tu, o Părinte, ești dătătorul vieții, și împreună cu Fiul tău, Domnul nostru Isus Cristos, în unire cu Spiritul Sfânt, viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

Maria, tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi!

Pentru comunitățile greco-catolice:

Rugăciuni pentru boli molipsitoare din Euhologiu (Blaj 1940), p. 268-286.

 

În perioada 9 – 11 martie 2020 a avut loc sesiunea de primăvară a Comisiei pentru Pastorația Tineretului din cadrul Conferinței Episcopilor din România. Întâlnirea s-a desfășurat la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (jud. Neamț), în Dieceza de Iași. La întâlnire au participat preoții responsabili ai oficiilor diecezane pentru pastorația tineretului și tineri implicați în activitatea oficiilor. Discuțiile au fost moderate de părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului Național pentru Pastorația Tineretului.

Din Eparhia de Maramureș au participat pr. Angel Zareczki și pr. Pop Daniel.  

În contextul atenției Bisericii universale față de realitatea tinerilor exprimată în Sinodul Episcopilor cu tema „Tinerii, credința și discernământul vocațional”, precum și prin Exortația apostolică postsinodală Christus vivit, cea mai mare parte a lucrărilor comisiei s-a concentrat pe elaborarea unui drum comun în pastorația tineretului care să fie începutul unui nou proces de valorizare a tinerilor și de susținere a angajării lor permanente în opera de evanghelizare.

Sub îndrumarea lui István Kerekes, din Arhidieceza de Alba Iulia, participanții prezenți la Traian au realizat mai întâi o analiză a realităților parohiale și diecezane în ceea ce privește pastorația tineretului. Au fost trasate în linii mari câteva propuneri de activități și soluții care să vină în sprijinul responsabililor și care să fie surse de motivație pentru tineri.

Cei prezenți au discutat apoi despre Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic din anul 2021, care va fi găzduită de Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș. Părintele Flavius Florea a informat membrii comisiei despre stadiul în care sunt pregătirile, lansând totodată provocarea de a începe deja să se lucreze la programul pentru această întâlnire.

Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop de Iași, s-a alăturat discuțiilor în ziua de marți. El a dorit să cunoască pe fiecare reprezentant și a asigurat comisia de rugăciunea și sprijinul său. Împreună, au participat la Sfânta Liturghie în capela centrului. La cuvântul de învățătură, PS Iosif i-a încurajat pe responsabili în misiunea lor, indicând cu entuziasm exemplul dedicat al lui Cristos, care cu ușurință a întâlnit și a lucrat pentru oameni.

În a doua parte a programului de la Traian, au fost comunicări în ceea ce privește reprezentarea României la evenimentele internaționale. S-au împărtășit experiențe și modele de bune practici din realitățile locale ale diecezelor și eparhiilor, precum și alte informări referitoare la activitatea în folosul tinerilor.

La final, s-a hotărât ca următoarea întâlnire a comisiei, în sesiunea de toamnă, să fie găzduită de Dieceza de Oradea.

 

Sursa: www.bisericaromanaunita.ro

 (Raluca Cocuț)

 

 

Într-un mesaj video, papa Francisc imploră protecția Preacuratei Fecioare Maria a Iubirii Divine în contextul situației de urgență generată de noul Coronavirus. Mesajul video al pontifului va deschide Sfânta Liturghie celebrată miercuri, 11 martie a.c., la Sanctuarul Preacuratei Fecioare Maria a Iubirii Divine (Madonna del Divino Amore) în ziua de post şi rugăciune anunțată de cardinalul vicar Angelo De Donatis, care prezidează celebrarea euharistică.

11 martie 2020 – Vatican News. Încredințarea Romei, a Italiei și a lumii protecției Maicii lui Dumnezeu ca semn de mântuire și de speranță în aceste zile de urgență sanitară. Acesta este gândul pe care papa Francisc îl exprimă într-un mesaj video cu prilejul Sfintei Liturghii în program miercuri, cu începere de la ora locală 17, la Sanctuarul Preacuratei Fecioare Maria a Iubirii Divine (Madonna del Divino Amore), amplasat pe una din colinele câmpiei romane.

Directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a anunțat participarea spirituală a papei Francisc la rugăciunea înălțată Preacuratei Fecioare Maria, la picioarele căreia, în 1944, papa Pius al XII-lea și romanii au implorat salvarea Romei în cursul retragerii trupelor naziste.

La 75 de ani de atunci, Roma și întreaga Italie se confruntă cu o altă situație de urgență, de data aceasta invizibilă dar la fel de amenințătoare. Și de această dată, Preacurata Fecioară Maria a Iubirii Divine este o ancoră de salvare pentru Roma, pentru Italia și pentru întreaga lume. Difuzarea Mesajului Sfântului Părinte este prevăzută la începutul Sfintei Liturghii transmisă în direct de TV2000 şi în modalitatea streaming pe pagina de facebook a Diecezei de Roma. Sfânta Liturghie se celebrează în absența credincioșilor, pentru a evita contagierea cu noul Coronavirus.

Într-o notă privind inițiativa, Vicariatul de Roma informează că este prevăzută o colectă diecezană extraordinară care va fi oferită personalului sanitar aflat în prima linie în această perioadă de urgență.

Sanctuarul care o venerează pe Născătoarea de Dumnezeu cu titlul de Fecioara Divinei Iubiri exprimă legătura care o unește pe Fecioara Maria cu Duhul Sfânt, de la primul moment al existenței sale și până la înălțarea sa".

De altfel, la rugăciunea "Îngerul Domnului" de duminică, 8 martie, recitată în biblioteca apartamentului papal din Palatul Apostolic, papa Francisc avea alături icoana Sfintei Fecioare a Divinei Iubiri care o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu ținându-l în brațe pe Fiul Isus. Deasupra lor tronează Duhul Sfânt, sub formă de porumbel.

Papa Francisc a fost în vizită pastorală la bine-cunoscutul Sanctuar roman în 2018, la 1 mai, în vreme ce Benedict al XVI-lea a inaugurat solemn luna mariană la același sanctuar, în data de 1 mai 2006.

Sursa: www.vaticannews.va