Joi, 19 Iulie 2018

Conventul „Sf. Francisc de Assisi” (Sighetu Marmatiei)

Prezenţa fraţilor capucini la Sighetu Marmaţiei îşi află începutul odată cu sosirea pr. Filippo Aliani, un frate capucin din Provincia Emilia Romagna.

Având ca scop principal activitatea socială, pe lângă convent s-a dezvoltat şi Oratoriul "Sfântul Francisc", care îşi propune educarea tinerilor şi a copiilor din cadrul Grupului "Speranţa", şi implicarea lor în diferitele activităţi socio-caritative.

Activitatea socială rămâne obiectivul principal al fraternităţii din Sighetu Marmaţiei, în colaborare cu Surorile Benedictine din localitate. O frecvenţă destul de amplă se înregistrează în privinţa activităţilor de voluntariat pe lângă casele de copii de tip familial şi orfelinate, pentru circa 20 de astfel de centre oferindu-se lunar un ajutor constând în alimente. Oratoriul este frecventat zilnic de nenumăraţi copii şi tineri, fiind deschis tuturor celor care doresc să se destindă, să fraternizeze şi să se formeze în spirit franciscan, prin participarea la activităţile şi catehezele propuse.

Pe plan pastoral, fraternitatea colaborează cu Parohia Greco-Catolică din localitate, fiind implicată intim în animarea liturgică.

Demnă de amintit este şi activitatea de la Centrul de zi "Micul prinţ", care cuprinde program "after-school" în timpul anului şcolar şi un campus pentru copii în tot timpul verii. Centrul este frecventat de aproximativ 30 de copii care găsesc un spaţiu şi un ambient propice pentru efectuarea temelor dar şi pentru momente de socializare şi destindere.

De câţiva ani, din iniţiativa fraţilor, în oraş a fost amenajată şi o baie publică, destinată acelor persoane care nu au acasă posibilitatea unei igiene adecvate. Activitatea în acest spaţiu se desfăşoară după un program bine stabilit şi conform unor criterii sociale minime.

În anul 2012 a fost inaugurată şi "Casa Speranţei", un proiect care îşi propune să ofere o locuinţă persoanelor aflate în dificultate şi celor care, la împlinirea vîrstei de 18 ani, părăsind orfelinatul, caută un adăpost sigur.

Pe lângă acestea, în sânul acestei fraternităţi, o activitate rodnică o reprezintă aceea a voluntariatului estiv, prin organizarea de campusuri pe toată durata verii. Această activitate este pregătită prin organizarea "Zilei voluntariatului", în luna iunie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea tinerilor pentru a participa la aceste proiecte. În fiecare an sunt organizate patru campusuri de tip şcoală de vară, două în oraş şi două în satele din împrejurimi, la care participă nenumăraţi copii şi tineri; aceste campusuri reprezintă un prilej potrivit pentru a petrece timpul împreună, a învăţa lucruri noi, pentru cunoaştere reciprocă şi creştere umană şi spirituală.