Vineri, 19 Aprilie 2024
Super User

Super User

Senior Reporter @EpiscopiaMM

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Website URL: http://episcopiaMM.ro

La încheierea Anului Sfânt al Milostivirii, doamna profesoară Ileana Cristescu ne împărtăşeşte câteva din faptele petrecute în parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Dragomireşti-Maramureş, evidenţiind implicarea membrilor Filialei AGRU. Desigur, munca lor în a face cunoscut Cuvântul Domnului şi „împlinirea lui prin fapte”, va continua cu aceeaşi abnegaţie, garanţia fiind citatul din scrisoarea sfântului apostol Iacob din finalul mesajului. Iată scrisoarea doamnei profesoare, primită abia acum, în chiar ziua Imaculatei Concepţiuni:

Motto: „Dumnezeu, Tatăl  nostru ceresc este milostiv, blând și îndelung răbdător” (Ps 85, 144, etc.)

Ne aflăm la închiderea Anului Sfânt al Milostivirii, început prin deschiderea Porţii Sfinte a bazilicii Sfântul Petru, de către Papa Francisc în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. În acest an binecuvântat de Dumnezeu  am fost invitaţi toţi creştinii să păşim cu încredere şi credinţă pentru a fi „milostivi, precum Tatăl este”.

Noi, credincioşi parohiei greco-catolice din Dragomireşti, păstoriţi cu dragoste şi devotament de părintele paroh Vasile Hotico, am răspuns acestei chemări de a ne îndrepta şi mai mult atenţia asupra lui ISUS, chipul milostivirii Tatălui, de a fi noi înşine semnul iubirii lui Dumnezeu în familie şi comunitatea în care trăim.

În Postul Mare din acest an jubiliar, ne-am propus să trăim mai intens comuniunea cu Dumnezeu, pentru a celebra şi a experimenta milostivirea Lui.

Pe parcursul acestui An al Milostivirii s-au desfăşurat mai multe acţiuni, în consens cu această milostivire a lui Dumnezeu relevată prin Fiul său, Domnul Cristos, coordonate de Filiala AGRU din parohia noastră.

La finele acestui an jubiliar, în biserica noastră au fost înălţate în faţa Tronului Preasfintei Treimi, în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru îndelungata răbdare şi nemăsurata iubire de oameni a lui Dumnezeu, rugăciuni de mărire, şi au fost trecute în revistă principalele manifestări:

– părintele Florin Maruşciac a răspuns invitaţiei de a sluji în biserica parohială, sâmbătă şi duminică, 19-20 noiembrie 2016, alături de preotul  paroh Vasile Hotico, spre bucuria şi hrana spirituală a creştinilor din parohie.

– în cadrul Filalei AGRU, condusă de prof. Elena Zubaşcu, acţiunile de caritate desfăşurate de-a lungul anului s-au îmbogăţit prin vizitatarea bolnavilor şi a săracilor din parohie, mai ales a bătrânilor din azilul existent în comună, cărora, prin dragostea şi milostenia credincioşilor, le-au fost oferite 20 de pilote care să le ţină de cald.

– în azilul de bătrîni, părintele paroh oficiază ritmic slujbe închinate Domnului, inclusiv luni 21 noiembrie, după care, bolnavilor li s-au oferit pachete cu fructe şi dulciuri din partea credincioşilor parohiei. Activităţile caritabile sunt conduse de prof. Ileana Cristescu, coordonatorea departamentului social-caritativ al filialei.

În parohia noastră, Anul Milostivirii a avut nu numai o dimensiune profund spirituală, ci şi una faptică, practică, pentru că, pentru noi, milostivirea a fost însuşită şi trăită la nivel personal, devenind o mărtuirisire de credinţă exprimată cu dragostea în acţiune.

Asumarea milostivirii de către comunitatea noastră este o expresie de credinţă şi dragoste pentru Dumnezeu Tatăl, Isus Cristos-Fiul şi Spiritul Sfânt.

Cuvintele „milostivire”, „răbdare”, „iertare”, „blândeţe” devin dimensiuni fireşti ale unei comunităţi cu adevărat creştine ce experimentează  iubirea lui Dumnezeu, care consolează, care iartă, şi dăruieşte speranţă, căci credinciosul adevărat pune credinţa în acţiune.

„ Fiţi înfăptuitori ai Cuvântului şi nu numai ascultători, […] acela însă care-şi apleacă privirea la legea desăvârşită a libertăţii (a lui Dumnezeu) şi o ţine, acela care nu este un ascultător uituc, ci trece la fapte, acela va fi fericit.[…]” (Iacob 1:22).

Ileana Cristescu

sursa text: www.agru.ro

 

Miercuri, 7 decembrie a.c., în biserica greco-catolică din Cacica, diaconul Ionuț Ursuleac a fost ridicat la treapta Preoției, prin punerea mâinilor Preasfințitului Vasile Bizău. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Eparhul de Maramureș împreună cu un sobor de preoți, în frunte cu pr. Vicar pentru Vicariatul Ucrainian, Dubovici Mihai, pr. protopop Colopelnic Vasile și pr. protopop și paroh de Cacica, Nicolae Nicolaișen.

 „Aceasta este o zi de sărbătoare pentru tânărul Ionuț Ursuleac, pentru familia lui, dar și pentru întreaga Biserică, deoarece atunci când Taina Preoției este primită de către un candidat, devine o sărbătoare pentru Biserică, deoarece el își asumă slujirea Evangheliei în supunere față de Hristos. Și aceasta este cu adevărat o sărbătoare a sufletului și a ființei umane, când se pune în slujba Evangheliei”, a afirmat Preasfințitul Vasile în omilia sa. Și a continuat vorbind despre misiunea preoțească: „Misiunea de slujire preoțească este o misiune nobilă și sfântă, pentru că ea vine de la Mântuitorul Hristos și stă sub semnul promisiunii făcute de El ucenicilor: cine vă vede pe voi, mă vede pe mine; cine vă ascultă pe voi, Mă ascultă pe Mine; cine se leapădă de voi, se leapădă de Mine, iar cine se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce m-a trimis pe Mine. Iată că suntem în această succesiune a trimiterii: Isus a fost trimis de Tatăl Ceresc în lume; El îi trimite pe apostoli; apostolii, mai departe, lasă ucenici și aceeași misiune –mergeți și propovăduiți împărăția lui Dumnezeu în toată lumea- se actualizează cu fiecare misiune preoțească, cu fiecare implicare a celor care poartă această Taină a Preoției, fiind altoiți pe Hristos, în Hristos”, a spus Ierarhul.

În timpul conferirii Sacramentului Preoției, tânărul Ionuț Ursuleac a fost condus spre altar de către părintele paroh Nicolae Nicolaișen și părintele Anton Cioba, Rector al Seminarului Greco Catolic din Oradea, seminar în care tânărul preot a stat pe perioada în care a studiat Teologia la Oradea.

Parcurs academic

Tânărul preot Ursuleac Ionuț s-a născut pe 13 ianuarie 1989 în localitatea Cacica (Suceava). A urmat Școala primară și gimnazială din localitatea natală între anii 1996-2004 și în perioada 2004-2008 a urmat Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea. Între anii 2008-2012, a studiat Teologie Greco-Catolică – Pastorală la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj Napoca, departamentul Oradea. A urmat apoi cursurile de Masterat la Institutul Pontifical Oriental din Roma (2012-2015). A fost ridicat la treapta diaconatului pe 23 august 2016 de către Preasfințitul Vasile Bizău, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare.   

Îi urăm ani lungi de slujire în via Domnului!

Biroul eparhial de presă

 

Marți, 6 decembrie a.c., sărbătoarea „Sfântul Nicolae de la Mira Liciei, făcătorul de minuni”, Preasfințitul Vasile Bizău s-a aflat în parohia Maidan (Protopopiatului Bucovinean) pentru a sărbători împreună cu comunitatea de aici atât hramul Bisericii „Sfântul Nicolae”, cât și aniversarea a 25 de ani de preoție a părintelui paroh și protopop Nicolae Nicolaișen.  

Astfel, în biserica ce poartă numele sfântului darurilor, a avut loc un program de rugăciune ce a debutat la ora 8:30 cu Utrenia, urmată de Acatistul Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Liturghie în limba poloneză și recitarea Sfântului Rozar. De la ora 11:00, Preasfințitul Vasile Bizău împreună cu Preasfințitul Petru Gherghel (Episcop Romano Catolic de Iași) și numeroși preoți (de rit latin și bizantin) au celebrat Sfânta Liturghie. Preasfințitul Gherghel a fost invitat la sărbătoare de către parohul Nicolae Nicolaișen în semn de prețuire pentru buna colaborare între cele două rituri catolice în această zonă.

În cuvântul de învățătură, explicând troparul sărbătorii, Eparhul de Maramureș a vorbit despre Sfântul Nicolae, îndreptător al credinței, care, participând la Conciliul din Niceea (anul 325), „a definit în mod corect credința noastră în Hristos ca și Fiu al lui Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl”. Despre faptul că troparul îl numește „chip al blândeții”, Ierarhul a afirmat: „este foarte cunoscută atitudinea Sfântului Nicolae în raportul său cu semenii și în mod deosebit faptele bune pe care le săvârșea în ascuns, fără a face din aceasta o laudă de sine… Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre învățătorii care ne aduc aminte că faptele trebuie făcute cu generozitate și că trăirea în caritate este de fapt acest drum spre sfințenie”. Preasfințitul a lăudat comunitatea din Maidan, precum și toate comunitățile catolice de ambele rituri din Bucovina pentru „statornicia și mărturia de credință pe care o dau, pentru buna înțelegere și conviețuire (între parohiile de rit latin și bizantin), pentru atitudinea de demnitate, de răbdare și pentru spiritul de rugăciune și de jertfă” care o caracterizează. „Toate acestea înfrumusețează profilul vieții creștinului din zilele noastre și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta”, a spus Arhiereul.   

La sfârșitul omiliei, Preasfințitul Vasile și-a îndreptat atenția și felicitările către părintele paroh Nicolae Nicolaișen, la împlinirea a 25 de ani de slujire preoțească: „Îi dorim părintelui multă sănătate și multe haruri prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, ca să poată să aducă și pe viitor aceeași mărturie și slujire a Cuvântului Evangheliei în viața proprie și în viața comunității!”.

Biroul eparhial de presă

Miercuri, 07 Decembrie 2016 00:00

“VENITE ADOREMUS”

Organizat de Parohia „Sf. Familie” Zalău în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, a avut loc sâmbătă, 3 decembrie, la Zalău, Concertul Coral de Muzică Sacră, VENITE ADOREMUS, manifestare care a ajuns la ediţia a-VIII-a. Obiceiul de a organiza an de an, cu succes, un spectacol  de colinde, susţinut de coruri care au  disponibilitatea de a se pregăti şi de a participa, a oferit şi de această dată celor prezenţi, în dar  de sărbători, un eveniment de  ţinută. 

Au participat: Corala „Sf. Familie” – parohia greco-catolică Sf. Familie Zalău, Corul „Rorate”- parohia romano-catolică Zalău, Corul „Bunavestire” – parohia greco-catolică „Bunavestire” Baia Mare, Corul Szenci Molnar Albert - parohia Reformată Zalău-Centru, Corul „Lumină lină” – Catedrala Episcopală Ortodoxă „Sf. Vineri” Zalău şi Corul „Sanctus Spiritus” – parohia greco-catolică „Bunavestire” Bistriţa.

Este un moment extraordinar al anului bicericesc când îl aşteptăm pe Mântuitor să vină în sufletul nostru. Îl aşteptăm cu aceste colinde care ne sunt tipice şi care ne încălzesc inima şi sufletul, făcând loc aici pentru a-l putea primi de Crăciun, pe Domnul. Semnificaţia religioasă a Crăciunului este naşterea Mântuitorului Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ să ajute oamenii să devină mai buni, mai credincioşi, mai îngăduitori. Crăciunul semnifică naşterea, creaţia şi veşnicia Universului.

Concertul este încununarea unui timp sfânt, a unor sentimente pe care corurile şi-au propus să le însufleţească cu colinde deosebite, să ofere un timp menit să păstreze lumina, linştea, şi împăcarea în suflet, să ne facă să devenim mai buni, mai veseli, mai sănătoşi şi mai umani. Aceasta este motivaţia pe care membrii corului nostru, de la biserica Bunavestire din Baia Mare, o au de fiecare dată cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Este motivul pentru care ne străduim să venim în fiecare an cu ceva nou în repertoriu, pentru orice ocazie care ni se oferă. Astfel am înţeles noi, cei din cor,  să încheiem Anul Milostivirii. Deşi poartă milostivirii s-a închis oficial, pentru noi a rămas deschisă poarta milostivirii sufletului, şi astfel să oferim celor din jurul nostru bucuria acestor minunate cântări, bucuria colindelor şi nu numai. Colindele sunt cântece care transpun în muzică semnificaţia Crăciunului, atât din punct de vedere laic, cât şi creştinesc: bucurie, speranţă, întâlnirea cu cei dragi, bucuria dată de vestea cea bună, bucuria materializării speranţei în mântuire şi astfel a accesului la fericirea veşnică.

La colindele tradiţionale: Ce-aţi văzut păstori, Sus la poarta raiuliu, Steaua sus răsare, Cântec de stea, Mandru-i cerul, Când s-a născut Domnul Sfânt, Leru-i Ler, O ce veste minunată, Trei crai, etc., care nu pot să lipsească dintr-un asemenea concert, se adaugă cântece de Crăciun internaţionale, construite în jurul unor aranjamente contemporane. Acestora li se opun prin nuanţă şi colorit cântece tradiţionale ale altor spiritualităţi care vorbesc cu aproximaţie despre aceleaşi tradiţii de iarnă. Unele aparţin unui strat mult mai nou de emanaţie spirituală, dar sunt cântece de Crăciun, iubite de comunităţile creştine din întreaga lume: Adeste fideles, Micul toboşar, Misa Criolla-Kyrie, Isus s-a născut pentru mântuirea noastră, Cerul şi pământul sărbătoresc, etc.

Din vremuri de demult, prin colinde, strămoşii noştri, umblând din casă în casă, vesteau naşterea Domnului, cântând bucuria momentului. Aşa au cântat îngerii când Pruncul cel Sfânt a venit pe lume. Aşa au cântat şi corurile participante, parcă în ton cu colindul sălăjan “Noi umblăm să împlinim/  Obiceiul din bătrâni”.

Prestaţia corurilor a fost de mare clasă iar colindele deosebite ca text şi interpretare au umplut biserica şi inima celor prezenţi de armonie şi bucurie. A fost un adevărat regal al colindelor care s-a încheiat cu „O ce veste minunată” -colinda care surprinde într-un frumos tablou evenimentul minunat petrecut în Viflaim. Cu adevărat o veste minunată, care ne-a unit prin cântec pe participanţii la concert, participanţi de etnii şi confesiuni diferite, ca să-L lăudăm împreună pe Cel care ne-a adus speranţa mântuirii şi să ne bucurăm la gândul că putem să trecem peste bariere, ridicate de oamenii, pentru a  convieţui împreună în armonie aşa cum Pruncul Sfânt doreşte.

Înmânarea diplomelor de participare dirijorilor și corurilor şi urările de Crăciun Sfânt şi Binecuvântat şi de An Nou fericit, împreună cu binecuvântarea dată de Preasfințitul Virgil, episcopul de Oradea au încheiat spectacolul.

A urmat agapa frățească la care corurile s-au întreţinut într-un dialog muzical de excelenţă constituindu-se într-o repetiţie magică a serii de Crăciun.

  MiRELA D. COCIŞ (marianistă) şi BUD MARIA

membre ale corului  “Bunavestire”, Baia Mare

 

Joi, 1 decembrie 2016, după ce a participat la Ceremonia de la Statuia Ostașului Român din Baia Mare (ora 10:00), Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent la Șișești, în biserica ctitorită de către preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, susținător activ al Marii Uniri și luptător de seamă pentru drepturile românilor din Transilvania. În acest an se împlinesc 94 de ani de când „Leul din Șișești” a fost înmormântat în biserica de aici, pe data de 1 decembrie 1922, la 4 ani după unirea Transilvaniei cu România.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de la ora 12:00. Împreună cu Eparhul de Maramureș, au celebrat: părintele cancelar eparhial, Augustin Butica, pr. paroh Gabriel Horț, pr. Rațiu Vasile, pr. Indrea Mircea și pr. Mihai Șimonca.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vasile a vorbit despre jertfă și ideal: „Acolo unde există jertfă, ea pornește din inimă, pornește din iubire. Cel care iubește, poate să se dăruiască. În acest moment al sărbătorii naționale îi amintim, îi pomenim și ne rugăm pentru înaintașii noștri; îi amintim pe toți cei care au murit pe câmpurile de luptă, pe toți cei care au murit în afara câmpurilor de luptă, dar au murit pentru acest ideal: unirea Transilvaniei cu patria mamă și pentru ca astăzi să ne putem bucura de o țară, de un pământ binecuvântat și de un popor ales, creștin”, a spus Ierarhul.

Vorbind despre biserica ridicată de părintele Vasile Lucaciu pe vremea în când era paroh al comunității greco-catolice din Șișești (1885-1914) și pe care ctitorul a voit-o ca semn de unire a tuturor românilor, Preasfințitul Vasile a afirmat: „Suntem într-una dintre bisericile cele mai cunoscute și în același timp cele mai importante din Ardeal. Este biserica dedicată unirii tuturor românilor, pe care părintele Vasile Lucaciu a dorit-o, a luptat pentru acest ideal și apoi l-a văzut împlinit, trecând la cele veșnice după anul 1918, fiind înmormântat chiar în ziua de 1 Decembrie. De aceea, astăzi suntem aici și pentru a ne ruga rugăciunea Parastasului la mormântul unde-și așteaptă învierea de apoi și în același timp aducem acest gând de recunoștință față de el și față de toți ceilalți părinți ai noștri care cu credință, cu crucea-n frunte, cu dăruirea de sine și cu modestie au realizat idealurile mari”.  

Astfel, Sfânta Liturghie s-a încheiat cu rugăciunea Parastasului și depunerea de coroane la mormântul ctitorului bisericii, pr. Vasile Lucaciu. Au urmat apoi discursuri ale oficialităților locale și centrale. În încheiere a avut loc un program artistic susținut de către grupuri de tineri din comuna Șișești. 

Evenimentul a fost organizat de către Parohia Greco-Catolică Șișești în colaborare cu Primăria Șișești.  

Biroul eparhial de presă

 

 

 

 

Joi, 1 decembrie 2016, după ce va participa la Ceremonia de la Statuia Ostașului Român din Baia Mare (ora 10:00), Preasfințitul Vasile Bizău va fi prezent la Șișești, în biserica ctitorită de către preotul greco-catolic Vasile Lucaciu, susținător activ al Marii Uniri. În acest an se împlinesc 94 de ani de când părintele Vasile Lucaciu a fost înmormântat în biserica de aici, pe data de 1 decembrie 1922, la 4 ani după unirea Transilvaniei cu România.

Sfânta Liturghie Arhierească va fi celebrată de la ora 12:00. Vor urma: rugăciunea Parastasului și depunere de coroane la mormântul ctitorului bisericii - pr. Vasile Lucaciu-, precum și discursuri ale oficialităților locale și centrale. În încheiere va avea loc un program artistic, care se va desfășura în pavilionul bisericii.

Evenimentul este organizat de către Parohia Greco-Catolică Șișești în colaborare cu Primăria Șișești.  

Biroul eparhial de presă

 

În acest an, tradiționalul concert de colinde al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș va avea loc pe data de 18 decembrie 2016, începând cu ora 17:00, la Biserica „Sfânta Cruce” (Bd. Independenței nr 14) din Baia Mare.

Vor participa coruri din următoarele Protopopiate:

  1. Protopopiatul Baia Mare: Grupul de tineri „Ioan Paul al II-lea” din Șișești și Grupul Coral al preoților din Protopopiat
  2. Protopopiatul Satu Mare: Corul parohiei greco-catolice „Sf. Apostoli Petru si Pavel” din Satu Mare
  3. Protopopiatul Ciscarpatin de Satu Mare: Corul parohiei Porumbești și Cidreag.
  4. Protopopiatul Sighet: Corul parohiei Breb
  5. Protopopiatul Iza-Vișeu: Corul parohiei Vișeu de Sus
  6. Protopopiatul Țara Oașului: Corul parohiei Târșolț; Grupul de copii și tineri „Țara Oașului”
  7. Protopiatul Ciscarpatin de Maramureș: Corul parohiei Coștiui
  8. Protopopiatul Mănăștur: Corul parohiei Copalnic Mănăștur. 

 Biroul eparhial de presă 

 

Duminică, 27 noiembrie 2016, Preasfințitul Vasile Bizău a fost prezent în parohia greco-catolică din Ciolt, pentru a se ruga împreună cu această comunitate „care se bucură de faima de a fi constituită în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că profilul creștinilor de aici din Ciolt este acela al oamenilor pacifici, al oamenilor care caută cu inima curată Cuvântul lui Dumnezeu”, potrivit afirmațiilor făcute de Ierarh la începutul cuvântului de învățătură rostit în cadrul celebrării liturgice. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Eparhul de Maramureș împreună cu un sobor de cinci preoți, în frunte cu părintele protopop Butean Vasile și părintele paroh Simion Voicu. Au participat, de asemenea, părintele ortodox din localitate, numeroși credincioși din comună și din parohiile învecinate, precum și primarul și viceprimarul orașului Șomcuta Mare, oraș de care localitatea Ciolt aparține din punct de vedere administrativ.

Doar cuvinte de laudă din partea Preasfinției Sale Vasile pentru parohul locului, pr. Simion Voicu, pe care l-a numit model de viață preoțească și de slujitor al Bisericii. „Ce frumoase sunt veșmintele creștine: bunătatea, îndelunga răbdare, cinstea, iertarea și peste toate, haina cea mai lungă care le acoperă, dragostea. Știm că în această comunitate din Ciolt aceste virtuți se pot vedea. Și ele se pot vedea pentru că păstorul acestei comunități este cel care s-a străduit să zidească, să semene sămânța, să o plivească și prin dăruire și răbdare, să aștepte să crească. De aceea, părintele paroh Simion Voicu este un model de viață preoțească, este un model de slujitor al Bisericii, este un model al celor care slujesc comunitatea în răbdare și care așteaptă, de asemenea, să se bucure de ceea ce a semănat, de roadele Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus Eparhul. 

Părintele paroh a mulțumit, la rândul său, Bunului Dumnezeu, care a învrednicit comunitatea din Ciolt să trăiască astfel de clipe de sărbătoare, dat fiind faptul că este prima vizită pastorală a unui episcop greco-catolic aici, după anul 1948. A mulțumit astfel Preasfințitului Vasile pentru toată susținerea pe care o arată parohiei, părintelui protopop, corului din Șomcuta Mare, autorităților locale și tuturor preoților și credincioșilor prezenți la sărbătoarea parohiei.

Biroul eparhial de presă

 

 

Joi, 24 noiembrie 2016, la Muzeul de Istorie și Arheologie a avut loc inaugurarea expoziției de carte „Lumina Blajului”, precum și lansarea cărții „Școlile confesionale românești din Vicariatul Greco-Catolic al Maramureșului”, scrisă de dr. Marius Câmpeanu, muzeograf, şef interimar al secţiei istorie. Cartea a ieșit de sub tipar în acest an la editura Galaxia Gutenberg din Târgul Lăpuș, cu susținerea financiară a Preasfinției Sale Vasile Bizău. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, în ziua în care s-au împlinit 160 de ani de la (re)înființarea Vicariatului Greco-Catolic al Maramureșului.

Manifestarea culturală a reprezentat un „moment de tihnă” pentru participanți, așa cum a caracterizat-o Preasfințitul Vasile Bizău în salutul său inițial. Părintele dr. Tîmbuș Ioan, moderatorul întâlnirii a vorbit, în intervențiile sale despre diferitele aspecte surprinse în carte, a explicat modul în care aceasta vine să umple „un mare gol al istoriei privitor la învățământ” și faptul că învățământul în Maramureșul istoric [cel despre care se vorbește în publicația de față] a fost susținut aproape exclusiv de comunitățile, protopopiatele și preoții greco-catolici, în condițiile foarte dificile în care legislația privind învățământul era într-o continuă transformare și în condițiile în care s-a ajuns la legi care interziceau inclusiv limba română în școli: „dascălii erau formați în condiții foarte dificile și salariile pe care le primeau erau foarte mici, încăpățânarea unor părinți de a nu-și lăsa copiii să meargă la școală sau de a-i lăsa la cursuri doar pe timpul iernii; fetele erau oprite de la a urma cursurile școlare… Sunt toate probleme cu care s-a confruntat la vremea respectivă învățământul [vorbim despre sfârșitul secolului 19 – începutul secolului 20]… Însă dăruirea unor dascăli de vocație, clerici sau nu, dăruirea unor oameni politici care au știut să speculeze anumite vulnerabilități ale sistemului și să-și promoveze propria națiune trebuie recunoscute ca atare în istorie. Lucrarea domnului Marius Câmpeanu vine și realizează un asemenea demers. Este un început salutar, care merită susținut și continuat”, a spus pr. dr. Tîmbuș.  

Au intervenit și au prezentat un discurs: d-nul prof. Viorel Rusu (director al Muzeului de Istorie și Arheologie Maramureș), d-nul Doru Dăncuș (vicepreședinte CJMM), d-nul  conf. dr. Vișovan Ștefan și jurnalistul Dorin Ștef.

Autorul cărții, dr. Marius Câmpeanu a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit pe toată perioada redactării cărții: părinții, soția, copiii, directorul Muzeului, Viorel Rusu, tuturor colegilor și colaboratorilor, precum și Preasfinției Sale Vasile Bizău „pentru încrederea acordată și deschiderea arătată acestui proiect editorial și pentru faptul că a susținut financiar apariția lucrării. Îi mulțumesc pentru faptul că ne-a onorat prin prezența sa în cadrul acestui eveniment cultural. Pe această cale m-a făcut să înțeleg că preocuparea episcopilor greco-catolici din Transilvania din veacurile trecute, de a susține tipărirea cărților bisericești, a manualelor școlare, de a susține învățământul și cultura românească în general, nu este doar o tradiție veche, ci este o lucrare care continuă și în zilele noastre”, a spus autorul.

D-nul Câmpeanu a făcut, de asemenea, o scurtă prezentare a expoziției „Lumina Blajului”: „Este o expoziție de carte veche tipărită la Blaj, iar în cadrul acesteia sunt expuse 19 cărți de cult imprimate la Centrul Ecleziastic și Centrul Tipograf din Blaj, cel care a avut rolul de a furniza pentru comunitățile greco-catolice din Transilvania cărțile bisericești necesare oficierii cultului divin. Tipografia a început să funcționeze între anii 1747-1751 în Mănăstirea cu hramul Sfintei Treimi din Blaj, sub supravegherea călugărilor bazilitani și a vicarului Petru Pavel Aron, viitor episcop de Alba Iulia și Făgăraș între anii 1752-1764”. Expoziția mai cuprinde strastnice, liturghiere, octoihuri, un ceaslov, Evanghelia și două antimise, două prese de carte, cărți de rugăciuni sau predici, precum și Biblia tipărită la Blaj în anul 1795. Expoziția va rămâne deschisă publicului larg până pe data de 31 ianuarie 2017, la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie, de pe strada Monetăriei nr 1-3, Baia Mare.   

Biroul eparhial de presă 

 

 

Luni, 21 Noiembrie 2016 00:00

Misiuni poporale la Cetățele

Timp de trei zile, mai precis în perioada 18-20 noiembrie 2016, în biserica parohială cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”, a Parohiei Greco-Catolice Cetăţele, tradiţia misiunilor poporale a continuat, după ce a fost reluată în anul 2009. Misiunile au fost conduse de pr. Laurențiu Costin, vicar parohial la Parohia „Sfinții Arhangheli” din Satu Mare.

Tema misiunilor poporale a fost: „Comunitatea creștină – poporul lui Dumnezeu în pelerinaj spre patria cerească”. Plecând de la această temă, pr. Laurențiu a adresat credincioşilor prezenţi, în cele patru meditații, îndemnul la reînnoire spirituală, atât de necesară pentru menţinerea vie a credinţei şi a unei vieţi creştineşti autentice.

În cele trei zile ale misiunilor, credincioşii au participat la Sfintele Liturghii, la celelalte momente de rugăciune (Paraclisul, Rozariul, Vecernia cea Mare, citirea Psaltirii), mulți dintre ei spovedindu-se și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului. La finalul Misiunilor, toţi credincioşii au primit binecuvântarea părintelui Laurențiu și ungerea cu ulei binecuvântat.

pr. paroh Augustin Butica