Marți, 23 Aprilie 2024

Prima Împărtășanie Solemnă în parohia „Sfânta Cruce”

Duminică, 29 mai 2016, Parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare a trăit un moment intens de sărbătoare prilejuit de faptul că treisprezece copii au primit Prima Sfântă Împărtășanie Solemnă. Este rezultatul unei lungi perioade de pregătire asupra realității Sacramentului Spovedaniei și Împărtășaniei, a conștientizării faptului că Isus a  rămas în mijlocul nostru prin intermediul Trupului și Sângelui Său. De pregătirea copiilor s-au ocupat pr. Simion Ilieș și d-na prof. Pop Valeria.

Liturghia a fost celebrată de către pr. paroh Simion Ilieș, împreună cu pr. Emil Costin și pr. Ioan Dunca (din Eparhia de Lugoj).

În cuvântul său de învățătură, părintele paroh a vorbit despre modul în care întâlnirea lui Isus cu femeia samarineană (evanghelia duminicii) ne revelează faptul că Isus este adevăratul izvor de apă vie care se revarsă asupra noastră prin intermediul Harului sfințitor și ajutător, precum și prin intermediul Sfintelor Sacramente, în special al Sfintei Euharistii. „Și copiii care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii sunt beneficiari ai acestui har. Dar pentru a putea sa ne bucurăm de aceasta și să devenim și noi izvoare de apă vie, trebuie să ne pregătim în permanență pentru întâlnirea cu Isus în Sfânta Împărtășanie. Responsabilitatea pregătirii revine atât Bisericii publice, cât și celei domestice, de acasă. Sacerdoții, profesorii, dar și părinții sunt datori să se ocupe de pregătirea permanentă a copiilor pentru a se forma ca oameni buni, dar mai ales ca și creștini buni”, a afirmat părintele Ilieș.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, copiii au primit câte un cadou simbolic din partea părintelui paroh, iar apoi, împreună cu părinții, profesorii și preoții prezenți au avut parte de o agapă frățească, un moment de socializare și împărtășire a emoțiilor ce i-au încercat pe parcursul ceremoniei. 

Biroul eparhial de presă

 
 
 
 

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.